Pensionarii de invaliditate de gradul III pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respectiv. Ca şi în cazul prevederilor art.54 lit.c) din Legea nr.19/2000, nu s-a făcut nici o distincţie în ceea ce priveşte activitatea profesională prestată de pensionarul de invaliditate de gradul III ori durata timpului de muncă, în cazul în care activitatea profesională a fost prestată în temeiul unui contract individual de muncă. Singurul criteriu avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art.94 din Legea nr.19/2000 a fost cel al nivelului veniturilor realizate, care nu era limitat în cazul pensionarilor de invaliditate de gradul III, aşa cum se întâmplă în cazul beneficiarilor pensiei de urmaş.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 535 din 18 iunie 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul a contestat Decizia (titlul executoriu) nr.82637 din 14.09.2009 emisă de casa judeţeană de pensii, prin care i s-a imputat suma de 539 lei.
Prin sentinţa civilă nr.255 din 02.03.2010, Tribunalul Vaslui a admis contestaţia formulată împotriva intimatei casa judeţeană de pensii, a anulat Decizia nr.82637 din 14 septembrie 2009 emisă de intimată, exonerându-l pe contestator de la plata sumei de 539 lei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că prin titlul executoriu nr.82637 din 14.09.2009 emis de casa judeţeană de pensii în conformitate cu dispoziţiile art.94 alin.1 lit.d din Legea nr.19/2000 i s-a imputat contestatorului suma de 539 lei reprezentând încasată necuvenit în luna octombrie 2006 şi aprilie 2009, motivat de faptul că acesta nu putea cumula pensia de invaliditate grad III cu sumele care i se cuveneau din activitatea desfăşurată cu contract individual de muncă.
În conformitate cu dispoziţiile art.94 alin.1 lit.d din Legea nr.19/2000 care prevăd expres că „(1) Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective: d) pensionarii de invaliditate de gradul III;”, raportat acestor dispoziţii legale, titlul executoriu emis de intimată era vădit contrar dispoziţiilor enunţate, instanţa de fond admiţând contestaţia introdusă împotriva titlului executoriu nr.82637 din 14.09.2009 emis de intimata casa judeţeană de pensii, pe care l-a anulat, exonerându-l astfel pe contestator de la plata sumei imputate de 539 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs casa judeţeană de pensii, în motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.299-316 C.pr.civ., recurenta afirmând că debitul în sumă de 539 lei, ce urma a fi recuperat în condiţiile art.187 alin.1, era o consecinţă a faptului că, în lunile octombrie 2006 şi aprilie 2009, contestatorul, în calitate de beneficiar al pensiei de invaliditate grad III, figura cu contract individual de muncă cu normă întreagă, conform adeverinţei emise de casa de pensii dintr-un alt judeţ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de recurentă în conformitate cu prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ., curtea de apel a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit „motivaţiei” deciziei nr.82637 din 14.09.2009 emisă de recurentă şi contestată de intimat în cauză, pentru lunile octombrie 2006 şi aprilie2009 se constituia debit în sumă de 539 lei reprezentând încasată necuvenit conform art.54 lit. c) şi art.94 alin.1 lit.d), debit ce urma a fi recuperat de la beneficiar conform art.187 alin.1 din Legea nr.19/2000.
Aşadar, suma de 539 lei, pentru care s-a emis decizia care constituia titlu executoriu, reprezenta totalul prestaţiilor de asigurări sociale, respectiv pensia de invaliditate pe care a încasat-o intimatul în octombrie 2006 şi aprilie 2009, în mod „necuvenit”, deci contrar prevederilor art.54 lit.c) şi art.94 alin.1 lit.d) din Legea nr.19/2000.
Examinând încasarea „necuvenită” a pensiei de invaliditate de intimat, în conformitate cu dispoziţiile art.54 lit.c) din Legea nr.19/2000, curtea a constatat că aceste prevederi legale reglementau invaliditatea de gradul III, care se stabilea în raport cu cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de muncă. Gradul de invaliditate se stabileşte în raport cu cerinţele locului de muncă avut de asigurat la data pierderii totale sau a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă. În cazul invalidităţii de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, raportată la cerinţele locului de muncă pe care l-a avut asiguratul anterior pensionării, beneficiarul pensiei de invaliditate putea să presteze o activitate profesională, aşa cum prevede în mod expres art.54 lit.c) din Legea nr.19/2000. Legea nr.19/2000 permitea beneficiarului pensiei de invaliditate grad III, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, să presteze o activitate profesională, fără a distinge dacă această activitate se desfăşura sau nu pe baza unui contract individual de muncă. În cazul în care activitatea profesională se desfăşura pe baza unui contract individual de muncă, acesta poate fi, în ceea ce priveşte durata timpului de muncă, cu normă întreagă sau cu fracţiune de normă, legea nefăcând nici o distincţie. Prin urmare, activitatea desfăşurată de intimat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă nu a încălcat prevederile art.54 lit.c) din Legea nr.19/2000.
De altfel, curtea nu a putut reţine că stabilirea gradului III de invaliditate, care presupune pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, raportat la cerinţele unui anumit loc de muncă avut la data încadrării în grad de invaliditate, obliga pe beneficiarul pensiei de invaliditate să încheie ulterior, cu privire la un loc de muncă ce are alte cerinţe, un contract individual de muncă cu o fracţiune de normă, respectiv jumătate. Deosebit de Legea nr.3/1977, care prevedea, în art.23 alin.4, că persoanele care şi-au pierdut jumătate din capacitatea de şi lucrau jumătate din durata normală a programului de lucru beneficiau, în condiţiile legii, de pensie de invaliditate de gradul III, Legea nr.19/2000 nu stabilea o legătură între capacitatea de muncă şi durata timpului de muncă, în sensul că unei pierderi a jumătate din capacitatea de muncă îi corespundea, în cadrul desfăşurării activităţii profesionale în baza unui contract individual de muncă, o jumătate din durata normală de lucru.
Examinând încasarea „necuvenită” a pensiei de invaliditate de intimat şi în conformitate cu dispoziţiile art.94 alin.1 lit.d) din Legea nr.19/2000, curtea a constatat că, potrivit acestor prevederi legale, pensionarii de invaliditate de gradul III pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respectiv. Ca şi în cazul prevederilor art.54 lit.c) din Legea nr.19/2000, nu s-a făcut nici o distincţie în ceea ce priveşte activitatea profesională prestată de pensionarul de invaliditate de gradul III ori durata timpului de muncă, în cazul în care activitatea profesională a fost prestată în temeiul unui contract individual de muncă. Singurul criteriu avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art.94 din Legea nr.19/2000 a fost cel al nivelului veniturilor realizate, care nu era limitat în cazul pensionarilor de invaliditate de gradul III, aşa cum se întâmplă în cazul beneficiarilor pensiei de urmaş.
În consecinţă, reţinând că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile legale, având în vedere şi dispoziţiile art.312 alin.1 C.pr.civ., curtea de apel a respins recursul şi a menţinut sentinţa tribunalului.
Opinie separată
Contrar opiniei majoritare, opinia separată a fost în sensul că în mod corect casa judeţeană de pensii a emis decizia nr.82637/14.09.2009, pentru recuperarea sumei de 539 lei reprezentând pensia de invaliditate încasată necuvenit în lunile octombrie 2006 şi aprilie 2009, conform art.54 lit.c) şi art.94 alin.1 lit.d) din Legea nr.19/2000.
Art.54 din Legea nr.19/2000 prevede că „În raport cu cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea este:
a) de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane;
b) de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce şi de a se orienta spaţial, fără ajutorul altei persoane;
c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională”.
Gradul de invaliditate se stabileşte în raport cu cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, însă, odată constatat gradul de invaliditate, el nu se mai raportează la locul de muncă avut ori la anumite locuri de muncă, ci la toate locurile de muncă, pentru invalizii de gradul I şi II fiind instituită interdicţia totală a cumulului pensiei cu veniturile dintr-o activitate profesională, tocmai în considerarea prezumţiei de pierdere totală a capacităţii de muncă.
Legea nr.3/1977 prevedea, în art.23 alin.4, că persoanele care şi-au pierdut jumătate din capacitatea de muncă şi lucrau jumătate din durata normală a programului de lucru beneficiau, în condiţiile legii, de pensie de invaliditate de gradul III.
Textul art.54 din Legea nr.19/2000 a instituit însă o prezumţie legală absolută, în sensul că invalidul de gradul III şi-a pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, iar invalidul de gradul I şi II şi-a pierdut total capacitatea de muncă.
Ori, capacitatea de muncă este indisolubil legată de durata normală a programului de lucru, prezumându-se că o persoană care are capacitate de muncă deplină este aptă să lucreze pe durata normală a programului de lucru, în timp ce o persoană care are capacitatea de muncă redusă la jumătate este aptă să lucreze o jumătate din durata normală de lucru.
Chiar dacă actul normativ în vigoare nu prevede expres, din interpretarea teleologică a textului art.54 lit.c) din Legea nr.19/2000 rezultă că scopul acordării pensiei de invaliditate de gradul III este tocmai compensarea pierderii a jumătate din capacitatea de muncă, urmând ca jumătatea din capacitatea de muncă rămasă să fie utilizată la desfăşurarea activităţii profesionale în baza unui contract individual de muncă cu o jumătate din durata normală de lucru, fiind logic ca, în cazul în care asiguratul poate desfăşura activitate pe durata normală a programului de lucru, să nu mai beneficieze de pensia de invaliditate.
Inexistenţa restricţiei privind nivelul veniturilor, astfel cum prevăd dispoziţiile art.94 alin.1 lit.d) din Legea nr.19/2000 este irelevantă în cauză, aceasta însemnând că invalidul de gradul III poate realiza orice nivel al veniturilor în baza unui contract individual de muncă cu o jumătate din durata normală de lucru, corespunzător capacităţii de muncă reduse la jumătate, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art.54 lit.c din Legea nr.19/2000.
În această opinie, atât timp cât în lunile octombrie 2006 şi aprilie 2009 contestatorul a desfăşurat activitate pe baza unui contract individual cu durată normală a timpului de lucru (aşa cum rezulta din adeverinţa nr.18038/07.09.2009), nu putea deci cumula veniturile salariale realizate cu pensia de invaliditate de gradul III, pentru considerentele anterior expuse.
În consecinţă, conform acestei opinii, se impunea admiterea recursului casei judeţene de pensii şi, pe fond, respingerea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr.82637/14.09.2009.
