Dreptul de retenţie, ca drept real de garanţie imperfect, poate fi invocat fie pe cale de excepţie în litigiile privind restituirea bunului, caz în care, ca orice apărare, trebuie realizată în condiţiile art. 1141 alin. 2 din coroborat cu art. 118 din Codul de procedură civilă, fie pe calea unei contestaţii la a unei hotărâri privind restituirea, ori de câte ori dreptul de retenţie s-a născut ulterior hotărârii a cărei executare se cere.
Constatându-se că dreptul de retenţie nu operează de plin drept, ci trebuie să fie solicitat în mod expres, precum şi faptul că pârâţii nu l-au invocat în faţa instanţei de fond pe cale de excepţie, urmează a fi înlăturată apărarea acestora, cu atât mai mult cu cât ei nu pot opune celeilalte părţi o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să le fi fost recunoscut un drept de retenţie asupra apartamentului din care se solicită evacuarea lor.
(Decizia nr. 452 din 19 februarie 2003 – Secţia a IlI-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 5514 din 13.06.2002, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta G.R.L. împotriva pârâţilor VA. şi V.l. şi a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul situat la adresa precizată în acţiune.
A respins cererile privind executarea hotărârii în termen de 10 zile de la pronunţarea şi acordarea daunelor-interese de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 20157 din 24.11.1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, învestită cu formulă executorie, s-a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei, iar reclamantei G.R.L. i-a fost atribuit în natură imobilul în litigiu, fiind obligată la plata unei sulte în favoarea pârâtului.
Prin efectul hotărârii judecătoreşti sus-menţionate, reclamanta a devenit proprietară exclusivă a imobilului ce face obiectul cauzei.
Instanţa a constatat că pârâţii ocupă apartamentul proprietatea reclamantei fără a avea vreun titlu locativ care să justifice detenţia.
Susţinerile pârâţilor V.A. şi V.I., în sensul că pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti se află Dosarul nr. 3803/2002 ce are ca obiect reactualizare sultă şi stabilire drept de retenţie, astfel încât se impune respingerea acţiunii de evacuare, sunt neîntemeiate.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, a reieşit că reclamanta a achitat pârâtului suma de bani datorată cu titlu de sultă, în temeiul Sentinţei civile nr. 20157/1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin consemnare la C.E.C.
De altfel, hotărârea de ieşire din indiviziune nu stabileşte un drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea sultei în favoarea pârâtului, iar, în eventualitatea în care instanţa va dispune reactualizarea sultei, pârâtul beneficiază de privilegiul copărtaşului pentru garantarea executării obligaţiei.
Potrivit considerentelor expuse, având în vedere dispoziţiile art. 480 din Codul civil, instanţa a admis cererea de evacuare a pârâţilor din apartament, pentru lipsă de titlu.
Prin Decizia civilă nr. 2699 A din 27.11.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-pârâţi V.A. şi V.I., reţinând în esenţă că în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă că se impune evacuarea pârâţilor din apartamentul proprietatea reclamantei (ca urmare a partajului de bunuri comune realizat între aceasta şi pârâtul V.A.), în condiţiile în care aceştia nu au justificat existenţa nici unui titlu care să-i îndreptăţească să folosească acest bun şi, mai ales, întrucât pârâtului V.A. nu i s-a acordat un drept de retenţie asupra imobilului, până la plata sultei de către fosta soţie.
împotriva deciziei au formulat recurs apelanţii, criticând-o prin prisma motivelor de recurs prevăzute în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, în esenţă, s-a criticat faptul că instanţa de apel nu a reţinut că apelanţii trebuie să beneficieze de un drept de retenţie asupra apartamentului din care se cere evacuarea lor, până la achitarea integrală şi reactualizată a sultei ce le-o datorează intimata-reclamantă, drept de retenţie care se subînţelege şi care produce efecte de plin drept chiar dacă nu a fost solicitat instanţei de fond în mod expres.
în şedinţa publică din 19.02.2003, intimata-reclamantă, înainte de acordarea cuvântului pe fondul cauzei, a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că motivul invocat de către recurenţi nu se poate încadra în dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură civilă.
Recurenţii-pârâţi au invocat în aceeaşi şedinţă excepţia lipsei interesului reclamantei în promovarea acţiunii în evacuare, atât timp cât aceasta putea cere executarea silită a sentinţei civile irevocabile de partaj, prin care i s-a atribuit în lot apartamentul în litigiu.
Curtea a unit cele două excepţii cu fondul cauzei, iar potrivit dispoziţiilor art. 137 din Codul de procedură civilă, a analizat cu prioritate aceste excepţii pe care le-a respins ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs invocat de către recurenţi se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, atâta vreme cât recurenţii au susţinut că dreptul de retenţie operează în puterea legii, instanţele de fond şi de apel încălcând dispoziţiile legale care recunosc acest drept.
Faţă de aceste argumente, excepţia nulităţii recursului a fost respinsă ca nefondată, nefiind întrunite în cauză dispoziţiile art. 306 din Codul de procedură civilă.
în ceea ce priveşte lipsa de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, soluţia Curţii a fost de respingere ca nefondată a acesteia, având în vedere că prin Sentinţa civilă nr. 20157 din 24.11.1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, învestită cu formulă executorie, nu s-a dispus evacuarea pârâţilor din apartamentul atribuit reclamantei în proprietate.
încercarea reclamantei de a pune în executare hotărârea de partaj şi de a evacua pârâţii pe această cale s-a soldat cu neprimirea cererii de către judecătoresc, care, prin procesul-verbal din data de 17.01.2002, i-a pus în vedere reclamantei să solicite evacuarea pârâţilor printr-o acţiune adresată instanţei. Ca atare, Curtea a apreciat că reclamanta are interes în introducerea acţiunii în evacuare.
Pe fondul recursului, soluţia Curţii a fost de respingere a motivului de recurs invocat ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Dreptul de retenţie poate fi invocat fie pe cale de excepţie în litigiile privind restituirea bunului, dar, ca orice apărare, el trebuie invocat până la prima zi de înfăţişare, fie pe calea unei contestaţii la executare a unei hotărâri privind restituirea, ori de câte ori dreptul de retenţie s-a născut ulterior hotărârii a cărei executare se cere.
Curtea, constatând că dreptul de retenţie nu operează de plin drept (el trebuie să fie solicitat) şi constatând că pârâţii-intimaţi nu au invocat acest drept la instanţa de fond pe cale de excepţie, nu a primit apărarea formulată de recurenţi, cu atât mai mult cu cât recurenţii nu pot opune intimatei o sentinţă civilă irevocabilă prin care să le fi fost recunoscut un drept de retenţie asupra apartamentului în litigiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
