În motivarea contestaţiei la executare contestatorii au invocat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, nelegalitatea procesului verbal de sechestru, având în vedere faptul că obiectul măsurii asigurătorii îl reprezintă bunuri comune ale soţilor şi lipsa de proporţionalitate a măsurii cu scopul urmărit, valoarea bunurilor fiind mult mai mare decât cuantumul creanţei.
În dovedirea contestaţiei au depus înscrisuri (adresă emisă de intimată privind luarea măsurii indisponibilizării-fila 18, proces verbal de sechestru-fila 9, somaţie-fila 11, proces verbal privind calcului sumelor prevăzute în titlul executoriu-fila 12, act constatator – fila 13).
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare, având în vedere faptul că actele de executare au fost iniţiate în baza titlului executoriu reprezentat de actul constatator nr 82/1.10.2001, pentru neefectuarea formalităţilor de import aferente autoturismului Opel Record. Intimata a arătat faptul că după emiterea titlului executoriu s-a procedat la comunicarea actului de impunere în Monitorul Oficial nr 3153/11.10.2004 şi nr 1685/24.05.2005 şi prin afişare a anunţului colectiv nr 13478/19.11.2008.
Au fost ataşate actele de executare.
Prin SC nr. 485/22.01.2010 a fost respinsă atât contestaţia la executare cât şi cererea de suspendare.
S-a reţinut că potrivit dispoziţiilor articolului 172 Cod procedura fiscală contribuabilul suspus executării silite are posibilitatea de a sesiza instanţa de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripţii legale referitoare la procedura executării silite. Scopul contestaţiei la executare este acela de a înlătura neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite, în speţa de faţă, împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţia, calitatea de bun comun, nerespectarea proporţionalităţii măsurii.
În fapt, prin actul constatator nr 82/1.02.2001 privind taxele vamale şi alte drepturi cuvenite bugetului, Direcţia Generală a Vămilor a stabilit în sarcina domnului P E obligaţii fiscale în cuantum de 17.204.625 lei vechi, pentru operaţiunile de tranzitare a autoturismului Opel Record, având la bază declaraţia vamală nr 546/22.11.1997, iar pentru neachitare la scadenţă a acestor obligaţii organul de executare a calculat şi accesorii în sumă de 9927 ron, prin procesul verbal din 14.10.2009.
Cu privire la primul motiv invocat şi anume prescripţia dreptului de a solicita executarea silită a obligaţiei s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor articolului 131 din Codul de procedură fiscală:
„Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.”
şi articolului 133 din Codul de procedură fiscală:
„Termenul de prescripţie se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită”.
În cauza de faţă cursul prescripţiei a început la data de 1 ianuarie 2005, fiind vorba de anul următor celui în care s-a născut creanţa: creanţa fiscală s-a născut în anul 2004, scadenţa obligaţiilor fiscale fiind 7 zile de la data comunicării actului constatator, comunicarea realizându-se la data de 16.10.2004, conform dovezii de la fila 53 dosar fond.
Comunicarea s-a realizat prin publicitate, în Monitorul Oficial al României nr 3153/11.10.2004, actul considerându-se comunicat în termen de 5 zile de la data afişării anunţului conform dispoziţiilor articolului 39 alineat 3 Cod pr fiscală în forma în vigoare la acea dată („în cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane îndreptăţite să primească actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia sau refuzul de a primi actul administrativ fiscal, comunicarea se face prin publicarea unui anunţ într-un cotidian naţional de largă circulaţie şi/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menţionează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în a cincea zi de la data publicării anunţului”).
Ulterior emiterii titlului actului de impunere organul fiscal a procedat la comunicarea titlului prin anunţ colectiv (fila 37), şi prin publicare în Monitorul Oficial al României (fila 45, 53), a emis dispoziţia de urmărire la data de 29.11.2004 (fila 48), proces verbal de calculare a penalităţilor de întârziere din data de 29.11.2004 (fila 49), decizia nr 23/20.11.2008 privind obligaţiile de plată accesorii (fila 34), aceste acte având efect de întrerupere a cursului prescripţiei, fiind realizate în vederea recuperării creanţei fiscale individualizate prin actul constatator nr 82. Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă un nou termen de prescripţie.
Având în vedere actele emise de organul fiscal în cursul termenul de prescripţiei, acte de urmărire a creanţei fiscale, instanţa a constatat faptul că a intervenit întreruperea termenului de prescripţie, procesul verbal de sechestru care face obiectul contestaţiei la executare de faţă fiind emis cu respectarea termenului de 5 ani.
Cu privire la cel de al doilea motiv, referitor la calitatea de bun comun al bunurilor care fac obiectul procesului verbal de sechestru a reţinut instanţa de fond că nu s-a făcut dovada calităţii de soţi a celor doi contestatori.
Cu privire la cel de al treilea motiv şi anume oportunitatea măsurii:
În scopul înlesnirii executării creanţelor şi pentru a elimina eventualele posibilităţi de sustragere de la executare, legea prin reglementarile prevazute in art. 591 şi următoarele din Codul de procedura civila, respectiv art 129 Cod procedură fiscală permite luarea unor măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acţiunii judiciare. În cazul creanţelor fiscale, sechestrul asigurător se poate institui dacă există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul.
În cazul de faţă instanţa a reţinut că măsura sechestrului care are ca efect indisponibilizarea averii debitorului este proproţională cu scopul urmărit, acela de a executării creanţelor fiscale. Privarea de proprietate este justificată întrucât a intervenit pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege, fiind menţinut justul echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Măsura vizează două suprafeţe de teren, neputându-se vorbi de o sarcină specială şi exorbitantă impusă debitorului statului, nefiind indisponibilizată toată averea acestuia.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa a apreciat faptul că au fost respectate condiţiile instituirii măsurii sechestrului asigurător, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art 129 alineat 2 şi 10 Cod pr fiscală, raportat la art 133 Cod pr fiscală, motiv pentru care, în baza art 172 Cod pr fiscală, va respinge contestaţia la executare.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere faptul că reclamanţii contestatori nu şi-au îndeplinit obligaţia achitării cauţiunii, instanţa a respins cererea de suspendare, fără a mai analiza dacă măsura solicitată este sau nu justificată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs contestatorii P E şi P L.
S-a arătat în motivare în esenţă faptul că instanţa în mod greşit a respins excepţia prescrierii executării silite a titlurilor executorii, instanţa netrebuind să se raporteze la anul 2004 ci la anul 2001, data naşterii creanţei.
S-a susţinut de asemenea faptul că executarea silită s-a declanşat în mod nelegal împotriva unor bunuri care aparţin în devălmăşie contestatorilor pentru o obligaţie fiscală stabilită în sarcina unuia dintre soţi.
În recurs s-a depus certificatul de căsătorie al contestatorilor.
Analizând recursul formulat instanţa apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că în cauză executarea silită nu este presrisă, obligaţia fiscală devenind scadentă nu în anul 2001 ci în anul 2005, anul imediat următor celui în care s-a realizat comunicarea actului constatator.
În ce priveşte faptul că executarea silită s-a declanşat împotriva unor bunuri comune ale contestatorilor instanţa de recurs aprecaiză că acest aspect nu este de natură să conducă la anularea executării silite declanşate în această modalitate.
Astfel, este adevărat că bunurile asupra cărora s-a declanşat executarea silită sunt comune, având în vedere data încheierii căsătoriei(10.09.1987).
La fel de adevărat este însă faptul că şi taxele vamale stabilite prin AC nr. 82/2001 precum şi accesoriile la acestea s-au stabilit tot asupra unui bun comun, respectiv autoturism Opel Record, autoturism dobândit în timpul căsătoriei, potirvit art. 30 Cfam.
În aceste condiţii, în baza art. 32 alin 1 lit a Cfam, şi aceste taxe şi accesorii au calitatea de datorii comune ale soţilor, sens în care în baza art. 32 din Cfam pentru stingerea acestora pot fi urmărite bunurile comune ale soţilor.
Cât priveşte o eventuală valoare disproporţionat de mare a terenurilor sechestrate faţă de valoarea creanţei fiscale, instanţa nu o va avea în vedere, nefiind formulate probe cu privire la acest aspect.
Constatând prin urmare recursul ca nafondat, instanţa îl va respinge ca atare.
