Dosar nr.907/83/2010
Sentinţa civilă nr.391/D/19.04.2010
Prin acţiunea înregistrată la instanţă , reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârât,
STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI, solicitând
instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtului la plata
sumei de 500.000 Euro, reprezentând despăgubiri morale.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că mama ei, a fost deportată în URSS în
perioada 03.01.1945-04.01.1950, aducându-i-se grave prejudicii morale.
Menţionează că nu este beneficiara DL 118/1990 şi precizează că prin această lege nu
a fost despăgubită.
În probaţiune, depune, în copie, acte de stare civilă, adresa nr.134, Hotărârile
nr.606/a/19.09.1991, nr.1746/04.10.1993 emise de Comisia pentru Acordarea unor Drepturi
Persoanelor Persecutate din Motive Politice conform Decretului Lege nr.118/1990, adresa
nr.9/17.09.1991 emisă de Ministerul Justiţiei – Direcţia Instanţelor Militare.
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Antecesoarea reclamantei, în perioada 03.01.1945 – 04.01.1950 a fost deportată în
URSS, perioadă care rezultă din Hotărârea nr. 606/a/19.09.1991 emisă de Comisia pentru
Acordarea unor Drepturi Persoanelor Persecutate din Motive Politice conform Decretului
Lege Nr. 118/1990 (fila 16).
Reclamanta justifică calitatea procesuală activă, prin prisma dispoziţiilor art.5 alin.1
din Lg.221/2009, care recunoaşte dreptul de a obţine măsuri reparatorii pentru orice persoană
care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989
sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după
decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, or
din actele de stare civilă anexate şi certificate de parte, rezultă calitatea reclamantei de fiică a
persoanei victimă a măsurii administrative cu caracter politic.
Stabilirea caracterului politic al măsurii administrative a deportării se desprinde din
contextul istoric existent la vremea respectivă, după cel de al doilea război mondial, când sub
influenţa puterii sovietice s-a desfăşurat o amplă acţiune de deportare a populaţiei civile de
origine germană în URSS , care a cuprins inclusiv etnicii germani din România, dislocaţi de la
domiciliu şi constrânşi la stabilirea unui loc de muncă obligatoriu pentru reconstruirea URSS,
măsură care încălca grav dreptul internaţional, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului, consfinţite ulterior de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de
Adunarea Generală O.N.U la 10.12.1948.
Deportarea etnicilor germani pe teritoriul fostei URSS, lansată de forţele sovietice de
ocupaţie la 6 ianuarie 1945, în baza Ordinului nr. 1761/16.12.1944 de mobilizare a tuturor
etnicilor germani capabili de muncă, bărbaţi între 17-45 ani, femei între 18-30 ani, constituie
o măsură administrativă abuzivă, recunoscută de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art.
1 alin. 2 lit. a) din DL. 118/1990, perioada respectivă fiind luată în calcul la stabilirea
vechimii în muncă, cu acordarea unei indemnizaţii lunare calculată conf. art. 1 alin. 3 din
actul normativ precitat. Categoriile de persoane beneficiare ale DL. 118/190, sunt enunţate în
chiar titlul legii privind ”acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice
de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în
străinătate ori constituite în prizonieri”. Rezultă din conţinutul acestui act normativ intenţia
legiuitorului de a repara abuzurile săvârşite asupra cetăţenilor români (de etnie germană) şi cu
concursul autorităţilor naţionale care au pus în aplicare Ordinul de deportare dat de puterea
sovietică, măsură cu caracter politic definită ca atare şi în Raportul Tismăneanu, 2006,
Bucureşti.
Actualul cadru normativ cuprins în dispoziţiile Lg.221/2009, defineşte noţiunea de
măsură administrativă cu caracter politic, prin art.3 alin.1 lit.a–f, dacă s-a întemeiat pe actele
normativ-administrative evocate în text, dar în condiţiile art.4 alin.3 din acelaşi act normativ,
se permite persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele
prevăzute de art.3, să solicite instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora,
coroborat cu art.1 alin.3 din Lg.221/2009 .
Potrivit art.3 din Lg.221/2009, „constituie măsură administrativă cu caracter politic
orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi având ca obiect dislocarea sau
stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc
de muncă obligatoriu”. În conţinutul măsurii administrative abuzive, legiuitorul a inclus şi
deportarea în străinătate, după 23 august 1944, din motive politice, conform art.3 lit.d) din
OUG nr.214/1999, ipoteză care evident că se referă la persoanele care au făcut obiectul
Ordinului de deportare emis de puterea sovietică şi pus în aplicare cu concursul autorităţilor
naţionale.
Legiuitorul prin prezentul act normativ, a permis aplicarea cumulativă a dispoziţiilor
Legii 221/2009 şi categoriilor de persoane beneficiare ale DL.118/1990, aşa cum rezultă din
interpretarea art.5 alin.4 din actul normativ precitat, dar şi din expunerea de motive la
proiectul actului normativ, din care se poate deduce spiritul legii, astfel că s-a considerat ca
justificată pretenţia reclamantei în calitate de fiică a persoanei victimă supusă deportării.
Cât priveşte acordarea în concret a despăgubirilor solicitate, instanţa a reţinut că a fost
încălcat dreptul la libertate, dreptul la muncă ca expresie a propriei voinţe şi în raport de
durata măsurii, absenţa unor criterii oferite de legiuitor, manifestând însă şi moderaţie,
întrucât executarea trebuie să fie sustenabilă în raport şi de actualul context economic, s-a
făcut o apreciere globală, în echitate, şi s-a constatat că suma de 60.000 lei este echitabilă
pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de persoana în cauză, sens în care în baza
textelor de lege evocate în dispozitivul hotărârii, s-a admis acţiunea, cu obligarea pârâtului la
plată.
