Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. proc. civ., mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat, ci dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori. Din momentul decesului pârâtului, parte în proces devine succesoarea sa, care poate să-şi exercite drepturile personal sau prin mandatar, conform art 67 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru a vedea dacă mandatul dăinuieşte (art 71 teza a ll-a C. proc. civ.) moştenitoarea urmează să-şi exprime punctul de vedere cu privire la mandatul dat de autorul său, după introducerea sa în proces.
I.C.C.J., s. civ. şi de proprietate intelectuala, decizia nr. 5761 din 21 octombrie 2004,
La 22 ianuarie 2003, reclamantul T.I. şi alţii au chemat în judecată pe pârâtul T.H., prin mandatar S.T., pentru a fi obligat, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999, modificată prin Legea nr. 241/2001, în calitate de proprietar al imobilului situat în Braşov, la încheierea contractului de închiriere pentru locuinţele pe care reclamanţii le deţin în imobil.
S-a motivat că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, titlul de proprietate al pârâtului a fost preferat titlurilor de proprietate ale reclamanţilor – obţinute în condiţiile Legii nr. 112/1995 – şi, pe cale de consecinţă, aceştia redevin chiriaşi.
Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 7365 din 9 septembrie 2003, a respins acţiunea, reţinând că, în urma admiterii acţiunii în revendicare formulate de către pârât, contractele de vânzare-cumpă-rare încheiate de reclamanţi, în temeiul Legii nr. 112/1995, nu au fost „desfiinţate implicit”, această noţiune nefiind recunoscută ca o cauză de ineficacitate a actului juridic civil; art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999, modificată, face referire expresă la titularii de contracte de vânzare-cumpărare „desfiinţate prin hotărâre judecătorească”, ceea ce nu este cazul în speţă. Instanţa de fond reproşează reclamanţilor făptui că nu au cerut chiar ei desfiinţarea propriilor contracte de vânzare-cumpărare.
Apelul declarat de reclamanţi a fost admis de Curtea de Apel Braşov, prin decizia civilă nr. 118/Ap din 11 noiembrie 2003, sentinţa judecătoriei fiind schimbată în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului să încheie cu reclamanţii contractele de închiriere pentru locuinţele în litigiu. Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii, foşti chiriaşi, au cumpărat locuinţele, în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, însă, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, s-a apreciat că titlul de proprietate al pârâtului este preferabil titlurilor de proprietate ale reclamanţilor, astfel că a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de pârâtul din prezenta cauză. Aşa fiind, titlurile de proprietate ale reclamanţilor nu mai au nicio eficienţă juridică, deci, poate fi asimilat contractelor considerate desfiinţate. Prin analogie, reclamanţii se află în situaţia reglementată de art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999.
împotriva acestei hotărâri, în calitate de moştenitoare a pârâtului, a declarat recurs T.S., prin mandatar S.T. Au fost invocate ca motive de casare prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., astfel:
Acţiunea a fost formulată împotriva pârâtului T.H. la 22 ianuarie 2003. Pârâtul a decedat la 19 mai 2003 şi, potrivit certificatului de moştenitor, recurenta a fost declarată unică moştenitoare la data de 6 octombrie 2003. Curtea de Apel Braşov a obligat, deci, o persoană decedată, ceea ce conduce la nulitatea hotărârii.
în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999, acestea fiind de strictă interpretare. Or, reclamanţilor nu le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare, condiţie obligatorie pentru ca proprietarul să poată fi obligat să încheie contract de închiriere cu aceştia.
Recursul a fost considerat fondat, în limitele şi pentru motivele ce urmează.
Pârâtul, proprietar al imobilului, a decedat pe parcursul desfăşurării procesului. Acesta a avut un mandatar în persoana lui S.T. Indiferent dacă mandatarul a avut sau nu cunoştinţă, în faza de fond sau/şi apel, de decesul pârâtului, cert este că acesta a reprezentat o persoană decedată, care avea, însă, un moştenitor, posesor al unui certificat de moştenitor din 6 octombrie 2003 notat în C.F., împrejurare necunoscută de instanţă şi nu din vina ei.
Potrivit art. 71 C. proc. civ., mandatul nu încetează prin moartea celui care 1-a dat, ci dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori. Acest text de lege trebuie interpretat prin raportare la art. 67 C. proc. civ., potrivit căruia părţile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar. Din momentul decesului pârâtului, parte în proces devine recurenta moştenitoare care poate să-şi exercite drepturile personal sau prin mandatar [art. 67 alin. (1)].
Pentru a vedea dacă mandatul dăinuieşte (art. 71 teza a Il-a) moştenitoarea urmează să-şi exprime punctul de vedere cu privire la mandatul dat de autorul său; pentru aceasta, trebuia, însă, introdusă în proces, ceea ce nu s-a făcut. Numai în situaţia în care moştenitoarea, introdusă în proces, nu retrăgea mandatul, acesta rămânea valabil. Or, prima condiţie, de introducere în cauză, nu s-a îndeplinit.
în consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului, după introducerea în cauză a moştenitoarei şi exprimarea expresă a opţiunii acesteia cu privire la mandatul dat de autorul său.
Admiterea primului motiv de casare face de prisos examinarea motivului doi de casare. Cu ocazia rejudecării apelului vor fi examinate toate celelalte motive invocate în cererea de recurs.
Notă: A se vedea, în acelaşi sens şi:
1. C.A. Braşov, Secţia civilă, decizia nr. 1801 din 16 noiembrie 2000, care statuează că împotriva hotărârii date de tribunal a declarat recurs reclamantul, criticând-o în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâtul a decedat anterior judecării apelului, iar mandatul a încetat. Faţă de acest considerent, se solicită casarea deciziei şi trimiterea spre rejudecare.
Recursul nu este fondat, întrucât în speţă s-a făcut aplicarea art. 71 C. proc. civ., conform căreia mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat, ci dăinuie până la retragerea lui de către moştenitori.
Prin urmare constatându-se respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, petiţia a fost respinsă.
2. C.A. laşi, Secţia civilă, decizia nr. 1497 din 11 decembrie 1998, prin care s-au reţinut următoarele: contractul de mandat fiind un contract intuitu personae, în principiu încetează la decesul uneia din părţile contractante. Referitor la contractul privind reprezentarea în proces a uneia din părţi, cuprinde dispoziţii speciale, potrivit cărora contractul de mandat produce efecte şi după decesul mandantului. în acest sens, art. 71 C. proc. civ. dispune: „mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului”.
în raport cu dispoziţia înscrisă în acest text, coroborată cu art. 69 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că avocatul poate să exercite orice cale de atac împotriva hotărârii date, avocatul angajat de partea care a decedat în cursul procesului poate, până la retragerea mandatului de către moştenitorii acesteia, să efectueze acte de procedură în numele mandantului, să-i apere interesele, iar printre aceste acte sunt şi acelea privind exercitarea căilor de atac.
