Drept civil . Asigurări sociale Asistenţă şi asigurări sociale


Transformarea din nou a pensiei de serviciu în de asigurări sociale şi reducerea în acest fel a cuantumului pensiei contestatorului, în temeiul dispoziţiilor art.1 lit.c din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, la care fac trimitere prevederile art.1 din OUG nr.59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, încalcă nu numai prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994, care privesc protecţia proprietăţii, ci şi principiul puterii lucrului judecat şi dreptul la un proces echitabil, reglementat de art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Sentinţa civilă nr. 1332/2011 a Tribunalului Vâlcea , dosar nr. 3666/90/2011

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă, contestatorul C.Gh. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, contestaţie împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr. 163217/18 iulie 2011, emisă de intimată, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea acesteia, menţinerea drepturilor de stabilite prin decizia nr.163217 din 22.03.2011 privind acordarea pensiei pentru depusă şi limită de vârstă, decizie emisă ca urmare a sentinţei civile nr.15/17.01.2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.3680/90/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr.442/R-CA din 14.03.2011, pronunţată de Curtea de apel Piteşti în acelaşi dosar, obligarea intimatei la plata către contestator a diferenţelor dintre pensia stabilită prin decizia nr.163217 din 22.03.2011 şi pensia stabilită prin decizia nr.163217 din 18 iulie 2011, începând cu data de 01 august 2011 şi până la repunerea în plată a celei dintâi decizii, diferenţe care să fie actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

În motivarea cererii, contestatorul arată că a funcţionat, conform pregătirii profesionale, în diferite domenii de activitate şi, în anul 2001, îndeplinind condiţiile de vechime în muncă, a ieşit la pensie pentru limită de vârstă conform Legii nr.19/2000.

În perioada 1992-1996, a fost deputat în Parlamentul României, ales în Circumscripţia electorală nr.40 Vâlcea.

În anul 2006, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.96/2006, i s-a stabilit o pensie de serviciu în cuantum de 2223 lei, care a fost modificată, în funcţie de retribuţia parlamentarilor, până la cuantumul de 3357 lei, potrivit deciziei nr.163217 din 14.01.2009.

Ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensia sa de serviciu a fost recalculată, devenind pensie în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, emiţându-se, în consecinţă, decizia nr.163217 din 17.08.2010, prin care pensia sa a fost stabilită la nivelul de 1858 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 15/17.012011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.3680/90/2010, a fost admisă contestaţia sa, a fost anulată decizia nr.163217 din 17.08.2010, prin care i s-a recalculat pensia şi s-a menţinut decizia nr.163217 din 14.01.2009, decizie prin care i se stabilise o pensie de 3357 lei.. Această soluţie a fost menţinută prin decizia nr. 442/R-CA/14.03.2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.3680/90/2011 prin respingerea recursului declarat de Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea.

În motivarea acestor soluţii s-a constatat că măsura recalculării este abuzivă, întrucât contravine dispoziţiilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii europene şi pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1991.

Ca urmare a acestei soluţii, Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a emis decizia nr.163217 din 22.03.2011, prin care s-a acordat din nou pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă în cuantumul stabilit la data de 14.01.2009.

La data de 18.07.2011, a primit o nouă decizie cu acelaşi număr, prin care din nou, în urma revizuirii, pensia sa este redusă în mod nejustificat la cuantumul de 1858 lei. Această decizie a fost dată în baza OUG nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.1 lit.c-h din Legea nr.119/2010.

Contestatorul mai arată că decizia atacată este nelegală atât pentru argumentele arătate în hotărârile judecătoreşti invocate, cât şi pentru nerespectarea principiului autorităţii de lucru judecat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.87 din Legea nr.19/2000 şi art.21 alin.1 din anexa la OUG nr.59/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1332/2011 a Tribunalului Vâlcea s-a admis contestaţia şi s-a anulat decizia nr. 163217 din 18 iunie 2011, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea. S-a dispus menţinerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr.163217/22.03.2011 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă şi limită de vârstă, emisă ca urmare a sentinţei civile nr.15/17 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.3680/90/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr.442/R-CA/14 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în acelaşi dosar şi a fost obligată intimata la plata către contestator a diferenţelor dintre pensia stabilită prin decizia nr.163217 din 22.03.2011 şi pensia stabilită prin decizia nr.163217 din 18 iulie 2011, începând cu data de 01 august 2011 şi până la repunerea în plată a celei dintâi decizii, diferenţe actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective a acestor sume.

În esenţă, Tribunalul Vâlcea a reţinut că s-a stabilit o pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă în cuantum de 3357 lei, care a fost recalculată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010 şi ale HG nr. 737/2010, coroborate cu cele ale Legii nr. 19/2000, stabilindu-i-se o pensie de asigurări sociale de 1858 lei, începând cu data de 01.09.2010.

Prin sentinţa civilă nr.15/17 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.3680/90/2010, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia nr.442/R-CA/14 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.3680/90/2010, a fost admisă contestaţia, a fost anulată decizia nr.163217/17.08.2010, emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea şi a fost menţinută decizia nr.163217/14.01.2009.

În motivarea acestei sentinţe, instanţa de judecată a apreciat că transformarea pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale şi reducerea în acest fel a cuantumului pensiei contestatorului, în temeiul dispoziţiilor art. 1 lit. c din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, încalcă prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/18 mai 1994, care privesc protecţia proprietăţii.

În baza acestor hotărâri judecătoreşti, prin decizia nr. 163217/22.03.2011, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, s-a dispus menţinerea pensiei de serviciu stabilită conform Legii nr.96/2006, în cuantum de 3357 lei.

Ulterior, prin decizia nr. 163217/18.07.2011, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, contestatorului i-au fost revizuite drepturile de pensie, în conformitate cu prevederile OUG nr.59/2011, începând cu data de 01.08.2011, stabilindu-i-se o pensie din sistemul public de pensii în cuantum de 1858 lei.

Instanţa a apreciat că transformarea din nou a pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale şi reducerea în acest fel a cuantumului pensiei contestatorului, în temeiul dispoziţiilor art.1 lit.c din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, la care fac trimitere prevederile art.1 din OUG nr.59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, încalcă nu numai prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994, care privesc protecţia proprietăţii, ci şi principiul puterii lucrului judecat şi dreptul la un proces echitabil, reglementat de art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, pe de o parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronunţat în mai multe rânduri în mod expres asupra faptului că dreptul la pensie este un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1. Practica sa a evoluat în timp, ajungându-se la concluzia că pensia reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1, indiferent dacă aceasta are la bază principiul contributivităţii sau este stabilită în baza unei legi speciale.

Din cuprinsul decizii CEDO se poate trage concluzia că dreptul la pensie, indiferent dacă acesta rezultă direct din lege sau este stabilit printr-o hotărâre judecătorească şi dacă se bazează sau nu pe principiul contributivităţii, reprezintă un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.

Reducerea pensiei de serviciu şi transformarea acesteia în pensie de asigurări sociale, precum şi lipsirea contestatorului de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani constând în diferenţa dintre pensia de serviciu şi cea de asigurări sociale reprezintă, indiscutabil, o ingerinţă ce a avut ca efect privarea contestatorului de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.

Reducerea pensiei de serviciu odată cu transformarea ei în pensie de asigurări sociale şi imposibilitatea contestatorului de a-şi mai recupera vreodată sumele de bani rezultate din diferenţa dintre pensia de serviciu anterioară şi pensia de asigurări sociale au dus la ruperea, în defavoarea acesteia, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general.

De asemenea, procedându-se la recalculare pensiei şi la lipsirea contestatorului de cea mai mare parte a dreptului de pensie deja câştigat, s-a adus atingere chiar substanţei dreptului de proprietate al acesteia, atingere care, în concepţia instanţei europene, este incompatibilă cu dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că, prin recalcularea pensiei de serviciu şi prin transformarea acesteia în pensie de asigurări sociale, în baza Legii nr.119/2010, au fost încălcate dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1.

Pe de altă parte, constatarea nelegalităţii transformării din nou a pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale şi a reducerii în acest fel pentru a doua oară a cuantumului pensiei contestatorului, în temeiul dispoziţiilor art.1 lit.c din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, la care fac trimitere prevederile art.1 din OUG nr.59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor este impusă şi de respectarea principiului puterii de lucru judecat, reglementat de art.166 C.pr.civ..

Puterea lucrului judecat are două aspecte: un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, întrucât nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu, aspect care îmbracă forma excepţiei puterii lucrului judecat şi duce la respingerea noii acţiuni; un aspect pozitiv pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o nouă judecată, fără ca această instanţă să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.

Aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat presupune obligativitatea instanţelor judecătoreşti de a respecta ceea ce s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară cu privire la problemele de drept dezlegate şi care au fost invocate din nou. O astfel de obligaţie revine nu numai instanţelor judecătoreşti, ci şi părţii care a pierdut procesul, care trebuie să respecte dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti.

Făcând aplicarea acestui principiu, instanţa apreciază că, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr.15/17 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.3680/90/2010, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia nr.442/R-CA/14 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.3680/90/2010, s-a statuat că transformarea pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale şi reducerea în acest fel a cuantumului pensiei contestatorului, în temeiul dispoziţiilor art. 1 lit. c din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, încalcă prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/18 mai 1994, care privesc protecţia proprietăţii, nu se poate ajunge la o altă concluzie în prezenta cauză, în care este atacată o nouă decizie de recalculare, emisă în baza aceluiaşi act normativ şi cu aceleaşi considerente.

Aceste statuări ale instanţei sunt nu numai corecte, aşa cum am arătat anterior, ci şi obligatorii, atât pentru instanţa de judecată sesizată cu prezentul litigiu, cât şi pentru părţi.

În plus, prin emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei de serviciu şi de transformare a acesteia în pensie de asigurări sociale se încalcă şi prevederile art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil.

Curtea Europeană a Drepturilor omului de la Strasbourg a statuat, în numeroase cauze că dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 din Convenţie trebuie interpretat în lumina preambulului acesteia, care enunţă preeminenţa dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Hotărâre din 28 octombrie 1999, în cauza Brumărescu împotriva României, publicată în M.Of. nr.414/31 august 2000, paragraful 61; Hotărâre din 22 decembrie 2004, în cauza Androne împotriva României, publicată în M.Of. nr.875/29 septembrie 2005, paragraful 44; Hotărâre din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva României, publicată în M.Of. nr.597/29 august 2007, paragrafele 23 şi 24; Hotărâre din 04 martie 2008, în cauza Licu împotriva României, publicată în M.Of. nr.64/03 februarie 2009, paragraful 30).

De asemenea, Curtea a mai stabilit că dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejează şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părţi. În consecinţă, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (hotărârile Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Culegere 1997-II, p. 510 – 511, paragraful 40; Burdov împotriva Rusiei, Cererea nr. 59.498/00, paragraful 34, 7 mai 2002; Jasiuniene împotriva Lituaniei, precitată; Ruianu împotriva României, Cererea nr. 34.647/97, 17 iunie 2003).

În plus, Curtea a considerat că, dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de a unei hotărâri judecătoreşti, o asemenea intervenţie nu poate avea drept consecinţă împiedicarea, anularea sau întârzierea într-un mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuţie a fondului acestei hotărâri (hotărârile Immobiliare Saffi împotriva Italiei, 28 iulie 1999, Culegere 1999-V, paragrafele 63 şi 66; Satka şi alţii împotriva Greciei, Cererea nr. 55.828/00, paragraful 57, 27 martie 2003).

Tot astfel, Curtea a mai stabilit că executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţie. Dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi [Immobiliare Saffi împotriva Italiei (M.C.), Cererea nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V].

Chiar dacă iniţial s-a procedat la punerea în executare a sentinţei civile nr.15/17 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.3680/90/2010, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia nr.442/R-CA/14 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.3680/90/2010, emiţându-se, de către Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, decizia nr. 163217/22.03.2011, prin adoptarea OUG nr.59/2011 şi eliberarea în baza acesteia a deciziei de revizuire atacate, a fost anulată executarea acestor hotărâri judecătoreşti, care au rămas fără efect şi a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice. S-a produs, în acest fel, o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil.

??

??

??

??

1