document cu serviciul poştal recomandat, dar nu s-a depus şi dovada de primire a corespondenţei ceea ce ar face dovada că partea a primit actul ce i-a fost comunicat. Faţă de aceste acte instanţa a reţinut că intimata nu a făcut dovada comunicării în scris a deciziei de recalculare a pensiei conform prevederilor art. 86 alin.3 din Legea nr. 19/2000 coroborat cu art. 100 Cod procedură civilă.
Decizia civilă nr. 329/22.02.2011 a Curţii de Apel Galaţi
Tribunalul Galaţi prin sentinţa civilă nr.2568/9.12.2010 a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâta C.J.P. şi a respins contestaţia ca fiind tardiv formulată. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive:
– S-a adresat tardiv instanţei întrucât s-a prezentat în mai multe rânduri la sediul intimatei şi aceasta prin salariaţii săi îl asigurau că au făcut calculul corect.
– Solicită să se aibă în vedere că datorită problemelor de sănătate nu vede să citească sau să scrie un document, decât cu ajutorul calculatorului, împreună cu un program de voce electronică.
A deschis acţiunea, când şi alţi nevăzători din ţară au formulat acţiuni în instanţă.
Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefundat, instanţa de fond a respins corect acţiunea ca fiind tardiv formulată cu respectarea art.87 şi 88 din Legea 19/2000.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate şi a disp.art.3041 C.pr.civ. constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
La fila 19 dosar fond intimata a depus copie de pe borderoul pentru trimitere de corespondenţă cu serviciul suplimentar” Recomandat” care poartă ştampila poştei din data de 28.04.2010.
Borderoul face dovada că intimata a transmis recurentului un document cu serviciu poştal recomandat, dar nu s-a depus şi dovada de primire a corespondenţei ceea ce ar face dovada că partea a primit actul ce i–a fost comunicat.
Faţă de această situaţie reţine că intimata nu a făcut dovada comunicării în scris a deciziei de recalculare a pensiei nr.164784/1.04.2010 conform prevederilor art.86 din Legea nr.19/2000 coroborate cu disp.art.100 C.pr.civ.
Având în vedere cele expuse mai sus urmează a reţine că instanţa a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului şi în temeiul disp.art. 312 al.3 C.pr.civ. va admite recursul va casa sentinţa civilă nr.2568/9.12.2010 şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.