Art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate formula plângere în termen de 15 zile de la data înmânării s au comunicării acestuia.
JUDECĂTORIA CĂLĂRAŞI – Sentinţa civilă Nr. 886/2012
Prin sentinţa civilă sus amintită instanţa a respins plângerea contravenţională formulată de petentă împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei, ca neântemeiată.
Pentru aceasta a avut în vedere următoarele:
Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Călăraşi sub nr. 272/202/2012 petentul S.C. AV S.R.L. a solicitat instantei, in contradictoriu cu organul constatator ARR Bucureşti, anularea procesului-verbal de contraventie seria …, nr. …/17.08.2011.
In motivarea plângerii, petenta a arătat că situaţia de fapt retinuta in sarcina de catre agentul constatator, respectiv că, la controlul efectuat în data de 17.08.2011, instructorul auto TD efectua instruirea practică cu eleva TR, folosind autoturismul cu nr. de înmatriculare CL-02-…, având asigurarea de accidente a persoanelor din autoturism expirată de la data de 29.04.2011, nu corespunde realităţii.
Arată petenta că, în realitate, autoturismul înmatriculat sub nr. CL-02-… avea încheiată poliţa de nr. PG110149720 din data de 15.08.2011 însă, nu se găsea asupra autovehiculului în momentul controlului. Precizează că, instructorul auto i-a relatat acest aspect agentului constatator şi i-a propus să solicite ajutorul unui coleg pentru a-i prezenta asigurarea însă, acesta a procedat la întocmirea procesului verbal.
In dovedirea plangerii, petenta a depus la dosar procesul-verbal de contraventie seria …, nr. …/17.08.2011, dovada de comunicare a acestuia, poliţa de asigurare nr. 000/15.08.2011 şi poliţa veche de asigurare.
Prin cererea de înaintare a plângerii, organul constatator face vorbire de întâmpinare, însă nu a depus-o la dosarul cauzei.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, rezulta urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie seria …, nr. …/17.08.2011 petenta a fost sancţionată cu amenda în cuantum de 4000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 59 alin. 4 ind. 1 din O.G. nr. 109/2005.
In concret, s-a retinut ca la data de 17.08.2011, a fost depistat în trafic instructorul auto TD care efectua instruirea practică cu eleva TR, folosind autoturismul cu nr. de înmatriculare CL-02-…, proprietate a petentei, având asigurarea de accidente a persoanelor din autoturism expirată de la data de 29.04.2011.
Prin prisma prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 procesul-verbal de contravenţie bazat pe constatarile personale ale agentului constatator se bucura de o prezumţie de legalitate si temeinicie pana la proba contrarie, a cărei sarcina revine celui care contesta procesul-verbal.
Este adevărat că petenta a pretins că ar fi încheiat asigurarea în data de 15.08.2011, şi a depus la dosar poliţa de asigurare …/15.08.2011, însă instanţa apreciază că este vorba de un act încheiat pro causa, ulterior dresării procesului-verbal de contravenţie. Înscrisul nu este certificat pentru conformitate cu originalul, aşa cum impun prevederile art. 112 pct. 5 c.pr.civ.
Nu se explică altfel faptul că petentul a încheiat în data de 15.08.2011 poliţa de asigurare, exact cu 2 zile înainte de a fi controlat, deşi aceasta era expirată încă din data de 29.04.2011.
Referitor la faptul că agentul constatator a descris corect fapta contravenţională, dar a omis să precizeze faptul că această obligaţie era dictată de prevederile OMTI 1019/2009, deşi a menţionat prevederile art. 12, alin. 1, lit. r, singura omisiune fiind cea a actului normativ din care proveneau, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 16 al OG 2/2011 este obligatorie doar indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia, acesta fiind precizat, respectiv OUG 109/2005 şi Legea 102/2006.
Faţă de considerentele expuse, instanţa constată că procesul-verbal atacat este legal si temeinic, astfel că va respinge plângerea petentului S.C. AV S.R.L. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria …, nr. …/17.08.2011 formulată în contradictoriu cu intimatul ARR Călăraşi ca neîntemeiată.