Diminuarea cheltuielilor de personal. Salarizare


Dosar nr. 2538/83/2010

Sentinţa civilă nr. 1825/D/27.09.2010

Prin acţiunea înregistrată sub nr. de mai sus SINDICATUL LIBER DIN

ÎNVĂŢĂMÂNT SATU MARE, cu sediul în Satu Mare , reprezentant al membrilor de

sindicat: a chemat în judecată unitatea şcolară pârâtă LICEUL CU PROGRAM SPORTIV

SATU MARE, solicitând instanţei:

– obligarea pârâtei la respectarea prevederilor Legii nr. 329/2009 privind diminuarea

cheltuielilor de personal, în medie cu 15,5%; plata diferenţelor salariale rezultate din

neaplicarea corectă a Legii nr. 329/2009 pentru luna noiembrie 2009, diminuarea salariului

pentru această lună trebuind să fie de 8,91% şi nu de 15,5%, sumele urmând a fi actualizate cu

indicele de inflaţie Ia data efectivă a plăţii;

– obligarea pârâtei la plata sporului de 2% pentru luna noiembrie 2009 în baza H.G. nr.

281/1993, actualizat cu indicele de inflaţie de la data plăţii.

Instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, în perioada octombrie-decembrie 2009,

conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a diminua cheltuielile de

personal, în medie cu 15,5% lunar.

Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 09.11.2009, intrând astfel

în vigoare din 12.11.2009 (art. 78 din României).

Aşa fiind şi întrucât legea nu dispune decât pentru viitor (art. 15 alin. 2 din Constituţia

României), diminuarea de 15,5% preconizată prin lege pentru întreaga lună noiembrie 2009

nu îşi produce efectele în totalitate, ci doar pentru perioada 12-30 noiembrie, ceea ce

înseamnă o diminuare de 9,81% pe luna respectivă.

Astfel fiind, reducerea salariilor cu 15,5% pe luna noiembrie nu are temei legal,

diferenţa de 5,69% (15,5%-9,81%) fiind debit faţă de angajaţii în cauză.

Pentru aceste motive, instanţa va obliga pârâta la plata către membri de sindicat

reprezentaţi în cauză, a drepturilor salariale (salariul net) aferente cotei de 5,69% din salariul

brut nediminuat pentru luna noiembrie 2009.

În ceea ce priveşte capătul de cerere al reclamantei privind obligarea pârâtei la plata

premiului lunar de 2% pentru luna noiembrie 2009, instanţa a apreciat că aceasta este

nefondată, pentru mai multe motive.

În primul rând, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 13 din H.G. nr. 281/1993, text de lege

invocat drept temei juridic de către reclamantă, acest drept pretins nu se acordă în mod

automat, cu titlu de spor, fiecărui salariat, ci cu titlu de premiu şi numai persoanelor efectiv

desemnate de consiliul de administraţie sau alte organe similare, de a beneficia de aceste

premii, astfel încât, prin prisma cauzei cererii de chemare în judecată invocată (spor pentru

fiecare salariat), acest capăt de cerere este neîntemeiat.

În al doilea rând, în mod eronat, reclamanta apreciază, că art. 13 din H.G. nr. 281/1993

a rămas în vigoare, până la abrogarea expresă a întregii H.G. nr. 281/1993, prin art. 48 din

Legea nr. 330/2009 (intrat în vigoare la data de 01.01.2010).

În adevăr, art. 13 din H.G. nr. 281/1993 a fost abrogat tacit, prin intrarea în vigoare a

art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 10/2008, articol prin care s-a reglementat acordarea aceluiaşi

premiu. Prin urmare, de la abrogarea art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 10/2008 (din data de

12.09.2009, prin art. 49 pct. 2 din Legea nr. 330/2009) şi până la intrarea în vigoare a art. 24

din Legea nr. 330/2009 (în data de 01.01.2010) care, de asemenea, reglementează acordarea

aceluiaşi premiu, acesta nu putea fi acordat.

Nu în ultimul rând, acest capăt de cerere al reclamantei este nefondat, întrucât în

unitatea de învăţământ pârâtă, s-a acordat „sporul” pretins.

Asistenţii judiciari, participând la deliberare în condiţiile art. 55 alin. 1 din Legea nr.

304/2004 privind organizarea judiciară, cu vot consultativ, au exprimat aceeaşi opinie. În

consecinţă instanţa a admis în parte cererea reclamantei SINDICATUL LIBER DIN

ÎNVĂŢĂMÂNT SATU MARE, cu sediul în Satu Mare, str. Crizantemei nr. 3, judeţul Satu

Mare împotriva pârâtei ŞCOALA CU PROGRAM SPORTIV SATU MARE ,obligân pârâta

la plata către membrii de sindicat înşiraţi la filele 4 şi 5 din dosar, a drepturilor salariale

aferente cotei de 5,69% din salariul brut nediminuat pentru luna noiembrie 2009.

A respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către

membrii de sindicat înşiraţi la filele 4 şi 5 din dosar, a premiului lunar de 2% pentru luna

noiembrie 2009.