Contract de asigurare. Conform condiţiilor de asigurare în caz de furt al mărfurilor în timpul staţionării vehiculului, asigurătorul acordă despăgubiri numai dacă bunurile au fost sustrase într-o parcare amenajată şi păzită, două condiţii cumulative. Noţi


Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. P C S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B.T. AT S.A. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 451.038 lei RON, constând în echivalentul sumei de 120.666,15 euro, calculată la cursul B.N.R. din ziua producerii cazului (evenimentului) asigurat (16.11.2008), reprezentând despăgubirea (indemnizaţia de asigurare) prevăzută în contractul de asigurare privind asigurarea bunurilor pe timpul transportului rutier (cargo) O nr. 002367 din 30.10.2008, încheiat între reclamantă în calitate de asigurat (beneficiar al asigurării) şi pârâtă, în calitate de asigurator, cu cheltuieli de judecată (precizare de acţiune, fila 67 la dosar).

În motivarea cererii se arată că în baza contractului de asigurare nr. 002367 din 30.10.2008, pârâta avea obligaţia de a-i plăti despăgubiri ca urmare a producerii evenimentului asigurat ce constă în furt.

În urma cercetărilor efectuate de către Poliţia Elenă aceasta a concluzionat că până la data de 03.03.2009, nu s-a reuşit nici identificarea autorilor furtului şi nici a maşinii furate.

Documentele oficiale emise de autorităţile elene atestă faptul că parcarea din strada M A este o parcare amenajată şi păzită.

Prin sentinţa civilă nr. 1763/15.12.2009 Tribunalul Braşov a admis acţiunea reclamantei, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de 120.666,15 euro ( în lei la cursul B.N.R. la data plăţii) reprezentând despăgubiri – indemnizaţie de asigurare şi 59.527,00 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Între reclamanta S.C. P C S.R.L. – în calitate de asigurat şi pârâta S.C. G A S.A., în calitate de asigurător, s-a încheiat contractul de asigurare privind asigurarea bunurilor pe timpul transportului rutier (CARGO) nr. 002367/30.10.2008 (fila 11 la dosar), contract valabil în perioada 31.10.2008 – 30.10.2009, riscul (pericolul asigurat) fiind de „furt, jaf şi nelivrare”.

În cazul reclamantei S.C. P C S.R.L. s-a produs evenimentul asigurat constând în furtul mărfii (genţi de damă) în valoare de 120.666,15 euro (facturi fiscale şi buletine de expediere, filele 37 – 46 la dosar), eveniment din data de 16.11.2008 produs în Grecia – Salonic şi dovedit în cauză cu plângerea penală făcută de reclamantă la Poliţia Salonic şi adeverinţele nr. 1052/4/76-c/2008 şi nr. 1052/4/76b/2008 emisă de Poliţia Salonic (filele 29,31 la dosar).

Clauza cuprinsă în art. 49 din Condiţiile generale de asigurare a bunurilor pe timpul transportului rutier (anexă la contractul de asigurare nr. 002367/17.10.2008, fila 12 la dosar), nu poate avea eficacitate juridică în cauză, fiind nulă absolut.

Mai mult, furtul mărfii s-a produs într-o parcare amenajată şi supravegheată ,aşa cum rezultă din actele oficiale emise de Poliţia Salonic – adeverinţele nr. 1052/4/76-c/2008 şi nr. 1052/4/76b/2008 (filele 29,31 la dosar).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta prin care a solicitat schimbarea în sensul respingerii acţiunii reclamantei,

În motivarea apelului se arată următoarele:

Conform condiţiilor de asigurare în caz de furt al mărfurilor în timpul staţionării vehiculului, asigurătorul acordă despăgubiri numai dacă bunurile au fost sustrase într-o parcare amenajată şi păzită, două condiţii cumulative neîndeplinite în cauză.

Apelul este fondat.

Acţiunea reclamantei S.C. PC S.R.L. – în calitate de asigurat împotriva pârâtei în calitate de asigurător are la bază contractul de asigurare privind asigurarea bunurilor pe timpul transportului rutier ( CARGO) nr. 002367/30.10.2008

Evenimentul asigurat constând în furtul mărfii (genţi de damă) în valoare de 120.666,15 euro s-a produs în data de 16.11.2008 în Grecia – Salonic.

Potrivit art. 2 din legea 136/1995 în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat şi asigurător precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare.

Potrivit art. 969 c civil contractul are putere de lege între părţile contractante.

Prin încheierea unui contract de asigurare asiguratul se obligă să plătească o primă de asigurare, iar asigurătorul preia asupra sa riscul producerii unor evenimente

Instanţa face confuzie între incertitudinea privind întinderea obligaţiilor care poate fi unilaterală cu şansa de a realiza un beneficiu sau a suporta o pierdere. Alea vizează nu prestaţiile datorate ci rezultatul final al contractului.

Riscul este un eveniment viitor posibil dar incert prevăzut în contract la care sunt expuse bunurile ori patrimoniu sau viaţa unei persoane.

Pentru ca riscul să fie asigurat, trebuie să fie determinat cu precizie în contract, să fie un eveniment viitor şi posibil.

Conform condiţiilor de asigurare în caz de furt al mărfurilor în timpul staţionării vehiculului, asigurătorul acordă despăgubiri numai dacă bunurile au fost sustrase într-o parcare amenajată şi păzită, două condiţii cumulative.

În speţă parcarea în care s-a produs evenimentul asigurat nu era o parcare păzită.

Din înscrisurile de la dosar eliberate de direcţia Servicii Tehnice din Pylea rezultă doar faptul că locul unde a fost parcat vehiculul era un spaţiu amenajat pentru parcări, probabil destinat în mod special staţionării auto semnalizat prin indicatoare şi marcaje care îl delimitează de partea carosabilă a drumului sau de restul domeniului public şi privat, nicidecum faptul că era şi un loc păzit.

Faptul că zona respectivă este inclusă în planul urbanistic la localităţii şi astfel este fie supravegheată de poliţie nu atestă faptul că este păzită în mod permanent. Poliţia desfăşoară doar activităţi de supraveghere periodice nicidecum o supraveghere permanentă a fiecărui loc de parcare.

Paza implică supraveghere activă şi permanentă a obiectivului – locului de parcare, astfel de servicii fiind de regulă efectuate prin personal de pază proprie sau prin mijloace de protecţie şi de alarmare specifice.

Riscul asigurat este un eveniment viitor, posibil dar incert la care sunt expuse bunurile ori patrimoniul sau viaţa sau sănătatea unei persoane.

Riscul asigurat respectiv furtul se poate produce chiar şi într-o parcare păzită permanent.

Pentru considerentele mai sus arătate apelul pârâtei a fost admis, acţiunea fiind respinsă.

Dec 34/22.04.2010