DOBÂNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE CU TITLU DE UZUCAPIUNE, ÎN CONDITIILE DISPOZITIILOR ART. 1890 SI 1847 DIN CODUL CIVIL,
ASUPRA UNUI IMOBIL NESOLICITAT DE FOSTUL PROPRIETAR ÎN BAZA LEGILOR REPARATORII.
APLICAREA CU PRIORITATE A NORMELOR INTERNATIONALE ÎN RAPORT DE CELE INTERNE, DIN PERSPECTIVA DISPOZITIILOR ART. 20 DIN CONSTITUTIA ROMÂNIEI.
Cerintele prevazute de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 ” 20 de ani de la moartea proprietarului tabular” nu pot fi întrunite niciodata în cazul în care cel împotriva caruia se pune problema de a uzucapa este Statul Român, spre deosebire de restul regiunilor din România în care se poate uzucapa si împotriva Statului prin simplul fapt al posesiei vreme de 30 de ani, ceea ce determina un tratament discriminatoriu, inacceptabil într-un stat democratic, de drept.
Având în vedere faptul ca ori de câte ori exista o contradictie între normele interne ( Decizia nr. 86/2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntata asupra recursului în interesul legii are forta obligatorie pentru instante) si normele internationale, conflictul se transeaza în favoarea celor internationale, conform dispozitiilor art. 20 din Constitutia României, instanta de recurs a înlaturat aplicarea deciziei data asupra recursului în interesul legii, facând aplicarea dispozitiilor Codului civil, si pentru reclamantii din cauza în materia uzucapiunii.
DECIZIA CIVILA nr. 1113/24.06.2010-R
(dosar nr. 9464/296/2008)
Asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 3757 din 16 iunie 2009 pronuntata de Judecatoria SM în dosar nr. 9464/296/2008, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantii N.I., N.F.S. în contradictoriu cu pârâtii STATUL ROMÂN prin Ministerul Economiei si Finantelor Publice si S.Z.. Fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Actiunea reclamantilor este nefondata datorita mai întâi primului capat de cerere care vizeaza constatarea nelegalei treceri a terenului din litigiu la pârâtul STATUL ROMÂN de la pârâtul S.Z., apararile reclamantilor si probatoriul administrat în cauza neputând în raport de temeiurile de drept incidente a permite admisibilitatea acestuia, rezultând implicit o rasfrângere a acestei inadmisibilitatii si fata de capatul secundar al actiunii bazat pe recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantilor dobândit prin uzucapiune de la pârâtul S.Z..
Sunt nefondate apararile reclamantilor cum ca pârâtul STATUL ROMÂN a dobândit terenul din litigiu cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 111/1951, deoarece din înscrisurile ce le-au depus la dosar rezulta ca termenul de 1 an de la data când s-a constatat ca bunul constând în teren si casa înscrise în CF nr. 3487 SM sub nr. topografic 199 ce a apartinut pârâtului S.Z. – este abandonat de acesta fiind mutat cu domiciliul în Ungaria, potrivit procesului verbal din data de 30.11.1953 – atasat la fila 6 de la dosar, iar termenul de 1 an mentionat a fi nerespectat nu este real deoarece trecerea în patrimoniul statului s-a facut prin hotarâre judecatoreasca – Încheierea nr. 724 din 28.02.1955 – depusa la fila 5 de la dosar, hotarâre ce are caracter irevocabil deoarece în speta nu s-a demonstrat ca aceasta ar fi fost atacata cu vreo cale de atac prevazuta de lege, adica apel sau recurs. Prin urmare nu exista nici un motiv în a retine ca sunt necesare a dispune rectificarea evidentelor de carte funciara potrivit ipotezelor mentionate în cuprinsul dispozitiilor art. 34 pct. 1, 2 si 3 din Decretul Lege nr. 115/1938.
Constarea nulitatii actului de trecere a imobilului în proprietatea pârâtului Statul Român este netemeinica, deoarece nulitatea invocata nu poate avea efect partial doar raportat la cota ce a mai ramas acestui pârât de 523/723 mp, restul fiind atribuit ca efect al legii fondului funciar reclamantilor. Titularul terenului pentru cota de 523/723 mp nu este fostul proprietar pârâtul S.Z., asadar al doilea capat al actiunii nu are nici o justificare raportat la faptul ca reclamantii au pretins constatarea uzucapiunii fata de acest pârât. Raportat la data la care reclamantii au intrat în posesia terenului respectiv anul 1973 asa cum a rezultat din probele testimoniale administrate la dosar, invocarea dispozitiilor art. 1846 si urm. nu au incidenta în cauza deoarece potrivit recursului în interesul legii adoptat de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 86 din 10.12.2007 s-a stabilit ca în aceasta perioada uzucapiunea este reglementata doar de dispozitiile art. 27 si art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 – a caror conditii nu au fost justificate de catre reclamanti la dosar.
În consecinta instanta în baza dispozitiilor din Decretul nr. 111/1951 act în vigoare la data la care s-a pretins constatarea nevalabilitatii titlului sub care a dobândit si si-a înscris pârâtul STATUL ROMÂN – terenul înscris în CF nr. 3487 SM sub nr. topografic 199, a textelor de lege si a considerentelor de lege expuse anterior prima instanta a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantii N.I., N.F.S. în contradictoriu cu pârâtii STATUL ROMÂN prin Ministerul Economiei si Finantelor Publice si S.Z. cu domiciliul necunoscut.
Împotriva acestei hotarâri au declarat apel reclamantii N.I., N.F.S., aratând ca motivele le vor depune în timp util.
Prin decizia civila nr. 250/Ap din 12 noiembrie 2009 pronuntata de Tribunalul SM în dosar nr. 9464/296/2008, a fost respins ca nefondat apelul civil introdus în cauza de apelantii N.I., N.F.S., fiind mentinuta sentinta civila nr. 3757 din 16 iunie 2009 pronuntata de Judecatoria SM.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele:
În sustinerea apelului reclamantii au reiterat motivele pe care si-au întemeiat actiunea, fara a critica considerentele sentintei apelate. Asa cum a aratat si instanta de fond, starea de fapt învederata instantei nu se încadreaza în nici unul din motivele prevazute de punctele 1, 2 si 3 ale articolului 34 din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru a se putea opera modificarea întabularii. Pe de alta parte, imobilele ce intra sub incidenta Decretului nr. 111/1951 au trecut în proprietatea statului prin efectul legii (art. 8 din Decretul nr. 111/1951), nefiind nevoie de hotarâre judecatoreasca cum sustin reclamantii.
În ce priveste cel de-al doilea capat de cerere din actiune privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, incidente în cauza sunt dispozitiile art. 27 si 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 raportat la data începerii posesiei – anul 1973 – si nicidecum cele ale Codului civil. Nefiind admisibil primul capat de cerere, invocarea uzucapiunii fata de fostul proprietar tabular S.Z. nu poate fi primita.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu suma de 120,3 lei prin chitanta fiscala si timbru judiciar, au declarat recurs apelantii N.I., N.F.S., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei si a sentintei, admiterea cererii, constatarea ca imobilul înscris în CF nr. 3847-SM în cota 523/723 mp a fost trecut în mod ilegal în proprietatea pârâtului, sa se dispuna rectificarea de CF, a se constata ca au dobândit dreptul de proprietate asupra a 523 mp teren prin folosinta de îndelungata durata, continua, netulburata, sub nume de proprietar, a se dispune întabularea dreptului în CF, cu cheltuieli de judecata daca pârâtul se opune.
Prin motivele de recurs s-a invocat ca nu s-a analizat adevarata stare de fapt si încadrarea în drept, s-a adus o motivare straina situatiei dedusa judecatii. Conform Decretului nr. 111/1951, imobilele intrate sub incidenta acestuia au trecut în proprietatea statului prin efectul legii, deci printr-o procedura, nu pur si simplu în baza unei adrese, proces verbal, procedura de care nu s-a amintit.
Ei sunt proprietarii casei înscrisa în CF, dobândita prin cumparare, apoi prin constructie proprie, timp de peste 35 de ani, iar asupra terenului de peste 40 de ani. Au încercat sa dobândeasca diferenta de teren prin atribuie, dar li s-au acordat doar 200 mp, restul fiind în proprietatea Statului Român, care a intrat ilegal în proprietate în 1955, ca bun abandonat. Intrarea în proprietatea statului conform Decretului nr. 111/1951 trebuia pronuntata de instanta, iar titlul în baza caruia opera trecerea era hotarârea judecatoreasca definitiva si irevocabila, data cu citarea proprietarului.
S-a întocmit ilegal un proces verbal de sectia financiara a Orasului SM la 30.11.1953, dar, acesta era doar actul administrativ de natura a declansa trecerea termenului de 1 an necesar sesizarii instantei si nu titlul de proprietate propriu zis.
Ei beneficiaza de prescriptia achizitiva. Au dobândit dreptul prin folosinta de lunga durata, continua, netulburata si sub nume de proprietar, îndemnurile de-a se prevala de HCL nr. 23 si 118/2006 si a recurge la negocieri directe pentru a cumpara terenul, depasesc putintele lor de pensionari, ori, mai mult, vânzatorul nu este proprietar legal, nefiind îndreptatit la a încasa un pret, Curtea de Apel Oradea pronuntând decizii în acest sens.
În drept s-au invocat articolul 312 Cod de procedura civila, articolul 34 din Decretul Lege nr. 115/1938, practica Înaltei Curti de Casatie si Justitie – decizia nr. 5006/26.11.2003.
Intimatul Statul Român, prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, a solicitat respingerea recursului si mentinerea dispozitiilor instantei în ceea ce priveste admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Român. În motivarea întâmpinarii se arata ca titlul în baza caruia imobilul a fost trecut în proprietatea statului este unul valabil – Decretul nr. 111/1951, chiar daca acest decret a fost abuziv, fiindca a fost respectat ad literam.
Mai mult, tinând seama de data trecerii bunului în proprietatea Statului Român, acesta l-a uzucapat, aspecte fata de care se solicita mentinerea dispozitiilor instantei în ceea ce priveste admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE SM.
Examinând decizia recurata prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta de recurs constata urmatoarele:
Potrivit extrasului de CF nr. 3487-SM, asupra imobilului cu nr. top. 199, reprezentând în natura casa si 723 mp teren, fost proprietatea lui S.Z. sub B- 6, apare întabulat Statul Român cu titlu de imobil abandonat, întabulare evident abuziva în baza unui act normativ abuziv. În anul 1975 s-au întabulat asupra cotei de 1/2 parti, cu titlu de cumparare de la stat, reclamantii recurenti N.I., N.F.S.. De la aceasta data, reclamantii au folosit în întregime imobilul, edificând în anul 1976, conform autorizatiei de constructie (fila 7 dosar fond), o casa noua în regim P+1 si întabulându-si în 1996 dreptul de proprietate si asupra 200 mp teren.
Posesia exercitata de reclamanti a fost continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar, asupra întregului imobil casa si 723 mp teren. În ciuda faptului ca aveau drept de proprietate asupra cotei de 1/2 parti, doar 200 mp teren le-a fost recunoscut în proprietate si casa în întregime.
Exercitând o posesie utila asupra întregului imobil, vreme de mai bine de 30 de ani, reclamantii au întrunit cerintele prescriptiei achizitive prevazute de articolul 1890 Cod civil, cu alte cuvinte au uzucapat întregul imobil, mai ales ca nu a fost revendicat de catre fostul proprietar S.Z. nici la Legea nr. 112/1995, nici la Legea nr. 10/2001 (filele 44 si 45 dosar fond).
Se impune precizarea ca uzucapiunea s-a raportat la prevederile Codului civil, înlaturându-se dispozitiile deciziei în interesul legii a Înaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti cu nr. 86/2007, deoarece România, ca stat unitar si independent, trebuie sa asigure drepturi egale fara nici o tuturor cetatenilor sai. Ori, interpretarea conferita prin decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti contravine principiului egalitatii în drepturi consacrat atât de Constitutia României (articolul 16), cât si de Protocolul 12 si articolul 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care interzic orice discriminare; si aceasta pentru ca prin interpretarea aplicarii pe mai departe, în Transilvania si în celelalte regiuni în care pâna la aparitia Legii nr. 7/1996 a existat regim de carte funciara, a vechilor prevederi ale Decretului Lege nr. 115/1938 – potrivit carora existau doar doua situatii în care se putea uzucapa (articolul 27, respectiv 28), situatii extrem de restrictive, în timp ce în restul României se aplicau si se aplica prevederile în materie de uzucapiune, indiscutabil mai permisive, conduce pe mai departe la o discriminare nejustificata. Când cel împotriva caruia se pune problema de a uzucapa este Statul Român, cum e în cazul din speta, evident ca niciodata nu se pot întruni cerintele prevazute de articolul 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 – “20 de ani de la moartea proprietarului tabular”, spre deosebire de restul regiunilor din România în care se poate uzucapa si împotriva statului, prin simplul fapt al posesiei vreme de 30 de ani, ceea ce în mod cert determina un tratament discriminatoriu, inacceptabil într-un stat democratic, într-un stat de drept.
Inechitatile pe care le-ar genera aplicarea Deciziei nr. 86/2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti ar fi foarte mari si foarte multe, având în vedere ca în perioada anilor 1945-1989, pe timpul regimului comunist, statul prelua abuziv imobile de la cetatenii sai, ajungându-se la epoca actuala ca foarte multi sa aiba o situatie juridica în care starea de fapt sa nu concorde cu cea de drept, iar unii cetateni sa si-o poata reglementa pe dispozitiile Codului civil, iar altii nu, nefiindu-le aplicabile aceleasi dispozitii ale Codului civil în materie de uzucapiune.
Ca atare, instanta de recurs constatând ca dispozitiile deciziei nr. 86/2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti sunt discriminatorii pentru cetatenii români care domiciliaza în zone în care a functionat regimul de carte funciara pâna la aparitia Legii nr. 7/1996, fapt ce contravine Protocolului 12 si articolului 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si având în vedere faptul ca ori de câte ori exista o contradictie între normele interne (decizia nr. 86/2007 având caracter obligatoriu pentru instante) si cele internationale, conflictul se transeaza în favoarea celor internationale (articolul 20 din Constitutia României), a înlaturat aplicarea deciziei data asupra recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti si va face aplicarea dispozitiilor Codului civil si pentru reclamantii din speta de fata, în materia uzucapiunii.
În consecinta, gasind îndeplinite prevederile articolului 1847 Cod civil, instanta a constatat ca reclamantii au dobândit prin posesia de lunga durata dreptul de proprietate asupra portiunii de imobil înscris în CF nr. 3847-SM reprezentând în natura 523 mp teren, sens în care a dispus întabularea în CF a dreptului astfel dobândit conform prevederilor articolului 20 aliniatul 1 din Legea nr. 7/1996, ajungând astfel tabulari asupra întregului imobil casa si 723 mp teren.
Fata de cele retinute mai sus si vazând ca, raportat la considerentele enuntate, capatul de cerere prin care s-a solicitat restabilirea situatiei anterioare de CF prin radierea titlului statului de sub B- 6 din CF a ramas lipsit de interes, a fost admis recursul în baza prevederilor articolului 304 punctul 9 Cod de procedura civila, a fost modificata în parte decizia recurata în sensul ca a fost admis apelul si schimbata în parte sentinta instantei de fond în sensul admiterii în parte a actiunii conform dispozitivului.
Lipsa calitatii procesuale pasive a Statului Român invocata prin întâmpinare a fost respinsa ca nefondata, câta vreme Statul Român a ramas mentionat proprietar în CF si la ora actuala si nu unitatea administrativ teritoriala care si-ar fi putut înscrie dreptul, fiind vorba de un bun de interes local, dar n-a facut-o.
Fiind în culpa procesuala, intimatul Statul Român prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE a fost obligat la 8260 lei (ron) cheltuieli de judecata în toate instantele în favoarea reclamantilor recurenti, reprezentând onorariu avocatial si taxa de timbru.
