Art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate formula plângere în termen de 15 zile de la data înmânării s au comunicării acestuia.
JUDECĂTORIA CĂLĂRAŞI – Sentinţa civilă Nr. 2285/27.06.2012
(Prin sentinţa civilă sus amintită instanţa a admis plângerea contravenţională formulată de petentă împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi a dispus anularea procesului verbal de contravenţie.
Pentru aceasta a avut în vedere următoarele):
Prin plângerea contravenţională formulată, contravenientul C.M. domiciliat în …, la data de 7.06.2012 şi înregistrată sub nr. 3319/202/2012 a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal seria … nr. … dresat la data de 3.06.2012 de Inspectoratul Judetean de Politie Călărasi.
În motivarea plângerii petentul contravenient arată că la data de 3 iunie 2012 a fost oprit de organelle de politie, pe autostrada DN 21, km 108 în localitatea Drajna, ocazie cu care I s-a întocmit procesul verbal mai susmenţionat, conform căruia s-a constatat săvârsirea contraventiei prevăzute de art 121 /1 din HG 1351/2006 şi art 50 alin 1 din OUG 195/2002, respective depăşirea limitei legale de viteză.
Petentul apreciază că procsul verbal este nelegal întrucât agentul constatator a reţinut săvârsirea a două contravenţii , însă nu a individualizat sancţiunile aplicate, rezumându-se la a se consemna sancţiunea amenzii de 630 lei, astfel că instanţa este în imposibilitate să analizeze legalitatea şi temeinicia celor două contraventii .
Se mai arată de către contravenient că pe segmental de drum, respectiv DN 21, unde a fost oprit de echipajul de poliţie, viteza maximă admisă de lege este 90 km/h ; iar potrivit art. 3.1.1. lit. b din Norma de metodologie legală NML 021-05/2005 , care stabileste erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei , respectiv de plus/minus 3% din valoarea conventională adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, astfel că pentru viteza de 142/km/h, rezultă o eroare de 4,2 km/h.
A mai arătat petentul că în momentul în care a fost înregistrat de aparatul radar, pe acelaşi sens de mers se deplasau simultan două autovehicule şi în consecinţă înregistrarea radar nu poate constitui probă conform dispoziţiilor art 4.4. din NML 021-05/2005.
In dovedirea cererii sale petentul a înţeles să se folosească de proba cu martori şi înscrisuri , depunând în acest sens la dosar în copie procesul verbal de contraventie, copie dovada retinere permis de conducere şi copie carte de identitate.
In termen agentul constatator a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii formulate de către petent si menţinerea procesului verbal ca legal si temeinic întocmit.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de probele administrate instanta retine că petentul Craiu Mihail a fost sancţionată prin procesul verbal de contraventie seria … nr. … /3.06.2012 dresat de Inspectoratul de Politie al Judetului Călărasi cu o amendă în cuantum de 630 lei , pe motiv că a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare B-54-… pe DN 21 cu viteza de 142 km/h , astfel încălcând dispoziţiile art 50 alin 1 din şi art . 121 alin 1 din HG 1391/2006.
Instanta aprecaiză că, procesul verbal are forţă probantă până la proba contrară.
Cum petentul- contravenient apreciază că nu se face vinovat de săvârsirea contraventiei , iar agentul constatator nu a comunicat înscrisurilor respectiv a CD-ului cu înregistrarea video la data săvârşirii contravenţiei, instanţa apreciază că petentul nu se face vinovat de contravenţie reţinută în sarcina sa, astfel că , urmează a admite plângerea formulată de contravenient şi a dispune anularea procesului verbal de contravenţie seria … nr. … /03.06.2012 dresat de Inspectoratul Judetean de Politie Călăraşi.
Sentinţa civilă este definitivă şi irevocabilă la data pronunţării, 27.06.2012.