Legea nr. 8/1996, art.34 alin.2, art.107 alin.1, 2; art.109 (în forma anterioara modificarii prin Legea nr. 285/2004)
Legea nr. 285/2004, art.4;
Legea nr. 24/2000, art.62 alin.3
1. Conform prevederilor art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativa, abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv; abrogarile partiale sunt asimilate modificarilor de acte normative, actul normativ abrogat partial ramânând în vigoare prin dispozitiile sale neabrogate.
Nu se poate retine, deci, ultraactivitatea prevederilor art. 109 în forma anterioara Legii nr. 285/2004, numai motivat de existenta, în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 285/2004, a sintagmei “actele normative în vigoare”, deoarece ultraactivitatea, ca si exceptie de la principiul activitatii legii civile, trebuie prevazuta în mod expres, cu referire exacta si particularizata la articolul de lege pastrat în vigoare.
Or, sintagma mai sus mentionata, având o formulare ambigua, nu poate fi considerata ca fiind o referire exacta si particularizata la articolul 109, necesitând astfel o opera de interpretare juridica cu privire la cuantumul remuneratiei compensatorii pe aceasta perioada, situata între abrogarea art. 109 în forma veche si adoptarea noilor metodologii prin negocierea partilor.
Or, sintagma mai sus mentionata, având o formulare ambigua, nu poate fi considerata ca fiind o referire exacta si particularizata la articolul 109, necesitând astfel o opera de interpretare juridica cu privire la cuantumul remuneratiei compensatorii pe aceasta perioada, situata între abrogarea art. 109 în forma veche si adoptarea noilor metodologii prin negocierea partilor.
Singurul text în vigoare dupa data intrarii în vigoare a Legii nr. 285/2004 si care sa prevada cuantumul remuneratiei compensatorii este art. 107 lit.b, astfel ca prevederile art. 4 din Legea nr. 285/2004 nu se pot referi decât la acest text si nu la cel prevazut de art. 109 din Legea nr. 8/1996, abrogat expres la momentul intrarii în vigoare a legii modificatoare.
În consecinta, pentru perioada 01.06.2004-30.07.2004 (având în vedere si principiul disponibilitatii procesului civil, reclamanta invocând aplicarea procentului de 5 % numai pâna la data de 30.07.2004, desi legea a intrat în vigoare la data de 30 august 2004, conform prev. art. 2), pârâta datoreaza procentul de 5 % din valoarea rezultata cu privire la toate articolele evidentiate în expertiza efectuata, în temeiul dispozitiilor art. 109 din Legea nr. 8/1996, în forma initiala.
2. Din interpretarea sistematica a art. 34 alin. 2 si art. 107 alin. 1 si 2 din Legea 8/1996 modificata prin Legea 285/2004 reiese în mod evident ca, începând cu data modificarilor aduse Legii 8/ 1996 prin Legea nr.285/2004, se datora remuneratie compensatorie pentru copia privata – aferenta dreptului autorilor operelor reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport – numai pentru aparatele de sine statatoare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere.
De mentionat ca în aceasta noua reglementare nu se mai face vorbire de dreptul la remuneratia compensatorie pentru copia privata a “autorilor si editorilor de opere fixate pe suport grafic sau analog”, ci se includ în categoria titularilor unui astfel de drept “autorii … operelor reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport…”.
De mentionat ca în aceasta noua reglementare nu se mai face vorbire de dreptul la remuneratia compensatorie pentru copia privata a “autorilor si editorilor de opere fixate pe suport grafic sau analog”, ci se includ în categoria titularilor unui astfel de drept “autorii … operelor reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport…”.
Or, aparatele a caror singura functie este aceea de imprimare nu numai ca nu au o existenta autonoma (de sine statatoare, în sensul legii), ele fiind concepute sa functioneze ca atare numai în conditiile în care sunt conectate si comandate de echipamente IT, dar nici nu au aptitudinea de reproducere a operelor de pe hârtie, asa cum cere norma enuntata. (Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala, Decizia Civila nr. 165.A din data de 24.06. 2010)
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a III a Civila la data de 3 aprilie 2007, reclamanta COPYRO – Societate de Gestiune Colectiva a Drepturilor de a chemat în judecata pe pârâta S.C. X. S.R.L., solicitând instantei ca, prin hotarârea pe care o va pronunta, sa oblige pârâta la plata sumei totale de 1.014.838,83 lei, reprezentând diferenta procentului de 5 % aferenta importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate în perioada 1.06.2004 – 14.06.2005, suma actualizata la nivelul dobânzii legale a BNR.
În motivare, reclamanta a aratat ca pârâta are ca obiect de activitate importul si comercializarea de echipamente electronice, iar în perioada 1.06.2004 – 14.06.2005 a importat aparate ce permit reproducerea operelor scrise pe suport grafic sau analog, revenindu-i astfel obligatia de plata a procentului de 5% prevazut de art.109 din Legea nr.8/1996. Din suma totala de 1.142.710,27 lei, calculata potrivit evidentelor organelor vamale, pârâta a efectuat o plata partiala de 127.871,44 lei pentru copiatoare, fotocopiatoare, scannere, imprimante si multifunctionale cu/fara functie de reproducere.
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 109 si 139 pct. 4 din Legea nr. 8/1996 si pe dispozitiile OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligatii banesti – art. 3 alin. 3 si art. 5.
Pârâta S.C. X. S.R.L. nu a formulat întâmpinare, însa, prin notele de sedinta depuse la data de 26.10.2007, a contestat, raportat la obiectivele expertizei contabile încuviintate la cererea reclamantei, categoriile de aparate asupra carora se aplica procentul legal si cuantumul remuneratiei datorate.
Sub primul aspect, pârâta a aratat ca legea nu stabilea expres care sunt categoriile de aparate pentru care se datora remuneratia. Din adresa ORDA nr. 1175/22.05.2001, rezulta ca în categoria aparatelor prevazute de art. 109 din Legea nr. 8/ 1996 se încadrau doar fotocopiatoarele, scannerele si aparatele multifunctionale, asadar nu si imprimantele.
În ceea ce priveste cuantumul remuneratiei datorate, pârâta a aratat ca dispozitiile art. 109 din Legea nr. 8/1996 au fost abrogate expres de pct. 71 din Legea 285/2004, motiv pentru care temeiul de drept invocat nu poate sustine actiunea în pretentii a reclamantei. Aceeasi lege stabileste ca procentul datorat ca remuneratie compensatorie pentru copia privata se stabileste prin negocierea partilor însa, potrivit art. 68 pct. 7, nu trebuie sa depaseasca procentul de 1,5 %. Ulterior, prin hotarârea arbitrala din 23.05.2005 a Comisiei arbitrale de pe lânga ORDA acest procent a fost stabilit diferentiat pentru categorii de aparate.
Prin sentinta civila nr. 349/11.03.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila, a fost admisa în parte cererea; a fost obliga pârâta la plata catre rec1amanta a sumei de 108.484 lei, reprezentând remuneratie compensatorie pentru copia privata în ceea ce priveste toate aparatele importate, în cuantum de 5 % pentru perioada 1.06.2004 – 30.07.2004 si de 0,5%/1,5% pentru perioada 30.07.2004 – 14.06.2005 si la plata dobânzii legale la nivelul dobânzii de referinta a BNR de la data scadentei pâna la data platii efective a debitului; a fost obligata pârâta la plata catre rec1amanta a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecata.
În motivarea sentintei, s-a retinut ca legitimarea procesuala activa a reclamantei rezulta din dispozitiile art. 123 si urmatoarele ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe si din Decizia nr. 147 din 13 iulie 2005 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin care COPYRO a fost desemnata ca organism de gestiune colectiva, drept colector unic al remuneratiei compensatorii cuvenite titularilor de drepturi pentru copia privata – opere reproduse de pe hârtie.
Obligatia de plata a remuneratiei compensatorii pentru copia privata în cuantum de 5% datorata în temeiul art. 109 din Legea nr. 8/1996 a fost asumata de pârâta S.C. X. S.R.L. si prin Protocolul (fila 71) încheiat la data de 27.03.2002 cu reclamanta (a carei fosta denumire era Fondul Literar potrivit actelor de modificare a denumirii – încheiere din 7.03.2001 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosarul 86/ PJ / 2001). Asa cum au precizat si partile în protocol, obligatia pârâtei este una legala, iar nu contractuala, protocolul fiind încheiat doar pentru stabilirea modalitatii de plata.
Perioada în litigiu, pentru care reclamanta a formulat pretentii în baza art. 109 din Legea nr.8/1996, este de la 1.06.2004 la 14.06.2005, perioada de timp în care a intrat în vigoare Legea nr. 285/2004, respectiv la data de 30.07.2004, cf. art. II din lege. Prin aceasta lege au fost abrogate expres dispozitiile art.109 din Legea nr.8/1996.
În forma sa initiala, art. 109 prevedea ca “(1) Autorii si editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remuneratie compensatorie pentru copia privata efectuata în conditiile art. 34 din prezenta lege. (2) Remuneratia prevazuta la alin. (1) va fi platita de fabricantii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remuneratia se va plati în momentul punerii în circulatie pe teritoriul national a acestor aparate si va reprezenta 5% din pretul de vânzare al aparatelor fabricate în tara, respectiv 5% din valoarea înscrisa în documentele vamale pentru aparatele importate” .
În consecinta, pentru perioada 1.06.2004 – 30.07.2004, pârâta datora procentul legal de 5 % din valoarea înscrisa în documentele vamale ale aparatelor importate, aspect care nu a fost contestat de pârât sub aspectul cuantumului, ci numai sub aspectul categoriilor de aparate supuse acestei remuneratii.
Sub acest aspect, nu au fost contestate de pârâta ca aparate pentru care se datoreaza remuneratia pentru copia privata urmatoarele: scannere, copiatoare si multifunctionale, pârâta contestând numai faptul ca datoreaza aceasta remuneratie pentru imprimante, mini-imprimante care tiparesc exclusiv bonuri fiscale si cititoare de coduri de bare.
În ceea ce priveste imprimantele, având în vedere definitia reproducerii data de art. 14 din Legea 8/1996, respectiv “realizarea uneia sau mai multor copii prin orice mijloc si sub orice forma” si având în vedere ca cu ajutorul imprimantei continutul unei pagini aflate în memoria calculatorului poate fi redata ca si al unei pagini “reproduse de pe hârtie”, tribunalul a constatat ca acestor aparate le sunt aplicabile dispozitiile art. 34 alin.2 din Legea nr. 8/1996 (“Pentru suporturile pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum si pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situatia prevazuta la alin. (1), se va plati o remuneratie compensatorie”).
În ceea ce priveste mini-imprimantele, daca acestea ar fi destinate exclusiv tiparirii de bonuri fiscale, si cititoarele de coduri de bare, tribunalul a constatat ca, sub rezerva dovedirii celor afirmate de catre pârâta, aceste doua tipuri de aparate nu sunt apte de reproducerea unei opere în sensul Legii nr. 8/ 1996. Însa, cum reclamanta sustinându-si pretentiile pe baza declaratiilor vamale de import a facut dovada ca toate aparatele importate de pârâta au fost identificate prin atribuirea a trei coduri vamale: 84716040000, 84716090000 si 90091200000, rezulta ca pârâta nu a facut proba contrara, raportat la art.1169 C.Civ., în ceea ce priveste destinatia acestor aparate, respectiv imposibilitatea ca ele sa fie folosite pentru reproducerea de creatii artistice. Or, cum chiar expertul a aratat în concluziile sale ca a retinut categoria de mini-imprimante si cititoare de coduri de bare exclusiv pe baza afirmatiilor pârâtei (anexa 8 – fila 458), tribunalul a înlaturat cu totul aceasta aparare.
În consecinta, pentru perioada 1.06.2004-30.07.2004, pârâta datoreaza procentul de 5 % din valoarea rezultata cu privire la toate articolele evidentiate în expertiza efectuata.
Pentru perioada 30.07.2004 – 14.06.2005, dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2004, tribunalul constata ca art. 109 din Legea nr. 8/1996 care prevedea procentul de 5% a fost abrogat expres, stabilindu-se în art. 107, cu privire la remuneratia pentru copia privata, urmatoarele: ,,(4) Lista suporturilor si a aparatelor pentru care se datoreaza remuneratia compensatorie pentru copia privata, precum si cuantumul acestei remuneratii se negociaza, anual, între organismele de gestiune colectiva care reprezinta fiecare categorie de beneficiari si asociatiile importatorilor si fabricantilor de suporturi sau aparate. (…) (7) Remuneratiile negociate de parti sunt procentuale si trebuie sa se înscrie între urmatoarele limite: (…) B. pentru aparate: de la 0,5% la 1,5%. (8) Remuneratia compensatorie pentru copia privata se calculeaza la valoarea în vama, în cazul importurilor (…)”. De asemenea, în art. urmator s-a prevazut ca pentru întârzierile la plata de pâna la sase luni, partile care au negociat remuneratiile compensatorii pot conveni penalitati.
Reclamanta si-a întemeiat pretentiile pentru acordarea procentului de 5% pe dispozitiile art. IV, teza a II din aceasta lege, în lipsa unor astfel de liste negociate, pâna la aprobarea noilor metodologii, se aplica remuneratiile stabilite prin actele normative în vigoare. Însa tribunalul, nu poate primi ca întemeiata aceasta sustinere în conditiile în care art. 109 a fost abrogat expres si, mai mult, s-a stabilit ca aceasta remuneratie este între 0,5 si 1,5 %, cota inferioara celei de 5 %.
Ulterior, inclusiv perioadei deduse judecatii, a fost adoptata Hotarârea arbitrala din 23 mai 2005 a Comisiei arbitrale a Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (fila 116) prin care s-a stabilit cuantumul remuneratiei pentru copia privata în functie de aparat dupa cum urmeaza: fotocopiatoare – 1 %… imprimante, scannere si aparate multifunctionale cu sau fara functie de fotocopiere – 0,5 %.
Fara a da efecte retroactive acestei hotarâri, având în vedere faptul ca aceasta are putere de la data publicarii în Monitorul Oficial – 14.07.2005, însa pentru aceleasi argumente referitoare la procentele practicate pe plan european (pe care tribunalul le preia mutatis mutandis) si având în vedere ca pârâta nu a contestat procentele aratate pentru perioada ulterioara abrogarii art. 109 din Legea 8/ 1996 si anterioara hotarârii arbitrale, tribunalul a apreciat ca aceste procente sunt echitabil a fi aplicate în prezenta cauza.
În consecinta, în limitele aratate atât pentru pretentiile reclamantei, cât si pentru apararile pârâtei si raportat la calcul efectuat pentru expert în suplimentul la raportul de expertiza contabila (fila 6 a suplimentului si fila 469 a dosarului), constatând ca acest calcul raspunde criteriilor retinute, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecata si va obliga pârâta la plata sumei de 108.484 lei.
În ceea ce priveste dobânda legala solicitata de reclamanta, tribunalul a retinut, pe de o parte, ca reclamanta a invocat dispozitiile art. 3 din OG 9/2000, iar pârâta a sustinut ca litigiul este de natura civila, astfel încât nu se poate stabili dobânda în materie comerciala, respectiv curgerea sa de drept fara punere în întârziere si nivelul sau la dobânda de referinta a BNR nediminuat cu 20 %.
Tribunalul a constatat ca pârâta datoreaza dobânda legala la nivelul dobânzii de referinta a BNR, potrivit art. 3 din OG 9/2000 fiind pusa de drept în întârziere, raportat la dispozitiile art. 43 raportat la art. 56 si 4 C.Com. (respectiv “daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, încât priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile în care legea ar dispune altfel” si “Se socotesc ca fapte de comert, celelalte contracte si obligatii ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din însusi actul”).
Împotriva acestei sentinte a formulat apel la data de 12.05.2009 reclamanta COPYRO – Societate de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, solicitând admiterea apelului si obligarea intimatei-pârâte la plata integrala a procentului legal de 5% din valoarea importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog si a dobânzilor legale la zi, pentru perioada dedusa judecatii respectiv 01.06.2004 -14.06.2005, cu cheltuielile de judecata efectuate cu desfasurarea procesului.
În motivarea cererii de apel, s-au aratat urmatoarele:
I. Hotarârea instantei de fond este data cu încalcarea si aplicare gresita a legii civile si de proprietate intelectuala nr.8/1996. Solutia instantei cu referire la perioada aplicabila în speta nu tine seama de faptul ca legislatia în vigoare, era vechea metodologie stabilita de dispozitiile Legii nr. 8/1996 nemodificata – art.109 – deoarece noua metodologie stabilita de art. 107 din Legea nr. 285/2004 se afla În stadiul de negocieri între partile expres stabilite de lege.
Art. IV din Legea nr.285/2004 dispune ca “în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, organismule de gestiune colectiva sunt obligate sa initieze procedurile de negociere pentru stabilirea metodologii lor privind remuneratiile cuvenite titulari lor de drepturi. Pâna la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplica tabele si metodologii le stabilite prin actele normative în vigoare”.
Legea nr. 8/1996 în forma initiala nu a fost abrogata prin legea nr. 285/2004, ci doar modificata si completata, astfel ca, referirile Legii nr. 285/2004 se refera la dispozitiile Legii nr. 8/1996 în forma initiala.
Principiile neretroactivitatii legii civile si al aplicarii imediate a legii civile noi cunosc si exceptii, una din aceasta constând în ultraactivitatea legii civile vechi. Aceasta exceptie presupune aplicarea, înca un timp oarecare, a legii civile vechi, desi a intrat în vigoare legea noua, la unele situatii determinate, precizate de legea noua. Or, referirea Legii nr.285/2004 la “metodologiile stabilite prin actele în vigoare” se referea la aplicarea prevederilor Legii nr.8/1996. Aceasta este interpretarea corecta întrucât legea trebuie interpretata în sensul aplicarii ei, iar nu în sensul neaplicarii (actus interpretandus est potius ut qualeat, quam ut pereat). În acest sens este si adresa din 03.08.2004 a ORDA aflata la dosarul cauzei de fond.
II. Instanta nu a tinut seama si de platile efectuate de celelalte firme importatoare, atât prin raportari directe, cât si pe baza hotarârilor instantelor de judecata depuse de COPYRO – Societate de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor la dosarul cauzei, ce au statuat în mod ineluctabil atât aparatele pentru care se datoreaza remuneratie compensatorie pentru copia privata, cât si plata procentului legal de 5% din valoarea importurilor pâna la intrarea în vigoare a noii metodologii respectiv 14.06.2005.
De altfel, instanta nu putea sa intervina pe perioada 30.07.2004 – 14.06.2005 prin aplicarea imediata a dispozitiilor art. 107 alin. 1 din Legea nr.285/2004 datorita negocierilor, domeniul abordat fiind rezolvabil numai prin negocierile stabilite de lege care sa reflecte vointa comuna a partilor (dispozitie expres prevazuta la art.107 alin.4, 5 si 6 din Legea nr.285/2004).
De asemenea, instanta nu a tinut seama de rezultatul negocierilor, adica Arbitrajul intervenit între parti, în sensul ca acesta a statuat aplicarea noilor procente de 0,5% pentru imprimante, scanere si multifunctionale cu sau fara functie de fotocopiere si 1 % pentru fotocopiatoare începând cu data de 14.06.2005, procentele datorate si stabilite de comisia de arbitraj neavând efect retroactiv.
III. Se arata ca diferenta de remuneratie solicitata de apelanta – reclamanta prin cererea introductiva de instanta are ca sursa situatia importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog transmisa de Autoritatea Nationala a Vamilor prin intermediul ORDA, pe baza declaratiilor vamale de import si a facturilor externe de import ale intimatei – pârâte realizate odata cu procedura de vamuire si clasificare a aparatelor pe grupe de produse prin atribuirea de coduri vamale (84716040000, 84716090000 si 90091200000).
Astfel, aparatele ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, respectiv: imprimante, scannere, multifunctionale, copiatoare, prin caracteristicile lor de imprimare, printare, scanare, faximilare ce au ca finalitate reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog conform art.14 din Legea nr.8/1996 legitimând plata remuneratiei compensatorii pentru copia privata înca de la aparitia Legii nr.8/1996 nemodificata.
Se arata ca, pentru colectarea cât mai eficienta a acestor remuneratii, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor si Autoritatea Nationala a Vamilor au încheiat un Protocol în baza caruia obtine, în calitatea lor de unic colector al copiei private în domeniul operelor scrise, situatia exacta a importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog pentru fiecare subiect obligat la plata remuneratiei compensatorii pentru copia privata.
Se arata ca, pentru colectarea cât mai eficienta a acestor remuneratii, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor si Autoritatea Nationala a Vamilor au încheiat un Protocol în baza caruia obtine, în calitatea lor de unic colector al copiei private în domeniul operelor scrise, situatia exacta a importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog pentru fiecare subiect obligat la plata remuneratiei compensatorii pentru copia privata.
Împotriva aceleiasi sentinte a formulat apel la data de 07.05.2010 (data postei) pârâta SC X. SRL, solicitând admiterea apelului si modificarea hotarârii apelate în sensul respingerii cererilor reclamantei, având în vedere concluziile suplimentului la raportul de expertiza refacut, care la punctul 4 a evidentiat faptul ca, prin neincluderea imprimantelor, miniimprimantelor si cititoarelor de coduri de bare în baza de calcul, apelanta pârâta a platit catre apelanta reclamanta cu 109.277 lei mai mult decât datora. Prin urmare, pretentiile reclamantei nu sunt întemeiate.
În motivarea cererii de apel, se arata urmatoarele:
I. Pe perioada anterioara emiterii metodologiilor, apelanta pârâta nu datoreaza remuneratie compensatorie pentru imprimante, din urmatoarele motive:
Remuneratia compensatorie a fost instituita prin Legea 8/l996, si în temeiul art. 109 se datora pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii. Însa:
a) La momentul adoptarii legii apelanta reclamanta si ORDA au apreciat ca aparatele ce corespund acestei definitii sunt: scannerele, copiatoarele si multifunctionalele. Aceasta interpretare corespundea unei realitati sociale din acea perioada (1996), când în special copiatoarele erau utilizate pentru multiplicarea de opere scrise, respectiv carti, brosuri, e.t.c., dar s-a apreciat ca si multifunctionalele si scannerele ar îndeplini aceasta functie. Acestea erau singurele aparate care, de sine statatoare fiind, puteau efectua reproducerea unor copii al acestor tipuri de opere.
b) Înca din anul 2000, dând dovada de buna credinta, apelanta pârâta a comunicat apelantei reclamante, prin adresa 8209/01.09.2000 (Anexa 2 la prezente le motive) faptul ca importa: imprimante, scanere, camere digitale, proiectoare, piese de schimb si consumabile si i-a solicitat lista aparatelor pentru care se datoreaza taxe de copyright. Solicitarea era întemeiata de faptul ca aceasta taxa urma sa fie adaugata pretului de distributie, cumparatorul final fiind cel care o va suporta.
c) Prin adresa 1176 /28.05.2001 emisa de ORDA si destinata COPYRO, ORDA a apreciat ca aparatele pentru care se datoreaza remuneratia, conform art. 109 din Legea 8/l996 sunt: copiatoarele, scanerele si multifunctionalele care permit fotocopierea si scanarea operelor fixate pe suport grafic sau analog si care au ca destinatie din fabricatie aceea de reproducere. Asadar, definitoriu pentru aceste aparate s-a considerat a fi faptul ca permit fotocopierea.
d) Prin adresa 331/31 iulie 2001 (Anexa 4), apelanta reclamanta a comunicat faptul ca este îndreptatita sa solicite remuneratia compensatorie, astfel cum reiese si din adresa ORDA nr. 1176/28 mai 2001, adica scanere, copiatoare si multifunctionale.
II. Protocolul încheiat în data de 27.03.2002 (Anexa 5) confirma interpretarea ca art. 109 din Legea 8/1996 s-a întocmit pentru “aparatele ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog” (art. 2 din Protocol). Prin urmare imprimantele, nefiind de sine statatoare, ci presupunând lucrul în paralel cu un computer, erau excluse de la aceasta remuneratie.
III. Pentru motivele prezentate, anterior emiterii metodologiei, apelanta reclamanta nu a solicitat remuneratie compensatorie pentru imprimante. Ca urmare, apelanta pârâta a calculat continuu si a virat catre COPYRO remuneratia compensatorie în procent de 5% pentru copiatoare, scannere si multifunctionale (Anexa 6). Pentru imprimantele distribuite anterior emiterii metodologiei, apelanta pârâta nu a calculat procentul datorat COPYRO care ar fi trebuit adaugat pretului de vânzare pentru a fi suportat de consumatorul final.
Prin urmare, dupa modificarea Legii 8/1996 si abrogarea art. 109, s-a dat posibilitatea partilor sa stabileasca de comun acord, prin negociere, lista aparatelor pentru care urmeaza sa fie achitata remuneratie compensatorie. Introducerea in aceasta lista si a imprimantelor, nu poate îndreptati COPYRO sa solicite remuneratie si pe perioada anterioara pâna la limita prescriptiei.
O astfel de atitudine este nelegala si imorala întrucât, în conditiile în care, anterior metodologiilor, nimeni nu a solicitat aceasta remuneratie, nu a fost calculata si adaugata la imprimantele vândute. Prin urmare, admiterea unei astfel de cereri, retroactiv, aduce un grav prejudiciu apelantei pârâte aceasta trebuind sa plateasca o remuneratie pe care, datorita atitudinii culpabile a apelantei reclamante si în special a ORDA, nu a încasat-o de la utilizatorii finali, imprimantele fiind vândute înainte de emiterea metodologiei prin care au fost introduse în lista aparatelor pentru care este datorata.
IV. Instanta de fond a facut o gresita aplicare a legii.
Retinerea imprimantelor ca aparate pentru care se datoreaza remuneratia compensatorie anterior modificarii legii, a fost facuta de instanta de fond prin referire la legea modificata.
Astfel, motivatia instantei de fond pentru retinerea imprimantelor in categoria aparatelor pentru care se datoreaza remuneratie, pe perioada 01.06.2004 – 30.07.2004 (pâna la modificarea legii) este data în alineatul (1) pagina 4 din sentinta apelata unde se retine ca: “În ceea ce priveste imprimantele … tribunalul constata ca acestor aparate le sunt aplicabile dispozitiile art. 34 alin, 2 din Legea 8.1996 (Pentru suporturile pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum si pentru aparatele concepute pentru realizarea acestor copii … se va plati o remuneratie compensatorie)”
Dar, instanta a citat si a dat forta probanta textului de lege modificat pe care l-a aplicat situatiei anterioare, când sintagma “operelor exprimate grafic” nu exista în lege. Astfel, continutul art. 34 alin. (2) in forma adoptata in anul 1996, si pe a carui interpretare anterior modificarii nimeni nu a inclus imprimantele in lista aparatelor pentru care se datoreaza remuneratie, era urmatorul: ” Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrari, sonor sau audiovizual, cât si pentru aparatele ce permit reproducerea acestora, în situatia prevazuta la alin. (1), se va plati o remuneratie stabilita conform prevederilor prezentei legi.”
Or, faptul ca legiuitorul a înteles sa modifice textul în cauza, face dovada faptului ca forma anterioara nu era completa.
V. Instanta de fond nu a cercetat pe deplin fondul cauzei.
Astfel, respingerea apararilor apelantei pârâte privitor la faptul ca mini-imprimante si cititoare de coduri de bare, s-a facut astfel cum reiese din pagina 4 alin (2) al hotarârii apelate, “sub rezerva dovedirii celor afirmate de pârâta”.
Prin aceasta retinere, instanta de fond recunoaste implicit ca nu a epuizat pe deplin fondul cauzei fiind de neacceptat pronuntarea unei hotarâri judecatoresti date sub rezerva dovedirii in viitor a ceva”. Prin urmare se recunoaste implicit ca instanta de fond apreciaza probatoriul administrat ca fiind incomplet. În aceste conditii, instanta de fond trebuia sa dispuna completarea ansamblului probator, cu probele pe care le-ar fi apreciat necesare pronuntarii unei hotarâri judecatoresti neconditionate. Practic, instanta a admis faptul ca între parti urmeaza a se derula o noua judecata, în care urmeaza a se stabili daca sustinerile apelantei pârâte se dovedesc sau nu.
Trebuie retinut faptul ca, refacerea raportului de expertiza, la instanta de fond, s-a dispus tocmai pentru motivul ca pârâta a facut dovada faptului ca între aparatele importate exista doua categorii care nu sunt apte de a reproduce opere, acestea fiind miniimprimantele (imprimante de bonuri fiscale) si cititoarele de coduri de bare (scannere de coduri de bare).
Prin urmare, instanta de fond a apreciat diferit, aceleasi probe depuse de pârâta, respectiv înscrisuri reprezentând tipurile de imprimante fiscale si scanere de coduri de bare pe baza carora s-a acceptat refacerea raportului de expertiza, dar care nu au mai avut nicio relevanta la luarea hotarârii. Din aceste înscrisuri reiese evidenta celor sustinute, neputându-se sustine ca o imprimanta fiscala care tipareste un bon de 6 – 10 cm latime poate reproduce o opera sau un cititor de coduri de bara poate scana o carte.
VI. Instanta de fond a interpretat în mod eronat probele, în favoarea reclamantului, încalcând principiul “in dubio pro reo”.
Astfel, se retine în sentinta apelata, pag. 4 alin. 2, ca reclamanta a facut dovada ca au fost atribuite trei coduri vamale: 84716040000, 84716090000 si 90091200000 la toate produsele importate, fara a preciza ce reprezinta acestea, dar trage concluzia, prin raportare la art. 1169 C civ. ca parata nu a facut proba contrara a destinatiei acestor aparate, respectiva imposibilitatii de a reproduce opere.
Dar, din ansamblul probator a reiesit clar cel putin existenta a patru categorii de aparate, respectiv imprimante, scannere, copiatoare si multifunctionale. Prin urmare, se pune întrebarea cum a dedus instanta de fond ce coduri vamale trebuie folosite, când sunt trei coduri si patru categorii de aparate, astfel încât în respectivele coduri sa nu se regaseasca cele excluse, miniimprimantele si cititoarele de coduri de bare. Nu reiese nici cum si-a dovedit reclamanta cererea în sensul ca toate cele trei coduri vamale reprezinta doar aparate pentru care se plateste remuneratie compensatorie.
În aceste conditii, exista cel putin dubiul cu privire la relevanta sau nerelevanta în solutionarea cestei pricine a codurilor vamale. În realitate imprimantele au acelasi cod vamal indiferent ca pot printa formaturi A3, A4 de hârtie sau un bon fiscal, precum si scannerul care are acelasi principiu de functionare, este deci acelasi tip de aparat cu acelasi cod vamal dar destinatie total diferita. Prin urmare dezlegarea pricinii trebuia facuta pe baza destinatiei aparatelor importate si a functiunilor acestora si nu pe baza unor coduri vamale nerelevante.
Ca urmare, instanta a acceptat sustinerile nedovedite ale reclamantei, a respins sustinerile pârâtei care dovedise importul si a altor categorii de aparate, încalcând principiul “in dubio pro reo”. Acest aspect reprezinta de asemenea necercetarea fondului cauzei, instanta de fond nelamurind cauza sub toate aspectele.
VII. Miniimprimantele (imprimante fiscale) si cititoarele de coduri de bare (scannere de coduri de bare) trebuiau excluse din baza de calcul. Aceste aparate nu sunt apte de a efectua reproducerea unor opere pentru care apelanta reclamanta este îndreptatita sa solicite remuneratie compensatorie. Valoarea importurilor de astfel de aparate, a fost calculata, fara dubiu, de catre expertul prin raspunsul 4 la suplimentul de expertiza dispus, pagina 6 a suplimentului la raport.
Prin urmare, instanta de fond era obligata fie sa tinta cont de aceste fapte stabilite de expert. respectiv valoarea importurilor de miniimprimante si cititoare de coduri de bare, fie sa arate motivele pentru care aceste retineri cifre relevate în supliment nu sunt preferate celor din raportul initial. Daca instanta de fond aprecia ca nerelevante concluziile expertului contabil, trebuia sa dispuna efectuarea unei expertize tehnice care sa identifice care din aparatele importate erau apte de a efectua copii ale operelor si care nu.
VIII. Referitor la data de la care trebuie calculata dobânda legala solicitata de reclamanta COPYRO, se arata ca hotarârea apelata este data cu încalcarea legii, întrucât, drepturile de autor sunt drepturi de proprietate intelectuala, litigiile cu privire la plata acestora nefiind de natura comerciala, ci de natura civila. Însasi reclamanta COPYRO a indicat ca si temei legal al cererii de acordare a dobânzii legale, art. 3 alin. 3 si art. 5 din OG 9/2000, care prevad: Asadar, potrivit principiului disponibilitatii, instanta nu poate schimba temeiul de drept.
Or, “Art. 3 alin (3) prevede: (3) În toate celelalte cazuri dobânda legala se stabileste la nivelul dobânzii de referinta a Bancii Nationale a României, diminuat cu 20 %.” si art.5 “în raporturile civile dobânda nu poate depasi dobânda legala cu mai mult de 50% pe an; dobânda trebuie sa fie stabilita prin înscris. În lipsa acestuia se datoreaza numai dobânda legala”.
Prin urmare, fiind obligatii civile, sunt aplicabile dispozitiile art. 1088 cod civil, care prevede: “(1) La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala, afara de regulile speciale în materie de comert, de fideiusiune si societate. (2) Aceste daune-interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecata, afara de cazurile în care, dupa lege, dobânda curge de drept”.
În concluzie, fiind obligatii civile si nu comerciale, iar dobânda nefiind stabilita prin înscris între parti, cazul în care se datoreaza remuneratie compensatorie pentru copia privata, dobânda legala solicitata de catre reclamanta COPYRO trebuie calculata de la data introducerii cererii de chemare în judecata, respectiv de la data de 03.04.2007 si la nivelul dobânzii de referinta a BNR diminuat cu 20%.
În drept, au fost invocate prev. art. 282 si urmatoarele si 287, alin. 2 din Codul de procedura civila, precum si celelalte texte anterior invocate.
Apelanta SC X SRL a formulat apel întâmpinare fata de apelul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Pentru dovedirea cererilor de apel, apelanta-reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri si proba cu expertiza contabila, iar apelanta-pârâta proba cu expertiza contabila si expertiza tehnica, prin încheierea de sedinta de la data de 4 februarie 2010 fiind încuviintata proba cu înscrisuri si respinsa proba cu expertiza contabila, pentru considerentele retinute în aceeasi încheiere.
La acelasi termen, s-a luat act de sustinerile apelantei-reclamante, în sensul ca recunoaste ca pentru cititoarele de coduri de bare si miniimprimante nu este necesara plata remuneratiei compensatorii pentru copia privata si cu contesta ca aceste aparate nu permit reproducerea.
La termenul din 10.06.2010, a fost respinsa proba cu expertiza contabila, solicitata de apelanta-reclamanta, pentru considerentele retinute în cuprinsul încheierii de sedinta de la acea data.
Analizând cauza de fata prin prisma motivelor de apel formulate de apelanti, a apararilor aratate prin întâmpinare, precum si fata de ansamblul probator administrat în cauza, Curtea retine urmatoarele:
1. Cu privire la apelul formulat de apelanta-reclamanta, într-un prim motiv de apel se invoca faptul ca hotarârea instantei de fond este data cu încalcarea si aplicarea gresita a Legii nr. 8/1996, deoarece, în esenta, a fost aplicat un alt procent de calculare a remuneratiei decât cel legal.
Curtea constata ca, în fapt, reclamanta a pretins obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.014.838,83 lei, reprezentând diferenta procentului de 5 % aferenta importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate în perioada 1.06.2004 – 14.06.2005, suma actualizata la nivelul dobânzii legale a BNR.
Prin sentinta apelata, a fost obligata pârâta la plata catre rec1amanta a sumei de 108.484 lei, reprezentând remuneratie compensatorie pentru copia privata în ceea ce priveste toate aparatele importate, în cuantum de 5 % pentru perioada 1.06.2004-30.07.2004 si de 0,5 % / 1,5 % pentru perioada 30.07.2004-14.06.2005.
Curtea constata ca prima instanta a aplicat în mod corect procentele de calculare a remuneratiei, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
În drept, potrivit prevederilor art.109 din Legea nr. 8/1996, în forma initiala, “autorii si editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remuneratie compensatorie pentru copia privata efectuata în conditiile art. 34 din prezenta lege.
Remuneratia prevazuta la alin. (1) va fi platita de fabricantii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remuneratia se va plati în momentul punerii în circulatie pe teritoriul national a acestor aparate si va reprezenta 5 % din pretul de vânzare al aparatelor fabricate în tara, respectiv 5 % din valoarea înscrisa în documentele vamale pentru aparatele importate.
Remuneratia prevazuta la alin. (1) se repartizeaza prin intermediul organismelor de gestiune colectiva a dreptului de autor, în mod egal, între autor si editor.
Colectarea sumelor datorate în temeiul alin. (1) se face de catre un singur organism de gestiune colectiva pentru fiecare domeniu, desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Procedura repartizarii acestor sume între beneficiari se va stabili printr-un protocol negociat între acestia.”
Prin Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, publicata în Monitorul Oficial nr. 587 din 30 iulie 2004 (si intrata în vigoare la 30 de zile de la data publicarii, conform art. 2, deci la 30 august 2004), art. 109 a fost abrogat.
Prin acelasi act normativ modificator, la art. 107 s-au prevazut urmatoarele:
“Autorii operelor reproduse dupa înregistrari sonore sau audiovizuale, precum si cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreuna cu editorii, producatorii si cu artistii interpreti sau executanti, dupa caz, la o remuneratie compensatorie pentru copia privata, efectuata în conditiile prevazute la art. 34 alin. (2). Dreptul la remuneratia compensatorie pentru copia privata nu poate face obiectul unei renuntari din partea beneficiarilor.
Remuneratia compensatorie pentru copia privata se plateste de catre fabricantii si importatorii de suporturi sau aparate, prevazute la art. 34 alin. (2), indiferent daca procedeul folosit este unul analog sau digital.
Importatorii si fabricantii de suporturi si aparate, prevazute la art. 34 alin. (2), sunt obligati sa se înscrie la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în Registrul National al Copiei Private, si pot desfasura activitatile respective de import sau de productie numai dupa obtinerea de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a Certificatului de înregistrare. Acest certificat se elibereaza de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe baza dovezilor privind obiectul de activitate declarat legal si a Certificatului unic de înregistrare la registrul comertului.
Lista suporturilor si a aparatelor pentru care se datoreaza remuneratia compensatorie pentru copia privata, precum si cuantumul acestei remuneratii se negociaza, anual, între organismele de gestiune colectiva care reprezinta fiecare categorie de beneficiari si asociatiile importatorilor si fabricantilor de suporturi sau aparate.
Negocierea prevazuta la alin. (4) se desfasoara în cadrul unei comisii constituite prin decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisa, din oficiu, în prima decada a lunii ianuarie a anului calendaristic pentru care se negociaza. Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Comisia de negociere este constituita din:
a) câte un reprezentant al organismelor de gestiune colectiva care functioneaza pe un domeniu;
b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative ale fabricantilor si importatorilor de aparate sau, în lipsa acestor structuri, câte un reprezentant al primilor trei importatori sau fabricanti majori din domeniu, stabiliti pe baza cifrei de afaceri
În vederea desfasurarii negocierilor prevazute la alin. (5), organismele de gestiune colectiva si asociatiile fabricantilor si importatorilor, prevazute la alin. (4), vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în ultima luna a anului anterior negocierilor, propuneri privind lista suporturilor si aparatelor, precum si cuantumurile remuneratiilor ce urmeaza a fi negociate.
Remuneratiile negociate de parti sunt procentuale si trebuie sa se înscrie între urmatoarele limite:
A. pentru suporturi:
a) coli de hârtie pentru copiator, format A4: de la 0,5% la 1%;
b) alte suporturi: de la 3% la 7%;
B. pentru aparate: de la 0,5% la 1,5% .
Remuneratia compensatorie pentru copia privata se calculeaza la valoarea în vama, în cazul importurilor si, respectiv, la valoarea facturata fara T.V.A., cu ocazia punerii în circulatie a produselor de catre producatori, se mentioneaza distinct pe factura si se plateste în luna urmatoare datei de facturare.
Negocierile pentru stabilirea cuantumului remuneratiei compensatorii se convoaca de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor si se desfasoara potrivit procedurilor prevazute la art. 1311″.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 285/2004, “în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, organismele de gestiune colectiva sunt obligate sa initieze procedurile de negociere pentru stabilirea metodologiilor privind remuneratiile cuvenite titularilor de drepturi. Pâna la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplica tabelele si metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare.”
Conform prevederilor art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativa, abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv; abrogarile partiale sunt asimilate modificarilor de acte normative, actul normativ abrogat partial ramânând în vigoare prin dispozitiile sale neabrogate.
Curtea nu poate retine, deci, ultraactivitatea prevederilor art. 109 în forma anterioara Legii nr. 285/2004, numai motivata de existenta, în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 285/2004, a sintagmei “actele normative în vigoare”, deoarece ultraactivitatea, ca si exceptie de la principiul activitatii legii civile, trebuie prevazuta în mod expres, cu referire exacta si particularizata la articolul de lege pastrat în vigoare.
Singurul text în vigoare dupa data intrarii în vigoare a Legii nr. 285/2004 si care sa prevada cuantumul remuneratiei compensatorii este art. 107 lit. b, astfel ca prevederile art. 4 din Legea nr. 285/2004 nu se pot referi decât la acest text si nu la cel prevazut de art. 109 din Legea nr. 8/1996, abrogat expres la momentul intrarii în vigoare a legii modificatoare.
În consecinta, pentru perioada 01.06.2004-30.07.2004 (având în vedere si principiul disponibilitatii procesului civil, reclamanta invocând aplicarea procentului de 5 % numai pâna la data de 30.07.2004, desi legea a intrat în vigoare la data de 30 august 2004, conform prev. art. 2), pârâta datoreaza procentul de 5 % din valoarea rezultata cu privire la toate articolele evidentiate în expertiza efectuata, în temeiul disp. art. 109 din Legea nr. 8/1996, în forma initiala.
Curtea nu va putea retine însa nici retroactivitatea prevederilor Hotarârii arbitrale din 23.05.2005, în vigoare de la data de 14.06.2005, dar are în vedere ca pe perioada 30.07.2004-14.06.2005 pârâta datora remuneratie compensatorie, urmând a fi stabilit pe cale de interpretare modul de calcul al acesteia.
Or, fara a face o aplicare retroactiva a hotarârii arbitrale, fata de principiul echitatii, al previzibilitatii legii (care împiedica “învierea” unui text de lege expres abrogat), fata de principiul vointei partilor ( a carui expresie ulterioara este continutul hotarârii arbitrale), fata de acordul expres al pârâtei exprimat prin întâmpinare si apelul de fata, în lipsa oricaror alte criterii obiective de stabilire a unui procent (aflându-ne de altfel în situatia unui vid legislativ), Curtea retine ca fiind aplicabil în speta procentul de 1,5 %, respectiv de 0,5 %, în functie de aparat.
Faptul ca organismele obligate sa ia initiativa negocierii au facut acest lucru abia la 17 ianuarie 2005, nu poate reprezenta un argument activ pentru interpretarea legii si nici un argument în favoarea pârâtei, cât timp aceasta datora remuneratia, cuantumul ei urmând a fi stabilit ca urmare a negocierilor.
Cât priveste continutul adresei ORDA nr. 4414 /03.08.2004, potrivit cu care prin “tabelele si metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare” s-ar întelege art. 109 din Legea nr. 8/1996 în forma nemodificata, care stabileste procentul de 5 % si care s-ar aplica pâna la data publicarii, în Monitorul Oficial, a noii metodologii negociate, Curtea nu îl poate retine ca fiind corespunzator realitatii, fata de toate argumentele anterior prezentate.
2. Într-un al doilea motiv de apel, se arata ca instanta nu a tinut seama si de platile efectuate de celelalte firme importatoare, atât prin raportari directe, cât si pe baza hotarârilor instantelor de judecata depuse de COPYRO la dosarul cauzei, ce au statuat în mod ineluctabil atât aparatele pentru care se datoreaza remuneratie compensatorie pentru copia privata, cât si plata procentului legal de 5% din valoarea importurilor pâna la intrarea în vigoare a noii metodologii, respectiv 14.06.2005.
Curtea constata ca, asa cum a invocat si apelanta-pârâta, daca între apelanta-reclamanta si alte firme s-au efectuat alte plati, pe baza de întelegeri, tranzactii sau alte forme de concesii reciproce, aceasta nu înseamna ca respectivele plati sunt opozabile apelantei pârâte.
Cât priveste argumentul existentei unei practici judiciare în sensul platii procentului legal de 5% din valoarea importurilor pâna la intrarea în vigoare a noii metodologii, respectiv 14.06.2005, Curtea constata ca nu s-a facut dovada unei practici constante si suficient de raspândite, ci la dosarul de fond a fost depusa sentinta civila nr. 1504 /21.10. 2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-sectia a III a Civila în dosar nr. 42646/3/2006, cu privire la care nu s-a facut dovada ramânerii irevocabile, în sensul solutiei de prima instanta. La dosarul de apel, a fost depusa sentinta civila nr. 1118/ 29.06.2008 pronuntata de Tribunalul Galati-Sectia Civila în dosar nr. 3585/121/2008 si decizia civila nr. 79 A/ 10.03.2010 pronuntata de Curtea de Apel Galati-Sectia Civila de respingere a apelului împotriva sentintei mentionate anterior, pe lânga aspectul ca nu s-a facut dovada ramânerii irevocabile, cele doua hotarâri solutioneaza doar aspectul categoriei de aparate cu privire la care trebuie aplicata remuneratia, iar nu si problema procentului aplicabil, astfel încât nu au relevanta pe acest ultim aspect.
Se mai arata de catre apelanta-reclamanta ca instanta nu putea sa intervina pe perioada 30.07.2004 – 14.06.2005 prin aplicarea imediata a dispozitiilor art. 107 alin. 1 din Legea nr. 285/2004 datorita negocierilor, domeniul abordat fiind rezolvabil numai prin negocierile stabilite de lege care sa reflecte vointa comuna a partilor (dispozitie expres prevazuta la art.107 alin.4, 5 si 6 din Legea nr.285/2004). De asemenea, instanta nu a tinut seama de rezultatul negocierilor, adica Arbitrajul intervenit între parti în sensul ca acesta a statuat aplicarea noilor procente de 0,5% pentru imprimante, scanere si multifunctionale cu sau fara functie de fotocopiere si 1 % pentru fotocopiatoare începând cu data de 14.06.2005, procentele datorate si stabilite de comisia de arbitraj neavând efect retroactiv.
Cu privire la aceste ultime argumente, Curtea a raspuns la punctul anterior, fiind nefondate pentru aceleasi considerente.
3. Într-un al treilea motiv de apel, se arata de catre apelanta-reclamanta ca diferenta de remuneratie solicitata de apelanta – reclamanta prin cererea introductiva de instanta are ca sursa situatia importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog transmisa de Autoritatea Nationala a Vamilor prin intermediul ORDA, pe baza declaratiilor vamale de import si a facturilor externe de import ale intimatei – pârâte realizate odata cu procedura de vamuire si clasificare a aparatelor pe grupe de produse prin atribuirea de coduri vamale (84716040000, 84716090000 si 90091200000).
Astfel, aparatele ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, respectiv: imprimante, scannere, multifunctionale, copiatoare, prin caracteristicile lor de imprimare, printare, scanare, faximilare ce au ca finalitate reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog conform art.14 din Legea nr.8/1996 legitimând plata remuneratiei compensatorii pentru copia privata înca de la aparitia Legii nr. 8/1996 nemodificata.
Practic, acest motiv de apel se refera la categoriile de aparate ce pot face obiectul remuneratiei pentru copia privata.
Pentru respectarea principiului unitatii hotarârii judecatoresti si pentru o mai mare coeziune, acest motiv de apel va fi analizat o data cu apelul formulat de apelanta-pârâta, care în esenta invoca aceeasi problema de drept.
4. Astfel, în primele 4 motive de apel, apelanta-pârâta a aratat ca, pe perioada anterioara emiterii metodologiilor, nu datoreaza remuneratie compensatorie pentru imprimante.
Curtea va raspunde grupat primelor 4 motive de apel formulate de apelanta-pârâta, cât si ultimului motiv de apel formulat de apelanta-reclamanta.
Prin sentinta atacata, s-a retinut ca nu au fost contestate de pârâta ca aparate pentru care se datoreaza remuneratia pentru copia privata: scannerele, copiatoarele si multifunctionalele, pârâta contestând numai faptul ca datoreaza aceasta remuneratie pentru imprimante, mini-imprimante care tiparesc exclusiv bonuri fiscale si cititoare de coduri de bare.
În ceea ce priveste imprimantele, tribunalul a constatat ca acestor aparate le sunt aplicabile dispozitiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 8/1996.
Potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 8/1996, pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrari sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum si pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situatia prevazuta la alin. (1), se va plati o remuneratie compensatorie stabilita prin negociere, conform prevederilor prezentei legi.
Potrivit art. 109 în forma initiala, autorii si editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remuneratie compensatorie pentru copia privata efectuata în conditiile art. 34 din prezenta lege.
Remuneratia prevazuta la alin. (1) va fi platita de fabricantii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remuneratia se va plati în momentul punerii în circulatie pe teritoriul national a acestor aparate si va reprezenta 5% din pretul de vânzare al aparatelor fabricate în tara, respectiv 5% din valoarea înscrisa în documentele vamale pentru aparatele importate.
Curtea constata ca, în speta, disputa partilor poarta în principal asupra includerii sau nu a imprimantelor în sfera aparatelor pentru care se datora, în baza Legii 8/1996, remuneratia compensatorie pentru copia privata în perioada în litigiu.
Legii nr. 8/1996 publicata în Monitorul Oficial din 26.03.1996 i-a fost adusa o prima modificare prin Legea 285 /30.07.2004.
Prin art. 4 al acestei din urma legi s-a statuat în sensul ca “În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, organismele de gestiune colectiva sunt obligate sa initieze procedurile de negociere pentru stabilirea metodologiilor privind remuneratiile cuvenite titularilor de drepturi. Pâna la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplica tabelele si metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare”.
Aceasta reglementare cu caracter tranzitoriu se refera în mod neechivoc la aplicarea tabelelor si metodologiilor din vechea reglementare, pâna la momentul la care se vor fi finalizat procedurile de negociere (impuse de legea noua) pentru noile metodologii.
Pe cale de consecinta, ea duce la amânarea aplicarii modificarilor aduse Legii nr. 8 /1996 prin Legea nr. 285 /2004 exclusiv în privinta tabelelor si metodologiilor din legea veche, iar nu si cu privire la alte aspecte (tinând de substanta drepturilor conferite titularilor de drepturi de autor, dar si a obligatiilor corelative unor asemenea drepturi) ce au facut obiect de reglementare al legii noi.
Astfel, dispozitia Legii nr. 285 /2004 de abrogare a art. 109 din forma initiala a Legii nr. 8 /1996 si includerea în continutul art. 107 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ pe care l-a modificat si completat, a dreptului la remuneratia compensatorie pentru copia privata (si a obligatiei corelative acestui drept) si-au produs efectele specifice înca de la data intrarii în vigoare a legii noi.
Potrivit art. 107 alin. 1 si 2 din Legea 8/1996 modificata prin Legea 285/2004 “(1)Autorii operelor reproduse dupa înregistrari sonore sau audiovizuale, precum si cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreuna cu editorii, producatorii si cu artistii interpreti sau executanti, dupa caz, la o remuneratie compensatorie pentru copia privata, efectuata în conditiile prevazute la art. 34 alin. (2). Dreptul la remuneratia compensatorie pentru copia privata nu poate face obiectul unei renuntari din partea beneficiarilor.
(2) Remuneratia compensatorie pentru copia privata se plateste de catre fabricantii si importatorii de suporturi sau aparate, prevazute la art. 34 alin. (2), indiferent daca procedeul folosit este unul analog sau digital”.
Pe de alta parte, art. 34 alin. 2 din Legea 8/1996 modificata prin legea 285/2004 (la care se face trimitere prin norma enuntata anterior) dispunea în sensul ca “Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrari sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice ale operelor, precum si pentru aparatele de sine statatoare, indiferent de modul de functionare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere, în situatia prevazuta la alin. (1), se va plati o remuneratie compensatorie stabilita prin negociere, conform prevederilor prezentei legi”.
Din interpretarea sistematica a normelor enuntate reiese în mod evident ca, începând cu data modificarilor aduse Legii 8/ 1996 prin Legea 285 /2004, se datora remuneratie compensatorie pentru copia privata – aferenta dreptului autorilor operelor reproduse de pe hârtie pe orice alt tip de suport – numai pentru aparatele de sine statatoare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere.
Or, aparatele a caror singura functie este aceea de imprimare nu numai ca nu au o existenta autonoma (de sine statatoare, în sensul legii), ele fiind concepute sa functioneze ca atare numai în conditiile în care sunt conectate si comandate de echipamente IT, dar nici nu au aptitudinea de reproducere a operelor de pe hârtie, asa cum cere norma enuntata.
O noua modificare a Legii nr. 8 /1996 a survenit prin efectul OUG nr. 123/01.09.2005, deci la un moment ulterior perioadei pentru care s-au formulat pretentiile deduse judecatii.
Prin mentionatul act normativ s-au eliminat: din continutul art. 34 alin. 2 al legii 8/1996, conditia ca aparatele pentru care se datoreaza remuneratia compensatorie pentru copia privata sa aiba o existenta de sine statatoare, iar din continutul art. 107 alin. 1 al aceleasi legi conditia de a se percepe remuneratia compensatorie pentru opere reproduse de pe hârtie.
Aceasta din urma lamurire este considerata utila de catre Curte.
Fata de considerentele expuse, Curtea constata ca prima instanta a retinut, cu neobservarea modificarilor legislative intervenite, dar si a limitelor aplicarii art. 4 din Legea 285/2004, ca reclamanta ar fi îndreptatita sa obtina de la societatea pârâta remuneratia compensatorie pentru copia privata aferenta imprimantelor pe care aceasta din urma le-a importat în perioada în discutie.
Este de observat ca intimata-reclamanta a sustinut ca pentru aceeasi perioada a încasat de la alti importatori/fabricanti remuneratia compensatorie pentru copia privata aferenta aparatelor de acelasi tip (imprimante), însa probatoriul administrat nu releva o atare situatie. Nici hotarârile judecatoresti depuse, si nici celelalte acte administrate nu releva încasarea, sau stabilirea dreptului de a încasa remuneratia pentru copia privata pentru imprimante în intervalul de timp anterior adoptarii hotarârii arbitrale din data de 23.05.2005.
5. În motivele V, VI si VII de apel, apelanta-pârâta a aratat ca nu datoreaza remuneratie nici pentru mini-imprimante si cititoare de coduri de bare.
Curtea va admite aceasta aparare, fata de recunoasterea expresa facuta de apelanta-reclamanta la termenul de judecata din 4 februarie 2010, când instanta a luat act de sustinerile apelantei-reclamante, în sensul ca recunoaste ca, pentru cititoare de coduri de bare si miniimprimante, nu este necesara plata remuneratiei compensatorii pentru copia privata si nu contesta ca aceste aparate nu permit reproducerea.
Fata de aceste aspecte, (nedatorarea de remuneratie pentru imprimante, miniimprimante si cititoare de coduri de bare), Curtea constata ca, potrivit raspunsului la obiectiunile reclamantei la raportul de expertiza întocmit în fata primei instante (fila 550 dosar fond), expertul a avut în vedere datele cuprinse în declaratiile vamale de import specificate în anexa raportului în mod punctual.
Astfel, conform suplimentului la raportul de expertiza, aflat la fila 464 din dosarul de fond, în situatia în care valoarea importurilor de imprimante, miniimprimante si cititoare de coduri de bare nu se include în baza de calcul a remuneratiei compensatorii pentru copia privata, atunci cuantumul remuneratiei compensatorii pentru copia privata aferenta valorii importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog efectuate de pârâta în perioada 01.06.2004-14.06.2005 este de 40 407 lei; diferenta înregistrata între cotele calculate si sumele total virate este de 109 277 lei, astfel ca pârâta a virat catre reclamanta mai mult decât datora, pe aceasta perioada.
Astfel, Curtea constata caracterul neîntemeiat al actiunii introduse de reclamanta.
6. Cât priveste ultimul motiv de apel, prin care apelanta-pârâta arata ca prima instanta nu a stabilit corect data de la care trebuie calculata dobânda legala solicitata de reclamanta COPYRO, fata de considerarea întregii actiuni ca neîntemeiata, pe motiv ca pârâta nu datoreaza nimic reclamantei, rezulta ca nu se datoreaza nici dobânda, astfel încât criticile legate de modul de calcul al acesteia sunt lipsite de interes.
7. Fata de aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge apelul declarat de apelanta – reclamanta COPYRO – Societate de Gestiune Colectiva a Drepturilor De Autor, ca nefondat; va admite apelul declarat de apelanta – pârâta S.C. X S.R.L., va schimba în tot sentinta în sensul ca va respinge cererea de chemare în judecata, ca neîntemeiata.
