R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 438/R
Obiectul: contestaţie la – recurs
Asupra recursului civil de faţă:
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de
23.05.2008, sub nr. 4958/280/2008, contestatorul Ministerul Economiei şi
Finanţelor a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii
……………………………………………………………………………………………….. anularea formelor de
executare întocmite în dosarul de executare 222/2008 al BEJ ………………………
În motivare, contestatorul a arătat că actele de executare întocmite de
către ……………….. în dosarul nr. 222/2008, sunt nelegale, întrucât a fost obligat doar
la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale, nefiind stabilită niciun fel
de obligaţie de plată în sarcina sa prin titlurile executorii. Pe de altă parte, înfiinţarea
popririi pentru recuperarea sumelor este nelegală, întrucât încalcă dispoziţiile OG
22/2002 nefiind respectat termenul de 6 luni stipulat de legiuitor în favoarea
debitorului, precum şi prevederile art. 3711 al. 1 şi 2 c.p.c.
În drept, a invocat prevederile OG 22/2002, art. 3711 al. 1 şi 2 c.p.c., art.
399, 401, 403 c.p.c., Legea 500/2002.
În susţinere au fost anexate, în fotocopie, înscrisuri.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, a fost încuviinţată şi administrată proba cu
înscrisurile aflate la dosar, fiind ataşat şi dosarul de executare nr. 222/2008 al BEJ
……………………
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 6400 din 29 octombrie 2008, a
respins contestaţia la executare si cererea de suspendare a executarii silite,
formulate de petentul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR –
DIRECTIA GENERALA JURIDICA, în contradictoriu cu intimaţii
……………………………………………………………………………………………………………………………
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin titlul executoriu –
sentinţa nr. 871 din 12 decembrie 2007 a Tribunalului Argeş – a fost stabilită în
sarcina contestatoarei obligaţia de a vira fondurile necesare achitării drepturilor
băneşti, reprezentând creşteri salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, sume care
trebuia să fie actualizate în raport de rata inflaţiei la data plăţii.
Contestatoarea nu a dovedit că şi-a executat obligaţia până în prezent,
astfel că somaţia emisă de judecătoresc era necesară pentru executarea
titlului, fiind conformă cu dispoziţiile art.387 alin.1 c.proc.civ. şi neexceptată de
lege, pentru obligaţia în cauză.
Ordonanţa de înfiinţare a popririi din data de 24 aprilie 2008, emisă de
executorul judecătoresc, a privit Trezoreria Piteşti şi Trezoreria Bucureşti – în
calitate de terţ poprit (iar nu de debitor) şi Ministerul Justiţiei, Tribunalul Argeş şi
Curtea de Apel Piteşti – în calitate de debitori.
Prima instanţă a reţinut că nu există rea credinţă din partea creditorilor,
din moment ce debitorul nu a executat benevol obligaţia ce-i revenea din titlu(art.
3711 alin.1 şi 2 din C.proc.civ.).
Prima instanţă a apreciat că prevederile OG nr.22/2002, ale OG nr.
75/2008 şi ale Ordinului comun contravin art.6 din CEDO, întrucât temporizează
executarea, motiv pentru care s-a apreciat că nu au incidenţă în cauză.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs contestatoarea
Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice
Argeş, care susţine:
Hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9
c.proc.civ.), deoarece instanţa nu a avut în vedere cererea de suspendare a executării
şi contestaţia la executare şi nici temeiurile legale invocate .
Instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 3 din OUG nr. 75/2008, în
vigoare, care stabileau modalitatea de plată a sumelor de bani reprezentând drepturi
băneşti pentru personalul din sistemul justiţiei.
Instanţa a ignorat ordinul comun al Ministrului Justiţiei, Ministrului
Economiei şi Finanţelor, Preşedintelui CSM, Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie şi Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, privitor la modalitatea de plată eşalonată.
Instanţa a încălcat prevederile OG nr.22/2002, care instituie o procedură
specială pentru situaţia lipsei de fonduri.
În respectarea prevederilor legale de mai sus, executorul judecătoresc
trebuia să emită mai întâi o somaţie instituţiilor debitoare şi numai dacă în termenul
de 6 luni de la data emiterii somaţiei debitorii nu-şi executau obligaţia de plată,
creditorii puteau recurge la executarea silită, potrivit Codului de procedură civilă.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.299 – 316 c.proc.civ.
Examinând actele dosarului şi sentinţa recurată, tribunalul va reţine:
Intimaţii creditori au solicitat executarea silită în vederea valorificării
creanţei din titlul executoriu – Sentinţa nr.871/CM/12.12.2007 a Tribunalului
Argeş, rămasă irevocabilă – astfel că s-a constituit dosarul de executare nr.222/2008
al BEJ…………………………….., în care s-au emis somaţii şi ordonanţe de înfiinţare a
popririi.
Prin titlul executoriu menţionat a fost admisă în parte acţiunea intimaţilor
creditori şi a fost obligată recurenta contestatoare să vireze fondurile necesare
achitării drepturilor băneşti, reprezentând creşterile salariale prev. de OG nr.
10/2007, sume actualizate în raport de rata inflaţiei la data plăţii efective.
În dosarul de executare, recurenta contestatoare a fost somată să-şi aducă
la îndeplinire obligaţia din titlu, somaţia fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art.
387 alin.1 c.proc.civ., în condiţiile în care nu există dispoziţie legală care să
excepteze necesitatea emiterii somaţiei pentru obligaţia care-i incumbă recurentei
contestatoare.
Ordonanţele de înfiinţare a popririi au fost emise de executorul
judecătoresc cu respectarea legii, în sensul că, Trezoreriile Piteşti şi Bucureşti au
figurat ca terţi popriţi, iar nu ca debitori, cum susţine recurenta contestatoare.
În ordonanţele respective calitatea de debitori ai obligaţiei din titlu au
avut-o Ministerul Justiţiei, Tribunalul Argeş şi Curtea de Apel Piteşti.
Recurenta contestatoare a susţinut că intimaţii contestatori au fost de rea
credinţă atunci când au pornit executarea silită, încălcând prevederile art.3711 alin.1
şi 2 c.proc.civ.
Această susţinere este nefondată, deoarece recurenta contestatoare
trebuia să execute benevol obligaţia care îi incumba din titlul executoriu.
Intimaţii creditori nu au fost de rea credinţă, deoarece au fost constrânşi
de atitudinea recurentei contestatoare să recurgă la executarea silită a creanţei, în
condiţiile în care anterior începerii executării silite, recurenta contestatoare nu a
întreprins niciun demers pentru a-şi executa obligaţia.
Recurenta contestatoare a susţinut că instanţa a ignorat dispoziţiile
invocate, respectiv: prevederile OG nr.22/2002, ale OG nr.75/2008 şi ale
Ordinului Comun.
Această critică este nefondată, deoarece prima instanţă nu a ignorat
dispoziţiile invocate de recurenta contestatoare, ci a reţinut că aceste dispoziţii din
legea internă sunt contrare prevederilor art.6 din CEDO, situaţie în care sunt
înlăturate de la aplicare, prioritară fiind norma din Convenţia Europeană.
Prin Legea nr.30/20.06.1994, România a ratificat Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, iar de la data ratificării, conform art.11 alin.2 din Constituţie,
Convenţia a devenit parte a dreptului intern şi se aplică cu prioritate faţă de
reglementările interne contrare, prioritate consacrată prin art.20 alin.2 din
Constituţie.
În reţinerea caracterului contradictoriu al prevederilor OG nr. 22/2002,
ale OG nr.75/2008 şi ale Ordinului Comun faţă de art.6 din CEDO, tribunalul
aduce următoarele argumente:
Executarea unei hotărâri judecătoreşti este parte a procesului. Dreptul la
instanţă ar fi iluzorie dacă ordinea juridică internă a statului contractant ar permite
ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei
părţi(cauza Săcăleanu împotriva României, cauza Virgil Ionescu împotriva
României).
Dacă administraţia refuză/omite/întârzie executarea hotărârii definitive şi
obligatorii, garanţiile art.6 din CEDO de care beneficiază intimaţii creditori
(justiţiabili) îşi pierd orice raţiune (cauza Şandor împotriva României).
O autoritate a statului nu poate folosi ca pretext al neexecutării lipsa de
fonduri, deoarece fiecare stat are obligaţia de a deţine un arsenal juridic adecvat şi
suficient pentru a-şi îndeplinii obligaţiile care îi revin (cauza Budov contra Rusiei,
cauza Săcăleanu contra României).
Statul, prin organismele sale specializate, inclusiv instituţia recurentei, a
făcut imposibilă recuperarea imediată a sumelor de către intimaţii creditori, prin
faptul că nu a depus toate eforturile pentru executarea cu celeritate a obligaţiei
înscrise în titlul executoriu.
În plus, prevederile celor două ordonanţe de guvern şi ale ordinului
comun, invocate de recurenta contestatoare, contravin şi principiului egalităţii
armelor, care este o garanţie a unui proces echitabil, deoarece părţile nu beneficiază
de un tratament egal pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa instanţei (cauza
Kress contra Franţei).
Astfel, dispoziţiile celor două ordonanţe de guvern şi ale ordinului comun
creează un dezechilibru, plasând pe intimaţii creditori într-o poziţie dezavantajoasă
faţă de recurenta contestatoare (debitoare), în sensul că recurenta are posibilitatea
eşalonării unilaterale a sumelor datorate, fără acordul intimaţilor, situaţie care nu se
regăseşte în dreptul comun, unde posibilitatea eşalonării sau acordării unui termen
de graţie este prerogativa instanţei, de care se poate uza doar în mod excepţional,
în lipsa acordului părţilor.
Pentru considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art.312 rap.la art.
3041 şi art.304 pct.9 c.proc.civ., reţinând că sentinţa atacată este temeinică şi legală,
urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul
MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR – DIRECTIA
GENERALA JURIDICA împotriva sentinţei civile nr. 6400/29.10.2008
pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 4958/280/2008 , intimaţi fiind
……………………………..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2009, la Tribunalul Argeş –Secţia
Civilă.
4
