Contestaţie la executare Amenzi


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

SENTINŢA CIVILĂ NR. 881

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 13.10.2010

Complet format din:

PREŞEDINTE – judecător PASCARU VALENTINA – ŞTEFANA

Cu participare:

GREFIER – POPA ADRIANA

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect ”contestaţie la executare” formulată de contestatorul R.L. în contradictoriu cu intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ comuna Podu Turcului.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit contestatorul R. L. şi intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ comuna Podu Turcului.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, învederând instanţei următoarele:

– pricina se află la al doilea termen de judecată;

– procedura de citare la acest termen este legal îndeplinită, după care:

Instanţa invocă din oficiu excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANŢA

Deliberând

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia la formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului sub nr.929 din 11.08.2010 contestatorul R. L. a solicitat instanţei în contradictoriu cu intimatul ANAF – Agentia Finantelor Publice Podu Turcului anularea titlului executoriu emis de ANAF avand ca obiect plata unei amenzi judiciare de 300 lei.

La primirea prin posta a cererii de chemare în judecată judecătorul de serviciu a pus în vedere contestatorului să achite până la primul termen de judecată taxa de timbru de 31 lei si timbrul judiciar de 0,3 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată si intimatei sa depuna documentatia care a stat la baza emiterii titlului executoriu.

Contestatorul legal citat nu s-a prezentat la instanta, dar intimata a depus la dosar documentatia care i se solicitase.

Analizând obligaţia de plată a contestatoarei în raport de dispoziţiile art.2 alin.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 în forma în vigoare la data introducerii cererii, se constată că aceasta avea obligaţia de a achita cu titlu de taxă de timbru suma de 31 lei si timbru judiciar aferent, însă contestatorul nu si-a îndeplinit aceasta obligaţie.

Faţă de aceste aspecte, văzând dispoziţiile imperative ale art.20 din Legea nr.146/1997, instanţa urmează a constata că cererea de chemare în judecată este netimbrată şi o va anula pentru acest motiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite excepţia netimbrării cererii şi în consecinţă:

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul R. L., domiciliat în sat Huţu, comuna Găiceana, judeţul Bacău în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – A.F.P. Comunală Podu Turcului cu sediul în str. T. Vladimirescu, nr. 14, localitatea Podu Turcului.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.10.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER ,

Judecător PASCARU VALENTINA ŞTEFANA POPA ADRIANA

Red/tehnored. 4 ex.

PVŞ/PA

02.11.2010

Sentinţa civilă a rămas definitivă la data de 13.10.2010 şi a devenit irevocabilă la data de 24.11.2010.