În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că relaţiile de căsătorie s-au deteriorat din culpa pârâtului, care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice în exces, provoacă scandaluri ce se soldează cu acte de violenţă asupra sa, inclusiv cu alungarea sa din domiciliul comun. În repetate rânduri a revenit la domiciliu la promisiunile pârâtului că îşi va schimba comportamentul, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Prezent în instanţă, pârâtul a declarat că nu este de acord cu acţiunea de divorţ.
După administrarea probelor, judecătoria prin sentinţa civilă nr. 4117/9.06.2010 a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, stabilind în sarcina pârâtului obligaţia de plată a unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor de 155,33 lei lunar /(câte 77,66 lei pentru fiecare copil), de la data introducerii acţiunii şi până la majorat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că situaţia de fapt expusă de reclamantă în acţiune a fost confirmată de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care au relatat că neînţelegerile dintre părţi au început să apară la scurt timp după încheierea căsătoriei, din cauza comportamentului pârâtului care, pe fondul consumului excesiv de alcool, devine violent şi o alungă pe reclamantă de la domiciliu.
Potrivit datelor furnizate de colectivul de sprijin al autorităţii tutelare din cadrul Primăriei Frumuşica, Judeţul Botoşani, cei doi minori rezultaţi din căsătoria părţilor se află în îngrijirea mamei, cu care au o relaţie normală, iar aceasta dispune de condiţiile materiale şi morale proprii încredinţării minorilor.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, instanţa de fond a avut în vedere venitul minim pe economia naţională, deoarece nu s-a dovedit că pârâtul ar avea un loc de muncă stabil, din care să realizeze venituri constante.
Sentinţa a fost criticată în apel de către pârât, pentru nelegalitate şi netemeinicie. A arătat că în încheierile de şedinţă de la termenele de judecată la care a fost prezent nu s-au consemnat susţinerile lui, nu s-a avut în vedere faptul că în perioada celor trei luni în care judecata a fost suspendată a convieţuit cu reclamanta şi a asigurat întreţinerea familiei, că în perioada 12.04.2010 – 9.06.2010, plecat fiind din localitate, a trimis familiei bani şi pachete cu îmbrăcăminte şi că martorii audiaţi au fost nesinceri în afirmaţiile privind consumul de băuturi alcoolice şi comportamentul violent faţă de reclamantă.
Pentru termenul de judecată din data de 13.10.2010, pârâtul a depus la dosarul cauzei o cerere de desfacere a căsătoriei din culpa comună a părţilor, prin care a solicitat încredinţarea celor doi minori reclamantei spre creştere şi educare, cu obligarea sa la plata pensiei de întreţinere în favoarea acestora, cu începere de la data pronunţării hotărârii de către prima instanţă, stabilirea unui program de vizitare a minorilor, revenirea reclamantei la numele anterior căsătoriei şi partajul bunurilor comune.
Prin întâmpinare, pârâta s-a opus apelului, reiterând susţinerile din acţiune.
Prin decizia civilă nr. 13 din 17.01.2011, Tribunalul Botoşani a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în încheierile de şedinţă aferente termenelor de judecată la care pârâtul a fost prezent se regăsesc menţiuni privind poziţia sa faţă de acţiunea promovată de reclamantă, cât şi cererea de încuviinţare a probei testimoniale, inclusiv referiri la revenirea instanţei de la această probă, motivat de faptul că pârâtul nu a precizat numele martorilor şi nici nu a asigurat prezenţa acestora. Susţinerile pârâtului privind întreţinerea minorilor în perioada cât judecata a fost suspendată, precum şi în perioada în care a fost plecat din localitate nu au fost dovedite şi, oricum, nevoia de întreţinere este una complexă, neputând fi asigurată prin suma de 200 lei, cât pretinde pârâtul că ar fi trimis prin numitul ZF.
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că la instanţa de fond pârâtul nu a formulat întâmpinare, care era obligatorie conform dispoziţiilor art. 118 Cod procedură civilă, pentru a răspunde cererilor reclamantei şi a arăta dovezile cu care se apără, iar cererea formulată direct în apel are caracterul unei cereri reconvenţionale, ce trebuia depusă până la prima zi de înfăţişare la instanţa de fond, conform dispoziţiilor art. 119 alin. 3 Cod procedură civilă. Cererile noi, cum sunt cele privind stabilirea de legături personale cu minorii şi partajul bunurilor comune nu pot fi cercetate pentru prima dată în apel, în raport de dispoziţiile art. 294 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâtul.
În dezvoltarea motivelor, amplu expuse, a arătat în esenţă că pe toată durata procesului şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere faţă de soţie şi copii, încât greşit prima instanţă a stabilit în sarcina sa o astfel de obligaţie de la data introducerii acţiunii, iar nu de la data pronunţării; în aplicarea dispoziţiilor art. 129(5) Cod procedură civilă, instanţele de fond şi apel aveau obligaţia de a stărui prin toate mijloacele legale pentru clarificarea aspectelor semnalate de el privind îndeplinirea obligaţiei de întreţinere şi culpa în destrămarea relaţiilor de familie; instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 612 al. 5 şi art. 609 Cod procedură civilă, apreciind că era ţinut să formuleze întâmpinare şi că a formulat cerere reconvenţională direct în calea de atac; instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale referitoare la administrarea probei cu martori, iar la termenul de judecată din 17.01.2011 a refuzat să-i audieze pe martorii aduşi de el, cu încălcarea art. 190 Cod procedură civilă.
Prin memoriul comunicat instanţei, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului.
În această cale de atac nu au fost administrate noi probe.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de pârât, în raport de lucrările dosarului, curtea urmează a admite recursul pentru considerentele ce succed:
În conformitate cu dispoziţiile art. 608 şi 609 Cod procedură civilă, soţul pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare, în şedinţă publică, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată, pârâtul va putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului, în cererea reclamantului. Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului. În cazul când motivele divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor la prima instanţă şi în timp ce judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va fi făcută direct la instanţa investită cu judecarea apelului.
În speţă, conform menţiunilor din încheierile şedinţelor de judecată din 19.12.2009 (f.17) şi 28.04.2010 (f.27), fiind prezent la prima instanţă, pârâtul a declarat că nu este de acord cu acţiunea de promovată de reclamantă.
Pentru primul termen de judecată stabilit de instanţa de apel, pârâtul a formulat şi depus la dosarul cauzei motive de apel (f.30 – 34) şi cerere de divorţ (f. 35-38), întemeiată pe dispoziţiile art. 608 – 609 Cod procedură civilă raportate la art. 38 alin. 1 şi 4, art. 40 şi 42 din Codul familiei, solicitând desfacerea căsătoriei din culpa comună a părţilor, încredinţarea minorilor rezultaţi din căsătorie mamei spre creştere şi educare, cu obligarea sa la plata pensiei de întreţinere lunare cu începere de la data pronunţării sentinţei civile nr. 4117/9.06.2010, obligarea reclamantei-pârâte să îi permită să viziteze minorii în cadrul programului stabilit de instanţă, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, precum şi partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
În încheierea şedinţei de judecată de la primul termen stabilit (f. 47 dosar apel) s-a consemnat că pârâtul a depus la dosarul cauzei motivele de apel, fără vreo referire la cererea proprie formulată, omisiune ce se regăseşte şi la termenele de judecată acordate, pentru 13 decembrie 2010 şi 17.01.2011.
Atât prin motivele de apel (f. 33, cât şi prin cererea proprie formulată în cauză (f. 37), pârâtul a indicat probele pe care înţelege să le propună, inclusiv numele şi adresele a câte patru martori, cu precizarea tezelor probatorii, propuneri ce nu au fost analizate de instanţă. La 13 decembrie 2010 (f. 62) s-a încuviinţat proba cu martorii LV (care nu se regăseşte în cererile scrise ale pârâtului) şi BC, fără a se face vreo menţiune în încheierea de şedinţă despre teza probatorie. De subliniat că acest din urmă martor a fost propus de pârât prin cererea proprie (f. 37), teza probatorie fiind „…aspectul păstrării banilor, cumpărării materialelor şi depozitării acestora timp de aproximativ doi ani”.
La 17.01.2011 instanţa de apel a revenit de la proba cu martorii încuviinţaţi, reţinând că „martorii propuşi la termenul anterior au fost citaţi, iar apelantul pârât ((N.N.) nu a fost în măsură să asigure prezenţa acestora”.
Deşi prin dispozitivul deciziei atacate instanţa de apel nu s-a pronunţat în mod expres asupra cererii pârâtului, în considerentele acesteia (f. 73 dosar) a motivat că pârâtul a pus în discuţie aspecte ce trebuiau invocate şi rezolvate de către instanţa de fond, iar examinarea cererilor noi în calea ordinară de atac ar contraveni dispoziţiilor art. 294 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.
Aşadar, cu încălcarea dispoziţiilor art. 609 şi 612 alin.5 Cod procedură civilă, potrivit cărora pârâtul nu este ţinut să facă întâmpinare, instanţa de apel a înlăturat cererea de divorţ formulată direct în calea de atac, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 119 alin. 3 şi ale art. 294 Cod procedură civilă.
