Prin sentinţa civilă nr. 1053 din 01.06.2010, Judecătoria Găeşti a admis plângerea contravenţională formulată de petentul MD în contradictoriu cu I.G.P.R. – D.P.R. – Serviciul Poliţiei Autostrăzi – Biroul A1 Bucureşti.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancţionat contravenţional cu 9 puncte amendă în cuantum de 540 lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, conform dispoziţiilor art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002, deoarece, la data de 29.09.2009, ora 17,54, a condus autoturismul marca … cu numărul de înmatriculare … pe autostrada Bucureşti – Piteşti cu viteza de 186 km/h, fiind filmat video cu aparatul radar.
A mai reţinut instanţa de fond că plângerea împotriva acestui proces verbal a fost formulată în termen legal.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, trecând la verificarea legalităţii procesului verbal, instanţa a constatat că, în cauză, nu există niciunul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din acelaşi act normativ, întrucât acesta cuprinde menţiuni privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.
Referitor la susţinerea petentului potrivit căreia măsura reţinerii permisului de conducere nu este indicată în procesul verbal contestat, omisiune care atrage în opinia sa nulitatea actului constatator, chiar dacă este indicată fapta contravenţională, instanţa a reţinut că aspectul invocat de petent nu se regăseşte printre cazurile de nulitate absolută strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 17 din O.G. 2/2001. Ca urmare, pentru a se dispune anularea procesului-verbal, ar fi necesar ca petentul să dovedească nu numai că agentul constatator a încălcat o dispoziţie legală, ci şi că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, or o asemenea vătămare nu rezultă din actele şi lucrările dosarului, a mai constatat instanţa de fond.
Referitor însă la temeinicia procesului verbal, instanţa a observat că intimatul nu a produs dovezile necesare pentru susţinerea actului contestat, procesul verbal făcând dovada asupra stării de fapt numai când este însoţit de anumite probe de natură tehnică cu privire la săvârşirea contravenţiei, în lipsa acestora neputându-se dovedi săvârşirea faptei.
Analizând fapta şi sancţiunea aplicată prin procesul-verbal, prin prisma criteriilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanţa de fond a constatat că, în speţă, norma juridică pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor participanţilor la trafic, scopul aplicării sancţiunii fiind de prevenire şi pedepsire, petentului fiindu-i aplicată şi măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere şi implicit sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În această situaţie, instanţa de fond a apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu toate garanţiile conferite de acesta, motiv pentru care petentul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie (Cauza Anghel contra României) specifică acuzaţiilor în materie penală, sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalităţii armelor, garanţie instituită tot prin articolul sus-menţionat.
De altfel, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului impune respectarea principiului egalităţii armelor, în sensul „unui echilibru echitabil” între părţi, nu numai în procedura penală, ci şi în cea civilă (Hotărârea Dombo Beheer B.V. contra Olandei), mai precizează instanţa de fond.
Ţinând seama de faptul că prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază petentul, în baza art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi răsturnată decât prin probe pertinente, instanţa a apreciat că, în prezenta cauză, menţinerea procesului-verbal exclusiv în baza unui act emis în mod unilateral de agentul constatator, act care nu poate fi susţinut cu probe, nu se justifică.
Astfel, la solicitările instanţei, intimatul a precizat că nu poate prezenta înregistrarea video, cu motivarea ştergerii acesteia în scopul refolosirii casetei.
Este adevărat că intimatul a depus la dosar planşa foto în care apare autoturismul condus de petent, mai reţine instanţa de fond, însă fotografiile nu sunt suficient de clare, iar viteza arătată în aceste fotografii este de 183 km/h, diferită deci de cea înscrisă în procesul verbal atacat, respectiv 186 km/h. În lipsa înregistrării video nu se poate stabili cu certitudine viteza reală a petentului, cu atât mai mult cu cât susţinerea sa în sensul că nu a circulat cu viteza reţinută în procesul verbal este confirmată şi de martorul audiat în cauză, care se afla în autoturismul petentului la momentul constatării faptei.
Raportat la toate aceste considerente, instanţa a apreciat că procesul verbal contestat este netemeinic şi, pe cale de consecinţă, a admis plângerea formulată de petent şi a anulat procesul verbal de contravenţie contestat.
Împotriva soluţiei Judecătoriei Găeşti a declarat recurs intimatul I.G.P.R. – D.P.R. – Serviciul Poliţiei Autostrăzi – Biroul A1 Bucureşti, arătând că fapta a fost încadrată corect de agentul constatator, iar menţiunea că petentul ar fi circulat cu 186 km/h nu poate atrage decât o eventuală nulitate relativă, condiţionată de existenţa unei vătămări, vătămare pe care petentul nu a dovedit-o, iar în soluţionarea cauzei trebuie a fi luate în calcul şi celelalte probe aflate la dosar, respectiv planşa foto, din care reiese în mod cert săvârşirea de către petent a unei contravenţii. Mai solicită recurentul a se înlătura depoziţia martorului audiat ca fiind subiectivă.
Tribunalul, analizând sentinţa criticată, a reţinut că recursul este fondat, pentru următoarele motive: în cauză, constatarea contravenţiei s-a făcut prin mijloace tehnice, acestea îndeplinind condiţiile prevăzute de NML 021-05, iar în aceste condiţii, proba contrară nu poate fi făcută decât printr-o probă de aceeaşi natură şi nu prin proba cu martori.
De asemenea, a mai considerat Tribunalul că nu pot fi primite considerentele instanţei de fond conform cărora fotografiile nu sunt suficient de clare, iar în lipsa înregistrării video nu se poate stabili viteza reală a petentului. Chiar dacă viteza din fotografii este de 183 km/h, diferită de cea din procesul verbal, unde se menţionează viteza de 186 km/h, mai arată Tribunalul, petentul nu a făcut dovada unei vătămări care i s-a adus prin menţiunea eronată făcută în procesul verbal, iar circularea cu ambele viteze, atât 183 km/h, cât şi 186 km/h constituie contravenţia prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006, fiind sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002, aşa cum în mod corect a fost încadrată de agentul constatator.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a admis recursul, a modificat sentinţa recurată şi a respins plângerea contravenţională.
