Reducerea pensiei militare şi imposibilitatea contestatorului de a-şi mai recupera vreodată sumele de bani rezultate din diferenţa dintre pensia militară la care avea dreptul şi cea rezultată în urma recalculării au dus la ruperea, în defavoarea acestuia, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general.
Sentinţacivilă nr.1282/17.11.2011 a Tribunalului Vâlcea, dosar nr. 877/90/2011
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea, contestatorul D.T. a chemat în judecată pe intimaţii Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei ca netemeinică şi nelegală, ca urmare a discriminării, a încălcării dreptului său de proprietate, a principiilor neretroactivităţii legii şi egalităţii în drepturi, precum şi a încălcării principiului drepturilor câştigate, cu consecinţa menţinerii pensiei stabilite anterior.
În subsidiar, contestatorul solicită recalcularea pensiei cu luarea în calcul a întregii perioade cât a fost ofiţer, respectiv prin luarea în calcul a tuturor veniturilor încasate timp de 40 de ani.
În motivarea contestaţiei se arată că decizia de recalculare a pensiei este lipsită de temei juridic, întrucât a fost emisă în baza dispoziţiilor HG nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, act normativ care a fost suspendat prin sentinţa civilă nr. 338/2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1371/33/2010, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 38/07.01.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Contestatorul mai arată că, prin recalcularea pensiei i-a fost încălcat dreptul de proprietate protejat de dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale încalcă şi principiul neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. 2 din României, astfel cum se arată şi în mai multe decizii ale a României.
Decizia de recalculare este nelegală, deoarece încalcă şi principiul fundamental al drepturilor câştigate, astfel cum acesta este consacrat de Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind recunoscut şi de Curtea Constituţională a României.
Totodată, se încalcă şi principiul egalităţii în drepturi şi nediscriminării, creându-se situaţii speciale pentru anumite categorii de persoane care beneficiază de pensii de serviciu.
Cu privire la cuantumul pensiei stabilit prin recalculare, contestatorul arată că acesta este incorect stabilit, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 şi art. 180 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 19/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 1282/17.11.2011 a Tribunalului Vâlcea s-a admis contestaţia şi s-a anulat decizia nr. 30012 din 31.12.2010, emisă de Ministerul Apărării Naţionale – Direcţia Financiar-contabilă şi decizia nr. 15701 din 28.04.2011, emisă de Ministerul Apărării Naţionale – Comisia de Contestaţii Pensii.
Pentru a statua astfel, prima instanţă a reţinut că recalcularea pensiei militare şi reducerea în acest fel a cuantumului pensiei contestatorului, în temeiul dispoziţiilor art.1 lit.a din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi HG nr.735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, sunt nelegale, pentru două considerente.
1. Recalcularea pensiei contestatorului s-a făcut în baza dispoziţiilor HG nr.735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a cărei executare, la data emiterii deciziei de recalculare contestate, era suspendată prin sentinţa civilă nr.338/28 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr.1371/33/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr.38/07 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.1371/33/2010.
Aşa cum se menţionează chiar în cuprinsul deciziei menţionate anterior, HG nr.735/2010 este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, care produce efecte erga omnes, astfel că şi sentinţa prin care s-a dispus suspendarea executării sale produce efecte faţă de toate persoanele ce intră sub incidenţa sa, indiferent dacă aceştia au fost sau nu parte în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr.1371/33/2010.
Decizia emisă în baza unui act normativ a cărui a fost suspendată este lipsită de temei legal, fiind lovită de nulitate.
2. Recalcularea pensiei militare şi reducerea în acest fel a cuantumului pensiei contestatorului încalcă prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994, care privesc protecţia proprietăţii.
Obligativitatea judecătorului naţional de a aplica cu prioritate reglementările internaţionale faţă de legislaţia internă, chiar dacă s-a procedat la verificarea constituţionalităţii acesteia de către Curte Constituţională, a fost statuată şi în materia dreptului comunitar, care are de asemenea preeminenţă faţă de dreptul intern, la fel ca şi prevederile internaţionale referitoare la protecţia juridică a drepturilor omului.
Aplicând cu prioritate reglementările internaţionale în materia drepturilor omului sau dreptul comunitar, instanţele de judecată nu depăşesc limitele puterii judecătoreşti şi nu îşi arogă atribuţii specifice celorlalte două puteri în stat (legislativă şi executivă), deoarece nu creează noi norme juridice, ci le aplică pe cele internaţionale existente în defavoarea celor interne, norme internaţionale care, prin ratificare sau prin aderarea României la Uniunea Europeană, au devenit parte a dreptului intern.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronunţat în nenumărate rânduri, chiar şi împotriva României, în sensul că şi dreptul de creanţă reprezintă un „bun” în sensul art.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o „speranţă legitimă” de a îl vedea concretizat (cauzele Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Adreadis împotriva Greciei, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, pag. 84, paragraful 59; cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei, cererea nr. 41.510/98, paragraful 44, 6 martie 2003; cauza Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii contra Belgiei, hotărârea din 20 noiembrie 2005, seria A nr.332, p.21 şi § 31; Cauza Ouzunis şi alţii contra Greciei, nr.49144/99, 18 aprilie 2002, § 24; Hotărârea din 24 martie 2005 în Cauza Şandor împotriva României, publicată în M. Of. nr. 1048 din 25 noiembrie 2005; Hotărârea din 28 iunie 2005 în Cauza Virgil Ionescu împotriva României, publicată în M. Of. nr. 396 din mai 2006; Hotărârea din 19 octombrie 2006 în cauza Matache şi alţii împotriva României – cererea nr.38113/02; Hotărârea din 2 martie 2004 în Cauza Sabin Popescu împotriva României, publicată în M. Of. nr. 770 din 24 august 2005; Hotărârea din 15 februarie 2007 în cauza Bock şi Palade împotriva României – cererea nr.21740/02; Hotărârea din 1 decembrie 2005 în Cauza Societatea Comercială „Maşinexportimport Industrial Group” împotriva României, publicată în M. Of. nr. 682 din 9 august 2006; Hotărârea din 23 februarie 2006 în Stere şi alţii împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007; Hotărârea din 21 februarie 2008 în cauza Driha împotriva României – cererea nr.29556/02; Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României – cererea nr.30658/05; etc.).
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronunţat în mai multe rânduri în mod expres asupra faptului că dreptul la este un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1. Practica sa a evoluat în timp, ajungându-se la concluzia că pensia reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1, indiferent dacă aceasta are la bază principiul contributivităţii sau este stabilită în baza unei legi speciale.
În cauza Muller c. Austriei (cauza nr.5849/1972), Curtea a reţinut că „o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de la bătrâneţe”
În cauza Bucheň c. République Tch?que din 26 noiembrie 2002 (cauza 36541/97) Curtea a reţinut că dreptul la stabilit de autorităţile publice sub imperiul unei legi este un „bun” în sensul Convenţiei.
Dreptul la pensie a fost asimilat dreptului de proprietate şi în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, din anul 1996, sau în cauza Stubbings ş.a. împotriva Marii Britanii, din 1996.
Tot astfel, în cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, dacă statul a adoptat o legislaţie care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuţii, acea legislaţie trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Curtea a abandonat, în acest fel, distincţia dintre beneficiile de natură contributivă şi cele necontributive sub aspectul incidenţei art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
În cauza Andrejeva c. Lettonie din 18 februarie 2009 (cererea nr.55707/00), Curtea a constatat că există o încălcare a art.14, raportat la art.1 din Protocolul nr.1 şi a art.6 din Convenţie, reţinând că dreptul la pensie, astfel cum a fost stabilit administrativ de autorităţile letone, constituie un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1, chiar dacă pensia a fost recalculată pentru viitor prin modificarea legii pensiilor publice, iar neluarea în calcul a perioadei cât reclamanta a contribuit în alt stat reprezintă o în protejarea dreptului de „proprietate”. Recalcularea pensiei pentru viitor prin înlăturarea acestei discriminări nu este de natură a înlătura prejudicierea sa prin lipsirea de „bunul” său, dreptul la pensie calculat prin includerea întregii perioade cât reclamanta a contribuit la fondul de pensii, chiar dacă a plătit contribuţiile în alt stat.
Din cuprinsul tuturor acestor decizii se poate trage concluzia că dreptul la pensie, indiferent dacă acesta rezultă direct din lege sau este stabilit printr-o hotărâre judecătorească şi dacă se bazează sau nu pe principiul contributivităţii, reprezintă un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.
Cea de a doua condiţie ce trebuie verificată pentru a se vedea dacă este vorba sau nu de o încălcare a art.1 din Primul protocol este cea a existenţei unei ingerinţe a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea contestatorului de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.
Reducerea pensiei militare, precum şi lipsirea contestatorului de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani constând în diferenţa dintre pensia militară pe care o primea iniţial şi cea rezultată în urma recalculării, reprezintă, indiscutabil, o ingerinţă ce a avut ca efect privarea contestatorului de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1, respectiv au dus la ruperea, în defavoarea acestuia, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care, în cauza Pravednaya v. Russia, a decis că există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei prin revizuirea, prin acte normative/administrative, a unei pensii stabilite pe cale judecătorească. Şi în această cauză Curtea a reţinut că o „cerere” cu privire la pensie poate constitui un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi aplicată (cauza Stran Greek Refineries v. Greece, judgment of 9 December 1994, Series A no.301, § 59), iar o lipsire de proprietate potrivit unei legi secundare/ulterioare poate fi justificată doar de „interesul public”, interes care poate justifica o schemă eficientă şi armonioasă de pensii, de dragul căreia Statul îşi poate modifica legislaţia. Totuşi, posibilul interes al Statului de a asigura o aplicare uniformă a legii pensiilor nu poate viza retroactiv recalcularea unei pensii stabilite pe cale judiciară. Curtea a considerat că, lipsind reclamantul de dreptul de a beneficia de pensia în cuantumul stabilit în hotărârea finală, Statul încalcă justul echilibru între interesele în discuţie, cel general şi cel individual (cauza Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii contra Belgiei, hotărârea din 20 noiembrie 2005, seria A nr.332, § 43).
De asemenea, procedându-se la recalculare pensiei şi la lipsirea contestatorului de o mare parte a dreptului de pensie deja câştigat, s-a adus atingere chiar substanţei dreptului de proprietate al acesteia, atingere care, în concepţia instanţei europene, este incompatibilă cu dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie.
În aceste condiţii, instanţa apreciază că, prin recalcularea pensiei militare a contestatorului, în baza Legii nr.119/2010, au fost încălcate dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1.
Ca urmare a acestei constatări şi în aplicarea dispoziţiilor art.41 din Convenţie, instanţa apreciază că există îndreptăţirea contestatorului să i se plătească în continuare pensia militară de care a beneficiat până la data de 1 ianuarie 2011.
De asemenea, instanţa apreciază că este nelegală şi decizia nr.15701/28.04.2011, nu numai ca urmare a constatării nelegalităţii deciziei de recalculare a pensiei militare a contestatorului, ci şi pentru faptul că a fost respinsă contestaţia ca rămasă fără obiect, ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, deşi contestatorului nu i-a fost eliberată altă decizie, în baza actului normativ invocat, prin care să fi fost înlăturate efectele deciziei de recalculare atacate.
Având în vedere aceste motive, instanţa a admis contestaţia, astfel cum a fost modificată şi completată.
