– art. 172-175 din OG 92/2003.
(TRIBUNALUL CĂLĂRAŞI – SECŢIA CIVILĂ, DECIZIA CIVILĂ
Nr. 912 din 9 noiembrie 2011)
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei O la data de 26.07.2011, sub nr. xxx, contestatoarea S.C. U. a chemat în judecată pe intimatul Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.F.P. Călăraşi – Administraţia Finanţelor Publice Olteniţa, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea executării silite pornite împotriva contestatoarei în dosarul nr. xxxx de către intimată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei, se arată că în data de 18.07.2011, i-a fost comunicat de către intimată un plic ce conţinea o somaţie însoţită de titlul executoriu, act de executare emis în dosarul menţionat mai sus, punându-i-se în vedere că s-a început executarea împotriva sa în baza titlurilor executorii, respectiv procesele-verbale de amendă menţionate în acest titlu executoriu.
În fapt, este vorba despre procese-verbale de sancţionare contravenţională, după cum urmează: procesul-verbal nr. 26784 valoare de 250 ron, procesul verbal nr. 34864 valoare de 3.000 RON, procesul verbal nr. 28114 valoare de 3.000ron. Referitor la această situaţie, se arată că nu a primit niciodată aceste procese-verbale, acestea nu i-au fost comunicate de către emitenţi, astfel încât nu cunoaşte despre existenta si conţinutul lor.
Ca atare, faţă de dispoziţiile art. 14 din OG nr. 2/2001, înţelege să invoce excepţia prescripţiei sancţiunii amenzii contravenţionale în ceea ce priveşte amenzile care ar fi fost aplicate prin procesele-verbale amintite mai sus.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate anterior, executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie, în condiţiile în care procesul-verbal de sancţionare nu a fost comunicat în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii; în speţă, potrivit titlurilor executorii amintite, toate sancţiunile au fost aplicate cu mai mult de 30 zile în urmă, iar procesele-verbale nu au fost comunicate încă, fiind deci depăşit termenul prevăzut de lege de o lună de la data aplicării sancţiunii.
Ca atare, executarea sancţiunii este prescrisă, nu se mai poate obţine concursul instituţiilor statului în vederea executării şi obţinerii sumei de bani care ar constitui amenda contravenţională, astfel încât contestaţia este fondată si solicită a fi admisă aşa cum a fost formulată, anulând executarea pornită împotriva contestatoarei, nefăcându-se vreo dovadă în sensul că acest proces-verbal i-a fost comunicat până în prezent.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 399 si urm. C.p.c., art. 172-175 din OG 92/2003.
În dovedirea contestaţiei la executare, contestatoarea a depus la dosarul cauzei titlul executoriu şi somaţia emise de AFP a mun. Oltenita şi taxă judiciară de timbru.
În termen legal, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul căreia a menţionat faptul că la data de 22.07. 2011 sumele cuprinse în actele de executare contestate au fost achitate, astfel că solicită respingerea contestaţiei ca rămasă fără obiect.
Chiar dacă contestatoarea nu ar fi înţeles să plătească sumele contestate, procesele-verbale de constatare a contravenţiei au fost transmise instituţiei intimate însoţite de procesele-verbale de afişare conform dispoziţiilor art. 27 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin urmare nu existau motive de neîncepere a executări silite. Cum contestatoarea nu aduce critici formelor de executare acestea fiind întocmite în conformitate cu prevederile OG 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, faţă de celelalte motive expuse, solicită a se proceda la respingerea contestaţiei la executare.
În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz. art. 115 si urm. Cod pr.civilă si dispoz. OG 92/2003 republicata privind Codul de procedură fiscală.
La termenul din data de 18 august 2011, reprezentanta contestatoarei a învederat instantei că a achitat integral către AFP a mun. Oltenita suma datorată de 6250 lei.
Soluţionând cauza, Judecătoria O prin sentinţa civilă nr. xxx a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. U., ca rămasă fără obiect.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de fond a luat act de cele învederate de părţi, în sensul că suma datorată a fost achitată integral.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal contestatoarea U, care a criticat-o pentru netemeinicie, în sensul că greşit a fost respinsă contestaţia pe motiv că suma a fost achitată atât timp cât, dacă nu plătea, contul îi rămânea blocat şi nu mai putea face alte plăţi. De asemenea a criticat-o pentru neobservarea faptului că procesele verbale nu au fost semnate de reprezentantul societăţii, ci de un martor mincinos, ce nu a fost niciodată la sediu.
Au fost indicate dispoziţiile art.304 ind.1 c.p.civilă.
În contradictoriu, intimata a solicitat respingerea recursului, arătând că nu a fost blocat niciodată contul debitoarei în acest context, respectiv că la judecata în primă instanţă nu s-a pus deloc problema probei cerute acum.
Analizând recursul de faţă prin prisma motivaţiei lui şi a apărării intimatei, a probatoriului administrat, a dispoziţiilor legale incidente se constată că el este nefondat,urmând a-l respinge în considerarea următoarelor :
Referitor la aspectul plăţii forţate a sumei datorate, este adevărat că prima instanţă a soluţionat contestaţia pe acest aspect în mod injust, efectuarea plăţii unei amenzi nefiind de natură a impune ideea recunoaşterii vinovăţiei atât timp cât partea nu a invocat aşa ceva, astfel că era necesară abordarea altor instituţii. Dar numai acest aspect nu este de natură a duce la admiterea contestaţiei; trebuie observat că procesele verbale contravenţionale în discuţie au fost comunicate recurentei contestatoare, astfel cum rezultă din procesele verbale de comunicare de la filele 13 şi 15. În acest moment nu putem pune în discuţie realitatea conţinutului acestora datorită lipsei cadrului procesual legal. Remarcăm de altfel lipsa vreunei cereri de această natură şi vreuneia de probe pe aceste aspecte în primă instanţă. Drept urmare actele respective se bucură de autoritate, astfel că nu se poate pune problema necomunicării proceselor verbale, respectiv a prescripţiei.
În consecinţă, în aplicarea art.312 c.p.civilă recursul se dovedeşte neîntemeiat, astfel că urmează a fi respins, menţinând în tot sentinţa.
1
