Contravenţii; Cerere de înlocuire a amenzii cu sancţiunea muncii în folosul comunităţii Contravenţii. Închisoare contravenţională


Conform art.391 din O.G. nr.2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la ramânerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, aceasta va sesiza instanta în circumscriptia careia s-a savârsit contraventia, în vederea înlocuirii amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii, tinându-se seama, dupa caz, si de partea din amenda care a fost achitata.

Prin sentinta civila nr.1346/27 octombrie 2011, Judecatoria Turnu Magurele a respins, ca neîntemeiata cererea formulata de reclamanta Primaria comunei Segarcea Vale, judetul Teleorman, în contradictoriu cu pârâtul M.V. pentru înlocuirea amenzii contraventionale, în cuantum de 351 lei, cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca împotriva pârâtului M.V. a fost emisa doar o somatie de plata, fara însa a se proceda la efectuarea oricaror alte acte de silita desi, astfel cum rezulta din chiar adresa nr.3604/24.10.2011 a Primariei com.V., pârâtul M.V.detine un autoturism proprietate personala asupra caruia s-ar putea paroceda la executarea silita.

Asadar, executarea silita fiind posibila, nu este întrunita una dintre conditiile în care s-ar putea dispune înlocuirea sanctiunii amenzii cu cea a prestarii unei activitati în folosul comunitatii, respectiv conditia imposibilitatii de executare silita.