(SENTINŢA CIVILĂ Nr. 2247/2012)
DREPT CIVIL – DESFACEREA CĂSĂTORIEI
I N S T A N Ţ A
Asupra acţiunii civile
Prin cererea introdusă la aceasta Judecătorie la data de —- şi înregistrată sub Nr. —, reclamanta V. G. a chemat în judecată pe pârâtul V. M., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de —- reţinând culpa exclusivă a pârâtului; revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti faţă de minora V. A., stabilirea locuinţei minorei la reclamantă şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, în cotă procentuală de 25 % din venitul net lunar al pârâtului.
Motivându-şi cererea reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de —-, din relaţia de căsătorie rezultând minora V. A., că după o perioadă de câţiva ani, relaţiile de căsătorie s-au deteriorat, pârâtul manifestând dezinteres faţă de viaţa conjugală şi lipsă de interes fată de aceasta, că în ultima perioadă pârâtul venea în domiciliu doar la sfârşitul săptămânii, nu mai contribuia la cheltuielile familiei şi la întreţinerea copilului, acesta dorindu-şi despărţirea, context în care a doua zi de Paşti a alungat-o din domiciliul comun împreună cu copilul, că atât ea cât şi pârâtul au realizat că nu mai este posibilă continuarea convieţuirii sens în care solicită ca divorţul să se pronunţe pe baza acordului de voinţă a celor doi.
Referitor la copil reclamanta arată că minora este la o vârsta fragedă, foarte apropiată de aceasta care s-a ocupat zilnic de creşterea şi educarea copilului ; că după alungarea din fostul domiciliul comun minora locuieşte cu aceasta; că între minoră şi tată există o relaţie distantă ,rece generată de lipsa pârâtului din domiciliu ce se datora faptului că acesta lucra în Bucureşti şi venea doar la sfârşit de săptămână, aşa încât, minora are nevoie de prezenta afectivă şi ocrotirea permanentă a mamei, reclamanta apreciind că în interesul superior al minorei este ca aceasta să locuiască pe viitor cu mama iar pârâtul să menţină legăturile personale cu copilul.
În drept reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoz. art 374-381,398,400,402,529 NCC
În dovedirea cererii a înţeles să se folosească de proba cu acte, ancheta socială, interogatoriu pârâtului, eventual martori.
A depus la dosar certificatul de căsătorie seria CG nr. din care rezultă că părţile s-au căsătorit la data de —, copia certificatului de naştere al minorei din care reiese că are ca părinţi părţile, adeverinţa nr. —— din care rezultă că reclamanta este salariată, copia carnetului de elev al minorei şi doua certificate de moştenitor.
În cauză pârâtul formulează întâmpinare şi cerere reconvenţională privind stabilirea locuinţei minorei.
În motivarea acestei cereri privind acţiunea formulată de reclamantă învederează că este de acord ca instanţa să pronunţe o hotărâre judecătorească şi să dispună desfacerea căsătoriei prin acordul acestora fiind de asemenea de acord ca instanţa să dispună ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei ; să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti să se realizeze în comun de ambii părinţi faţă de minoră.
Referitor la solicitarea ca minora să aibă stabilit domiciliul la acesta şi nu la reclamantă cu obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreţinere pentru copil în cotă procentuală cum şi a obligării reclamantei de a contribuii financiar la toate cheltuielile de învăţătură şi pregătire profesională a minorei, pârâtul precizează că la acest moment este mai în măsură să asigure copilului o pregătire şcolară completă mult superioară celei din prezent cât şi o activitate extra-şcolară în conformitate cu calităţile fetiţei, având în vedere că acesta munceşte şi locuieşte în Bucureşti.
A mai precizat pârâtul că făcând o astfel de solicitare urmează să se stabilească pentru reclamantă un program special de vizitare ; că într-adevăr copilul urmează o şcoală în Călăraşi şi că a locuit mai mult cu reclamanta dar că nu înţelege ca minora să crească cu mama , lângă alt tată vitreg ; şi că pentru copil la acest moment pregătirea şcolară cât şi cea extra-şcolară este în acest moment net importantă pentru interesul acesteia.
În subsidiar pârâtul a solicitat ca în contextul în care va stabili domiciliul minorei la mamă să aibă în vedere următorul program de vizitare al fetiţei de către pârât după cum urmează ; doua week-enduri pe lună de vineri de la orele 18,00 până duminică la orele 18,00 minoră să-i fie încredinţată în perioada vacanţei de vară, doua săptămâni în luna iulie, doua săptămâni în luna august, datele urmând a fi stabilite de comun acord cu reclamanta ; în vacanţa de iarnă 7 zile ; zilele de naştere ale fetiţei să fie serbate de ambii părinţi la domiciliul fetiţei, în perioada sărbătorilor de paşte şi de Crăciun, câte doua zile pentru fiecare sărbătoare.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu şi martori sau orice alte probe necesare de pe urma dezbaterilor.
A depus la dosar adeverinţe de venituri, recomandare, contract de închiriere, un nou contract de închiriere, un certificat medico legal emis de SML Călăraşi, facturi, un set de listinguri telefonice, înştiinţări de plată.
Sub aspectul desfacerii căsătoriei urmează a se observa că părţile au convenit ca desfacerea căsătoriei să se facă prin acord.
Aşa fiind instanţa urmează având în vedere dispoz art.373 al 1 lit a C.civ rap la art 374 al 1 C.civ dar şi ale art 617 al 4 c.civ urmează a admite acţiunea reclamantei şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârât şi a desface căsătorie încheiată între părţi, luând act de acordul acestora.
În baza art 383 alin 3 urmează ca după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei.
Potrivit art 397 NCC în speţă luându-se act de acordul părţilor urmează a dispune ca autoritatea părintească privind minora V. A., să revină în comun ambilor părinţi.
Referitor la locuinţa copilului după potrivit art 400 NCC în speţă ambele părţi solicită ca locuinţa minorei în vârsta de 9 ani să se stabilească la aceştia între cei doi părinţi neexistând o înţelegere în legătură cu acest capăt de cerere.
În cauză au fost audiaţi martori la cererea reclamantei din care rezultă că reclamanta are o relaţie specială cu fetiţa de care s-a ocupat permanent îngrijind-o educând-o foarte frumos ; că tot reclamanta este cea care o întreţine material se preocupă de pregătirea şcolară, copilul având rezultate foarte bune la învăţătură; că reclamanta oferă de asemenea condiţii materiale şi de spaţiu corespunzătoare, mobilat corespunzător dotat cu tot ce este necesar fiind încadrată în muncă ; că pârâtul este o fire violentă de mai multă vreme locuieşte în Bucureşti venind doar la sfârşit de săptămână şi că practic nu are timpul material să se ocupe de acest copil, că pârâtul a doua zi de Paşti a provocat un scandal a bătut-o pe reclamantă; că minora este precoce, matură în gândire şi că observând atitudinea tatălui faţă de mamă asistând la certuri şi neînţelegeri din familie s-a îndepărtat de tată având o relaţie distantă, rece, indiferentă, că în tot cursul vieţii copilului tatăl s-a ocupat foarte puţin de copil pe care îl desconsidera, îl jicnea şi pe care nu şi l-a apropiat niciodată.
La cererea pârâtului a fost audiat un singur martor care a învederat că este fiica bărbatului cu care reclamanta convieţuieşte în prezent şi că a cunoscut-o pe reclamantă şi pe fetiţa acestora în parc în vara anului 2011 când acestea i-au fost arătate de către tatăl său cu care martora era în parc ; că despre relaţia tatălui său cu reclamanta a aflat din mailurile pe care reclamanta le trimitea tatălui său şi că în urma cu 3 săptămâni şi jumătate a aflat dintr-o discuţie cu tatăl său că minora şi reclamanta locuiesc în apartamentul acestuia împreună.
Concluzionând martora a declarat într-un final că a văzut copilul părţilor o singura data în parc şi nu cunoaşte aspecte legate de relaţia pârâtului cu copilul.
Minora a fost audiată în instanţă în camera de consiliu aceasta învederând judecătorului că doreşte să rămână cu mama sa pe mai departe ,pe care o iubeşte foarte mult, de care este ataşată, şi că nu-şi doreşte sub nici o formă să plece cu tatăl său într-o altă locaţie. A mai precizat aceasta că nu doreşte să se întâlnească cu tatăl său să se afle în prezenta lui singură chiar şi pentru timp scurt.
Ancheta socială efectuată în cauză la domiciliul reclamantei a concluzionat că minora este îngrijită corespunzător , educată frumos, mama prezentând multă afecţiune pentru copil, care la rândul său este ataşată de aceasta, că relaţiile minorei cu tatăl, sunt sporadice, rare, pârâtul contribuind foarte puţin la cheltuielile de întreţinere ale minorei.
Ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului din Bucureşti a precizat că tatăl locuieşte într-un apartament compus din 3 camere şi dependinţe cu titlu de chiriaş, având mobilate doar doua camere, şi că după despărţirea în fapt tatăl a văzut-o pe minora doar în doua rânduri în locuri publice şi că în prezent nu i se permită de către reclamantă să păstreze relaţiile fireşti cu minora.
Instanţa având în vedere interesul superior al copilului vârsta minorei faptul că locuieşte cu mama de mai multă vreme că universul acestui copil este mama care s-a ocupat permanent de creşterea şi educarea copilului, fetiţa fiind educată crescută frumos şi cu o situaţie şcolară foarte bună , că minorei nu-i lipseşte nimic din punct de vedere material şi afectiv fiind puternic ataşată de rudele apropiate care o ajută pe reclamantă să crească copilul ; copilul fiind foarte puternic ataşat de mamă pe care o iubeşte şi de care nu înţelege să se despartă .
Relaţia copilului cu tatăl este de necontestat că nu este din cele mai bune, minora nu îşi doreşte nici măcar comunicare cu tatăl asistând la neînţelegerile dintre părţi la certurile, şicanele pe care tatăl le-a provocat în familie.
De altfel nu este în interesul copilul să fie dus într-o locaţie , în speţă în Bucureşti, alături de un tată care practic pentru copil este un străin şi unde copilul nu are cunoştinţe , rude apropiate şi unde nu a fost dus niciodată. Pârâtul practic nu are nici timpul material să se ocupe de copil având în vedere că nu s-a implicat prea mult în creşterea şi educarea copilului şi nici nu a menţinut legăturile personale cu acesta.
Pentru aceste considerente instanţa apreciază că în interesul superior al copilului este de a se stabili locuinţa acesteia la mamă şi a se cenzura programul privind legăturile personale cu minora.
Aşa fiind urmează a stabili locuinţa minorei V. A. la reclamantă.
Având în vedere că ambii părinţi sunt datori să contribuie la întreţinerea copiilor lor minori, ale căror nevoi sunt prezumate de lege ,în baza art. 402 C civ rap. la art. 529 al. 2 C civ , urmează a obliga pârâtul, către reclamantă în favoarea minorei la plata unei pensii de întreţinere în cotă procentuală de 25 % lunar din venitul net al pârâtului, începând de la data introducerii acţiunii şi până la majoratul copilului .
La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere instanţa a avut în vedere faptul că nu mai are alt minor în întreţinere .
Prevederile art.401 C civ stipulează că şi părintele separat de copilul său, are dreptul de a păstra legăturile personale cu acesta şi de a veghea la creşterea şi, educarea lui profesională .
Astfel urmează încuviinţa pârâtului să menţină legăturile personale cu minora după următorul program: în prima şi a treia săptămână din fiecare lună în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10-12 la locuinţa minorei, ; să o ia la domiciliul acestuia în vacanţa de iarnă timp de 7 zile ; să o ia la domiciliul său a doua zi de Paşti şi de Crăciun timp de o zi ; să o ia la domiciliul său în vacanţa de vară în cursul lunii iulie timp de o săptămână şi în cursul lunii august timp de o săptămână, datele stabilindu-se de comun acord cu reclamanta.
1