încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către o persoană lipsită de discernământ este sancţionată cu nulitatea relativă.
Nulitatea relativă poate fi invocată de partea interesată, în termenul general de prescripţie, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care, în art. 9, a prevăzut un moment obiectiv al începerii cursului de prescripţie, respectiv 18 luni de la data încheierii actului şi un moment subiectiv, respectiv cel al cunoaşterii cauzei de anulare.
Prin sentinţa civilă nr. 1.2.774/23.12.1998, Judecătoria Sectorului 3 a admis acţiunea formulată de reclamanta V.E. împotriva pârâţilor V.M. şi L.C., a respins, ca prescris, capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa discernământului, a constatat deschisă succesiunea defunctei L.F., decedată la 11.10.1996, a constatat compunerea masei succesorale, a constatat calitatea de moştenitori legali a părţilor şi cota de proprietate a acestora şi a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a avut în vedere faptul că s-a invocat drept cauză a anulării contractului de vânzare-cumpărare, lipsa discernământului, situaţie în care se poate vorbi de nulitate relativă.
Nulitatea relativă poate fi invocată de partea interesată în termenul general de prescripţie, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că reclamanta şi pârâta au luat cunoştinţă de faptul încheierii convenţiei, la data decesului mamei lor, respectiv 12.09.1996.
Prin urmare, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 23.09.1996, introducerea acţiunii după această dată determinând respingerea acesteia ca prescrisă.
Prin decizia civilă nr. 921 A din 16.04.1999 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă s-au admis apelurile formulate de reclamanta V.E. şi pârâta V.M., s-a desfiinţat sentinţa judecătoriei şi s-a trimis cauza spre judecata fondului, la aceeaşi instanţă.
S-a apreciat că lipsa discernământului la data încheierii actului se sancţionează cu nulitatea absolută a acestuia, iar acţiunea prin care se solicită nulitatea contractului de vânzare-cumpărare este imprescriptibilă.
împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs pârâtul L.C., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru că, prin cererea introductivă de instanţă, s-a cerut constatarea nulităţii absolute, invocându-se o cauză de nulitate relativă.
S-a arătat că reclamanta a solicitat, în mod expres, constatarea nulităţii absolute pentru lipsa discernământului, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 948 pct. 2 Cod civil.
Termenul de prescripţie este de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi începe să curgă după regulile înscrise expres în art. 9 alin. 2 din acelaşi act normativ.
în drept, s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat.
Reclamanta a solicitat, prin acţiune, să se dispună „constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare”, încheiat de defuncta L.F., în favoarea pârâtului L.C., „pentru lipsa consimţământului mamei noastre care, datorită bolilor de care suferea, nu şi-a putut exprima un consimţământ valabil din punct de vedere legal.”
S-a mai reţinut că obiectul expertizei medico-legale dispusă în cauză a fost stabilirea împrejurării că defuncta L.E. a avut, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, discernământul păstrat.
Temeiul juridic expres indicat în cuprinsul acţiunii a fost art. 948 pct. 2 şi 4, art. 966 şi art. 968 Cod civil.
în raport de aceste aspecte, s-a stabilit că obiectul acţiunii a fost anularea contractului de vânzare-cumpărare, pentru lipsa discernământului.
în mod corect a apreciat prima instanţă caracterul nulităţii invocat de reclamantă prin acţiune – nulitatea relativă – şi specificul acesteia, în raport de nulitatea absolută, respectiv prescriptibilitatea dreptului la acţiune.
Pentru calcularea termenului de prescripţie este necesar să se aibă în vedere prevederile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, care stabileşte termenul general de prescripţie de 3 ani pentru dreptul la acţiune, şi art. 9, care stabileşte momentul începerii cursului prescripţiei.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că reclamanta a aflat de existenţa contractului de vânzare-cumpărare „după decesul mamei sale”.
Calculând termenul de 3 ani, în raport de data împlinirii a 18 luni, calculate de la data încheierii actului juridic – situaţia de fapt cea mai favorabilă pentru reclamantă, rezultă că, la data promovării acţiunii, dreptul la acţiune al reclamantei era prescris (termenul de 3 ani s-a calculat de la data de 23.09.1993, până la 23.09.1996).
în consecinţă, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul şi a casat decizia tribunalului şi, pe fond, în urma rejudecării apelurilor formulate de V.E. şi V.M., le-a respins, ca nefondate. (Judecator Rodica Susanu)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 2.079/1999)
