Diminuarea salariului cu 25% în sectorul bugetar Salarizare


-la plata diferenţei dintre salariile cuvenite potrivit contractului individual de muncă

şi salariile plătite efectiv,

– începând cu data introducerii acţiunii, să plătească salariile potrivit contractelor individuale de muncă, respectiv actelor adiţionale la contractele individuale de muncă;

– să plătească sumele susmenţionate actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective a sumelor datorate;

În motivarea acţiunii se arătau următoarele:

În data de 10 august, data stabilită pentru plata salariului aferent lunii iulie reclamanta a luat la cunoştinţă faptul că i-a fost diminuat unilateral salariul cu 25 %. Potrivit art.10 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoana fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumită salariu”.

Astfel, salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza raportului de muncă. Efectele raportului de muncă se concretizează în obligaţii de ambele părţi, iar una din obligaţiile esenţiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată, aşa cum a fost el stabilit prin contractul de muncă individual.

Contractul individual de muncă este deci convenţia prin care se materializează voinţa angajatorului şi a viitorului salariat de a intra într-un raport juridic de muncă. În această convenţie, negociată şi liber consimţită, sunt prevăzute, în limitele stabilite de legislaţie şi de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoaşterea condiţiilor de desfăşurare şi de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligaţiile şi răspunderile ambelor părţi.

Salariul reprezintă unul dintre drepturile asupra căruia cele două părţi ale raportului juridic de muncă au convenit şi l-au prevăzut în mod expres în conţinutul contractului, în conformitate cu disp. art.17 alin.2 coroborat cu alin.2 din acelaşi articol.

Toate celelalte subiecte de drept sunt terţi în raportul juridic de muncă stabilit între cele două părţi.

Prin urmare, un terţi faţă de acest contract individual de muncă nu poate interveni pentru a modifica acordul părţilor semnatare. Tot astfel, statul, deci terţ raportat la contractul individual de muncă încheiat între angajator şi salariat, nu poate modifica ceea ce părţile au stabilit, respectiv nu poate diminuat salariile acestora în mod direct prin edictarea unei legi în acest sens, căci protecţia juridică a raportului juridic de muncă stabilit contractual este acelaşi atât pentru personalul bugetar, cât şi pentru cel încadrat la angajatori privaţi. Nu se poate vorbi de o protecţie a legii mai mare în cazul angajaţilor privaţi.

Astfel, deşi nu a fost încheiat acte adiţionale la contractele individuale de muncă de micşorare a salariilor reclamanţilor, angajatorul a reţinut o parte din salariile datorate conform contractului individual de muncă, plătind numai o parte din ceea ce împreună cu salariaţii săi convenise conform contractului.

În drept: art.40 alin.2 lit. c din Lg.53/03, C. muncii modif. şi complet. Ulterior şi art. 110 alin.2 şi 3 C. pr. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare şi nu a trimis reprezentant la judecată.

Din actele dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamanta I. A. T. este angajata D. J. de S. Sibiu în funcţia de expert I-A.

Începând cu luna iulie 2010 salariul acesteia a fost redus cu 25 % în temeiul Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Potrivit art.1 alin.1 coroborat cu art.16 din acest act normativ cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 şi ale O.U.G. nr.1/2010, se diminuează cu 25 % până la 31.12.2010.

Reclamanta susţine, în esenţă, că statul, care este un terţ raportat la contractul individual de muncă încheiat între angajator şi salariat, nu poate diminua salariile în mod direct modificând acordul părţilor semnatare ale contractului individual de muncă.

Această susţinere este nefondată pentru următoarele considerente.

Aşa cum s-a reţinut şi în cuprinsul deciziei nr. 874/2010 a , angajaţii din sectorul public nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cei din mediul privat ale căror raporturi de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul de muncă încheiat între părţi. Astfel, angajaţii din sectorul public sunt legaţi, din punct de vedere al sursei din care se plătesc salariile /indemnizaţiile/soldele, de încasările şi cheltuielile din bugetul public naţional, dezechilibrarea acestui buget putând conduce la diminuarea cheltuielilor de personal, ori salariile/soldele/indemnizaţiile reprezintă tocmai asemenea cheltuieli de personal.

Prin aceeaşi decizie Curtea Constituţional a statuat şi că diminuarea cuantumului salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor constituie o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă dar că această măsură s-a realizat în condiţiile prevăzute la art.53 din Constituţie şi anume:

– este prevăzută prin lege;

– se impune restrângerea sa pentru reducerea cheltuielilor bugetare;

– se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituţional în speţă pentru apărarea securităţii naţionale;

– este necesară într-o societate democratică;

– a fost aplicată în mod nediscriminatoriu;

– nu a adus atingere existenţei dreptului.

Pentru considerentele expuse mai sus acţiunea a fost respinsă.