Câtă vreme înscrisurile depuse la dosar probează încheierea convenţiei direct între reclamantă şi societatea germană beneficiară a bunurilor livrate de reclamantă, rolul pârâtei fiind acela de intermediere a afacerii comerciale, aceasta din urmă nu a dobândit nici un moment vreun drept asupra bunurilor livrate, neputându-i incumba pe cale de consecinţă nici obligaţia de plată a preţului sau a unui impozit direct sau indirect legat de această livrare. (sentinţa civilă nr. 2560 /19.03.2008)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti la data de 07.08.2007, sub nr. 8533/300/2007, reclamanta S.C. „A” S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „P.H” S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa sa dispună obligarea acesteia la plata sumei de 27.541,77 lei cu titlu de preţ, la plata sumei de 2754,18 lei reprezentând penalităţi de întârziere la plată (calculate până la data introducerii cererii 06.08.2007) conform Cap IX, act. 9.2 din Contractul de Distribuţie nr. 436/27.09.2005, la plata dobânzii legale prevăzută de OG 9/2000, calculată de la data introducerii cererii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1688 lei.
În motivare reclamanta a arătat că pârâta S.C. „P.H” S.R.L. a intermediat în temeiul Contractului de Distribuţie nr. 436/27.09.2005, exportul de produse din porţelan fosfatic dintre S.C. „A” S.A. – Sighişoara în calitate de vânzător şi firma R. cu sediul în Germania, în calitate de cumpărător. În acest sens la data de 23.04.2007, reclamanta a emis în favoarea firmei R. – Germania factura internă nr. 26123/23.04.2007 aferentă INVOICE nr. 82/23.04.2007, în valoare totala de 43.505,87 EUR, (144.996 lei). Suma de 43.505,87 EUR, a fost achitată de comisionarul S.C. „P.H” S.R.L., sumă pentru care acesta a emis o factura cu nr. 9784399/23.04.2007 reprezentând “comision conform contractului de mandat, aferent facturii (Invoice) nr. 82/23.04.2007.”
A mai arătat reclamanta că a considerat suma de 43.505,87 EUR ca fiind scutită cu drept de deducere din punct de vedere a TVA, dar în urma unui control efectuat în perioada 31.05.2007 – 08.06.2007, organele de inspecţie fiscala ale A.N.A.F. au constatat că suma mai sus menţionată nu se încadrează in prevederile art.12, alin 2 din OMF nr. 2222/2006 privind aprobarea instrucţiunilor de aplicare a scutirii de TVA pentru operaţiunile prevăzute la act. 143 alin (1) lit (a-i), art 143 alin 2 şi art 144 (1) din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, iar unitatea nu beneficiază de scutirea TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri realizate prin comisionari.
Pentru aceste considerente, reclamanta a arătat că a fost nevoită să procedeze la “corectarea documentelor”, conform art.160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal întocmind factura cu minus nr. 26180/12.06.2007 pentru suma de 43.505,87 EUR (144.996,36 lei) şi emiţând factura corectă către S.C. „P.H.” S.R.L. care include şi TVA – ul aferent sumei mai sus menţionate, TVA pe care reclamanta a fost nevoită să-l achite la Bugetul de Stat în urma raportului de inspecţie fiscală nr. 114 încheiat la data de 08.06.2007 si a Deciziei de Impunere nr. 54/08.06.2007 de către DGFP Mureş.
A susţinut reclamanta că factura corectă cu numărul 5282/12.06.2007, a fost transmisă pârâtei S.C. „P.H.” S.R.L., dar aceasta refuză să plătească diferenţa de 27.541,77, lei reprezentând contravaloarea TVA la factura susmenţionată.
A mai precizat reclamanta că a convocat pârâta la conciliere directă prealabilă în data de 18.07.2007, însă aceasta nu a dat curs convocării şi nu a achitat suma datorată.
În drept au fost invocate disp. Lg. 571/2003 art.160; art. 1073, 1361-1362 Cod. civ.; O.G. 9/2000 şi act. 7201 Cod. Pr. Civ.
În dovedire s-au depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: contract de distribuţie nr. 436/27.09.2005, factura nr. 26123/23.04.2007 şi Invoice nr. 82/23.04.2007, factura nr. 9784399/23.04.2007, factura nr. 26180/12.06.2007, raport de inspecţie fiscală nr.114 din 08.06.2007 şi confirmarea de primire, factura nr. 5285/ 12.06.2007, convocarea nr. 210/28.06.2007 şi confirmarea de primire
Cererea a fost legal timbrată cu 1683 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
La 12.09.2007 pârâta S.C. „P.H” S.R.L., a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii cererii reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.
În privinţa primei excepţii s-a arătat că reclamanta nu a respectat întocmai dispoziţiile legale referitoare la concilierea directă, câtă vreme nu poate face dovada comunicării către pârâtă a înscrisului intitulat „convocare” pe care l-a anexat cererii de chemare în judecată şi nici a înscrisurilor pe care îşi fondează pretenţiile. S-a susţinut că astfel, prin nerespectarea dispoziţiilor prev. de art. 7201 şi urm. C.proc.civ., s-a produs o vătămare societăţii pârâte, care a fost pusă în imposibilitate de a realiza o rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, situaţie faţă de care procedura de conciliere este nulă, iar cererea reclamantei se impune a fi respinsă ca prematur formulată.
În privinţa celei de a doua excepţii, aceea a lipsei calităţii sale procesuale, pârâta a arătat că prin cererea de chemare in judecata, reclamanta solicita obligarea sa la plata sumei de 27.541,77 lei cu titlu de preţ, deşi reclamanta nu a livrat societăţii noastre nici o marfa si nici nu pretinde acest lucru. S-a arătat de către pârâtă că a avut calitatea de comisionar in cadrul unei operaţiuni de vânzare cumpărare intre reclamanta şi firma R. din Germania, neputând fi obligată la plata contravalorii mărfurilor livrate. Astfel, pentru mărfurile livrate, reclamanta a emis o factura fiscala in euro – Invoice no. 82/23-04-2007, precum si factura 26.123/23-04-2007 in lei, facturi care au fost încasate integral de reclamantă, aşa cum se menţionează pe factura nr. 26.123 /23-04-2007. În aceste condiţii, stornarea facturilor emise legal către cumpărătorul mărfurilor la data de 23-04-2007 şi refacturarea mărfurilor la data de 12-06-2007 apare ca fiind lipsită de orice temei legal sau contractual şi nu poate fi opozabilă pârâtei. A subliniat pârâta că nu a achiziţionat niciun produs de la reclamantă, ci a fost un simplu intermediar în vânzarea produselor reclamantei către o firmă germană, astfel că nu poate fi obligată la o prestaţie cu titlu de preţ.
A mai susţinut pârâta că în raportul juridic dintre reclamantă şi firma germană R. a avut rolul unui comisionar, pentru această activitate încasând şi un comision.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat a se dispune respingerea acţiunii ca neîntemeiata, arătând că iniţial, între societatea pârâtă si reclamanta a fost încheiat contractul de distribuţie nr. 436 / 27-09-2005, având ca obiect distribuţia produselor fabricate de A. de către pârâtă. Ulterior între cele două societăţi s-au desfăşurat şi raporturi juridice de comisionare, constând in intermedierea vânzării de produse de către A. către firme din străinătate , aceste raporturi neavând ca temei juridic sus menţionatul contract de distribuţie, care avea în fapt natura unui de vânzare-cumpărare.
S-a mai arătat că între cele două societăţi a avut loc o negociere în scopul stabilirii bazei relaţiilor de comisionare, negociere care nu s-a finalizat însă prin încheierea unui contract in formă scrisă. În aceste condiţii, raporturile juridice de comisionare s-au desfăşurat pe bază de comenzi transmise de cumpărătorii din străinătate, livrarea produselor de către reclamantă direct către aceşti cumpărători externi, pârâta primind un comision pentru găsirea clienţilor externi. În această modalitate s-a desfăşurat şi relaţia comercială între reclamantă, în calitate de producător-furnizor, cumpărătoarea R. Germania şi societatea pârâtă în calitate de mandatar-comisionar. Astfel, la data de 23-04-2007, reclamanta A. a livrat către cumpărătoarea R.-Germania o cantitate de produse din porţelan, livrarea fiind efectuată direct de la reclamantă către cumpărătorul extern, aşa cum rezultă din Scrisoarea de transport – CMR.
Pentru încasarea contravalorii mărfurilor, reclamanta a emis direct către cumpărătoarea R. facturile Invoice no. 82 / 23-04-2007 şi nr. 26.123 /23-04-2007, plata produselor făcându-se integral de către firma germană cumpărătoare. Societatea pârâtă, în calitate de comisionar, a emis către reclamantă factura cu nr. 9784399 / 23-04-2007, pentru încasarea comisionului datorat, factură care a fost încasată integral.
Ulterior, în urma controlului fiscal desfăşurat la sediul reclamantei, aceasta a decis unilateral să storneze facturile emise către cumpărătorul R. şi să refactureze marfa – cu TVA – către societatea pârâtă.
A solicitat pârâta să se constate că menţiunile şi concluziile din raportul de inspecţie fiscală din 08.06.2007 sunt eronate şi contrare dispoziţiilor legale în vigoare, câtă vreme livrarea de produse nu s-a desfăşurat prin comisionari care acţionează în nume propriu, ci direct de către vânzătoarea A. către cumpărătoarea externă R., după cum rezultă din CMR şi din facturile emise de reclamantă. În această situaţie operaţiunea era scutită de TVA , faţă de disp. art. 143 alin. 2 din Codul fiscal, avându-se în vedere şi că firma cumpărătoare comunicase reclamantei codul său valabil de înregistrare TVA. S-a mai susţinut că în respectivul raport s-a reţinut că livrarea produselor s-ar fi realizat în temeiul Contractului de mandat pentru operaţiuni de export nr. 128/23.04.2007, pârâta susţinând că nu a încheiat niciodată cu reclamanta un asemenea contract, astfel că acesta nu îi poate fi opozabil şi nu poate conduce la ideea că i-ar incumba plata unor produse care au fost livrate către firma germană şi nu către pârâtă.
A mai arătat pârâta că obligarea reclamantei de către organele de control fiscal să plătească TVA aferentă livrării de produse către R. Germania nu poate conduce la o majorare a preţului de livrare a mărfurilor şi în niciun caz la obligarea pârâtei, în calitate de comisionar, să plătească TVA pentru nişte produse pe care nu le-a primit.
A anexat pârâta o copie a CMR din 23.04.2007.
La 28.09.2007 reclamanta a depus un răspuns la întâmpinarea pârâtei prin care a solicitat respingerea celor două excepţii invocate de pârâtă. A susţinut reclamanta că a urmat procedura prev. de art. 7201 şi urm. C.proc.civ., înaintând pârâtei atât actele pe care îşi fondează pretenţiile, comunicate prin poştă, cât şi convocarea la conciliere, dovadă în acest sens constituind-o chiar adresa de răspuns comunicată de pârâtă prin care se solicita prezenţa la întâlnirea stabilită în vederea concilierii şi a preşedintelui consiliului de administraţie al reclamantei.
În privinţa celei de a doua excepţii s-a arătat că aşa cum în mod corect au reţinut organele de control fiscal, exportul de produse către firma germană R. a fost efectuat prin intermediul comisionare SC „P.H.” SRL, aceasta efectuând de altfel şi plata contravalorii mărfurilor, astfel că factura trebuia emisă către această firmă, cu includerea TVA aferent de 19%.
A mai arătat reclamanta că solicitarea sa de plată a TVA nu reprezintă o creştere unilaterală de preţ, cum eronat susţine pârâta în întâmpinare, ci înregistrarea noii facturi emise de reclamantă către pârâtă în decontul de TVA, care nu se trece pe costuri, şi achitarea acestuia către A.. S-a mai susţinut că însăşi pârâta îşi recunoaşte calitatea de comisionar prin întâmpinarea depusă, aspect întărit şi de procesul verbal încheiat la 11.04.2007 între părţi şi comanda nr. 5/2006 în care se prevede perceperea unui comision de 5%.
A mai depus reclamanta copii certificate ale dovezilor comunicării către pârâtă a mai multor documente şi a convocării la conciliere directă, adrese emise de pârâtă, extrase de cont, facturi fiscale, raport de inspecţie fiscală, proces verbal încheiat la 11.04.2007, comandă fermă nr. 5/2006.
În cauză instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, iar pentru pârâtă proba cu interogatoriul reclamantei, probă la care pârâta a renunţat ulterior.
Excepţia prematurităţii formulării cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost respinsă prin încheierea interlocutorie din 24.10.2007; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de aceeaşi pârâtă, a fost unită cu fondul cauzei, în condiţiile art. 137alin.2 C.proc.civ. prin încheierea din 21.11.2007.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare, excepţie ce se impune a fi soluţionată cu precădere, este fondată şi urmează a fi admisă, în raport de următoarele considerente:
În speţă, între reclamanta S.C. „A”. S.A. Sighişoara, producător de obiecte din porţelan fosfatic şi pârâta S.C. „P.H” S.R.L. s-au desfăşurat relaţii comerciale ce au debutat prin încheierea unui contract de distribuţie, înregistrat cu nr. 436/2005, prin care prima, în calitate de vânzător, acorda celei de a doua, în calitate de distribuitor, dreptul de desfacere a mărfurilor vânzătorului pe teritoriul României precum şi în străinătate. În fapt, respectiva convenţie avea natura unei de vânzare-cumpărare, câtă vreme distribuitorul lansa comenzi de produse către vânzător, prelua şi transporta aceste produse şi avea obligaţia plăţii preţului aferent către vânzător.
Ulterior, între cele două părţi au existat discuţii legate de iniţierea unei noi forme de colaborare, sub forma unui contract de mandat pentru operaţiuni de export, reclamanta redactând o formă scrisă a acestui contract. Trebuie menţionat că în privinţa acestei convenţii nu s-a dovedit naşterea sa valabilă, câtă vreme convenţia nu poartă semnătura pârâtei (care ar fi avut calitatea de mandatar) şi nu s-a făcut dovada acceptării sau însuşirii clauzelor contractuale de către pârâtă în vreuna dintre modalităţile permise de lege.
Cu toate că nu s-a făcut dovada încheierii valabile a respectivului contract de mandat, respectiv a convergenţei voinţei părţilor şi a exprimării sale valabile, constată instanţa că în privinţa cantităţii de produse livrate de reclamantă către societatea germană R. AG, relaţiile dintre cele două părţi ale acestui litigiu au îmbrăcat aspectele unui mandat comercial, mai precis a unei forme specifice a acestuia, respectiv a contractului de agenţie aşa cum este el reglementat de disp. Lg. 509/2002. Deşi nu există o formă scrisă a contractului încheiat între părţi, din susţinerile acestora coroborate cu înscrisurile depuse la dosar şi cu modalitatea în care s-a desfăşurat tranzacţia menţionată anterior, reiese că pârâta a acţionat în cadrul acestei operaţiuni în calitate de agent al reclamantei comitente, negociind pentru aceasta afaceri cu specific comercial, în schimbul unui comision. Relevante sunt în acest sens comanda fermă lansată de pârâtă prin care se solicită livrarea către firma germană a unor produse specifice obiectului de activitate al reclamantei (filele 158-159 dosar) şi în care apare expres menţiunea referitoare la comisionul agentului şi la condiţiile de plată, precum şi factura fiscală emisă de pârâtă pentru comisionul datorat de reclamantă în urma finalizării tranzacţiei cu societatea germană. Se impune menţionat că lipsa formei scrise a unei asemenea convenţii nu este de natură a afecta validitatea acesteia, câtă vreme forma scrisă este cerută de disp. Lg. 509/2002 doar pentru dovedirea contractului („ad probationem”) , iar nu pentru validitatea ei.
De asemenea, elocventă în ceea ce priveşte natura convenţiei dintre părţi este modalitatea în care a operat reclamanta. Astfel, deşi pe parcursul derulării prezentului litigiu a susţinut că relaţia comercială cu pârâta ar fi fost guvernată de contractul de distribuţie menţionat anterior, încheiat în 2005, iar în faţa organelor de control fiscal a invocat clauzele contractului de mandat, despre care am arătat mai sus că nu a fost semnat sau însuşit însă de pârâtă, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în realitate relaţiile dintre părţi au îmbrăcat o formă similară celei a unui mandat comercial, în forma specifică reglementată de Lg. 509/2002. Elocvente sunt în acest sens factura fiscală întocmită de reclamantă – Invoice nr. 82 / 23-04-2007 (nr. 26.123 /23-04-2007), în care la rubrica buyer (cumpărător) apare menţionată firma germană R. AG care a beneficiat de produsele livrate de reclamantă, precum şi scrisoarea de transport internaţional– CMR-ul din 23.04.2007 (fila 103 dosar), recepţionată de societatea germană la 25.04.2007, din care reiese de asemenea livrarea mărfurilor către respectivul client. Astfel, societatea germană a cunoscut şi asumat contractarea directă cu firma reclamantă.
În raport de considerentele expuse anterior, instanţa constată că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei, în sensul că pârâta ar fi acţionat în executarea contractului de distribuţie nr. 436/2005 sau a unui contract de comision, încheiat tacit ca urmare a unei înţelegeri verbale a părţilor, câtă vreme înscrisurile evocate mai sus probează încheierea convenţiei direct între reclamantă şi societatea germană beneficiară a bunurilor livrate de reclamantă. Rolul pârâtei a fost acela de a intermediere a afacerii comerciale, astfel că aceasta nu a dobândit nici un moment vreun drept asupra bunurilor livrate, neputându-i incumba pe cale de consecinţă nici obligaţia de plată a preţului sau a unui impozit direct sau indirect legat de această livrare. Nu există temei juridic şi nici faptic pentru a se considera că pârâta a acţionat în calitate de comisionar în nume propriu, aşa cum s-a reţinut în raportul de inspecţie fiscală derulat la sediul reclamantei.
Concluzionând, instanţa constată că pârâtei nu îi poate incumba obligaţia de plată a preţului produselor livrate, iar pe cale de consecinţă nici aceea de plată a TVA, astfel încât cererea reclamantei urmează a fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., reţinând culpa procesuală a reclamantei, instanţa va dispune obligarea acesteia să plătească pârâtei cheltuielile de judecată efectuate în prezentul litigiu, în cuantum de 2380 lei, reprezentând onorariu avocaţial achitat conform OP nr. 303/02.10.2007 (fila 137 dosar).
