Art. 93, art. 98 Cod procedura civila
Art. 284 si art. 103 Cod procedura civila
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 8810/212/2009, reclamantul C.L.S. a chemat în judecata pe pârâta G.A. pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna reîncredintarea minorelor C.M.E., nascuta la 25.02.2002, si C.R.S., nascuta la 29.06.2005, spre crestere si educare tatalui reclamant.
În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a fost casatorit cu pârâta G.A., iar prin sentinta civila nr. 10221/10.06.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta s-a dispus desfacerea casatoriei si încredintarea celor doua minore rezultate din casatoria partilor – M.E. si R.S. – spre crestere si educare mamei pârâte.
S-a mai sustinut de catre reclamant ca împrejurarile care au stat la baza luarii masurii de încredintare s-au schimbat, în sensul ca pârâta nu da dovada de responsabilitate în relatia cu copiii, acestia aflându-se permanent în pericol, sunt lasati singuri în casa, încuiati, nesupravegheati, nehraniti si neîmbracati.
Prin sentinta civila nr. 9182 din 9.04.2010 a Judecatoriei Constanta, s-a respins ca nefondata actiunea reclamantului. Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca probatoriul administrat în cauza nu confirma sustinerile reclamantului, în sensul ca mama pârâta îsi neglijeaza minorele si nu este preocupata de îngrijirea si educatia acestora, ci dimpotriva, datorita comportamentului agresiv al reclamantului, minorele se afla într-o continua stare de tensiune, sunt împiedicate sa locuiasca alaturi de mama lor într-unul din cele doua imobile proprietatea fostilor soti, motiv pentru care pârâta a închiriat o alta locuinta.
Constatând ca, în speta, nu sunt incidente dispozitiile art. 44 al.(1) din Codul familiei, în sensul ca împrejurarile avute în vedere la adoptarea masurii de încredintare a minorelor spre crestere si educare la mamei pârâte nu s-au schimbat, prima instanta a respins actiunea reclamantului, apreciind ca este în interesul copiilor sa ramâna în grija mamei pârâte.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul C.L.S., care a criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul modalitatii de solutionare a cererii de reîncredintare, recurentul apreciind ca prin respingerea actiunii sale, instanta de fond nu a avut în vedere interesul superior al minorelor care se afla în stare de pericol permanent la mama lor si la bunicii materni din Republica Moldova.
La termenul de judecata din 13.01.2011 calea de atac a fost calificata de instanta de judecata ca fiind apel, litigiul fiind transpus conform Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti într-un complet de apel (format din primii doi judecatori ai completului de recurs).
La termenul de judecata din 13.01.2011, din oficiu, instanta de apel a invocat exceptia tardivitatii formularii cererii de apel.
Prin sentinta civila nr. 74 din 10.02.2011, Tribunalul Constanta a admis exceptia tardivitatii declararii apelului si a respins calea de atac formulata de reclamantul C.L.S. ca tardiva.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut, în esenta, ca sentinta Judecatoriei Constanta a fost comunicata reclamantului la data de 03.08.2010 la adresa indicata în actiune de reclamant, ca fiind domiciliul procesual ales, pentru comunicarea corespondentei, iar termenul legal de 15 zile pentru declararea caii de atac a apelului s-a împlinit la data de 19.08.2010, conform art. 101 Cod pr. civila. Cum reclamantul a depus cererea de apel la data de 23.08.2010 (data postei) în afara termenului legal de 15 zile, a apreciat Tribunalul Constanta ca apelul este tardiv si l-a respins ca atare.
Conform dispozitiilor art. 274 alin.(3) Cod pr. civila a fost obligat apelantul reclamant la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariul redus al aparatorului ales, catre intimata reclamanta.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat declarat recurs reclamantul C.L.S. care a criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul modalitatii de solutionare a exceptiei de tardivitate a apelului.
Recurentul a sustinut ca desi detine în proprietate si apartamentul din Constanta, str. E.C. nr. 62, et. D+P, locul unde a fost comunicata hotarârea Judecatoriei Constanta, în realitate domiciliul sau stabil este în localitatea Mihai Viteazu, str. P. nr. 41, aspect cunoscut de Judecatoria Constanta înca din anul 2009, întrucât reclamantul a fost legitimat la fiecare termen de judecata.
Sentinta civila nr. 9182/9.04.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta nu a fost redactata si comunicata reclamantului în termenul legal, ci abia dupa 4 luni, în luna august 2010. Întrucât în luna mai 2010 pârâta a intrat prin efractie în apartamentul din Constanta si l-a devastat, conditiile de locuit devenind improprii, reclamantul nu a mai trecut pe la aceasta locuinta din luna iunie 2010, situatie în care nu îi este imputabil faptul ca nu a luat cunostinta în termenul legal de comunicarea sentintei civile nr. 9182/9.04.20010 facuta la aceasta adresa, prin afisare.
Se mai arata ca nu este normal ca o sentinta, care are o importanta mare, sa fie lasata în casa scarii imobilului si nu înmânata personal celui în cauza pentru a avea certitudinea ca acesta ia cunostinta efectiv de actul procedural.
Pe fondul cauzei, recurentul a sustinut ca instanta de fond a apreciat în mod gresit ca este în interesul minorelor ca acestea sa ramâna încredintate spre crestere si educare mamei pârâte, motiv pentru care se impune ca instanta de recurs sa reaprecieze probele si sa dispuna reîncredintarea minorelor spre crestere si educare tatalui recurent.
Analizând legalitatea hotarârii, Tribunalului Constanta în raport de criticile recurentului, Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Criticile ce vizeaza modalitatea de solutionare a exceptiei de tardivitate a apelului se retin a fi vadit nefondate.
Curtea Constitutionala, în acord cu jurisprudenta C.E.D.O., a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfaptuieste actul de justitie, dar nu este un drept absolut, legiuitorul având competenta de a stabili regulile de desfasurare a procesului în fata instantelor judecatoresti.
Aceasta solutie este consacrata constitutional, art. 126 alin.(2) din Constitutia României prevede: ”Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege” (Decizia nr. 1/1994 pronuntata de Curtea Constitutionala). În considerentele aceleiasi decizii se retine ca pentru situatii deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum si modalitati de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât liberul acces la justitie sa nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, între care si stabilirea unor termene dupa a caror expirare valorificarea respectivului drept sa nu mai poata fi posibila (decizia Curtii Constitutionale nr. 755/31.10.2006).
Conform art. 284 Cod pr. civila „Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotarârii, daca legea nu dispune altfel”.
Art. 103 al.(1) Cod pr. civila dispune ca neexercitarea oricarei cai de atac si neîndeplinirea oricarui alt act de procedura în termen ul legal atrag decaderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeste ca a fost împiedicata dintr-o împrejurare mai presus de vointa ei, în acest din urma caz, fiind necesar ca partea sa formuleze o cerere de repunere în termenul legal de apel, cu aratarea motivelor împiedicarii, în termen de 15 zile de la data încetarii împiedicarii.
În speta, în raport de dispozitiile art. 284 coroborat cu art. 103 Cod pr. civila, în mod judicios Tribunalul Constanta a retinut ca apelul reclamantului C.L.S. a fost declarat – la data de 23.08.2010 – peste termenul legal de 15 zile de la data comunicarii sentintei civile nr. 9182/9.04.2010 a Judecatoriei Constanta (sentinta comunicata reclamantului la data de 03.08.2010), iar reclamantul nu a formulat nicio cerere de repunere în termenul de apel conform dispozitiilor art. 103 alin. (2) Cod pr. civila.
Referitor la modalitatea de realizare a comunicarii sentintei civile nr. 9182/9.04.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta, Curtea constata ca aceasta s-a realizat conform dispozitiilor art. 93 Cod pr. civila la domiciliul procesual ales al reclamantului C.L.S., respectiv în Constanta, str. E.C. nr. 62.
Din analiza petitului cererii de chemare în judecata rezulta ca reclamantul C.L.S. a precizat ca domiciliaza în comuna Mihai Viteazu, str. P. nr. 41, judetul Constanta, dar si-a indicat pentru comunicarea actelor de procedura, un domiciliul procesual în Constanta, str. E.C. nr. 62, imobil proprietatea sa, aspect necontestat în recurs.
Împrejurarea ca reclamantul are înscris în actul de identitate domiciliul în comuna Mihai Viteazu, str. P. nr. 41, judetul Constanta, iar instanta de fond l-a legitimat pe reclamant la fiecare termen de judecata, nu conduce la concluzia ca toate actele de procedura, si în special comunicarea sentintei, se impuneau a fi facute la aceasta adresa, cât timp reclamantul a indicat prin actiune un domiciliu procesual ales în Constanta, str. E.C. nr. 62, imobil proprietate personala, unde a solicitat si efectuarea referatului de ancheta sociala, iar în temeiul art. 93 Cod pr. civila instantei îi incumba obligatia de a comunica toate actele de procedura, inclusiv hotarârea judecatoreasca, la domiciliul procesual ales.
Conform dispozitiilor art. 98 Cod pr. civila schimbarea domiciliului uneia dintre parti în timpul procesului trebuie, sub sanctiunea neluarii ei în seama, sa fie adusa la cunostinta instantei prin petitie la dosar, iar partii adverse prin scrisoare recomandata, a carei recipisa de predare se va depune la dosar odata cu petitia prin care se înstiinteaza instanta despre schimbarea de domiciliu.
In speta se retine ca dupa promovarea actiunii si indicarea domiciliului procesual ales în Constanta, str. E.C. nr. 62, reclamantul nu a încunostiintat instanta prin petitie scrisa la dosar si nici partea adversa, în sensul ca renunta la domiciliul procesual ales, si solicita comunicarea tuturor actelor de procedura la adresa din comuna Mihai Viteazu, str. P. nr. 41, situatie în care în mod corect comunicarea sentintei s-a facut la domiciliul procesual ales al reclamantului.
De asemenea, se retine ca nu este imputabila instantei împrejurarea conform careia, în perioada mai-august 2010 reclamantul nu a mai folosit locuinta din Constanta, str. E.C. nr. 62, si nici nu a verificat corespondenta sosita pe aceasta adresa, cât timp reclamantul nu a anuntat instanta de fond, dupa data pronuntarii sentintei ca solicita sa i se comunice hotarârea judecatoreasca la o alta adresa, iar nu la domiciliul procesual ales.
Referitor la modalitatea de realizare a comunicarii hotarârii, Curtea constata ca aceasta s-a facut cu respectarea art. 92 alin.(4) teza a-II-a Cod pr. civila, hotarârea judecatoreasca fiind afisata, în lipsa reclamantului de la domiciliu, pe usa locuintei acestuia la domiciliul procesual ales.
În raport de aceste considerente, se constata ca în mod judicios Tribunalul Constanta a retinut ca apelul reclamantului a fost declarat peste termenul legal de 15 zile de la data comunicarii hotarârii, solutia instantei de apel în sensul admiterii exceptiei tardivitatii caii de atac fiind legala.
Referitor la criticile ce vizeaza fondul litigiului, respectiv interpretarea probelor în instanta de fond si aprecierea ca este în interesul minorelor ca acestea sa ramâna sub supravegherea mamei pârâte, Curtea constata ca sunt formulate omissio medio, în conditiile în care apelul a fost respins ca tardiv.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod pr. civila se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
