– să se constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare la forţată în Uniunea Sovietică a defunctei M. R., mama reclamantei, în perioada 14.01.1945 – 08.07.1948;
– să se dispună obligarea statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, la acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în cuantum de 125.000 euro.
În motivarea acţiunii se arătau următoarele:
Reclamanta este succesoarea lui M. R., decedată la data de 30.06.1998. Mama sa în calitate de de naţionalitate germană, fără să fi suferit vreo condamnare, a fost deportată la muncă forţată în Uniunea Sovietică în perioada 14.01.1945 până la 07.07.1948.
Această măsură a avut un caracter administrativ şi nu a fost pronunţată în urma unei hotărâri judecătoreşti. Ea a fost aplicată exclusiv pe criteriul apartenenţei sale la minoritatea germană din România, atunci fiind singura naţionalitate căreia i s-a aplicat această măsură abuzivă. În perioada deportării mama sa a fost supusă la muncă forţată îndurând puternice suferinţe fizice şi psihice şi fiind separată de membrii familiei. Prin condiţiile foarte vitrege de trai şi de muncă, îndeosebi prin hrana insuficientă şi de proastă calitate, prin frigul puternic specific zonei geografice respective şi prin lipsa îngrijirii medicale sănătate şi viaţa mamei sale au fost puse în pericol. Mama sa a beneficiat de indemnizaţie conform Decretului – Lege nr. 118/1990 în sumă de 683 lei/lună din 01.04.1990 până în data de 30.06.1998.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind inadmisibilă întrucât situaţia invocată de reclamantă nu se încadrează în prevederile art. 1 şi 2 din Legea nr. 221/2009 iar în subsidiar respingerea acţiunii ca nefondată în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor morale solicitate.
În drept: Legea nr. 221/2009, OUG nr. 62/2010.
Din actele dosarului instanţa reţine următoarele:
Reclamanta P. A. este fiica defunctei M. R. născută la data de 03.07.1938 în localitatea Aţel, Mediaş şi decedată la 30.06.1998.
În perioada 14.01.1945 – 08.07.1948 aceasta din urmă a fost deportată în fosta Uniune Sovietică lucrând ca muncitoare la o uzină din Ucraina.
Prin hotărârea nr. 603 din 02.02.1991 emisă de Comisia Judeţeană Sibiu de aplicare a Decretului – Lege nr. 118/1990 lui M. R. i-a fost stabilită o indemnizaţie lunară de 683 lei începând cu data de 01.04.1990.
Din cele ce preced se constată că acţiunea este parţial fondată.
Astfel, măsura deportării la muncă forţată în Uniunea Sovietică a avut un caracter politic. În acest sens, trebuie reţinut că deportarea a vizat dislocarea în alt stat şi stabilirea unui loc de muncă obligatoriu constituind o măsură administrativă abuzivă cu caracter politic aşa cum aceasta este definită la art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Contrar susţinerilor pârâtului, chiar dacă deportarea nu este enumerată expres în art. 1, 2 şi 3 din acest act normativ, art. 4 alin. 2 stipulează că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 pot., de asemenea, să solicite constatarea caracterului politic al acestora, ori tocmai acesta este cazul de faţă.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, cum prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituţionale prin deciziile nr. 1358 şi 1360 din 21.10.2010 şi şi-au încetat efectele juridice la 31.12.2010, urmează că acest capăt de cerere să fie respins.
Pentru considerentele de fapt şi de drept ce preced, acţiunea a fost admisă în parte, conform celor de mai sus.
