Dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 republicată sunt aplicabile numai în cazul foştilor proprietari decedaţi până la data de 20 februarie 1991, deoarece conţin o normă specială de strictă interpretare şi aplicare. În cazul celor decedaţi după aceas


(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., dec. nr. 91/R/26 martie 2010, nepublicată)

Prin sentinţa civilă nr. 6277/2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii MGI, MVA, CL, MA împotriva pârâţilor Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Şieu-Măgheruş, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud, M.Ia şi MI, ca fiind întemeiată şi, în consecinţă, s-a dispus modificarea titlului de proprietate nr. 570594/19.10.2007 emis în favoarea pârâtului MIa, în calitate de moştenitor al lui MI, pentru suprafaţa de 1 ha şi 100 mp. teren situat pe raza comunei Şieu-Măgheruş, în sensul înscrierii ca titular al reconstituirii MI, în nume propriu.

S-a respins cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.Ia.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi sub toate aspectele în baza art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că nu există motive care să justifice casarea sau modificarea hotărârii.

Prima instanţă a fost investită cu o acţiune în modificarea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 247/2005 în favoarea recurentului, în calitate de moştenitor al defunctului tată – MI, reclamanţii-intimaţi susţinând că terenul inclus în titlul de proprietate atacat a fost solicitat de defunctul MI în baza Legii nr.18/1991, astfel că titular al reconstituirii trebuia să figureze acesta sau toţi moştenitorii lui, inclusiv reclamanţii.

Criticile recurentului vizând nelegalitatea hotărârii pronunţată de instanţa de fond se întemeiază pe existenţa concordanţei între titlul de proprietate emis în favoarea sa şi întreaga documentaţie ce a stat la baza eliberării titlului (anexa validată printr-o hotărâre a comisiei judeţene, procesul verbal de punere în posesie, schiţa de punere în posesie, planul parcelar) şi pe faptul că această documentaţie nu a fost atacată sau anulată.

Este real că recurentul M.Ia, după apariţia Legii nr. 247/2005 a formulat o cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1,16 ha, în calitate de moştenitor a lui M.Ia, cerere care a fost înregistrată la comisia locală sub nr.248/28 noiembrie 2005.

Însă, din cuprinsul acestei cereri rezultă că recurentul a solicitat terenul pentru care antecesorul părţilor MI a formulat cereri de reconstituire la data de 6 martie 1991 şi la data de 7.01.1998 (aceasta vizând punerea efectivă în posesie), şi cu privire la care s-au făcut propuneri de acordare de despăgubiri, defunctul MI fiind înscris pe anexa 40 la Legea nr. 1/2000 poziţia 39.

Sunt reale şi aserţiunile recurentului în sensul că, în urma cererii formulate în baza Legea nr. 247/2005, acesta a fost înscris pe anexa nr. 3 poziţia 144 Chintelnic, cuprinzând moştenitorii cooperatorilor decedaţi care solicită în scris stabilirea dreptului de proprietate, că anexa a fost validată prin Hotărârea Comisiei Judeţene Bistriţa-Năsăud nr.610 din 27 iulie 2007 şi că s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie nr.1662/10 septembrie 2007 „cu ocazia punerii în posesie a proprietarului M.Ia. moştenitorul defunctului MI, conform anexei 3 poziţia 144, cu suprafaţa de 1,01 ha, localitatea Chintelnic, comuna Şieu-Măgheruş – Legea nr. 247/2005”.

Dar, Comisia locală Şieu-Măgheruş, a avut tot timpul în vedere finalizarea cererii de reconstituire formulată de antecesorul părţilor – MI, motivând punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietatea în favoarea recurentului prin prisma cererii formulată numai de acesta la Legea nr. 247/2005, apreciind, în mod eronat, că prin această cerere s-a acceptat moştenirea numai de către unul dintre succesori, respectiv de recurentul Morar Iacob.

Astfel, comisia locală a apreciat eronat că sunt aplicabile, în ceea ce priveşte cererea formulată de recurent la Legea nr. 247/2005, dispoziţiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 rep., care prevăd că „moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei”.

Tribunalul apreciază că interpretarea dată de instanţa de fond cu privire la dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 republicată este corectă, acestea fiind aplicabile numai în cazul foştilor proprietari decedaţi până la data de 20 februarie 1991, deoarece conţin o normă specială de strictă interpretare şi aplicare. În cazul celor decedaţi după această dată se aplică dreptul comun, urmând ca moştenitorii să fie stabiliţi în condiţiile legii civile. O asemenea interpretare este confirmată şi de dispoziţiile art. 13 alin. 1 din HG nr. 890/2005 care precizează că „stabilirea dreptului de proprietate pentru foştii cooperatori în viaţă la momentul intrării în vigoare a legii se face pe numele persoanelor îndreptăţite, iar pentru cooperatorii decedaţi, pe numele moştenitorilor”.

Tribunalul reţine că, după apariţia Legii nr. 247/2005, Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin HG nr. 890/2005, s-a modificat, la art. 10 fiind prevăzută obligaţia comisiilor de a oferi un alt amplasament în schimb dacă nu este posibilă restituirea în natură pe vechiul amplasament, abia apoi persoana îndreptăţită putând opta pentru despăgubiri.

În temeiul acestei prevederi legale, comisia locală Şieu-Măgheruş a făcut oferta numai recurentului, deşi era vizat terenul solicitat de antecesorul părţilor la Legea nr. 18/1991. Acest aspect rezultă din adresele trimise de comisie recurentului, unde se menţionează expres că, în şedinţa comisiei de fond funciar întrunită la data de 1 august 2006, având în vedere cererea înregistrată la nr. 21/1998 prin care se solicită suprafaţa de 1,74 ha, validată pe anexa 40, despăgubiri la Legea nr. 1/2000, şi acceptul recurentului cu privire la amplasamentul oferit în locul numit „Poiana lui Runcan”, se va propune pentru validare cu suprafaţa de 1,01 ha pe anexa 3 Chintelnic, după defunctul MI în favoarea recurentului M.Ia.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, Comisia locală Şieu Măgheruş motivează soluţia adoptată cu privire la îndeplinirea procedurii de ofertare prev. de art. 10 din Regulament numai cu recurentul, invocând disp. art. 13 din Legea nr. 18/1991, pe care, aşa cum am menţionat mai sus, le interpretează eronat.

Tribunalul reţine că sunt reale susţinerile recurentului în sensul că, emiterea titlului de proprietate, ca act final al procedurii instituite de legile speciale ale fondului funciar, trebuie să se realizeze cu respectarea procedurii prevăzută de art. 36 din Regulament, respectiv să se emită pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor şi că titlul de proprietate trebuie să fie în concordanţă cu actele premergătoare emiterii lui.

Însă, instanţa de fond nu a fost investită cu constatarea nulităţii, cu anularea sau modificarea anexei nr. 3 poziţia 144 Chintelnic, a procesului verbal de punere în posesie nr.1662/2007, a schiţei de punere în posesie corespunzătoare, aceasta putând soluţiona litigiul numai în limitele sesizării pentru a nu aduce atingere principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Urmează ca, în baza sentinţei pronunţată de prima instanţă, rămasă irevocabilă prin respingerea prezentului recurs, persoanele interesate să întreprindă demersurile legale pentru punerea în concordanţă deplină a titlului de proprietate ce se va emite pe numele antecesorului părţilor – MI – cu documentaţia ce va sta la baza acestuia.

Raportat la considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, tribunalul, reţinând că eliberarea titlului de proprietate trebuia să se facă pe numele persoanei care a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate – MI – chiar dacă aceasta a decedat pe parcursul derulării procedurii instituite de legile fondului funciar, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza II Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul MI împotriva sentinţei civile nr. 6227/2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 2652/190/2009.

În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, reţinând culpa procesuală a pârâtului-recurent, tribunalul îl va obliga pe acesta să plătească intimaţilor MGI, MVA, CL, MA, cheltuieli de judecată în cuantum de 476 lei, reprezentând onorariu avocaţial.