CONTRACT DE VÂNZARE CUMPARARE ÎNCHEIAT CU ELUDAREA PREVEDERILOR LEGII NR. 112/1995.
CONSTATAREA NULITATII CONTRACTULUI.
ÎNDREPTATIREA CUMPARATORULUI LA RESTITUIREA PRETULUI ACTUALIZAT.
Cumparatorul imobilului achizitionat printr-un contract de vânzare cumparare încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, contract a carui nulitate absoluta a fost constatata în mod irevocabil printr-o hotarâre anterioara, este îndrituit la restituirea pretului actualizat în conditiile dispozitiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, nefiind aplicabile prevederile din Codul civil referitoare la antrenarea raspunderii vânzatorului pentru evictiune;
Atât Cauza Raicu / României, cât si Cauza Tudor / României, au în vedere circumstante diferite de cele retinute în speta, în Cauza Raicu fiind vorba de validarea în justitie a doua titluri pentru acelasi imobil, deci inclusiv a contractului de vânzare cumparare, iar în Cauza Tudor proprietatea dobândita de fostul chirias în baza Legii nr. 112/1995 a fost pierduta de acesta în cadrul unei actiuni în revendicare initiate de fostul proprietar în care instanta procedând la compararea titlurilor, l-a obligat pe fostul chirias la restituirea imobilului, fara a se dispune anularea contractului sau de vânzare cumparare.
DECIZIA CIVILA NR. 1069/17.06.2010-R
(dosar nr. 9135/296/2008)
Prin sentinta civila nr.3150/15.05.2009 pronuntata de Judecatoria Satu Mare în dosar nr.9135/296/2008, s-a admis actiunea civila formulata de reclamanta E I împotriva pârâtilor STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI si FINANTELOR Bucuresti, C SA S M si în consecinta au fost obligati pârâtii la restituirea sumei de 31.753.150 lei, respectiv 3.175,31 ron, platit de reclamanta în executarea contractului de vânzare-cumparare nr.365/11.11.1996, precum si diferenta între pretul platit si valoarea actuala de circulatie al imobilului situat în loc.S M str.C I H nr., conform expertizei efect de exp.M D M (ce face parte integranta din prezenta) de 53.000 euro,echivalentul sumei de 220.000 lei; si cheltuieli de judecata (onorariu de avocat si expert) în cuantum de 3315 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut ca, potrivit sentintei civile nr.2483 /2006 pronuntata de Judecatoria Satu Mare în dosar 7329/2004 s-a desfiintat contractul de vânzare cumparare încheiat în baza Lg.112/1995, între reclamanta si SC C SA S M care a devenit definitiva si irevocabila prin respingerea recursului de catre Curtea de Apel Oradea prin dec. 893/18 09 2007.
La data încheierii contractului de vânzare cumparare, proprietar tabular al imobilului în litigiu era Statul Român în baza Decretului nr.111/1951, reclamanta fiind de buna credinta a achitat acestuia în calitate de vânzator, integral pretul stabilit în contract în val. de 31.753.150 lei.
Potrivit art.1341 si urm. reclamanta cumparatoare a pierdut dreptul de proprietate asupra apartamentului în speta, ca urmare a unei tulburari de drept, vânzatorul fiind dator sa restituie integral pretul primit si potrivit art. 1350 Cod civil cumparatoarea reclamanta poate sa pretinda daune interese inclusiv diferenta între pret si sporul de valoare dobândit de lucru conf. art. 1344 Cod civil conform caruia “daca lucrul vândut se afla la epoca evictiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzatorul este dator sa plateasca cumparatorului pe lânga pretul vânzarii, excedentul valoric în timpul evictiunii”; în speta excedentul de valoare la care este dator vânzatorul este determinat de pretul de circulatie a imobilului.
Obiectiunile referitoare la raportul de expertiza tehnica formulate de pârâta nu au relevanta în speta, având în vedere reglementarile legale si practica CEDO existenta ( cauza Raicu contra României) .
În conformitate cu dreptul intern: Evictiunea este pierdere în total sau în parte a dreptului de proprietate asupra unui lucru de catre persoana care a dobândit acest drept ca urmare a recunoasterii, dreptului invocat de o alta persoana asupra aceluiasi lucru. Cumparatorul actionat în judecata poate chema în garantie pe vânzator pentru a face dovezile necesare prevenirii evictiunii.
Ca atare suma ce poate fi acordata de instantele interne este suficienta pentru a repara prejudiciul, Curtea a retinut din jurisprudenta pusa la dispozitie de Guvern ca persoane în aceeasi situatie cu reclamantul au primit cel putin pretul actualizat si posibil ca despagubire diferenta pâna la valoarea, de piata, precum si valoarea îmbunatatirilor aduse imobilului .
Pe considerentele mai sus mentionate, instanta de fond în baza disp.art.1337-1351 Cod civil, art.261 Cod de procedura civila si a actelor normative mai sus mentionate, instanta a admis actiunea conform dispozitivului sentintei atacate.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termenul legal recurenta SC C SA S M solicitând instantei admiterea recursului, modificarea hotarârii atacate în sensul obligarii pârâtului Statul Român prin reprezentant Ministerul Economiei si Finantelor, la plata pretului actualizat ce include si comisionul de 1%, precum si a cheltuielilor de judecata.
Împotriva aceleiasi sentinte a declarat recurs în termenul legal, apelantul STATUL ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI S M, solicitând admiterea recursului si modificarea în tot a hotarârii atacate, în sensul obligarii Statului Român reprezentat prin MFP prin DGFP S M, exclusiv la restituirea pretului actualizat.
În sedinta publica din data de 17.11.2009, având în vedere valoarea obiectului litigiului, instanta, în temeiul art.282 raportat la art.84 Cod procedura civila, a recalificat calea de atac din recurs în apel.
Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât si din oficiu, tribunalul a considerat ca sunt nefondate .
Cu privire la apelul declarat de SC C SA S M privind restituirea comisionului de 1% este fara obiect, din dispozitivul sentintei apelate nu rezulta o astfel de obligatie în sarcina apelantei. Sunt neîntemeiate si restul criticilor de apel formulate pentru urmatoarele considerente.
În urma pronuntarii sentintei civile nr.2483/2006 a Judecatoriei Satu Mare, din dosar nr.7329/2004, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare încheiat în temeiul Lg.nr.112/1995, pentru imobilul situat în S M, str.C I H, nr., înscris în CF 4220, nr. top 1449 – 1450, între SC C si cumparatoarea E I (nr.365/1996)Hotarârea evocata, respectiv sent.civ.nr.2483/2006 a Judecatoriei Satu Mare a devenit definitiva prin respingerea apelului în baza dec.civ.nr.22/Ap./09.02.2007 a Tribunalului Satu Mare si irevocabila prin respingerea recursului în urma pronuntarii de catre Curtea de Apel Oradea a dec.civ.nr.893/18.09.2007.
Asadar, titulara dreptului de proprietate, cumparatoarea E I, dobândit prin contractul de vânzare-cumparare nr.395/1996 a pierdut acest drept irevocabil în urma pronuntarii deciziei din recurs (dec. civ.893/18.09.2007).
Din considerentele sentintei civile nr.2483/2006 a Judecatoriei Satu Mare si, respectiv, deciziilor pronuntate în apel si respectiv în recurs rezulta ca imobilul din litigiu a fost preluat de Statul Român în baza Decretului 111/1951, statul întabulându-si dreptul de proprietate în anul 1952, iar dupa preluarea imobilului acestuia I s-a dat destinatie de locuinta si a format obiectul a doua contracte de vânzare-cumparare în baza Lg.nr.112/1995, una apartament a fost vândut la E I cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumparare nr.365/1.09.1996, iar celalalt apartament s-a vândut intimatilor Buda Cornel si Buda Ana în baza contractului nr.315/1996.
Pe considerentul ca în temeiul Lg.nr.112/1995 puteau fi înstrainate doar imobilele cu destinatie de locuinta care au apartinut persoanelor fizice în momentul preluarii acestora de catre Statul Român, aspect ce reiese din disp.art.1 din lege, si ca în speta, pe de o parte, imobilul a apartinut reclamantei-persoana juridica Episcopia Romano-Catolica si nu a avut destinatie de locuinta la data preluarii, instanta a anulat contractele de vânzare-cumparare întrucât statul nu l-a detinut cu titlu valabil.
Asadar, ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului de vânzare – cumparare intimata-reclamanta întemeiat pe obligatia de garantie ce cade în sarcina vânzatorului si pe faptul ca au fost evinsi au solicitat obligarea Statului Român la plata unei despagubiri reprezentând contravaloarea pretului de circulatie pentru apartamentul cumparat si nu doar pretul actualizat platit de chiriasi, evocând în sustinerea pretentiei disp.art.1344 si urm. C.civ. privind evictiunea.
Asa cum rezulta din continutul art.1294 C.civ., vânzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin încheierea sa da nastere la obligatii reciproce între partile contractante, rezumate în esenta la obligatia vânzatorului de a preda lucrul vândut si sa garanteze pe cumparator de evictiune, iar cumparatorul sa plateasca pretul.
Principala obligatie a vânzatorului este stabilita prin art.1313 C.civ., care prevede obligatia de a raspunde de bunul vândut, lucru care trebuie sa fie în comert (în circuitul civil – art.1310 C.civ.), sa existe în momentul încheierii contractului si sa fie proprietatea vânzatorului. Obligatia generica de a raspunde de bunul vândut implica în conditiile art.1336 C.civ. garantia pentru linistita folosinta a lucrului, cunoscuta sub forma obligatiei de garantie pentru evictiune. Astfel, în art.1337 C.civ. vânzatorul este de drept obligat, dupa natura contractului de vânzare, a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vândut.
Obligatia de garantie pentru evictiune exista atât atunci când evictiunea provine de la un tert, cât si în cazul evictiunii provenite dintr-un fapt personal al vânzatorului, iar pentru a antrena raspunderea vânzatorului evictiunea trebuie sa aiba o cauza anterioara vânzarii.
Aceste dispozitii legale cuprinse în normele generale din Codul Civil îsi gasesc aplicare în cauza, nefiind excluse prin art.50 ind.1 din Lg.nr.1/2009, în conformitate cu care “Proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumparare încheiate cu respectarea prev.Lg.nr.112/1995,…au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilului stabilite conform standardelor internationale de evaluare
În forma initiala a legii, chiriasii-cumparatori aveau dreptul doar la restituirea pretului actualizat în conditiile art.50 alin.2 si 3 din Lg.nr.10/2001, republ., însa prejudiciul efectiv suferit de intimata-reclamanta ca urmare a desfiintarii contractului de vânzare-cumparare si a pierderii dreptului de proprietate asupra apartamentului, excede pretului actualizat platit cu ocazia cumpararii si reprezinta valoarea actuala de circulatie, respectiv valoarea de înlocuire a bunului care a iesit din patrimoniul intimatilor reclamanti si pentru care obligatia de a suporta pierderea bunului revine Statului ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumparare prin administratorii desemnati în conditiile legii de Stat si exercitarea functiei legislative, dar si prin faptul ca, cu rea credinta a vândut un bun care nu era în circuitul civil, fiind astfel dator sa restituie cumparatorului toate cheltuielile si despagubirile cuvenite acestuia si rezultate din obligatia de garantie contra evictiunii. Noua reglementare (Lg.nr.1/2009) reconsidera pozitia fata de chiriasii de buna-credinta care au pierdut dreptul de proprietate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, în sensul ca au dreptul de a obtine valoarea de piata a acestor imobile, indiferent de pretul achitat, asa cum de altfel rezulta si din expunerea de motive a initiatorului legii devenita 1/2009, sustinuta în primul rând din perspectiva aplicarii principiul echitatii sociale. În acest context, alaturarea pe care legiuitorul o face între dreptul de a obtine pretul de piata a imobilului pentru proprietarii detinatori ai contractelor de vânzare-cumparare încheiate cu respectarea prevederilor Lg.nr.112/1995, dar desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, apare ca fiind în contradictie, stiut fiind faptul ca pe calea nulitatii absolute se sanctioneaza cu desfiintarea numai acele acte care s-au încheiat cu nerespectarea dispozitiilor în vigoare la vremea respectiva. Ori, cum este si cazul în speta, daca contractul ar fi fost încheiat cu respectarea disp.Lg.112/1995, în mod evident acesta ar fi fost pastrat, iar ceea ce se imputa cumparatoarei, în opinia tribunalului, nu înlatura dreptul acesteia de a obtine restituirea pretului de piata al imobilului, cu atât mai mult cu cât culpa acesteia consta în faptul ca nu a apreciat corect titlul statului si nu a asteptat încheierea contractului de vânzare-cumparare dupa finalizarea cererii de retrocedare depusa de reclamanti, aspecte care dimpotriva contureaza reaua-credinta a statului, care fara sa-si verifice titlul a demarat procedura de vânzare a locuintei, creând aparenta unui proprietar veritabil, care anterior pâna la 22.12.1989 în urma nationalizarii si-a exercitat aceste prerogative în mod public, sub nume de proprietar, dispunând de bun prin închiriere, inclusiv catre antecesoarea reclamantilor.
Lipsa de diligenta asupra conditiei esentiale ca lucrul vândut sa fie în circuitul civil, nu poate fi imputata cumparatoarei, cu atât mai mult cu cât cererea de cumparare a imobilului s-a facut în contextul legislativ de la data respectiva (Legea 112/1995 – art.9 si HG nr.20/1996, art.1 alin.2 în conformitate cu care erau considerate ca fiind preluate cu titlu în proprietatea Statului imobilele cu destinatia de locuinta în baza Decretului nr.111/1951). Verificarea îndeplinirii acestei conditii obliga vânzatorul sa cerceteze daca imobilul pentru care chiriasul si-a exprimat optiunea de cumparare în conditiile art.9 din Legea 112/1995 este în circuitul civil si poate fi dobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii 112/1995 sau intra sub incidenta altor legi speciale de reparatie cu o reglementare viitoare în conditiile art.25 din Legea 112/1995.
De vreme ce s-a încheiat contractul de vânzare-cumparare nr.365/11.11.1996 (sub imperiul HG 20/23 ian.1996) rezulta ca vânzatorul a acceptat oferta facuta de cumparator (chiriasul), iar lucrul vândut a fost considerat ca fiind în circuitul civil si proprietatea vânzatorului, ambele parti având deopotriva drepturi si obligatii contractuale, ce tin inclusiv de garantia contra evictiunii.
În consecinta, intimatii-reclamanti au fost privati de dreptul de proprietate întrucât Statul si-a încalcat obligatia pozitiva de a reactiona în timp util si cu coerenta fata de chestiunea de interes general pe care o reprezenta restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în temeiul decretelor de nationalizare (paragraful 112 din Hot. Paduraru c/a României, aceiasi hotarâre sesizeaza incoerenta practicii judiciare în analizarea titlului statului – paragraful 95 si 96). Acceptarea ofertei de cumparare a creat o speranta legitima pentru intimatii-reclamanti în exercitarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, iar privarea ca urmare a invalidarii contractului de vânzare-cumparare poate fi compensata prin obtinerea valorii de înlocuire a bunului la pretul de circulatie din momentul evictiunii.
Recent, Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotarârea din 24.03.2009 în cauza Tudor c/a României a apreciat pozitiv si “se declara multumita” (paragr.42) de jurisprudenta instantelor nationale din România, prin faptul ca în situatia în care în urma pierderii dreptului de proprietate de catre fostii chiriasi acestia pot solicita despagubiri din partea vânzatorului (statul) în temeiul pentru evictiune, despagubiri care nu se rezuma numai la pretul de cumparare pentru proprietatea pierduta, ci, dimpotriva, includ valoarea de piata actuala a proprietatii de care au fost lipsiti, precum si rambursarea oricaror costuri angajate în limite rezonabile pentru întretinerea casei (paragraful 37-42). Conform raportului de expertiza întocmit în cauza valoarea de piata a imobilului a fost stabilit la suma de 220.200 lei de expertul evaluator D M ,pretul platit de intimata reclamanta a fost de 31.753.150 lei (ROL) .Instanta de fond în aplicarea obligatiei de garantie pentru evictiune a dispus restituirea pretului si plata diferentei între valoarea de circulatie a imobilului si pretul platit, intimata -reclamanta are de încasat efectiv valoarea de circulatie a imobilului de 53.000 euro ,echivalentul sumei de 220.000 lei la data evaluarii.
Fata de aceste considerente , tribunalul în baza art.296 Cod procedura civila a respins apelul ca nefondat.
Întemeiat pe dispozitiile art.274 Cod procedura civila au fost stabilite si cheltuielile de judecata, în suma de 2380 lei, conform onorariului avocatial justificat cu chitanta nr.149/10.09.2009 eliberata de Cab.Ind.av.G E S M.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului S M, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în se4nsul obligarii recurentului exclusiv la restituirea pretului actualizat, recurentul invocând urmatoarele motive:
– recurentul nu se opune, în principiu, restituirii pretului platit de catre chiriasii ale caror contracte de vânzare cumparare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, sens în care invoca prevederile art. 50 alin. 2 si alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicata în temeiul art. VII din Titlul I al Legii nr. 247/2005, recurentul neopunându-se în principiu, actualizarii pretului platit, actualizare facuta pâna în anul introducerii actiunii, conform art. 50 pct. 3 din Hotarârea nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001;
– recurentul nu a fost implicat în evaluarea si vânzarea locuintelor în conditiile Legii nr. 112/1995, competenta fiind atribuita prin lege catre SC C SA, având în vedere prevederile art. 7 din Hotarârea nr. 20/1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995 precum si art. 33 alin. 1 din hotarârea mentionata;
– incidenta art. 39 alin. 1 lit. a si alin. 2 lit. a din Hotarârea nr. 20/1996 este clara si nu lasa loc de interpretari, recurentul detinând doar sumele obtinute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natura, dupa deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor, prin urmare nu poate fi obligat la restituirea altor sume decât cele efectiv virate în contul Trezorerie S M;
– întrucât demersul judiciar cade sub incidenta art. 50 indice 1 alin. 1 din legea nr. 1/2009 rezulta ca reclamantii nu se încadreaza în textul de lege pe care l-au invocat;
– având în vedere ca recurentul nu se opune, în principiu, la restituire pretului actualizat, acestuia nu-i incumba plata cheltuielilor de judecata
Intimata reclamanta E I, prin întâmpinarea formulata, a solicitat respingerea recursului si mentinerea hotarârii instantei de fond ca fiind temeinica si legala, aratând ca, la data introducerii actiunii în anul 2008, nu era înca publicata Legea nr. 1/2009, dar chiar si în baza acestei legi, chiriasii au dreptul la valoarea de piata a imobilelor, intimata precizând totodata ca în cauza sunt aplicabile si prevederile Codului civil în ceea ce priveste obligatia de garantie pentru evictiune, ea neavând cunostinta ca imobilului cumparat Statul i-a dat destinatie de locuinta imediat dupa anul 1952, apoi aparitia ulterioara a Legii nr. 10/2001 nu înlatura obligatia de garantie a vânzatorului, conform art. 1337 – 1351 Cod civil, care instituie obligatia în sarcina vânzatorului de a garanta pentru evictiune.
Intimata pârâta SC C SA S M desi legal citata, nu s-a prezentat si nici nu si-a comunicat pozitia în cauza.
Examinând hotarârea recurata prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu, instanta de recurs retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 2483/2006 pronuntata de Judecatoria Satu Mare în dosar nr. 7329/2004, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare încheiat între SC C SA si pârâta E I cu privire la imobilul situat pe nr. top. 1449 – 1450, reprezentând o parte din acest imobil situat în S M, str. C I H, nr. 20, vândut acesteia în baza contractului nr. 365/11.09.1996.
În considerentele hotarârii despre care s-a facut vorbire mai sus s-a retinut ca, la data cumpararii de catre chiriasa a imobilului litigios, era în vigoare Legea nr. 112/1995 ale carei dispozitii au fost încalcate, instanta facând trimitere la dispozitiile art. VI alin. 3 din OG nr. 184/2002, conform carora actele juridice de înstrainare a imobilelor ce au apartinut religioase sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost încheiate cu încalcarea dispozitiilor imperative a legilor în vigoare la data înstrainarii. S-a precizat totodata ca înstrainarea imobilului catre intimata s-a facut în temeiul Legii nr. 112/1995, iar potrivit dispozitiilor art. 1 din aceasta lege, numai imobilele ce au apartinut persoanelor fizice puteau fi înstrainate conform art. 9 din aceeasi lege, , apartamentul din litigiu, vândut pârâtei, fiind exceptat de la vânzare, câta vreme nu a apartinut unei persoane fizice în momentul preluarii acestuia de catre stat. Aceleasi considerente au fost avute în vedere si de instantele de apel, respectiv recurs care, mentinând solutia instantei de fond, au subliniat ca încheierea contractului s-a facut cu încalcarea normelor imperative ale legii, respectiv, art. 1 din Legea nr. 112/1995 si art. VI alin. 3 din OG nr. 184/2000.
Articolul 46 alin.4, a carui aplicare s-a facut în litigiul în care s-a desfiintat contractul de vânzare-cumparare al reclamantilor din prezentul proces, reglementeaza situatia actelor juridice de înstrainare “încheiate cu încalcarea dispozitiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrainarii”, rezultând astfel cu puterea evidentei ca dezlegarea problemei de drept în prezenta cauza cade sub incidenta prevederilor art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001. Nicidecum nu-si gaseste aplicare norma înscrisa în textul art.50 alin.2/1 din Legea nr.10/2001 având în vedere ca, prin acest text, este reglementata situatia contractelor de vânzare-cumparare “încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995”, în cazul caror contracte se restituie pretul de piata al imobilelor.
Este de observat ca, atât prin întâmpinare, apoi prin cererea de apel cât si în actuala faza procesuala, recurenta pârâta a staruit asupra aplicabilitatii în speta a prevederilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, sens în care si-a exprimat pozitia de neopunere fata de obligarea sa la restituirea pretului actualizat.
Contrar celor retinute de instantele anterioare, instanta de recurs apreciaza ca în speta îsi gasesc aplicabilitatea prevederile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001,text de lege în cadrul caruia s-a prevazut în mod expres ca, în cazul contractelor încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 – caz incident în speta -, chiriasilor li se cuvine “restituirea pretului actualizat”. Prin urmare, intimata este îndrituita la restituirea pretului actualizat, date fiind considerentele retinute în cadrul hotarârii judecatoresti definitive si irevocabile amintite, în temeiul carora contractul lor de vânzare cumparare a fost desfiintat, în acelasi sens convergând si modificarile aduse ulterior prin Legea nr. 1/2009.
Cauza “Raicu / României” la care face trimitere instanta de fond, are în vedere alte circumstante, diferite de cele prezente în speta de fata, în cauza mentionata fiind vorba de validarea în justitie a doua titluri pentru acelasi imobil, deci inclusiv a contractului de vânzare cumparare ulterior desfiintat, ceea ce nu este cazul în prezentul proces.
Cât priveste cauza Tudor contra României, la care face referire instanta de apel, este de retinut ca în speta respectiva, proprietatea nu a fost pierduta în conditii similare cu cele ale cauzei de fata, astfel, spre deosebire de prezentul litigiu, contractul de vânzare cumparare al fostului chirias nu a fost anulat, ci instanta, în cadrul unei actiuni în revendicare introduse de fostul proprietar, procedând la compararea celor doua titluri – titlul acestuia si respectiv cel al fostului chirias -, a admis actiunea în revendicare, cu consecinta recunoasterii titlului de proprietate al reclamantului, cu efect retroactiv, obligându-l pe pârât sa-i restituie proprietatea. În speta de fata, contractul de vânzare – cumparare al reclamantei a fost anulat, prin urmare, este evident ca în cauza îsi gasesc aplicarea prevederile Legii nr.10/2001 în sensul ca aceasta este îndreptatita la pretul de cumparare indexat, nefiind incidente dispozitiile Codului civil, astfel cum în mod eronat a apreciat tribunalul.
Fata de considerentele ce preced, instanta de recurs a constatat incidenta prevederilor art. 312 alin.1 si 3 din Codul de procedura civila, pe cale de consecinta, a admis recursul, a modificat în tot decizia tribunalului, în sensul ca a admis apelurile si a schimbat în parte sentinta judecatoriei în sensul ca pârâtii au fiind înlaturata dispozitia de obligare a acestora la plata diferentei între pretul platit si valoarea de circulatie a imobilului.
De asemenea, s-a procedat la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecata la suma de 1.785 lei, fiind exclusa suma reprezentând onorariul pentru expert, având în vedere pozitia procesuala exprimata de recurenta în cursul judecatii în prima instanta, de neopunere fata de stabilirea în sarcina sa a obligatiei privind plata pretului actualizat.
Au fost pastrate celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
