Atât timp cât prezumţia legală nu a fost răsturnată, în circumstanţele încheierii contractului „de credit şi garanţie – Ing Personal nr.151225/7 mai 2007” doar între bancă şi împrumutatul RCE, fără instituirea vreunui codebitor ori garant şi al garantării restituirii, nu cu bunuri ale împrumutatei, ci cu poliţa de încheiată de aceasta şi cesionată în favoarea băncii, nu se poate conchide că soţul contestatoarei ar avea calitatea de coplătitor, această concluzie a primei instanţe fiind eronată.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 282/R/14 octombrie 2010)
Prin sentinţa civilă nr.1411/2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis contestaţia la precizată, formulată de contestatoarea RCE în contradictoriu cu intimaţii MKB R Bank SA, Sucursala Bistriţa, MKB R Bank SA Bucureşti, RFI, R Bank SA, Banca T, ING Bank, şi UT Bank SA şi, în consecinţă dispune partajarea creanţelor născute din starea de proprietate comună pe care în timpul căsătoriei le-au acumulat, astfel:
I. Contracte de credit în care contestatoarea are calitatea de titular/împrumutat, iar intimatul de codebitor: 1. contract nr.463/PF/AV/15 august 2005/BCR Bistriţa – 8.000 lei; 2. contract nr. 47657 din 21 august 2006/P Bank Bistriţa – 5.000 lei; 3. contract nr. 03MP00000402/21 august 2006/UT Bistriţa – 5.200 lei; 4. contract nr.151225 din 7 mai 2007/ING Bank Bistriţa – 10.300 lei; 5.contract cont RO32RZBR0000060008549009 din 22 noiembrie 2006/R Bank – 2.200 lei; 6. contract cont RO78TRL00601213B73095XX – 3.400 lei.
II. Contracte în care intimatul RFI are calitatea de titular/împrumutat, iar contestatoarea de codebitoare: l. contractul nr.273 din 26 octombrie 2006/R Bank Sucursala Bistriţa-25.000 lei; 2. contractul nr. 3887 din 17 septembrie 2004/BCR Sucursala Bistriţa – 5.000 euro;
S-a dispus încetarea executării silite pornită împotriva contestatoarei de către intimata MKB R Bank în dosar execuţional nr.1851/EB/2008.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata ING BANK N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate tribunalul reţine că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a fost sesizată, pe calea contestaţiei la executare exercitată de contestatoarea RCE cu pretenţia de partajare a creanţelor născute din starea de proprietate comună devălmaşă a soţilor RCE şi RFI care în timpul căsătoriei au contractat individual ori împreună credite la mai multe bănci, pentru a căror neonorare s-a demarat procedura de urmărire silită.
Este cert că în rezolvarea pretenţiei deduse judecăţii, dând câştig de cauză contestatoarei, prima instanţă a partajat creanţele bancare din timpul căsătoriei atribuind fiecare credit titularului semnatar al contractului astfel încât apărările băncilor referitoare la încheierea convenţiilor în considerarea persoanei titulare a contractelor de credit au fost satisfăcute. Numai că statuările concomitente ale instanţei de fond referitoare la caracterul comun ori propriu al fiecăreia dintre creanţe nu pot avea semnificaţia afirmată de intimata UT Bank SA Bucureşti în circumstanţele atribuirii creanţei contractate la Ing Bank N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti către titulara convenţiei de împrumut RC, subzistând interesul Ing în calificarea juridică a naturii creanţei menţionate ca fiind una personală a titularei convenţiei de credit ori comună a acesteia şi a soţului, în măsură a influenţa efectele contractului de credit.
Criticile recurentei-intimate vizând caracterul personal al datoriei contractate de contestatoarea RC sunt întemeiate. Aşa cum just a apreciat prima instanţă, art. 30 şi 32 Codul familiei instituie prezumţia caracterului de bunuri comune ale soţilor dobândite în timpul căsătoriei şi a caracterului personal al datoriilor contractate în acelaşi interval. Atât timp cât prezumţia legală nu a fost răsturnată, în circumstanţele încheierii contractului „de credit şi garanţie – Ing Personal nr.151225/7 mai 2007” doar între bancă şi împrumutatul RCE, fără instituirea vreunui codebitor ori garant şi al garantării restituirii, nu cu bunuri ale împrumutatei, ci cu poliţa de asigurare încheiată de aceasta şi cesionată în favoarea băncii, nu se poate conchide că soţul contestatoarei ar avea calitatea de coplătitor, această concluzie a primei instanţe fiind eronată. Dimpotrivă, probele furnizate (contractul de credit) demonstrează caracterul personal al datoriei contractate de contestatoare. În lipsa exhibării altor dovezi care să ateste caracterul comun al creanţei (de exemplu contractarea acesteia pentru achiziţionarea unor bunuri comune ori plata unor datorii comune), concluzia ce se impune, pentru considerentele de drept şi de fapt expuse, în raport de prev.art.969 şi 1041 Cod civil, este aceea că datoria contractată de contestatoarea RCE faţă de intimata recurentă este una personală, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul promovat se impune a fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în parte în sensul că va fi respinsă ca neîntemeiată acţiunea promovată în contradictoriu cu intimata Ing Bank N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti. Celelalte dispoziţii ale primei instanţe vor fi menţinute.
