Contracte bancare. Contract de credit . Modificarea unilaterală a contractului de credit în ceea ce priveşte înlocuirea comisionului de risc cu cel de administrare şi a dobânzii fixe în dobână variabilă contravine art. 969 cod civil şi dispoziţiilor OUG 5


Contracte bancare. Contract de credit . Modificarea unilaterală a contractului de credit în ceea ce priveşte înlocuirea comisionului de risc cu cel de administrare şi a dobânzii fixe în dobână variabilă contravine art. 969 şi dispoziţiilor OUG 50/2010.

Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2011 la Tribunalul Braşov , reclamantul I.H. a chemat în judecată pârâtele V R SA şi V R SA – Sucursala Braşov solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la încheierea unui act adiţional la convenţia de credit nr. 0163908/18.09.2008 prin care să se prevadă:

– dobânda datorată de către reclamant pârâtelor este dobândă fixă;

– dobânda datorată de către reclamant pârâtelor este dobândă fixă;

– încetarea începând cu data de 21.06.2010 a încasării comisionului de risc prevăzut de art. 5.1 lit. a din convenţie;

– încetarea începând cu data de 21.06.2010 a încasării comisionului de risc prevăzut de art. 5.1 lit. a din convenţie;

– eliminarea pct. 5.1 lit. c din convenţie privind comisionul de rambursare anticipată;

– eliminarea pct. 5.1 lit. c din convenţie privind comisionul de rambursare anticipată;

– încetarea începând cu data de 21.06.2010 a încasării comisionului de administrare;

– rambursarea sumelor aferente comisionului de risc încasate până la data promovării acţiunii sau considerarea lor cu titlu de plată, cu cheltuielii de judecată.

Reclamantul arată că din luna august 2010, în mod unilateral, pârâtele au modificat contractul de credit încheiat de părţi, modificând dobânda – din fixă în variabilă, precum şi comisionul de risc, care a fost redenumit comision de administrare.

Reclamantul a invocat aplicarea art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu art. 9 ind. 3 lit. f din O.G. nr. 21/1992, modificată în ceea ce priveşte dobânda stabilită prin contract solicitând păstrarea caracterului fix al acesteia.

Cu privire la comisionul de risc reclamantul a arătat că acesta este contrar art. 36 din O.U.G. nr. 50/2008, astfel că banca avea obligaţia eliminării lui, iar nu a înlocuirii cu un alt comision cu altă denumire.

În drept a fost invocată aplicarea O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000 şi O.G. nr. 21/1992.

Pârâta V R SA, prin întâmpinare formulată în condiţiile art. 118 Cod procedură civilă, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului arătând că dobânda din contract este revizuibilă, cu privire la comisionul de risc, pârâta a arătat că acesta nu mai era prevăzut în art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, în varianta nemodificată, dar că era o clauză acceptată de părţi conform art. 969 şi 982 Cod civil, banca fiind îndreptăţită să îl perceapă, astfel că l-a redenumit ca fiind comision de administrare, pentru a se încadra în enumerarea limitativă cuprinsă în norma arătată anterior, cu privire la cererea de înlăturare a comisionului de rambursare anticipată, pârâta a arătat că sub acest aspect sunt incidente prevederile art. 68 din O.U.G. nr. 50/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2010 şi că această normă a fost preluată în actul adiţional propus reclamantului.

În şedinţa publică din data de 08.02.2011 instanţa a luat act că reclamantul a renunţat la judecarea cererii privind rambursarea sumelor aferente comisionului de risc încasate până la data promovării acţiunii sau considerarea lor cu titlu de plată.

Prin sentinţa civilă nr. 1055/17 mai 2011 Tribunalul Braşov a admis acţiunea promovată de către reclamantul I.H. în contradictoriu cu pârâtele V R SA şi V R SA – Sucursala Braşov, a obligat pârâtele să încheie cu reclamantul act adiţional la convenţia de credit nr. 0163908/18.09.2008 prin care să se prevadă:

– încetarea începând cu data de 21.06.2010 a încasării comisionului de administrare.

A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Între părţi s-a încheiat convenţia de credit nr. 0163908/18.09.2008 care cuprinde două categorii de prevederi: condiţiile speciale şi condiţiile generale.

Prin art. 3 din condiţiile speciale, aplicabil în condiţiile art. 3.1.2 lit. c) din condiţiile generale, părţile au stabilit că rata dobânzii curente este de 3,99% p.a., banca rezervându-şi dreptul de a revizui unilateral rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară.

Prin art. 5.1 lit. a) din condiţiile speciale părţile au stabilit obligaţia de plată a unui comision de risc de 0,22% aplicat soldului creditului lunar, iar prin art. 5.1 lit. c) din condiţiile speciale părţile au stabilit un comision de rambursare în avans de 2% calculat la valoarea sumei rambursate.

Prin art. 5.1 lit. a) din condiţiile speciale părţile au stabilit obligaţia de plată a unui comision de risc de 0,22% aplicat soldului creditului lunar, iar prin art. 5.1 lit. c) din condiţiile speciale părţile au stabilit un comision de rambursare în avans de 2% calculat la valoarea sumei rambursate.

La data de 17.09.2010 reclamantul s-a prezentat la sediul pârâtei V R SA – Sucursala Braşov, ocazie cu care a aflat că din luna august 2010, în mod unilateral, pârâtele au modificat contractul de credit încheiat de părţi, modificând dobânda – din fixă în variabilă, precum şi comisionul de risc, care a fost redenumit comision de administrare.

Din interpretarea art. 35 din OUG nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010 rezultă că modificarea unilaterală a contractului de credit dintre părţi, operată de pârâte cu privire la clauza de dobândă şi cele referitoare la comisionul de risc şi de administrare reprezintă o încălcare gravă a principiului consensualismului prevăzută de legea civilă română şi consacrată expres, la nivel general în art. 969 Cod civil şi special în materia contractelor de credit, cu privire la comisioanele bancare, prin art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010.

Părţile au acceptat la data încheierii contractului de credit aplicarea unei dobânzi cu caracter fix, chiar dacă revizuibilă în condiţiile apariţiei unor situaţii deosebite („schimbări semnificative pe piaţa monetară”), astfel că susţinerea pârâtelor că prin modificarea dobânzii nu s-a făcut altceva decât să se aplice clauza privind caracterul revizuibil al dobânzii, pentru punerea în acord a convenţiei cu noile norme în domeniu – OUG nr. 50/2010, nu poate fi reţinută.

Deşi pârâtele au susţinut că O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010 nu era aplicabilă contractelor încheiate anterior intrării sale în vigoare (02.01.2011), au aplicat din actul normativ respectiv numai o clauză favorabile băncii (o dobândă variabilă prezintă un risc mai scăzut pentru creditor), cu ignorarea tuturor celorlalte prevederi legale favorabile debitorului ceea ce reprezintă un abuz din partea acestora.

Cu privire la comisionul de risc, instanţa reţine că sunt incidente pentru perioada iunie 2010 – 2 ianuarie 2011 dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, în forma iniţială, care stabilea, cu caracter limitativ, natura comisioanelor ce puteau fi percepute de către bancă, enumerarea din actul normativ necuprinzând acest comision.

Cu privire la comisionul de rambursare anticipată, instanţa a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 68 lit. c din O.U.G. nr. 50/2010 (cu o formă identică şi după aprobarea prin Legea nr. 288/2010) este interzisă perceperea unui astfel de comision în cazul contractelor cu dobândă fixă, cum este contractul dintre părţi, iar această normă se aplică şi acestei convenţii, conform art. 95 din acelaşi act normativ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta V R SA prin care a solicitat schimbarea în sensul respingerii acţiunii formulate.

Prin decizia nr. 103/23.11.2011 Curtea a admis în parte apelul declarat de pârâtele V R SA şi V R SA – Sucursala Braşov împotriva sentinţei civile nr. 1055/17 mai 2011 pronunţate de Tribunalul Braşov – Secţia civilă şi de administrativ, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I H în contradictoriu cu pârâtele V R SA şi V R SA – Sucursala Braşov, a înlăturat dispoziţiile privind eliminarea pct. 5.1 lit. c din convenţie privind comisionul de rambursare anticipată, a obligat pârâtele să încheie cu reclamantul act adiţional la convenţia de credit nr. 0163908/18.09.2008 prin care să se prevadă un comision de rambursare anticipată conform art. 67 al 2 lit a şi b din OUG 50/2011, a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Prin contractul de credit nr. 0163908/18.09.2008 încheiat între părţi s-a stabilit potrivit art. 3.1.2 lit. c) din condiţiile speciale o rată a dobânzii curente este de 3,99% p.a, banca rezervându-şi dreptul de a revizui unilateral rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară conform lit d a aceluiaşi articol.

Din luna august 2010, în mod unilateral, pârâtele au modificat contractul de credit încheiat de părţi, modificând dobânda – din fixă în variabilă, precum şi comisionul de risc, care a fost redenumit comision de administrare.

Nu a fost respectată condiţia comunicării către reclamant a deciziei pârâtelor de modificare unilaterală a dobânzii, anterior aplicării noii valori (comunicarea noului grafic de rambursare a fost efectuată numai la insistenţele reclamantului la data de 17.09.2010) şi nici nu s-a făcut dovada unor schimbări cu caracter „semnificativ” pe piaţa monetară.

Instanţa nu a invocat şi aplicat dispoziţiile O.U.G. nr. 174/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor.

Pârâta a continuat să aplice comisionul de risc sub denumirea de comision de administrare.

Susţinerea apelantei potrivit căreia comisionul de administrare reglementat de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 se traduce prin administrarea riscurilor unui contract de credit putând fi asimilat comisionului de risc perceput de pârâtă, fiind rezultatul aceluiaşi raţiuni economice este neîntemeiată.

Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor, dupa caz, penalitati, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Există o distincţie între noţiunea de comision de risc şi comision de administrare.

Chiar din întâmpinarea depusă la fond şi din motivarea apelului rezultă că pârâta a modificat doar denumirea comisionului de administrare, acesta fiind în continuare un comision de risc.

   Potrivit art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 alin. 4 se interzice introducerea in actele aditionale a altor prevederi decat cele din prezenta ordonanta de urgenţă, introducerea in actele aditionale a oricaror altor prevederi decat cele impuse de prezenta ordonanta de urgenta fiind considerate nule de drept, iar potrivit al 5 nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.

   Potrivit art. 40 alin. 3 în cazul modificarilor impuse prin legislatie, nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie. Introducerea în actele adiţionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie sunt considerate nule de drept.

Nu se consideră acceptare tacită nesemnarea actelor aditionale în cazul în care consumatorii au obiecţiuni, iar acceptarea tacită se referă numai la modificările impuse prin legislaţie, nu la orice modificări aduse de bănci prin actele adiţionale. În speţă modificările aduse de pârâtă prin act adiţional neprevăzute de O.U.G. nr. 50/2010 nu pot fi considerate acceptate tacit de reclamant.

Dobânda variabilă este o dobândă ce se poate modifica pozitiv sau negativ pe durata creditului şi variază în funcţie de anumiţi indicatori de creditare stabiliţi periodic de organismele competente la nivel naţional sau european. Aceşti indicatori, BUBOR, LIBOR şi EURIBOR sunt indicatori de referinţă ce sunt folosiţi şi în stabilirea, de către bănci, a dobânzilor acordate la depozite.

Dobânda variabilă este dobânda care se calculează periodic (de regula la 3 luni) în funcţie de evoluţia dobânzii pe piaţă în timp ce dobânda fixă utilizează aceeasi dobândă pe toată perioada creditului, indiferent de evoluţia pieţei.

Pârâta în actul adiţional a introdus dobânda variabilă calculată potrivit art. 37 din OUG nr. 50/2010 prin raportare la fluctuaţiile indicilor de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumită marjă, fixa pe toată durata derulării contractului.

Acest text nu este aplicabil în speţă întrucât dobânda stabilită prin contractul de credit nu este variabilă ci fixă de 3,99% p.a potrivit art. 3 din condiţiile speciale.

Clauza de revizuire acceptată de părţi potrivit art. 3 lit. d se aplică numai în situaţia apariţiei unor modificări „semnificative”, în situaţii excepţionale, netransformând dobânda fixă într-o dobândă variabilă.

Modificarea unilaterală din august 2010 a contractului de credit în ceea ce priveşte înlocuirea comisionului de risc cu cel de administrare şi a dobânzii fixe în dobână variabilă contravine art. 969 cod civil şi dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2010.

În preambul directivei 2008/48/CE 2008 se arată că pentru a se asigura încrederea consumatorilor, este important ca piaţa să le ofere un grad suficient de protecţie. Astfel, libera circulaţie a ofertelor de credite ar trebui să poată avea loc în condiţii optime, atât pentru cei care oferă creditele, cât şi pentru cei care le solicită, ţinând seama de situaţiile specifice din fiecare stat membru.

Eliminarea comisionului de risc prin art. 36 din OUG 50/2008 nu contravine directivei 2008/48/CE 2008.

Din dispoziţiile art. 148 din României şi jurisprudenţa constantă a CEJ (hotărârea Costa/ ENEL din 1964, Simmenthal Spa. din 1978 , Factortame din 1990, Ciola din 1999, Kuhne & Heitz din 2004, hotărârea pronunţată în cazul Lucchini din 2007) rezultă prioritatea dreptului comunitar faţă de dreptul intern.

Directiva impune statelor membre rezultatul care trebuie atins lăsând autorităţilor naţionale competenţele legate de forma şi mijloacele utilizate în acest scop respectiv adoptarea unor legi.

Transpunerea unei directive în legislaţia naţională nu impune ca prevederile sale să fie încorporate formal expresis verbis prin norme specifice interne. Obligate doar să îndeplinească scopurile directivei, statele membre dispun, pentru transpunere, de o flexibilitate care le permite să ţină cont de specificităţile naţionale.

În toate cazurile în care dispoziţiile unei directive apar din punct de vedere al conţinutului lor ca fiind necondiţionate şi suficient de precise, aceste dispoziţii pot fi invocate în absenţa unor măsuri de transpunere în termenul stabilit sau în cazul unei transpuneri greşite împotriva oricărei dispoziţii de drept intern neconform cu directiva (cauza 152/84 Marshall).

Doar în situaţia în care din punct de vedere al conţinutului, dispoziţiile directivei sunt necondiţionate şi suficient de clare şi precise ar putea fi aplicate.

Directiva 2008/48/CE 2008 nu vine cu multe detalii privind comisioanele cerute de bănci. Singurul comision explicit reglementat este cel de rambursare anticipată – directiva oferă o schemă de calcul a acestui comision, nu există nicio dispoziţie a directivei cu privire la comisionul de risc a cărei încălcare să poată fi invocată.

Nu se încalcă prevederile art. 1 din protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care prevăd că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional şi Constituţia României privind dreptul de proprietate, art. 45 din Constituţie şi art. 16 din Cartea drepturilor fundamentale a UE privind libertatea comerţului.

Obligarea băncii la înlăturarea comisionului de risc nu duce la o expropiere de fapt a băncii în condiţiile în care există garanţii, dobânzi, penalizări, contractul de credit nefiind un act cu titlu gratuit.

Banca este o societate comercială al cărui scop îl reprezintă obţinerea profitului, fiind justificat să insereze în cuprinsul convenţiei de credit clauze având ca efect protejarea sa în cazul întârzierii la plata ratelor de credit de către consumator, evaluând anticipat prejudiciul pe care l-ar suferi ca urmare a neplăţii la momentul scadenţei a ratelor de către consumator. În acest sens s-a prevăzut obligaţia reclamantului de a plăti dobânzi, dobânzi penalizatoare, există garanţii imobiliare, obligaţia încheierii unui contract de pentru imobile ce face obiectul garanţiei cu o societate de asigurări agreată de bancă şi totodată de a cesiona în favoarea băncii drepturile izvorâte din poliţa de asigurare a imobilelor respective.

În ceea ce priveşte comisionul de rambursare în avans potrivit art. 68 din O.U.G. nr. 50/2010 nu se solicită o compensatie pentru rambursare anticipată în niciunul dintre urmatoarele cazuri:

   a) rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată;

   b) contractul de credit este acordat sub forma “descoperitului de cont”;

   c) rambursarea anticipată intervine intr-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.

Potrivit art. 67 alin. 1 în cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptăţit la o compensaţie echitabilă şi justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiţia ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol o astfel de compensaţie nu poate fi mai mare de:

a) 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an;

b) 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.

Dispoziţiile art. 67 alin. 1 şi art. 68 din O.U.G. nr. 50/2008 corespund integral dispoziţiilor art. 16 din Directiva nr. 2008/48/CE 2008.

În speţă constând caracterul fix al dobânzii reclamantul datorează şi comision de rambursare anticipată, dar nu în cuantumul prevăzut de art 5 pct. 1 lit. c de 2% calculat la valoarea sumei rambursate în avans plătibil integral la data efectuării rambursări pentru primii 5 ani şi de 1% calculat la valoarea sumei rambursate în avans, plătibil integral la data efectuării rambursării după primii 5 ani ci un comision care nu poate fi mai mare de 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an şi respectiv 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an .

decizia nr. 103/Ap/23.11.2011/redactor L.F.