Contestaţie la executare Bănci. Operaţiuni bancare. Instituţii (sparte)


SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 610/2011

Şedinţa publică de la 11 August 2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuşi sub nr. 669/199/2011 din data de 19.05.2011 prin care contestatorul C D în contradictoriu cu intimata S.C. T C S.A. a formulat contestaţie la împotriva titlului executoriu Contract de credit nr.244727A încheiat de S.C. T C S.A. şi C A.

În motivarea acţiunii contestatorul a arătat că în data de 09. 05. 2011 a primit o notificare din partea T Crin care i se aducea la cunoştinţă că trebuie să achite suma de 2060 RON deoarece mama sa, C A avea un contract de credit cu T C şi ea a decedat la data de 14. 05. 2009. Prin urmare aduce la cunoştinţă faptul că mama sa avea în caz de deces pentru a acoperi 100 % întreg contractul de credit. Prin urmare nu are nici o obligaţie faţă de T C deoarece mama sa avea asigurare. Contestă şi solicită anularea încuviinţării la cererea nr. 1244/199/2010 solicitată de BEJ.

În drept ,contestatorul nu şi-a întemeiat cererea.

În susţinerea acţiunii contestatorul a depus înscrisuri.

În combaterea contestaţiei intimata a depus întâmpinare.

Avand in vedere ca subscrisa nu a avut posibilitatea pana in prezent sa verifice daca contestatorul s-a conformat obligatiilor impuse de legea taxelor de timbru, solicita instantei de judecata ca sa puna în vedere acestuia sa faca dovada achitarii taxelor de timbru si a timbrelor judiciare sub sanctiunea anularii contestatiei la executare.

La data de 17.11.2008 intre societatea creditoare si d-na C A in calitate de Imprumutat s-a incheiat contractul de credit de consum nr. 244727A. Obiectul contractului l-a reprezentat acordarea de catre creditor a unui credit in valoare de 1.590,04 lei imprumutatului in vederea achizitionarii bunului: CANAPEA ONIX. Bunurile au fost achizitionate de la SC.C.SRL, astfel cum reiese din continutul protocolului de receptie semnat de cele trei parti. Valoarea totala a contractului a fost de 2.340,00 lei cuprinzand avans, capital, dobanda, asigurare, cheltuieli de dosar si urma a fi achitata de catre imprumutat in 36 de rate lunare, egale,consecutive in valoare de 65.00 lei/luna incepand cu data de 05.12.2008 (art.4.1. din contract). De asemenea, art. 4.2 stipula in mod expres ca fiecare rata lunara este scadenta la data de 05 a fiecarei luni, data dupa care Creditorul va percepe penalitati de 0.5% pe fiecare zi de intarziere aplicate la debitul neachitat, pana la data incasarii efective a debitului. Penalitatile pot depasi cuantumul debitului. Dupa cum se poate observa din continutul situatiei contului d-na C A a avut intarzieri la plata debitului incepand chiar cu prima rata scadenta la 05.12.2008 si incasata la 12.12.2008, continuand de aceasta maniera pana la scadenta ratei cu numarul 7 scadenta la 05.06.2009 , data la care doamna C A a sistat efectuarea oricarei plati in contul subscrisei. Datorita intarzierilor repetate la plata ratelor, intarzieri care au culminat cu inregistrarea unui numar de 9859 zile de intarziere la plata ratelor scadente s-a procedat la punerea in executare a titlului executoriu constituit de contractul de credit de consum nr. 244727 A in scopul recuperarii debitului. Avand in vedere intarzierile repetate la plata ratelor de catre titularul contractului, au devenit aplicabile prevederile art. 9 din contractul de credit, conform carora au devenit exigibile toate obligatiile de plata ale Imprumutatului prevazute in contract, Imprumutatul fiind de drept in intarziere , fara a mai fi necesara o alta formalitate prealabila din partea Creditorului. In aceste conditii creditoarea a solicitat executorului IFN punerea in executare a titlului executoriu (ctr. de credit) care la randul sau, dupa ce a solicitat instantei de judecata incuviintarea executarii silite impotriva doamnei a eliberat o serie de acte de executare, acte de care contestatorul insusi a avut cunostinta, intrucat acestea erau transmise la domiciliul doamnei. De asemenea, considera ca domnul, cunoscand faptul ca defuncta sa mama a incheiat doua contracte cu societatea noastra, ar fi avut obligatia de a aduce la cunostinta societatii noastre data decesului titularei de contract, pentru ca ei sa poată lua masurile legale ce se impun in acest caz. Dupa ce societatea intimată a fost incunostiintata cu privire la decesul doamnei , in temeiul dispozitiilor art. 397 cod proc.civ., a emis notificarea colectiva a mostenitorilor doamnei, invederandu-le acestora ca in termen de 8 zile de la primirea prezentei notificari, sa procedeze la achitarea sumei de 2.060 lei, precum si a dobanzilor, penalitatilor calculate pana la data platii efective. Debitul va fi actualizat de IFN in conformitate cu prevederile legale si clauzele contractuale pana la data efectuarii platii.

Precizează ca impotriva acestui act de executare, contestorul, a formulat o cerere neprecizata si nemotivata in drept, calificata de instanta de judecata ca fiind contestatie la executare.

Cunoaste faptul ca la data 14.05.2009 a intervenit decesul doamnei, aspect fata de care îşi exprimă regretul, insa, societatea are la randul sau contractate linii de credit in baza carora acorda finantare prin contractele de credit incheiate cu consumatorii, rambursarea lor fiind conditionata de rambursarea la termen de catre clienti a datoriilor proprii catre TBI, in caz contrar societatea riscand sa suporte consecintele acestor neplati sau intarzieri la plata. Invederează, insa, ca anterior initierii executarii silite impotriva doamnei, subscrisa a incercat solutionarea pe cale amiabila a diferendului intervenit intre parti, transmitand la domiciliul acesteia o serie de notificari si somatii , insa toate demersurile reprezentantilor TBI au ramas fara rezultat. In alta ordine de idei, executarea silita a fost initiata abia dupa ce doamna C a inregistrat sute de zile de intarziere in achitarea ratelor. Aceste intarzieri sunt evidentiate in fisa contului atasata prezentei intampinari.

In ceea ce priveste sustinerile domnului C din cadrul contestatiei la executare, invederează urmatoarele: La data completarii cererii privind acordarea creditului solicitat, doamnei i-a fost prezentata posibilitatea de a incheia o asigurare de deces din imbolnavire sau accident si invaliditate totala permanenta din imbolnavire sau accident, aceasta asigurare fiind optionala, d-na avand facultatea de a incheia sau nu, o astfel de polita. Sigur, in urma explicatiilor primite si a consimtamantului liber exprimat, s-a procedat la incheierea acestei polite, in acest sens fiind semnate Anexa 1 la Cererea de Credit, -reprezentata de asigurarea de deces din imbolnaviri sau accident si invaliditate totala permanenta din imbolnavire sau accident – si Anexa 2 la contractul de credit 244727 A- reprezentat de certificatul de asigurare-, documente pe care le vom anexa prezentei intampinari.

Din continutul art. 3 intitulat DESPAGUBIRI, al Anexei 1 la cererea de credit (asigurarea de deces din imbolnavire sau accident si invaliditate totala permanenta din imbolnavire sau accident,), rezulta urmatoarele aspecte:

3.1. Asigurare pentru deces si invaliditate totala permanenta :

a) Imprumutatii asigurati cu varsta intre 18-65 de ani- in caz de deces ca urmare a unei imbolnaviri sau unui Accident; sau 18-65 de ani in caz de ITP ca urmare a unei imbolnaviri sau sau a unui Accident, societatea de asigurari va plati: 100% din soldul imprumutului de rambursat catre IFN (Tbi Credit IFN SA);

Or, la momentul intervenirii decesului, doamna avea 67 de ani, clauzele anterioare stabilind in mod cat se poate de clar ca limita de varsta pana la care asiguratul sau mostenitorii legali ai acestuia ar fi putut beneficia de suma asigurata, in caz de deces ca urmare a unci imbolnaviri sau unui accident, era de 65 de ani.

b) Imprumutatii asigurati cu varsta intre 65-70 de ani – deces ca urmare a unui Accident sau 18-62/65 ani-ITP ca urmare a unui Accident, societatea de asigurari va plati 100% din soldul imprumutatului catre IFN si 100% din soldul imprumutului de rambursat catre Imprumutatul Asigurat sau mostenitorii legali. De asemenea, din interpretarea dispozitiilor literei b) a punctului 3.1 din polita de asigurare 95 CLR, rezulta fara putinta de tagada ca doamna Cercel nu se incadra in categoria persoanelor asigurate, specificata la acest punct, aceasta cuprinzand doar persoanele care au decedat ca urmare a unui accident sau persoanele care au suferit o invaliditate totala permanenta ca urmare a unui accident. Învedrează instantei ca in luna iulie a anului 2009, domnul C s-a adresat societatii asiguratoare AIG Life, solicitand despagubiri in baza politei de asigurare incheiata de mama acestuia, doamna C.

La data de 03.08.2009, societatea de asigurari, conform raspunsului inregistrat sub numarul 195014/03.08.2009, i-a comunicat acestuia ca, citează ,,decizia asupra solicitarii de despagubire in cazul decesului asiguratului imprumutat, a fost de neacordare a acestei despagubiri, deoarece asiguratul la momentul evenimentului avea varsta de 66 ani, iar decesul a survenit ca urmare a unor afectiuni. Conform prevederilor contractuale, protectia prin asigurare inceteaza la atingerea varstei de 65 de ani in cazul acoperirii impotriva decesului prin imbolnavire”. Cu alte cuvinte, domnul C a fost informat cu privire la faptul ca atat dumnealui in calitate de mostenitor legal cat si societatea noastra in calitate de creditor al doamnei C, nu vom putea beneficia de suma stipulata in contractul de asigurare , urmare a faptului ca nu au fost indeplinite conditiile contractuale care constituiau baza legala de acordare a despagubirii.

In aceste conditii, solicita instantei de judecata sa dispuna anularea capatului de cerere ce vizeaza prezumtia ca societatea noastra a intrat in posesia despagubirii, ca neintemeiat.

Invederează de asemenea ca intre societatea intimata si doamna C au intervenit doua contracte de credit.

Obiectul contractului l-a reprezentat acordarea de catre creditor a unui credit in valoare de 6.069,60 lei

Bunurile au fost achizitionate de la SC.C.SRL, astfel cum reiese din continutul protocolului de receptie semnat de cele trei parti: SC. C SRL in calitate de vanzator, SC. TBI SA in calitate de creditor si d-na C A in calitate de imprumutat cat si din continutul facturii cu nr. 0104339/27.05.2008 emisa de catre SC.C SRL .

Valoarea totala a contractului a fost de 9.514,56 lei cuprinzand avans, capital, dobanda, asigurare, cheltuieli de dosar si urma a fi achitata de catre imprumutat in 48 de rate lunare, egale.consecutive in valoare de 198.22 lei/luna incepand cu data de 25.06.2008 (art.4.1. din contract). De asemenea, art. 4.2 stipula in mod expres ca fiecare rata lunara este scadenta la data de 25 a fiecarei luni, data dupa care Creditorul va percepe penalitati de 0.5% pe fiecare zi de intarziere aplicate la debitul neachitat, pana la data incasarii efective a debitului. Penalitatile pot depasi cuantumul debitului. Dupa cum se poate observa din continutul situatiei contului d-na C a avut intarzieri la plata debitului incepand cu rata nr. 12 scadenta la 25.05.2009, continuand de aceasta maniera pana la momentul punerii in executare a contractului-titlu executoriu.

In aceste conditii subscrisa a solicitat BEJ punerea in executare a titlului executoriu (ctr. De credit) care la randul sau, dupa ce a solicitat instantei de judecata incuviintarea executarii silite impotriva doamnei C a eliberat o serie de acte de executare, acte de care contestatorul C D a avut cunostinta si pe care, ar fi trebuit sa le conteste sau macar sa aduca la cunostinta societatii noastre data decesului titularei de contract, pentru ca noi sa putem lua masurile legale ce se impun in acest caz. Precizează ca in cazul acestui contract nu a fost incheiata o polita de asigurare de deces.

De asemenea, solicita sa se observe ca domnul C face o grava confuzie intre cele doua titluri executorii, contestand executarea silita inceputa in cadrul dosarului instrumentat de executorul IFN, insa folosindu-se in acest scop de date obtinute din celalalt dosar de executare, instrumentat de BEJ, motiv pentru va solicita sa i se pună in vedere contestatorului sa-si precizeze contestatia la executare , mentionand in mod explicit la care dintre cele doua dosare de executare face referire.

Apreciază ca se impune sa facă cateva mentiuni cu privire la legalitatea executarii silite inceputa contra mostenitorilor, astfel:

In conformitate cu prevederile legii, in speta a prevederilor art. 398 Cod Civil, executarea silita se poate initia contra mostenitorilor dupa trecerea termenului de 8 zile de la incunostiintarea colectiva a titlurilor executorii, iar in conformitate cu prevederile art. 371 indice 1, alin. 3 din cod proc.civ., executarea silita poate avea loc in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobanzilor, (…) precum si a cheltuielilor de executare. In cazul de fata, avand in vedere ca debitoarea ,doamna Cercel a decedat, considera ca in conformitate cu dispozitiile legii dar si in confomitate cu calitatea societatii noastre de creditor, sunt indreptatiti sa initieze procedura executarii silite in contra mostenitorilor acesteia in vederea recuperarii sumei restante , ramasa de achitat.

Conform legii, la decesul unei persoane fizice, patrimoniul ei, netransmisibil in timpul vietii, se transmite asupra mostenitorilor, legali sau testamentari . Fiind vorba de un patrimoniu, o universalitate, ea cuprinde nu numai drepturile, dar si obligatiile defunctului. Transmiterea are ca obiect, in principiu, numai drepturile si obligatiile defunctului cu continut patrimonial, cele personale nepatrimoniale fiind netransmisibile pe cale de mostenire.

Intrucat transmiterea succesorala este nu numai activa, ci si pasiva, consideram ca se impune, sa fac precizarea ca in conformitate cu dispozitiile art. 774 in alcatuirea pasivului mostenirii intra datoriile si sarcinile mostenirii.

Prin datorii succesorale se inteleg acele obligatii patrimoniale ale defunctului care, indiferent de izvorul lor (contractual, delictual, legal etc.), exista in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii, inclusiv datoriile defunctului fata de terte persoane.

Plata pasivului revine mostenitorilor universali sau cu titlu universal. Din dispozitiile art. 774, 775, 777, 793, 896 si 902 C. civ. rezulta ca, in principiu, la plata pasivului succesoral sunt tinuti mostenitorii universali sau cu titlu universal (mostenitorii legali, legatarii universali, legatarii cu titlu universal, instituitii contractuali universali sau cu titlu universal). Solutia se justifica prin faptul ca acestia au vocatie nu la un bun sau altul din succesiune, ci chiar la patrimoniul defunctului, care este un ansamblu de drepturi si de obligatii. Odata definit pasivul succesoral si stabilita sarcina platii acestuia, nu mai ramane sa fie prezentata decat lichidarea acestuia, adica regulile dupa care sunt platiti creditorii succesorali si modul de rezolvare a concursului dintre acestia si creditorii succesorilor. In acest fel, situatia mostenirii legale este deja reglementata in Codul Civil, legiuitorul stabilind o regula de drept imperativa de la care nu se poate deroga.

In cazul dedus judecatii, avand in vedere ca mostenitorii doamnei C nu au procedat la acceptarea expresa a mostenirii sub beneficiu de inventar spre a evita preluarea pasivului mostenirii, se impune ca executarea silita sa se indrepte asupra acestora, urmand sa fie obliqati la plata catre subscrisa a debitului restant aferent celor doua contracte.

Trebuie avute in vedere si prevederile art. 780 din Codul Civil unde se prevede in mod expres ca titlurile executorii. obtinute in contra defunctului sunt personal executorii si in contra succesorilor.

Fata de toate aceste considerente, solicita instantei de judecata sa constate legalitatea executarii silite initiate impotriva mostenitorilor legali ai defunctei C A, sa dispuna continuarea executarii silite in dosarul de executare nr. FO.728/2010 si obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

O dată cu aceasta a fost depus şi dosarul de executare.

În cauză contestatorul,la termenul din 07.06.2011 a solicitat doar proba cu înscrisuri.

Acesta a depus la dosarul cauzei documente .

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 17.11.2008 intre intimată in calitate de Creditor si C,autoarea contestatorului in calitate de împrumutat s-a incheiat contractul de credit de consum nr. 244727A.

Obiectul contractului l-a reprezentat acordarea de catre creditor a unui credit in valoare de 1.590,04 lei imprumutatului in vederea achizitionarii bunului: CANAPEA ONIX.

Bunurile au fost achizitionate de la SC.C.SRL, astfel cum reiese din continutul protocolului de receptie semnat de cele trei parti.

Valoarea totala a contractului a fost de 2.340,00 lei cuprinzand avans, capital, dobanda, asigurare, cheltuieli de dosar si urma a fi achitata de catre imprumutat in 36 de rate lunare, egale, consecutive in valoare de 65.00 lei/luna incepand cu data de 05.12.2008.

De asemenea, art. 4.2 stipula in mod expres ca fiecare rata lunara este scadenta la data de 05 a fiecarei luni, data dupa care Creditorul va percepe penalitati de 0.5% pe fiecare zi de intarziere aplicate la debitul neachitat, pana la data incasarii efective a debitului. Penalitatile pot depasi cuantumul debitului.

Din continutul situatiei contului numitei C A rezultă că aceasta a avut intarzieri la plata debitului incepand chiar cu prima rata scadenta la 05.12.2008 si incasata la 12.12.2008, continuand de aceasta maniera pana la scadenta ratei cu numarul 7 scadenta la 05.06.2009, data la care autoarea contestatorului A a sistat efectuarea oricarei plati in contul intimatei.

Datorita intarzierilor repetate la plata ratelor, intarzieri care au culminat cu inregistrarea unui numar de 9859 zile de intarziere la plata ratelor scadente s-a procedat la punerea in executare a titlului executoriu constituit de contractul de credit de consum nr. 244727 A in scopul recuperarii debitului.

Avand in vedere intarzierile repetate la plata ratelor de catre titularul contractului, au devenit aplicabile prevederile art. 9 din contractul de credit, conform carora au devenit exigibile toate obligatiile de plata ale împrumutatului prevazute in contract, împrumutatul fiind de drept in intarziere , fara a mai fi necesara o alta formalitate prealabila din partea Creditorului.

Astfel s-a solicitat încuviinţarea executării silite,care a fost admisă şi s-a început executarea silită de către intimată.

Contestatorul, cunoscand faptul ca defuncta sa mama a incheiat doua contracte cu intimata, ar fi avut obligatia de a aduce le cunostinta acesteia data decesului titularei de contract, pentru ca aceasta să poată lua masurile legale ce se impun in acest caz.

Dupa ce intimata a fost incunostiintata cu privire la decesul doamnei C, in temeiul dispozitiilor art. 397 cod proc.civ., s-a emis notificarea colectiva a mostenitorilor numitei C A, invederandu-le acestora ca in termen de 8 zile de la primirea prezentei notificari, sa procedeze la achitarea sumei de 2.060 lei, precum si a dobanzilor, penalitatilor calculate pana la data platii efective iar debitul va fi actualizat de executorul IFN in conformitate cu prevederile legale si clauzele contractuale pana la data efectuarii platii.

Din conţinutul actelor depuse la dosarul cauzei rezultă că anterior initierii executarii silite impotriva autoarei contestatorului, intimata a incercat solutionarea pe cale amiabila a diferendului intervenit intre parti, transmitand la domiciliul acesteia o serie de notificari si somatii, insa toate demersurile intimatei au ramas fara rezultat,astfel, executare silita a fost initiata abia dupa ce autoarea contestatoruluia inregistrat sute de zile de intarziere in achitarea ratelor.

Conform prevederiior art. 398 Cod Civil, executarea silita se poate initia contra mostenitorilor dupa trecerea termenului de 8 zile de la incunostiintarea colectiva a titlurilor executorii, iar in conformitate cu prevederile art. 371 indice 1, alin. 3 din cod proc.civ., executarea silita poate avea loc in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu. achitarea dobanzilor, (…) precum si a cheltuielilor de executare.

Conform legii, la decesul unei persoane fizice, patrimoniul ei, netransmisibil in timpul vietii, se transmite asupra mostenitorilor, legali sau testamentari . Fiind vorba de un patrimoniu, o universalitate, ea cuprinde nu numai drepturile, dar si obligatiile defunctului. Transmiterea are ca obiect, in principiu, numai drepturile si obligatiile defunctului cu continut patrimonial, cele personale nepatrimoniale fiind netransmisibile pe cale de mostenire.

Intrucat transmiterea succesorala este nu numai activa, ci si pasiva, se impune, a se face precizarea ca in conformitate cu dispozitiiie art. 774 Cod Civil in alcatuirea pasivului mostenirii intra datoriile si sarcinile mostenirii.

Prin datorii succesorale se inteleg acele obligatii patrimoniale ale defunctului care, indiferent de izvorul lor (contractual, delictual, legal etc.), exista in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii, inclusiv datoriile defunctului fata de terte persoane.

Plata pasivului revine mostenitorilor universali sau cu titlu universal. Din dispozitiiie art. 774, 775, 777, 793, 896 si 902 C. civ. rezulta ca, in principiu, la plata pasivului succesoral sunt tinuti mostenitorii universaii sau cu titlu universal (mostenitorii legali, legatarii universali, legatarii cu titlu universal, instituitii contractuali universali sau cu titlu universal).

Solutia se justifica prin faptul ca acestia au vocatie nu la un bun sau altul din succesiune, ci chiar la patrimoniul defunctului, care este un ansamblu de drepturi si de obligatii. O data definit pasivul succesoral si stabilita sarcina platii acestuia, nu mai ramane sa fie prezentata decat lichidarea acestuia, adica regulile dupa care sunt platiti creditorii succesorali si modul de rezolvare a concursului dintre acestia si creditorii succesorilor. In acest fel, situatia mostenirii legale este deja reglementata in Codul Civil, legiuitorul stabilind o regula de drept imperativa de la care nu se poate deroga.

In cazul dedus judecatii, avand in vedere ca mostenitorii doamnei C nu au procedat la acceptarea expresa a mostenirii sub beneficiu de inventar spre a evita preluarea pasivului mostenirii, se impune ca executarea silita sa se indrepte asupra acestora.

Instanţa va avea în vedere si prevederile art. 780 din Codul Civil unde se prevede in mod expres ca titlurile executorii obtinute in contra defunctului sunt personal executorii si in contra succesorilor.

Conform actelor depuse la dosarul cauzei rezultă calitatea de succesor a contestatorului după debitoarea C A.Mai mult,conform declaraţiei pentru deschiderea procedurii notariale a succesiunii,dată de acesta la Primăria oraşului Buhuşi rezultă că acesta este singurul moştenitor al lui C A,în calitate de fiu al acesteia.

Apoi,contestatorul a recunoscut debitul la termenul din 21.06.2011 însă a solicitat eşalonarea acestuia motivând lipsa resurselor financiare.

În ceea ce priveşte asigurarea de viaţă încheiată de autoarea contestatorului,se observă că asigurarea acoperea evenimentele produse până la vârsta de 65 de ani. Ori autoarea contestatorului a decedat la vârsta de 66 de ani. Acest fapt i-a fost comunicat contestatorului de către asigurător printr-o adresă.

Coroborând întreg probatoriul existent al dosarul cauzei instanţa constată că actele de executare ce fac obiectul prezentului litigiu au fost efectuate cu respectarea dispozitiilor legale privind recuperarea pe calea executarii silite a creanţei neachitate de debitorul principal.

Apărările contestatorului sunt nefondate în condiţiile în care, executarea până în momentul de faţă,a respectat toate normele de procedură impuse de lege.

Pentru motivele de mai sus,instanţa va respinge contestaţia la executare.

În temeiul art. 18 din OG 51/2008 instanţa va obliga pe contestatorul C D să plătească statului suma de 194,3 lei cu titlu de taxă de timbru,timbru judiciar de care a fost scutit.

În conformitate cu prevederile art. 1169 Cod civil potrivit cu care cel ce face o susţinere în faţa instanţei trebuie să o dovedească. Instanţa reţine că,deşi a fost solicitată obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată nu a fost depus nici un document justificativ în acest sens.

Aşa fiind,în temeiul art.274 C. Pr. Civilă instanţa va respinge cererea de obligare a contestatorului la plata de cheltuielilor de judecată.

Redactat ANT- 11. 08. 2011