În motivarea reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul din 1979 până în 2009 timp în care pârâtul a exercitat în mod constant violenţă fizică şi psihică, suportată de pârâtă cu gândul la copil. Din cauza ameninţărilor pârâtului reclamanta nu şi-a putut procura certificate medico-legale. A trăit sub o permanentă stare de teroare, şi-a pierdut încrederea în sine şi i-au fost distruse sănătatea, demnitatea şi personalitatea. Cu 11 ani înainte de a părăsit domiciliul conjugal şi nu a mai contribuit la întreţinerea familiei. Potrivit Codului familiei pârâtul era dator să vegheze la starea bună a familiei. Pârâta are nevoie să fie consiliată de un psiholog şi să urmeze terapii de recuperare.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii care atestă o încercare de denigrare şi şicanare sistematică. A invocat excepţia prescripţiei extinctive.
Prin precizările depuse la 26.09.2011 şi la termenul din 28.09.2011 reclamanta a arătat că pretenţiile sale privesc fapte săvârşite în perioada 1979-2010. În mai 2010 pe la ora prânzului a auzit bătând în uşa locuinţei şi a constatat că surprindere prezenţa pârâtului, care era plecat de 11 ani. Pentru că reclamanta nu i-a deschis pârâtul i-a adresat expresii jignitoarea şi injurii. Reclamanta s-a speriat însă din fericire atunci au urcat pe scări fiul său şi o prietenă care venea în vizită, care s-au intersectat cu pârâtul. Întrebat fiind ce caută, pârâtul a răspuns că a să vadă ce face cu apartamentul deşi la acea dată era în curs de soluţionare procesul de partaj. Pârâtul se interesează prin vecini dacă reclamanta a fost văzută cu bărbaţi iar reclamanta se simte urmărită şi controlată chiar dacă nu mai sunt împreună.
Analizând lucrările cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Pretenţiile băneşti ale reclamantei se întemeiază pe conduita pârâtului în perioada 1979-2010 în cadrul relaţiilor dintre părţi în calitate de soţi şi foşti soţi. Potrivit Decretului nr.167/1958, termenul de prescripţie este de 3 ani şi a început să curgă de la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul moral invocat şi împrejurarea că acesta se datorează pârâtului- art.3 şi 8. Având în vedere că, potrivit art.14, prescripţia nu curge între soţi în timpul căsătoriei iar sentinţa de divorţ a fost pronunţată la 15.10.2008 ( rămânând ulterior irevocabilă prin neapelare), prezenta cerere înregistrată la 21.02.2011 respectă termenul de 3 ani. În consecinţă excepţia prescripţiei extinctive va fi respinsă.
Pe fondul cererii, condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului în baza art. 998 ( -în vigoare la data săvârşirii faptelor) sunt următoarele:, prejudiciul suferit de reclamantă, fapta ilicită a pârâtului, vinovăţia sa şi existenţa unei legături de cauzalitate între acest prejudiciu şi fapta ilicită a pârâtului.
Reclamanta a invocat un prejudiciu de ordin moral constând în alterarea stării de sănătate şi a stimei de sine urmare a violenţelor de ordin fizic şi psihic la care a supus-o pârâtul, exercitate în timpul căsătoriei şi până în anul 2010.
În privinţa faptelor care ar fi fost săvârşite în timpul căsătoriei, instanţa reţine, potrivit sentinţei irevocabile de divorţ din octombrie 2008, că la originea conflictului dintre aceştia s-a aflat atitudinea pârâtului (în prezenta cauză) dar şi gelozia reclamantei, că soţii nu au putut să-şi refacă relaţia şi că din aceste motive s-au separat cu 10 ani anterior divorţului. Cererea de divorţ a fost formulată de pârâtul din prezenta cauză, reclamanta s-a opus, iar divorţul a fost pronunţat din culpa comună a soţilor. Desigur această derulare a procesului de divorţ nu ar fi împiedicat admiterea prezentei acţiuni în măsura în care reclamanta ar fi dovedit că în fapt pârâtul a avut o conduită care să permită angajarea răspunderii sale civile însă aceste dovezi nu au fost făcute.
Reclamanta a depus la dosar acte medicale din care rezultă că suferă în prezent de tulburare anxios depresivă întreţinută în context psihotraumatic famililal iar martorii T.F şi N.G. C. au indicat existenţa unor probleme cardiace însă în condiţiile în care reclamanta însăşi a arătat că de 11 ani pârâtul a plecat de la locuinţă, aceste aspecte sunt insuficiente pentru a reţine, la data sesizării instanţei, un prejudiciu cert, care să nu fi fost reparat încă şi aflat în legătură de cauzalitate cu conduita pârâtului, dincolo de orice dubiu rezonabil. Cu atât mai puţin cu cât, după cum s-a arătat, în 2008 reclamanta s-a opus la acţiunea de divorţ declanşată de pârât, ceea ce denotă asumarea situaţie de fapt de la data respectivă şi dorinţa de menţinere a căsătoriei, chiar la nivel formal şi în pofida opţiunii de viaţă diferite a pârâtului.
Referitor la conduita pârâtului după desfacerea căsătoriei, singurele dovezi privind exercitarea unor acte de violenţă verbală ( ameninţări, insulte) sunt date de declaraţiile martorilor menţionaţi anterior ( martora T.- o dată sau de două ori am asistat la o discuţie între părţi la ei acasă când pârâtul i-a adresat reclamantei injurii; martora N.-am asistat la o convorbire telefonică pe speaker între pârât şi fiul părţilor din care am înţeles că pârâtul voia să o dea afară pe reclamantă în urmă cu 1,5-2 ani.). Nu au fost dovedite susţinerile reclamantei în sensul că ar fi urmărită de pârât sau că ar fi supusă unei presiuni psihice continue din partea acestuia ci este vorba despre situaţii concrete în contextul stării de conflict dintre foştii soţi, accentuată evident de litigiul de partaj cu privire la bunurile comune care au inclus apartamentul ( care a implicat 2 ani de proces în fond, apel şi recurs) şi de dorinţa pârâtului de realizare a dreptului său la plata sultei recunoscut de instanţă. Or aceste sunt aspecte, înţelese în contextul asumat de ambele părţi, nu justifică angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.
