-art. 966 Cod civil
Instanţa poate constata nulitatea absoluta a contractului de vinzare-cumparare, cauza ilicita a acestuia când acest contract a fost incheiat cu incalcarea bunelor moravuri si bunei credinte ce guverneaza raporturile de familie si relatiile comerciale, scopul urmarit fiind acela de fraudare a intereselor societatii creditoare.
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei reclamanta SC „X” SRL a chemat în judecată pe pârâţi A, B şi C, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a contractului de vinzare-cumparare a unui imobil incheiat intre B, in calitate de vinzator si C, in calitate de cumparator, autentificat.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat că are calitatea de creditor personal al debitorului A si printre bunurile imobile dobindite de acesta impreuna cu fosta sotie B in timpul casatoriei, se afla si un apartament. In urma unei cereri, Oficiul de si Publicitate Imobiliara, i-a eliberat un extras de carte funciara din care rezulta ca acest apartament a fost vindut vaduvei C (mama parate iB) prin contractul de vinzare-cumparare mentionat mai sus.
S-a precizat ca B a avut calitatea de vinzator in baza unei tranzactii de care s-a luat act prin sentinta civila care a fost desfiintata insa printr-o decizie a Tribunalului astfel ca se impune constatarea nulitatii actului de vinzare-cumparare a apartamentului deoarece B nu mai era singura proprietara a imobilului.
Pe de alta parte s-a aratat ca este putin probabil ca parata C a avut posibilitati materiale sa cumpere un apartament si ca vinzarea s-a facut cu rea credinta , cu scopul de a nu fi urmarita partea ce s-ar fi cuvenit paratului A in cazul executarii silite pentru obligatiile asumate de A in contractele incheiate cu reclamanta.
In final s-a mai mentionat ca indiferent daca apartamentul a fost vindut numai de catre B sau de aceasta impreuna cu fostul sot , paratulA , contractul este lovit de nulitate absoluta pentru faptul ca s-a bazat pe o cauza nelicita, cauza fiind contrara bunelor moravuri si bunelor credinte care guverneaza tranzactiile imobiliare, raporturile de familie, relatiile comerciale si cele civile, iar scopul urmarit a fost fraudarea legii si prejudicierea creditoarei reclamante.
Prin sentinţa civilă s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de A şi B prin acordul acestora.
Prin sentinţa civilă Judecătoria a luat act, potrivit art. 1704 rap. B cu privire la partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Prin sentinţa arbitrală Tribunalul arbitral a admis acţiunea formulată de reclamanta X împotriva pârâţilor Y şi A şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei echivalentul în lei al sumei de 11.584,10 Euro cu titlu de preţ marfă şi echivalentul în lei al sumei de 2.207,05 Euro cu titlu de penalităţi de întârziere, la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, precum şi cheltuieli de arbitraj în sumă de 34.996.579 lei.
La data de 17.10.2005, Judecătoria a pronunţat încheierea prin care a dispus investirea cu formulă a sentinţei arbitrale, iar la data de 15.01.2007 reclamanta a formulat cerere de silită a pârâţilor la BEJ, care i-a comunicat reclamantei faptul că debitorii săi sunt insolvabili.
Ca urmare a tranzactiei intervenite intre paratii A s iB, cea din urma a devenit unic proprietar al imobilului astfel ca prin contractul de vinzare-cumparare autentificat, B a vindut mamei sale C acest apartament.
Se retine insa ca prin decizia civila pronuntata de Tribunal, a fost admis recursul declarat de reclamanta si s-a constatat nulitatea absoluta a tranzactiei de partaj bunuri comune dobindite de paratii A si B in timpul casatoriei.
Potrivit art. 966 Cod civil, obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect, iar in baza art. 968 cod civil, cauza este nelicita cind este prohibita de legi, cind este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.
In speta, societatea reclamanta a invocat drept motiv de nulitate absoluta a contractului de vinzare-cumparare, cauza ilicita a acestuia si faptul ca acest contract a fost incheiat cu incalcarea bunelor moravuri si bunei credinte ce guverneaza raporturile de familie si relatiile comerciale, scopul urmarit fiind acela de fraudare a intereselor societatii creditoare.
Instanta analizind aceste sustineri le apreciaza ca fiind intemeiate, considerind ca acestea corespund adevarului.
In relatiile comerciale dintre reclamanta si paratul A, cel din urma a obtinut aminarea platii debitului datorat pina in lunile august si septembrie, deci dupa pronuntarea sentintei civile privind divortul si partajul sotilor A si B.
Rapiditatea cu care au dorit sa finalizeze procesul de partaj, atribuirea prin tranzactie a tuturor bunurilor mobile si doua imobile catre B de catre debitorul societatii, paratul A, urmate de vinzarea imobilului de catre parata Bcatre mama sa C, dupa ce reclamanta formulase impotriva paratului A cererea inregistrata la Curtea de Arbitraj conduc la ideea relei credinte a paratilor.
De asemenea este greu de crezut ca mama paratei B, vaduva si in virsta ar fi avut posibilitati materiale sa poata cumpara un apartament.
Toate aceste aspecte formeaza convingerea instantei ca in coniventa, paratii cu incalcarea normelor bunelor moravuri si fraudarea legii, au scos practic de sub urmarirea societatii reclamante bunurile proprietatea debitorului paratul A caruia prin aceste acte i-au creat o stare de insolvabilitate, fiind vadit caracterul ilicit al actelor paratilor.
