Prin sentinţa civilă nr. 2172 din 1 martie 2010, pronunţată de Judecătoria Oradea, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la executarea silită, s-a respins contestaţia formulată de contestatorii F.D.C. şi F.S., împotriva intimatei F.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că in cauza nu a intervenit perimarea executarii silite, iar cursul prescriptiei a fost intrerupt, astfel că a respins ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului de a cere executarea silita formulata de contestatoare, precum si contestatia la executare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorii F.S. si F. D.C., solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul admiterii constestatiei la executare.
Tribunalul Bihor, prin decizia civ. nr. 788/R/2010 a respins ca nefondat recursul declarat, retinand urmatoarele:
Împotriva contestatoarei debitoarei F.S. a fost iniţiată executarea silită în dosar execuţional nr. 177/E/2001 al BEJ P.E., la solicitarea creditoarei F.A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 323/20.06.2001 pronunţată în dosarul nr. 2678/2000 al Judecătoriei Oradea. Prin această hotărare s-a dispus obligarea debitoarei F.S. la plata către creditoarea F.A. a sumei de 37.310 DM, cu dobânda la zi, cu titlu de împrumut.
Conform dispozitiilor art. 405 C. pr. civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită, iar prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie.
Pentru ca prescripţia sa-şi producă efectul său sancţionator este necesar ca pentru titularul dreptului să existe pe lângă voinţa de a acţiona şi posibilitatea reală de a acţiona, adică de a se adresa organului competent pentru protectia dreptului său.
În timpul curgerii termenului de prescripţie pot interveni anumite împrejurări ori cauze obiective care îl pun pe titularul dreptului de a cere executarea silita în imposibilitatea de a acţiona. Dacă pe timpul cât durează asemenea împrejurări, prescripţia nu ar fi oprită s-ar ajunge la situaţia în care titularului dreptului să i se aplice efectul sancţionator al prescripţiei fără a i se putea imputa pasivitatea ori neglijenţa în a acţiona.
Pentru a inlatura in asemenea situatii efectul extinctiv al prescriptiei s-au prevazut in lege, pe de o parte, suspendarea cursului prescriptiei si pe de alta parte întreruperea prescriptiei.
Fata de caracterul prescriptiei, care apare ca si o sanctiune producerea efectelor prescriptiei nu-si mai gaseste justificarea, in situatiile in care inactiunea nu i-ar fi imputata titularului dreptului la actiune, ea fiind datorata unor cauze, care l-ar impiedica sa-si exercite dreptul, deci unor obstacole de ordin material, juridic sau moral.
Conform disp. art. 405 ind. 2 C. pr. civ. cursul prescripţiei se intrerupe: a) pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii, in orice alt mod, a datoriei; b) pe data depunerii cererii de executare, insotita de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent; c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, in conditiile art. 453 alin. 2; d) pe data indeplinirii in cursul executarii silite a unui act de executare; e) pe data depunerii cererii de reluare a executarii, in conditiile art. 371^6 alin. 1; f) in alte cazuri prevazute de lege.
Dupa intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie. Prescriptia nu este intrerupta daca cererea de executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.
În speţă, instanţa de recurs reţine că în termenul de prescriptie de trei ani, la data de 02.10.2001, creditoarea – intimata a adresat executorului judecatoresc o cerere de executare silita a bunurilor debitoarei, astfel ca, potrivit prevederilor art. 4052 Cod procedura civila, cursul prescriptiei a fost intrerupt. De asemenea creditoarea a formulat numeroase cereri de staruinta in executare, emitand somatii de plata, acte de executare de natura sa intrerupa cursul prescriptiei.
Asadar in mod corect a fost respinsa exceptia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, în contextul în care creditoarea a formulat cerere de executare silită anterior împlinirii termenului general de prescripţie de 3 ani, iar imposibilitatea îndestulării creanţei sale s-a datorat lipsei din patrimoniul debitoarei a unor bunuri proprii care să poată fi urmărite silit, creditoarea fiind pusă în situaţia de a promova mai multe litigii pentru a obţine împărţirea bunurilor comune pe care debitoarea le deţine în proprietate devălmaşă împreună cu soţul său, anularea unui contract de încheiat în vederea fraudării intereselor creditoarei, respectiv anularea unui act de adjudecare încheiat într-o altă procedură de executare silită pornită împotriva debitoarei la cererea unui alt creditor .
Astfel, pentru a readuce bunul în patrimoniul debitoarei şi pentru a-l putea urmări silit, recurenta a fost pusă în situaţia de a promova mai multe litigii în cadrul cărora s-a dispus anularea donaţiei încheiată în vederea fraudării intereselor sale, respectiv partajarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de donaţie, în sensul atribuirii cotei de ½ parte pe seama debitoarei.
Instanta retine ca prin actiunea inregistrata sub dosar nr. 7729/271/2002 al Judec. Oradea creditoarea a solicitat partajarea bunurilor comune ale debitoarei si ale sotului sau, iar acest dosar s-a pronuntat sentinţa civilă nr. 7322/2010 in sensul admiterii actiunii precizate.
Iar la data de 07.10.2005 reclamanta a promovat procesul din dosar nr. 8288/271/2005 al Judec. Oradea, finalizat prin sent. civ. nr. 207/2007, irevocabila prin dec. civ. nr. 1403/11.12.2007, in sensul stabilirii ca debitoarea are o cota de ½ parte din imobilul situat in Ordea, str. Izvorului, nr. 4/C.
Total nefondate sunt şi susţinerile recurentei referitoare la perimarea formelor de executare silită intervenită în Dosarul execuţional nr. 177/2001 al executorului judecătoresc Puşcaş Eugen, dat fiind faptul că la dosarul cauzei există depuse în copie cererile formulate de creditoare prin care aceasta a solicitat cu regularitate continuarea executări silite. Iar aceste cereri de continuare a executarii silite exista in dosarul executional ataşat la dosarul cauzei, nefiind depuse de catre reprezentanta intimatei, asa cum eronat sustine recurenta.
Astfel perimarea este o sanctiune procesuala care consta in stingerea procesului, in faza in care se gaseste, considerandu-se că partea, printr-o indelungata lipsa de staruinta, a pierdut orice interes in solutionarea cererii sale, cerere care, ca urmare a perimarii, este considerata ca nu ar fi fost introdusa. Institutia perimarii executarii, ca si perimarea actiunii, contribuie la cresterea diligentei creditorului si are rol de accelerare a procedurii judiciare in vederea lamuririi raporturilor dintre parti.
Ori in speta instanta retine că intimata-creditoare a manifestat diligenta in continuarea executarii silite, depunand nenumarate cereri de staruinta in executare si iniţiind mai multe litigii pentru a obţine readucerea bunurilor urmarite in patrimoniul debitoarei.
Mai retine instanta că suma inscrisa in publicatia de vanzare coincide cu suma mentionata in titlul executoriu, astfel ca sustinerea recurentei in sensul ca executarea s-a pornit pentru alta suma este nefondata.
