Prin decizia civilă nr.328/22.11.2010 pronunţată de T.Bc. în dosarul nr. 9184/180/2007 s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât G.E. împotriva sentinţei civile nr. 10866/2008 pronunţată de J.Bc. în dosarul nr. 9184/180/2007 în contradictoriu cu intimaţii R.L.
S-a respins cererea de majorare onorariu formulată de expert F.L. S-a stabilit onorariu definitiv de expert suma de 500 lei.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10866/03.12.2008, J. Bc. a admis în fond cererea de partaj formulată de reclamanta R.L. în contradictoriu cu pârâtul G.E., a admis în parte în fond cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant G.E. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă R.L., a respins capetele de cerere privind reţinerea la masa de partaj a sumei de 4000 dolari şi restituirea impozitului din cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant G.E. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă R.L., a constatat calitatea de soţi a părţilor, componenţa şi valoarea masei partajabile şi cotele de contribuţie a soţilor, a dispus sistarea stării de devălmăşie şi a atribuit apartamentul pârâtului-reclamant, a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte sultă egalizatoare în sumă de 72.028,32 lei, precum ? din contravaloarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrata la J. Bc. sub nr. 9184/180/2007 din 14.08.2007 reclamanta R.L. a chemat in judecata pe pârâtul G.E. pentru ca in baza probelor administrate instanţa sa dispună partajarea bunurilor comune dobândite de parţi in timpul căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
Acţiunea a fost legal timbrata.
In motivarea acţiunii reclamanta arata ca în timpul căsătoriei au cumpărat un apartament situat în municipiul Bc., strada 9 Mai, bl. 62, sc. C, apt.10, jud. Bc. compus din 3 camere şi dependinţe, că de 7 ani de zile pârâtul foloseşte în exclusivitate acest bun dar ea nu are altă motiv pentru care solicită atribuirea imobilului în lotul ei şi că fiecare dintre ei are o contribuţie de ? din acest imobil.
În susţinerea acţiunii reclamanta a depus înscrisuri la dosar şi a solicitat proba cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâtului, probe admise şi administrate de instanţă.
Pârâtul, legal citat, a fost reprezentat în instanţă de apărător ales şi a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care arată că este de acord cu partajul dar cu atribuirea apartamentului în lotul lui deoarece reclamanta a părăsit domiciliul comun şi a plecat în altă parte, că el a întreţinut singur apartamentul.
Prin cererea reconvenţională pârâtul-reclamant a solicitat introducerea la masa de partaj a sumei de 4.000 de dolari pe care i-a trimis în ţară şi pe care reclamanta i-a luat în momentul plecării precum şi contravaloarea impozitelor plătite de el. Mai arată că banii trebuiau folosiţi pentru renovarea apartamentului dar au fost cheltuiţi de pârâtă în scop personal iar impozitul trebuia suportat în mod egal de amândoi.
În susţinerea cererii reconvenţionale pârâtul-reclamant a depus înscrisuri la dosar şi a solicitat proba acte şi cu interogatoriul reclamantei-pârâte, probe admise şi administrate de instanţă.
Din actele si lucrările dosarului instanţa retine că:
Părţile au avut calitatea de soţi de la data 15.05.1981 până la data de 8.05.2000 când a rămas irevocabilă sentinţa civilă nr. 2260 din 24.03.2000 a J. Bc. prin care s-a desfăcut căsătoria lor.
În timpul căsătoriei părţile au dobândit împreună un apartament situat în municipiul Bc., strada 9 Mai, bl. 62, sc. C, apt.10, jud. Bc. după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr 329/9.03.1994, fila 7 dosar, urmând a fi reţinut la masa de partaj.
La dobândirea bunurilor comune instanţa apreciază că părţile au avut o contribuţie egală de 50% , după cum au arătat chiar acestea în cererile lor.
Instanţa nu a reţinut la masa de partaj suma de 4.000 de dolari solicitată de pârâtul-reclamant în cererea reconvenţională deoarece din răspunsurile date de reclamanta-pârâtă la interogatoriu nu rezultă faptul că ar fi existat această sumă de bani pe care să şi-o însuşească iar pârâtul-reclamant nu a produs alte dovezi în acest sens, cu toate că la termenul de judecată din data de 17.04.2008 instanţa a dispus amânarea cauzei pentru ca acesta să depună înscrisuri la dosar.
La data de 22.05.2008 instanţa a pronunţat o încheiere prin care a admis in principiu în parte acţiunea, a constatat ca părţile au avut calitatea de soţi de la data 15.05.1981 până la data de 8.05.2000 când a rămas irevocabilă sentinţa civilă nr. 2260 din 24.03.2000 a J. Bc. prin care s-a desfăcut căsătoria lor, ca masa de partaj se compune dintr-un apartament situat în municipiul Bc., strada 9 Mai, bl. 62, sc. C, apt.10, jud. Bc., s-a respins capătul de cerere din cererea reconvenţională de a se reţine la masa de partaj suma de 4.000 de dolari şi s-a constata contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor ca fiind egală.
In cauza s-a dispus si s-a efectuat o expertiza in construcţii – expert P.A. prin care a fost identificat si evaluat apartamentul in cauza, cu propuneri de lotizare in funcţie cotele-parţi, de posesia si opţiunea parţilor rezultând o valoare a apartamentului de 178.030 lei. Ulterior acesteia pârâtul-reclamant a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte valoarea rezultată, obiecţie ce a fost calificată drept apărare de fond şi care va fi analizată de instanţă în cele ce urmează.
Din raportul de expertiză rezultă faptul că expertul a evaluat apartamentul în funcţie de preţul de circulaţie, rezultând o valoare iniţială de 135.902,50 lei. La această valoare expertul a mai adăugat indici de individualizare care însumează 31% din valoare, rezultând o sumă finală de 178.030 lei. Analizând aceşti indici instanţa constată că a fost reţinut +25% din valoare ţinând cont de informaţiile preluate telefonic de la agenţiile imobiliare, indice care este apreciat de instanţă ca fiind pur subiectiv şi care provine de la terţe persoane care nu au neapărat calificarea de a evalua un bun. Atât timp cât aceste informaţii nu sunt susţinute de dovezi concrete care să reflecte preţul de piaţă al zonei, instanţa va înlătura acest indice, constatând în acelaşi timp că restul indicilor au fost reţinuţi în mod corect pe baza informaţiilor preluate în mod nemijlocit de expert.
În consecinţă masa de partaj are valoarea de 144.056,65 lei iar fiecărei părţi îi revine în mod egal o cotă valorică de 72.028,32 lei.
La atribuirea bunului instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 673^9 din care prevăd că „ La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.” Din răspunsurile părţilor la interogatorii instanţa reţine faptul că din motive personale reclamanta-pârâtă a părăsit domiciliul conjugal iar în acesta a rămas pârâtul-reclamant, de unde rezultă că acesta s-a ocupat de acesta din acel moment. În acelaşi timp din expertiza efectuată instanţa reţine faptul că bunul imobil nu este comod partajabil în natură, fără a se aduce atingere dreptului de proprietate a părţilor.
Faţă de cele expuse mai sus instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei-pârâte şi tot în parte cererea reconvenţională şi a atribuit apartamentul pârâtului-reclamant, cu obligaţia corelativă a acestuia de a plăti reclamantei-pârâte sultă egalizatoare în sumă de 72.028,32 lei.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea impozitului solicitat prin cererea reconvenţională instanţa l-a respins motivat de faptul că din probele din dosar nu rezultă faptul că doar pârâtul-reclamant ar fi suportat contravaloarea impozitelor la casă, nu a precizat nici perioada pentru care se solicită pentru a se putea determina dacă aceste impozite au vizat perioada în care au coabitat sau cea în care erau deja separaţi în sau în drept.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă instanţa a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 376,19 lei reprezentând ? din cheltuielile de judecată efectuate de către aceasta ( 20 lei taxă judiciară de timbru, 0,30 lei timbru judiciar, 450 lei onorariu expert şi 300 lei onorariu de avocat).”
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat în termen legal apel, motivat prin cererea de apel şi legal timbrat, criticând modalitatea de soluţionare a cererii reconvenţionale, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 4000 dolari şi a impozitului pe clădire.
În motivarea apelului, s-a arătat, în esenţă, că a dovedit prin declaraţia reclamantei depusă la dosar existenţa sumei şi faptul că reclamanta şi-a însuşit-o la plecarea din ţară, iar din chitanţele depuse la dosar rezultă că pârâtul a trimis aceşti bani din Israel, pentru a fi folosiţi la renovarea apartamentului. Ca atare, se impunea reţinerea la masa de partaj a acestei sume. În ceea priveşte impozitul pe clădire, se arată că din anul 2000, când a plecat pârâta, doar pârâtul s-a ocupat de plata acestuia şi, fiind o datorie comună, se impune a fi suportat de ambii pentru sumele datorate până la rămânerea irevocabilă a sentinţei de partaj.
La termenul de judecată din 01.06.2009, apelantul şi-a completat oral motivele de apel, arătând că este nemulţumit de supraevaluarea apartamentului bun comun.
La termenul de judecată din 26.04.2010, apărătorul apelantului a arătat că renunţă la motivul de apel vizând impozitul pe clădire, fără a depune însă judiciară specială.
Legal citată, intimata nu s-a prezentat la judecată şi nu a formulat întâmpinare
În apel, s-a administrat proba cu expertiza tehnică construcţii, raportul de expertiză efectuat de expert fiind depus la dosarul cauzei.
Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul reţine următoarele:
Apelul nu este fondat.
Instanţa de fond a respins cererea reconvenţională având ca obiect suma de 4000 de dolari şi impozitul de clădire prin încheierea de admitere în principiu pronunţată la data de 22.05.2008, or din declaraţia de apel rezultă că apelantul a înţeles să atace doar sentinţa pronunţată în cauză.
Pe de altă parte, declaraţia reclamantei, aflată la fila 44 şi care ar reprezenta un act recognitiv al creanţei reclamantului, datează din 24.12.1999, astfel încât pretenţiile apelantului sunt prescrise, însă fiind învestită cu apelul acestuia instanţa nu a invocat această excepţie ca motiv de apel de ordine publică.
De-asemenea, apelantul a depus acest înscris la termenul la care cauza a fost soluţionată pe fond, moment la care prima instanţă nu mai putea reveni asupra încheierii de admitere în principiu care are caracter interlocutoriu.
Chiar de s-ar admite că apelantul se încadrează în termenul de prescripţie, instanţa apreciază că primirea acestei sume de către reclamantă în timpul căsătoriei şi folosirea ei în alte scopuri decât cel pentru care au fost trimişi de către pârât nu implică în mod univoc existenţa unui drept de creanţă în patrimoniul reclamantului, deoarece nu s-a făcut dovada că pârâta a folosit banii în interes personal.
În ceea ce priveşte motivul de apel vizând impozitul pe clădire, deşi nu poate lua act de renunţarea apelantului la acesta în lipsa unei procuri speciale, instanţa constată că pretenţiile reclamantului sunt parţial prescrise, parţial nedovedite, nefiind făcută dovada achitării impozitului exclusiv de către apelant.
Nefondat apare a fi şi motivul referitor la supraevaluarea apartamentului. Astfel, din sentinţa apelată rezultă că prima instanţa a ţinut cont de obiecţiunile formulate de către reclamant şi reapreciat valoarea apartamentului, înlăturând în mod corect indicele de +25 % reţinut de expert, cu titlu de „informaţii preluate de la agenţii imobiliare”, reţinând o valoare de 144.056, 65 lei.
Valoarea găsită de expertul construcţii ce a efectuat expertiza în apel este de 120.000 lei, o valoare sensibil egală cu cea reţinută de prima instanţă, având în vedere şi deprecierea valorii imobilelor din 2008 şi până în prezent, depreciere, care nu justifică schimbarea în parte a sentinţei sub acest aspect, deoarece, având în vedere tendinţele ciclice ale economiei, este posibil ca peste o anumită perioadă de timp, apelantul să poată valorifica apartamentul pentru o valoare mai mare.
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a respins apelul ca nefondat.
Instanţa a respins cererea de majorare a onorariul de expert, deoarece expertul nu a justificat sumele cerute suplimentar, stabilindu-se onorariu definitiv de expert pentru suma de 500 de lei.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs apelantul G.E., recurs înregistrat pe rolul C. A. Bc. sub nr. 9184/180/2007.
A fost criticată soluţia instanţei de apel pentru următoarele considerente:
– greşit nu a fost reţinută în masa de partaj suma de 4000 dolari;
– trebuia reţinută valoarea apartamentului aşa cum a rezultat din expertiza efectuată în apel, atâta timp cât era o diferenţă de 20% raportat la valoarea stabilită în expertiza efectuată la prima instanţă.
Instanţa a invocat din oficiu excepţia tardivităţii promovării recursului, pe care o va analiza cu prioritate prin prisma dispoziţiilor art.137 Cod Procedură Civilă.
Potrivit dispoziţiilor art.301 Cod procedură civilă – „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.
În speţă, decizia T. Bc. nr. 328/22.11.2010 a fost comunicată către recurentul G.E. la data de 09.02.2011 – conform dovezii de comunicare aflată la fila 65 dosar apel.
Potrivit art.100 Cod Procedură Civilă arătările procesului verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură cu privire la anul, luna şi ziua când a fost încheiat sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de către cel ce le-a încheiat. Aşadar, menţiunile cu privire la data la care s-a făcut comunicarea hotărârii, în lipsa înscrierii în fals, nu poate fi combătută prin alte mijloace de probaţiune, deci nici de adresa fără număr din 02.05.2011 întocmită de factorul poştal G.C.
Întrucât legea nu permite dovada contrarie decât ca urmare a înscrierii în fals, pe care partea nu a exercitat-o, Curtea urmează să verifice îndeplinirea termenului de exercitare a căii de atac în raport de data încheierii procesului-verbal, respectiv 09.02.2011.
Recursul a fost promovat la data de 10.03.2011 – conform datei de pe cererea de recurs (vezi fila 3 dosar recurs).
Potrivit dispoziţiilor înscrise în art.103 Cod Procedură Civilă „neexecutarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termen legal atrage decăderea „ , considerent pentru care văzând dispoziţiile art.301 Cod procedură civilă va fi respins ca tardiv recursul, termenul legal de 15 zile fiind depăşit.
