Drept de proprietate Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)


SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 145/2012

Prin cererea înregistrată sub nr. 1016/199/31.08.2011 la Judecătoria Buhuşi, reclamanta B. M. a chemat în judecată pârâtul Oraşul Buhuşi prin Primar, pentru ca instanţa să constate că a dobândit prin uzucapiune, un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1000 mp, situat în Buhuşi, str. Orbic, nr. 382.

Cererea a fost legal timbrată, cu 1,6 lei timbru judiciar şi 32 lei taxă judiciară de timbru.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a stăpânit din anul 1950 până în prezent această suprafaţă de teren, comportându-se ca adevărata proprietară, fără a fi tulburată în posesie şi că pe el a construit mai multe imobile casă.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probelor cu martori şi expertiză topocadastrală, probe încuviinţate de instanţă.

Părţile au fost legal citate, prezentându-se în instanţă doar reclamanta, care a depus la dosar certificat fiscal.

Prin adresa nr. 23195/1.11.2011, pârâtul a precizat că reclamanta este înregistrată la Primăria oraşului Buhuşi pe baza propriei declaraţii, cu o suprafaţă de 500 mp, pentru care plăteşte taxe şi impozit şi că suprafaţa stăpânită de aceasta nu face parte din domeniul public sau privat al localităţii, nu s-au înregistrat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, ori pentru retrocedarea acestui imobil.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta stăpâneşte terenul în litigiu de peste 30 de ani, locuind de când s-a născut în casa situată pe acest teren. În tot acest timp, reclamanta a stăpânit terenul în mod continuu şi netulburat, terenul fiind îngrădit cu gard şi a plătit impozitele aferente.

Terenul este situat în oraşul Buhuşi, jud. Bacău, str. Orbic, nr. 382, are suprafaţa de 1000 mp, având o valoare totală de 12650 lei.

Situaţia de fapt a fost reţinută aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor S. I. şi G. D., care au relatat că reclamanta stăpâneşte terenul de când s-a născut şi că nu a fost niciodată tulburată în posesie. Suprafeţele, vecinătăţile şi valoarea terenului, au fost stabilite prin expertiza topocadastrală efectuată de ing. C. P..

În drept, cu privire la aplicarea legii, instanţa urmează a avea în vedere dispoziţiile art. 6 al. 1 şi 2 din , care reglementează principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzând că actele şi faptele juridice încheiate, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, generează efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, săvârşirii sau producerii lor.

În speţă posesia reclamantei fiind începută sub legea veche, instanţa va face aplicarea vechiului Cod Civil.

Constatând că reclamanta a stăpânit terenul în nume propriu, exercitând astfel o posesie utilă, pentru sine, pe o perioadă de peste 30 de ani, instanţa urmează ca, în temeiul art. 1890 şi urm. Cod Civil, să admită acţiunea şi să constate în consecinţă, că aceasta a dobândit prin efectul uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului.

În temeiul art. 274 al. 1 C. proc. civ., va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.