Drept civil. Contestaţie la Legea 10/2001. Principiul realizării dreptului primează în raport cu cel al desfăşurării procedurii. Contestaţie la executare


Prin sentinţa civilă nr. 605/05.05.2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 3687/103/2010 s-a admis contestaţia formulată de numita U.El. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Oraşului Bicaz împotriva dispoziţiei nr.415/7.08.2008 emisă de Primarul oraşului Bicaz.

A fost anulat art.2 din dispoziţie şi în consecinţă:

S-a constatat că U.El. în calitate de moştenitoare legală a notificatoarei T. Gh. M. este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia grajd notată cu G în planurile de situaţie anexe la Decretul nr.254/1957 privind exproprierea unor bunuri situate în zona lacului de acumulare al H. „V. I. Lenin“ – B., regiunea Bc. (fila 25 dosar civil nr.3687/203/2008) şi, respectiv, la Decretul nr.216/1959 pentru modificarea Decretului nr.254/1957 (fila 153 dosar civil nr.3687./103/2008).

A fost obligat intimatul să emită pentru imobilul menţionat dispoziţie motivată de stabilire de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicată.

A fost obligat intimatul să plătească suma de 1.501,70 lei contestatoarei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin contestaţia formulată la data de 30.07.2008 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.3687/103/2008 numita U.El. a solicitat să se dispună în contradictoriu cu intimaţii Primarul oraşului Bicaz şi S.C. H. S.A. Bucureşti:

– anularea Deciziei nr.153/2.04.2008, prin care directorul general al societăţii comerciale intimate a respins notificarea nr.35/21.08.2001, comunicată prin Biroul executorului judecătoresc B. I.;

– obligarea Primarului oraşului Bicaz la rezolvarea favorabilă a respectivei notificări, în sensul emiterii unei dispoziţii prin care să se calculeze şi să-i fie plătite despăgubiri compensatorii pentru imobilul expropriat şi demolat, să i se plătească contravaloarea grajdului pentru care nu s-a primit nicio despăgubire şi să i se atribuie în natură, fie teren arabil, fie teren intravilan, pe un alt amplasament, în schimbul suprafeţei de 8.000 mp preluate de stat, fără plata vreunor despăgubiri;

– obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Într-un prim ciclu procesual, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect, dar sentinţa civilă nr.801 C din 24.11.2008, astfel pronunţată de tribunal, a fost desfiinţată prin decizia civilă nr.10 din 28.01.2009 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru soluţionarea în fond a cauzei.

Dosarul a fost reînregistrat la Tribunalul Neamţ sub nr.3687./103/2008, iar la primul termen de judecată, când reclamanta a fost prezentă, şi, din examinarea materialului probator avut la dispoziţie, se reţine situaţia de fapt ce va fi prezentată în continuare.

În baza Decretului fostului Prezidiu al Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române nr.216/1959 pentru modificarea Decretului nr.254/1957 privind exproprierea unor bunuri situate în zona lacului de acumulare al H. „V. I. Lenin“ Bicaz, din proprietatea numitei L. Gh. M. (căsătorită la 30.09.1970, cu T.I.), mama contestatoarei, a fost preluat la stat, în vederea construirii lacului de acumulare al hidrocentralei de la Bicaz, imobilul cu nr. topo 259, compus din 4.584 mp teren arabil, 3.876 mp fânaţ şi construcţii gospodăreşti.

Din fişa strămutatului (fila 22 dosar 3687) reiese că autoarea reclamantei figura la poziţia 602 din decret, că a fost expropriată cu teren în suprafaţă totală de 8.460 mp şi o casă cu suprafaţa construită de 61,84 mp, pentru care au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 15.000 lei, încasate de fosta proprietară, care a fost strămutată din localitatea de domiciliu, satul S., comuna I. A., în satul I., comuna D.R., unde i s-au atribuit, prin actul nr.699/1961, două parcele de teren însumând 6.522 mp, din care 1.200 mp loc de casă şi 5.322 mp teren agricol, situat în punctul „P.“ (integral, pentru terenul curţi, construcţii şi arabil, şi în proporţie de 1/2 pentru terenul fâneaţă). De asemenea, strămutata a primit materiale de construcţie pentru edificarea noii case (material lemnos ecarisat, lemn de brad rotund, ţiglă, coame, ciment, cărămidă, carton asfaltat, tablă şi cuie).

Prin notificarea nr.35/21.08.2001, mama contestatoarei a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 8.318 mp teren, reprezentând diferenţa dintre 15.000 mp, cât prevedea Decretul de nr.254/1957, la Cap.II, alin.4, şi suprafaţa pe care o deţinea efectiv la acel moment, aceea de 6.682 mp, mai puţin cu 325 mp decât suprafaţa de 7.007 mp pentru care a primit titlul de proprietate nr.28/556/18.04.1995. Prin aceeaşi notificare, T.M. a solicitat şi despăgubiri pentru grajdul aflat împreună cu casa de locuit pe terenul expropriat, a cărui contravaloare, însă, nu i-a fost plătită.

Notificarea era adresată Prefecturii Neamţ, care a transmis-o S.C. H. S.A. Bucureşti, al cărei reprezentant legal a emis Decizia de respingere nr.153/2.04.2008, motivată prin aceea că, pe de o parte, terenurile expropriate de la T.M. au fost compensate în totalitate la data exproprierii şi în urma aplicării Legii nr.18/1991, iar pe de altă parte, soluţionarea notificărilor care privesc construcţii demolate este de competenţa conducătorului unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază acestea s-au aflat, în speţă fiind vorba de Primarul oraşului Bicaz, căruia i-a fost transmisă notificarea primită.

La rândul său, acesta din urmă a emis Dispoziţia nr.415/7.08.2008, depusă la dosar de reprezentantul emitentului, la termenul din 15.09.2008, pentru ca, la termenul următor, prin sentinţa civilă nr.663 din 13.10.2008, instanţa să admită excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei emise de S.C. H. S.A. Bucureşti, să decline competenţa în favoarea Secţiei civile a Tribunalului municipiului Bucureşti, disjungând şi păstrând spre soluţionare capătul de cerere în obligaţie de a face formulat în contradictoriu cu Primarul oraşului Bicaz.

La acelaşi termen de judecată, din 13.10.2008, consilierul juridic al Primăriei Bicaz a înmânat contestatoarei duplicatul nu al Dispoziţiei nr.415/2008, ci al Dispozi?iei nr.331/12.09.2006, emisă tot de Primarul oraşului Bicaz. Ca urmare, la 14.10.2008, contestatoarea şi-a precizat acţiunea introductivă, arătând că solicită ca această dispoziţie să fie anulată, iar emitentul ei să fie obligat la restituirea în natură, şi, în subsidiar, la măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, cu privire la terenurile de 4.926 mp fânaţ, punctul „B.“, 1.718 mp arabil, punctul „P. O.“ şi 1.591 mp arabil şi loc de casă situat în vatra satului S., aflat în prezent sub apele lacului de acumulare.

Instanţa a apreciat că precizările făcute de contestatoare reprezintă o completare la acţiune, care nu poate fi primită deoarece nu întruneşte condiţiile prevăzute de art.132 pct.2 din şi este de natură a duce la tergiversarea acţiunii principale, care are ca obiect obligaţie de a face. Ca atare, s-a dispus restituirea către contestatoare atât a respectivelor precizări, cât şi a dispoziţiei anexate, iar prin sentinţa civilă nr.801 din 24.11.2008, Tribunalul Neamţ a respins ca rămasă fără obiect acţiunea iniţială, cu motivarea că notificarea nr.35/2001 a fost soluţionată de Primarul oraşului Bicaz prin Dispoziţia nr.415/2008, care poate fi atacată doar pe calea prevăzută de legea specială (art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, în redactarea pe care o avea la data pronunţării sentinţei).

Aşa cum s-a arătat şi mai sus, această primă sentinţă a fost desfiinţată prin decizia civilă nr.10 din28.01.2009, prin care Curtea de Apel Bacău a dispus trimiterea cauzei pentru judecarea în fond a contestaţiei formulate de succesoarea notificatoarei împotriva Dispoziţiei nr.331/2006.

Prin cererea scrisă depusă în rejudecare, la data de 19.06.2009, contestatoarea a formulat noi precizări, arătând că obiect al contestaţiei îl constituie şi cea de-a doua dispoziţie emisă de Primarul oraşului Bicaz, care nu i-a fost comunicată şi de care a luat cunoştinţă la 18.06.2009, cu ocazia studierii dosarului trimis spre rejudecare.

Cu privire la Dispoziţia nr.331/2006, prin care primarul i-a respins ca tardivă cererea nr.10692/30.11.2005, formulată pentru cele trei trupuri de teren (cel din intravilan, punctul „V. S.“ S., fiind altul decât cel din punctul „A.“, obiect al notificării nr.35/2001), contestatoarea a arătat că cererea sa a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.247/2005, deci nu putea fi calificată drept tardivă. Pe cale de consecinţă, contestatoarea a solicitat anularea dispoziţiei şi obligarea intimatului la trimiterea dosarului intern nr.181/2005 Comisiei locale Bicaz pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a supra terenurilor, competentă să-i soluţioneze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.

În legătură cu dispoziţia nr.415/2008, contestatoarea a solicitat anularea articolului 2, întrucât Primarul oraşului Bicaz a reţinut o situaţie de fapt eronată, în realitate, mama sa primind despăgubiri doar pentru imobilul casă de locuit, nu şi pentru grajdul în suprafaţă de 50 mp, edificat de bunicul său matern în anul 1920, înscris în rolul lui T.M. în perioada 1951-1955 şi menţionat şi în harta cadastrală întocmită în anul 1957, în vederea efectuării strămutărilor, în care imobilul autoarei contestatoarei, notat cu nr. topo 259, are indicate pe teren o casă, notată cu C, şi un grajd, notat cu G.

În dovedirea temeiniciei susţinerilor făcute, contestatoarea a solicitat, în afara înscrisurilor, administrarea şi a probei testimoniale, astfel încât au fost audiate martorele O. El. şi M.El., ambele arătând că, într-adevăr, în gospodăria moştenită de mama contestatoarei de la tatăl său se găsea, la momentul exproprierii, şi un grajd, poziţionat perpendicular pe axul drumului, în care erau adăpostite mai multe (boi, vaci, oi). Tot la cererea contestatoarei a fost încuviinţată şi efectuată o expertiză tehnică în specialitatea construcţii civile, având ca obiectiv evaluarea grajdului în litigiu. De asemenea, contestatoarea a depus la dosar copiile planurilor de situaţie anexe la Decretul nr.216/1959, privitoare la parcela 259, din a căror examinare reiese că, neîndoielnic, fosta proprietară a imobilului în discuţie nu a primit nicio despăgubire pentru anexa gospodărească cu destinaţia grajd existentă pe teren.

Aşa fiind, tribunalul a găsit întemeiată contestaţia de faţă, aşa cum a fost ea precizată pe parcursul judecăţii, şi a admis-o ca atare, în temeiul art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată şi actualizată, în sensul anulării articolului 2 din dispoziţia contestată, constatării îndreptăţirii contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru grajdul expropriat de la autoarea sa şi obligării intimatului la emiterea dispoziţiei motivate de stabilire a despăgubirilor prin echivalent, conform dispoziţiilor art.11 alin.4, 5 şi 8 din Lege.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, apeluri declarate şi motivate în termen, legal scutite de plata taxei de timbru şi înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 3687./103/2008.

I. Apelul declarat de contestatoarea U.El. (intitulat greşit „recurs”) – critică soluţia primei instanţe, susţinând că trebuia admis şi capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziţiei nr.331/2006 emisă de Primarul Oraşului Bicaz. Solicită apelanta ca instanţa să dispună obligarea pârâtului de a trimite cererile de reconstituire la Comisiile Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991.

II. Apelul declarat de pârâtul Primarul Oraşului Bicaz – critică soluţia primei instanţe sub aspectul soluţionării capătului de cerere având ca obiect „obligarea la plata cheltuielilor de judecată”. Susţine apelanta că nu putea fi reţinută o culpă procesuală în sarcina sa atâta timp cât instanţa şi-a format convingerea doar după administrarea probei cu expertiză şi a probei cu martori, precum şi cu alte acte ce nu au fost depuse de reclamantă decât la instanţă, nu şi la comisia administrativă. În concluzie solicită apelanta înlăturarea obligaţiei sale de la plata cheltuielilor de judecată.

S-au depus întâmpinări la dosar prin care s-a solicitat respingerea ca nefondate a apelantei, cu menţiunea că hotărârea judecătorească a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea întocmai a prevederilor legale, în urma unei analize corecte a situaţiei de fapt şi de drept.

Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor art.296 şi urm. Cod procedură civilă , Curtea constată următoarele:

Referitor la apelul promovat de U.El., Curtea urmează a lua act de renunţarea la judecarea acestuia, văzând cererea aflată la filele 25, 26 şi dispoziţiile art.246 Cod procedură civilă.

În ce priveşte apelul promovat de Primarul Oraşului Bicaz Curtea reţine următoarele:

Termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzute de art.23 din Legea nr.10/2001 nu este un termen de decădere, atâta vreme cât legea nu cuprinde o asemenea dispoziţie. Pe de altă parte, primează principiul realizării dreptului în raport cu cel al desfăşurării procedurii , corespunzător dispoziţiilor legii fundamentale şi a Convenţiei privitoare la garantarea dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente Curtea constată că contestatoarea era îndreptăţită să-şi suplimenteze probatoriul în faţa instanţei.

Cum numitul Primarul Oraşului Bicaz a căzut în pretenţii în faţa primei instanţe deveneau incidente dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă, corect fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorar expert şi onorar avocat.