Dispoziţie emisă de Primarul general. cerere în anulare formulată de terţ. competenţa de soluţionare Restituiri


Deliberând asupra cauzei de fata retine urmatoarele:

Prin cererea înregistrata la data de 11.01.2011, pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a V-a Civila, sub nr. ….., ulterior precizata, reclamanta ….., în contradictoriu cu pârâtii ….. a solicitat constatarea nulitatii absolute a actului administrativ reprezentat de Dispozitia nr. …… emisa de catre Primarul General si a procesului-verbal de punere în posesie; rectificarea corespunzatoare a Cartii Funciare individuale nr……..

În motivarea actiunii s-a aratat ca imobilul situat în Bucuresti, strada ……. sector 5 a fost partajat, în sensul ca 3/7 din acesta a fost restituit pârâtei …… în baza Legii nr.10/2001, conform Dispozitiei nr. …… a Primarului General, iar cota de 4/7 apartine Statului Român, în baza sentintei civile nr. …… pronuntata de Judecatoria sector 5 în dosarul nr……., ramasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr…… pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a civila.

Prin Dispozitia nr……. emisa de catre Primarul General, s-a solutionat dosarul întocmit în baza Notificarii nr. ….. privind solicitarea de restituire în natura a imobilului situat în Bucuresti…… si anume, Primarul General al Municipiului Bucuresti a dispus restituirea în natura a cotei de 4/7 din imobilul în cauza în proprietatea pârâtei ……, în temeiul dispozitiilor Legii nr. 10/2001.

Dispozitia nr…… a Primarului General a fost emisa cu încalcarea flagranta a dispozitiilor imperative prevazute de art.3 din Legea nr.10/2001, art. 1712 si art. 1716 Cod civil, art. 480 si art. 481 Cod civil, art. 136 din Constitutie, dispozitii a caror nesocotire este sanctionata cu nulitatea absoluta a actului juridic.

S-a aratat ca, una din cauzele care atrage nulitatea absoluta a actului juridic, aplicabila si în speta de fata, o constituie valabilitatea obiectului actului juridic, care trebuie sa existe, sa se afle în circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil si sa fie licit si moral, iar când aceste conditii nu sunt respectate, obiectului actului juridic este lovit de nulitate absoluta.

Astfel, în cuprinsul dispozitiei atacate s-a mentionat ca partea indiviza de 4/7 din imobilul în cauza este libera, în sensul prevazut de dispozitiile art. 9 din Legea nr.10/2001, fapt care nu corespunde realitatii, întrucât, în baza sentintei civile nr……… pronuntata de Judecatoria sector 5 în dosarul nr……., ramasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr……. pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, Statului Român i s-a confirmat dreptul de proprietate pentru cota de 4/7 din imobilul în cauza, drept de proprietate intabulat prin încheierea nr. ……, având numar cadastral …… si înscris în Cartea Funciara individuala cu nr. ……. în favoarea Statului Român cu titlu de dezmembrare, partaj, proprietate la PII/1.

A aratat ca Statului Român i-a fost intabulat acest drept de proprietate în baza unui titlu executoriu valabil reprezentat de sentinta civila nr…… pronuntata de Judecatoria sector 5 în dosarul nr. ……, ramasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr……. pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila.

Totodata, reclamanta a apreciat aplicabile si dispozitiile art. 1716 Cod civil.

De asemenea, si cauza sau scopul actului juridic, acel element care consta în obiectivul urmarit la încheierea unui asemenea act atrage nulitatea absoluta a actului juridic prin neîndeplinirea conditiilor prevazute de art. 966 Cod civil.

Totodata, Primarul General a emis un act administrativ în frauda legii, întrucât Dispozitia data în temeiul Legii nr.10/2001 eludeaza normele imperative prevazute de dreptul civil, în dauna Statului Român în calitate de terta persoana în acest raport juridic, în vederea realizarii unui folos injust, respectiv, încalcarea dreptului de proprietate asupra cotei de 4/7 din imobilul în litigiu.

O alta cauza de nulitate absoluta aplicabila situatiei de fata o reprezinta faptul ca actul juridic este savârsit în frauda legii, atunci când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative. Fiind o încercare de abatere a legii de la finalitatea ei, fraudarea legii constituie un abuz de drept, sanctionat (explicit sau implicit) printr-o serie de dispozitii legale (art. 1 si 3 din Decretul nr.31/1954, art. 1203 Cod civil, art. 723 Cod procedura civila).

În acest sens, s-a solicitat a se avea în vedere faptul ca niciunul dintre pârâti nu pot invoca, la emiterea dispozitiei nr. ……, necunoasterea situatiei juridice a imobilului restituit în natura pârâtei …….

Prin emiterea acestei dispozitii nelegale, reclamanta a considerat ca i-a fost încalcat dreptul de proprietate asupra cotei de 4/7 din acest imobil, drept care a fost dovedit prin punerea în a sentintei civile nr. ….. pronuntata de Judecatoria sector 5 în dosarul nr. …., ramasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr…….. pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila.

În concluzie, reclamanta a sustinut nulitatea dispozitiei si pe considerentul ca nu au fost îndeplinite conditii imperative ale Legii nr.10/2001, cum ar fi calitatea de persoana îndreptatita si lipsa cauzei la emiterea actului atacat, dar si intentia clara de fraudare a drepturilor sale, la care adauga o alta cauza de nulitate absoluta, respectiv încalcarea ordinii publice reglementata de art. 5 potrivit caruia „nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri”. De asemenea, art. 968 prevede ca o cauza „este nelicita când este prohibita de legi, când este contrara bunelor moravuri si ordinii publice”. Asadar, vointa juridica trebuie sa respecte legile care intereseaza ordinea publica.

Pentru motivele mai sus prezentate, reclamanta a solicitat instantei constatarea nulitatii absolute a actului administrativ reprezentat de Dispozitia nr…… emisa de catre Primarul General si a procesului-verbal de punere în posesie, precum si rectificarea corespunzatoare a Cartii Funciare individuale nr. ……..

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 112 Cod procedura civila, Legea nr.10/2001, art. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 1712 si art. 1716 Cod civil, art. 480 si art. 481 Cod civil, art. 5 Cod civil, art. 968 Cod civil, art. 3 Cod civil art. 44 din Constitutie, cu art. 21 din Constitutia României, art. 1 din Protocolul aditional la CEDO, art. 13 din Conventie.

Prin întâmpinarea formulata, pârâtul ……. a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active si admiterea acestei exceptii, a invocat si exceptia inadmisibilitatii, cu consecinta respingerii actiunii ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa, ca lipsita de interes, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 115 si urmatoarele Cod procedura civila si cele ale Legii nr. 10/2001.

Prin întâmpinarea formulata, pârâta ……. a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Bucuresti si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, considerând ca în cauza, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti este competenta a judeca pricina întrucât imobilul se afla situat pe raza sectorului 5 Bucuresti.

Prin sentinta civila nr……. pronuntata de Tribunalul Municipiului Bucuresti-Sectia a V-a Civila în dosarul nr. ……., s-a admis exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Municipiului Bucuresti si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Sector 6 Bucuresti.

Pe rolul Judecatoriei Sector 6 Bucuresti, cauza a fost înregistrata la data de ……, sub numar de dosar ……

Analizând actele si lucrarile dosarului, din perspectiva exceptiei invocate, instanta retine urmatoarele:

În cadrul capatului principal de cerere în functie de care se stabileste competenta de solutionare a cauzei în temeiul art. 17 Cod procedura civila, s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a Dispozitiei Primarului General nr. ……

Se retine ca prin dispozitia contestata ….., în baza art. 7 alin. 1, art. 9 si art. 25 alin. 1 si 3 din Lg. 10/2001, s-a restituit în natura, în proprietatea doamnei ….., cota de 4/7 din imobilul situat în Bucuresti, str. ….. sector 5, format în totalitatea sa din teren în suprafata de 787 mp si constructie tip B (S+P+1), în suprafata desfasurata de 509,61 mp.

Prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicata, se prevede ca “Imobilele – terenuri si constructii – preluate în mod abuziv, indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrarii în vigoare a prezentei legi de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptatite, în natura, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata a organelor de conducere ale unitatii detinatoare”.

În acelasi sens, prin art. 25 alin. (1) din legea mentionata se mai prevede ca “În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea detinatoare este obligata sa se pronunte, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, asupra cererii de restituire în natura”.

Potrivit disp. art.26 alin.3 din actul normativ, decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de cererii de restituire în natura poate fi atacata de persoana care se pretinde îndreptatita la sectia civila a tribunalului în a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii învestite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare.

Instanta retine, de asemenea, ca potrivit Deciziei Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. XX/ 2007 pronuntata într-un recurs în interesul legii, în aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata, s-a stabilit ca instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata împotriva deciziei/ dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.

Mai mult, potrivit Deciziei Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. IX/ 2006 pronuntata într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit ca instanta careia îi revine competenta de a solutiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, detinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispozitie motivata de restituire în natura ori de acordare de despagubiri, potrivit Legii nr. 10/ 2001, este sectia civila a tribunalului în a carui raza teritoriala îsi are sediul persoana juridica respectiva.

Desi dispozitiile legale analizate nu prevad în mod expres faptul ca actiunea având ca obiect contestarea de catre un tert a dispozitiei de restituire în natura a unui imobil este de competenta tribunalului, instanta, având în vedere natura litigiului, faptul ca, în concret, constatarea legalitatii emiterii dispozitiei presupune analizarea procedurii urmate în baza Lg. 10/2001 de organul emitent al dispozitiei, având în vedere si modul de reglementare a raporturilor specifice vizate de actul normativ analizat, instanta apreciaza ca ratiuni de simetrie impun ca si în cazul acesta sa poata fi formulata cerere tot la sectia civila a tribunalului în a carui raza teritoriala se afla imobilul, asa cum prevede art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001, tocmai pentru a se asigura respectarea sistemului unitar de solutionare a litigiilor decurgând din aplicarea dispozitiilor Lg. 10/2001.

Ca atare, din aceleasi ratiuni avute în vedere de Înalta Curte de Casatie de Justitie în decizia nr. IX/ 2006, competenta de solutionare a cailor de atac împotriva deciziilor sau dispozitiilor emise în temeiul Legii nr.102001 trebuie sa revina acelorasi instante indiferent de persoana care supune actul controlului instantelor judecatoresti.

Competenta materiala a sectiei civile a tribunalului de a solutiona asemenea litigii este impusa de ansamblul reglementarilor internationale si nationale aplicabile într-un asemenea domeniu.

De aceea, în caz de contestare, protectia juridica a drepturilor care au fost constatate potrivit disp. Legii nr.102001 nu ar putea fi asigurata decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdictiei. Ca urmare, în masura în care cel îndreptatit potrivit Legii nr. 10/2001 dobândeste ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile si, respectiv, dispozitiile privind imobilele aflate sub incidenta acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia ca asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competenta procesuala pur civila, din moment ce obiectul unei asemenea pricini priveste o procedura prealabila impusa de dispozitiile Legii nr. 10/2001, necontencioasa, dar obligatorie potrivit art. 109 alin. 2 din Codul de procedura civila, pentru ratiuni de judecata unitara, o atare pricina, izvorâta din aplicarea procedurii reglementate de Legea nr.102001, nu poate fi atribuita spre solutionare decât, simetric regulilor prevazute în Legea nr. 10/2001, în competenta instantei care judeca actiunea principala, adica a tribunalului, conform prevederilor art. 26 si 27 din aceasta lege, neputându-se crea o situatie diferita unor terti sau în functie de solutia adoptata prin dispozitie.

În acelasi timp, având în vedere disp. art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedura civila si criteriile prevazute de disp. art.2 alin.11 din Legea nr.1461997, fiind în prezenta unui act juridic patrimonial, fata de valoarea obiectului cauzei stabilita prin raportare la Ghidul orientativ al valorilor imobiliare, zona 46, Anexa 29 (f. 29 dosar nr. 27178/303/2011) si la evaluarea aflata la filele 38-39 din dosarul nr. 27178/303/2011, imobilul având o valoare ce depaseste 900.000 de euro, instanta apreciaza ca nu este competenta material sa solutioneze cererea de anulare a dispozitiei.

Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanta apreciaza ca revine Tribunalului Municipiului Bucuresti competenta de solutionare a cauzei si, pe cale consecinta, va admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti si va declina competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucuresti.

Fata de aceasta solutie, instanta va constata intervenit conflictul negativ de competenta, conform art. 20 pct. 2 Cod procedura civila, urmând a proceda în conformitate cu dispozitiile art. 21 coroborate cu cele ale art. 22 alin. 2 Cod procedura civila, în sensul înaintarii cauzei Curtii de Apel Bucuresti în vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.