Cu toate că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat rezilierea contractului de întreţinere, faptul că instanţa a dispus rezoluţiunea acestui contract şi repunerea părţilor contractante în situaţia anterioară nu înseamnă că a acordat ceea ce nu s-a cerut, câtă vreme desfiinţarea contractului de întreţinere se produce cu efecte retroactive, în considerarea transferului dreptului de proprietate uno ictu de la creditor la debitor.
Instanţa de judecată are obligaţia, faţă de obiectul cererii cu a cărei soluţionare a fost învestită, să facă o corectă calificare a sancţiunii aplicabile contractului în caz de neexecutare culpabilă, în baza art. 129 din Codul de procedură civilă, chiar dacă reclamanta a folosit un termen impropriu pentru a denumi sancţiunea.
Formularea concomitentă a unei cereri privind constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere şi a uneia privind rezilierea aceluiaşi contract nu atrage inadmisibilitatea acţiunii, cu atât mai mult cu cât instanţa a admis în parte acţiunea, dispunând rezoluţiunea contractului.
în situaţia în care instanţa ar fi admis ambele capete de cerere, s-ar fi putut discuta nelegalitatea hotărârii, nu însă inadmisibilitatea acţiunii.
(Decizia nr. 25 din 9 ianuarie 2003 – Secţia a IlI-a civilă)
Prin cererea înregistrată la 25.05.2001 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, reclamanta L.L. a chemat-o în judecată pe pârâta I.D. pentru: 1) a se constata nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2230/1996 şi 2) rezilierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2230/1996, obligând pârâta să-i restituie bunul vândut.
Reclamanta şi-a motivat cererea, arătând că actul de vânzare-cumpărare nu cuprindea ziua încheierii convenţiei, datele de identificare a pârâtei şi faptul că, datorită bolii de care suferea, i-a lipsit consimţământul la încheierea actului.
De asemenea, a mai arătat că, după încheierea actului, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau, respectiv de a asigura vânzătoarei mijloacele necesare unui trai decent.
Prin Sentinţa civilă nr. 13091 din 9.11.2001, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta L.L., în contradictoriu cu pârâta I.D.; a respins ca neîntemeiată cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2230 din 14.06.1996 de către Biroul notarului public N.I.; a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2230 din 14.06.1996 de către Biroul notarului public N.l. şi repunerea în situaţia anterioară.
în considerentele sentinţei, s-a reţinut, din ansamblul probator, neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor ce-i reveneau conform contractului de vânzare-cumpărare şi, în temeiul art. 969, 970, 1020 şi 1021 din Codul civil, s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, părţile urmând a fi repuse în situaţia anterioară.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului, instanţa de fond a reţinut netemeinicia sa, întrucât consimţământul vânzătoarei reclamantei nu rezultă din semnarea înscrisului constatator coroborat cu faptul identificării sale cu actul de identitate.
De asemenea, s-a reţinut că celelalte motive invocate nu atrag nulitatea actului de vânzare-cumpărare.
împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâta D.l. şi reclamanta L.L.
Prin Decizia civilă nr. 740 A din 15.04.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins ca tardiv declarat apelul reclamantei, iar apelul pârâtei, ca nefondat.
în apel, s-a reţinut că, în speţă fiind vorba de un contract de întreţinere ce presupune prestaţii succesive în timp, nulitatea operează ca o rezoluţiune, iar desfiinţarea pe această cale atrage în mod legal repunerea părţilor în situaţia anterioară, situaţie în care instanţa nu s-a pronunţat plus petita.
împotriva Deciziei nr. 740 A din 15.04.2002 a declarat recurs pârâta D.l.
în motivele de recurs, s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă, sens în care s-a arătat că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Reclamanta a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, iar instanţa a acordat rezoluţiunea.
Recurenta arată că, în speţă, s-a calificat corect contractul ca fiind unul de întreţinere, şi nu de vânzare-cumpărare, situaţie în care, dacă reclamanta a cerut rezilierea, nu era posibilă repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind un contract de întreţinere cu succesivă, care implică riscul contractual.
Analizând acest motiv de recurs, Curtea a constatat că este nefondat.
Rezoluţiunea şi rezilierea sunt sancţiuni care se aplică în cazul contractelor sinalagmatice, dacă una dintre părţile contractante nu execută culpabil obligaţia ce-i revenea.
Rezoluţiunea se aplică contractelor cu execuţie instantanee, iar rezilierea, contractelor cu execuţie succesivă.
Este adevărat că reclamanta, în petitul acţiunii, a solicitat rezilierea contractului de întreţinere, iar instanţele au dispus rezoluţiunea acestui contract, însă, în speţă, nu se poate reţine că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut.
în cazul contractului de întreţinere, transferul dreptului de la creditor la debitor se produce uno ictu, şi nu succesiv, iar în situaţia neexecutării, contractul se desfiinţează cu efecte retroactive.
Exonerarea creditorului de a restitui valoarea întreţinerii prestate reprezintă o excepţie de la principiul restitutio in integrum, justificată prin caracterul aleatoriu al contractului.
în speţă, reclamanta a solicitat desfiinţarea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor ce-i reveneau pârâtei – debitoarea obligaţiei de întreţinere şi obligarea pârâtei de a-i restitui bunul vândut.
Instanţa de judecată este obligată, faţă de obiectul cererii cu care a fost învestită, să facă o calificare corectă a sancţiunii aplicabile contractului de întreţinere în caz de neexecutare culpabilă, în baza art. 129 din Codul de procedură civilă, chiar dacă reclamanta a folosit un termen impropriu pentru a denumi sancţiunea.
Recurenta mai arată că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
S-a susţinut că instanţa nu a analizat hotărârea sub aspectul inadmisibilităţii acţiunii, în funcţie de cele două capete de cerere care se exclud reciproc, respectiv nulitatea absolută şi rezilierea.
Reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată cu două capete de cerere, unul privind constatarea nulităţii absolute, motivată de lipsa consimţământului, a lipsei datelor de identificare a cumpărătoarei şi a unor elemente din încheierea de autentificare, iar celălalt privind rezilierea pentru neîndeplinirea culpabilă a contractului.
Coexistenţa celor două capete de cerere nu atrage inadmisibilitatea acţiunii, cu atât mai mult cu cât instanţa a admis în parte acţiunea, dispunând rezoluţiunea contractului.
S-ar fi putut discuta nelegalitatea hotărârii, nu însă inadmisibilitatea acţiunii, în situaţia în care instanţa ar fi admis ambele capete de cerere, însă nu este cazul în speţă.
Astfel fiind, văzând dispoziţiile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 304 pct. 6 şi 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
