Convenţie, antecontract de vânzare – cumpărare. Acţiune în constatarea valabilităţii acesteia. Calitate procesuală pasivă. Contracte


Consiliul local Craiova nu are calitate procesuală pasivă dacă nu este succesor si dacă bunul nu se află în domeniul public sau privat al Municipiului Craiova.

Reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local Craiova, solicitând instanţei să constate că la data de 9.04.1970 a cumpărat de la numitul C.C. o suprafaţă de teren situată în Craiova pe care a construit o casă. A solicitat, de asemenea, ca hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

Ulterior reclamantul a precizat că vânzătorul este decedat şi are ca moştenitor pe M.C., persoană care a fost citată în cauză în calitate de pârât.

Prin sentinţa civilă nr.1992/ 28 februarie 2003 Judecătoria Craiova a admis acţiunea împotriva ambilor pârâţi. A fost constatată valabilitatea convenţiei de vânzare- cumpărare pentru o suprafaţă de 388 m² teren, individualizată ca amplasament. S-a precizat că hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

Împotriva sentinţei a declarat apel Consiliul local Craiova invocând lipsa calităţii sale procesuale pasive.

Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 1721 din 23 octombrie 2003, a respins apelul.

S-a apreciat că nu se poate reţine excepţia invocată deoarece vânzătorul C.C. a decedat şi chiar după introducerea în cauză a moştenitorului acestuia se impunea menţinerea în cauză a Consiliului local Craiova pentru opozabilitate.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Consiliul local Craiova reiterând criticile formulate în apel.

Recursul este fondat.

În litigiile privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, în situaţia antecontractului de vânzare – cumpărare a unui imobil, calitatea de părţi revine părţilor din antecontract ori succesorilor acestora.

Consiliul local Craiova nu are calitate procesuală pasivă dacă nu este succesor şi dacă bunul nu se află în domeniul public sau privat al Municipiului Craiova.

Instanţa de apel a dat o greşită rezolvare excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului.

Reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în constatarea valabilităţii unei convenţii de vânzare – cumpărare prin pronunţarea unei hotărâri care să suplinească actul autentic, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art.1073 – 1077 Cod civil.

Consiliul local Craiova nu a fost parte în convenţia de vânzare-cumpărare încheiată în anul 1970 şi nu este nici succesor al promitentului vânzător C.C. De asemenea terenul în discuţie nu aparţine domeniului public sau privat al Municipiului Craiova.

Astfel fiind în mod greşit instanţa de apel a apreciat că recurentul are calitate procesuală pasivă în cauză.

Soluţia care se impune, în temeiul art.312 şi 304 pct.9 Cod procedură civilă, este aceea a admiterii recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii acţiunii faţă de pârâtul Consiliul local Craiova.