Potrivit art. 1 din Legea nr. 9/1998, republicată, au dreptul la compensaţii cetăţenii români prejudiciaţi şi moştenitorii legali ai acestora, iar potrivit art. 4 alin. (1), persoanele îndreptăţite vor depune în acest sens cereri însoţite de acte doveditoare.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 700 şi 701 alin. 1 din Codul civil cu dispoziţiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 9/1998, republicată, rezultă că acest act normativ nu protejează pe moştenitorii care nu au depus cerere. Ca atare, nu se poate considera că pârâtul a eludat dispoziţiile Legii nr. 9/1998, republicată, în condiţiile în care nu a indicat în cerere pe toţi moştenitorii îndreptăţiţi, iar prin hotărârea emisă de comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a primit în totalitate compensaţiile băneşti.
(Decizia nr. 2442 din 17 noiembrie 2003 – Secţia a lV-a civilă)
Prin acţiunea introdusă la Judecătoria Olteniţa la data de 15.11.2002, reclamanţii T.M., B.M., C.l. şi R.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.G. ca instanţa de judecată să constate deschisă succesiunea de pe urma autorilor pârâţilor C.Ş., decedat la data de 15.06.1969, C.N., decedată la data de 12.02.1945 şi B.D., decedată la data de 18.03.1975, să se constate că masa succesorală se compune din suma de 450.663.338 lei, reprezentând compensaţii băneşti pentru imobilul situat în judeţul Durostor, Bulgaria, să se constate calitatea de moştenitor, actele succesorale, să se dispună ieşirea din indiviziune şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul situat în Bulgaria a aparţinut autorilor pârâţilor C.Ş. şi C.N. în baza Legii nr. 9/1998, numai pârâtul a fost cel care a formulat cerere pentru primirea compensaţiilor băneşti, fără a declara că există şi alţi moştenitori, motiv pentru care Comisia judeţeană Călăraşi, prin Hotărârea nr. 122/2000, a admis această cerere, iar pârâtul a primit întreaga sumă de 450.663.388 lei.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefiind întemeiată, motivat de faptul că reclamanţii nu au acceptat succesiunea în termen şi nici nu pot beneficia de prevederile Legii nr. 9/1998, republicată, deoarece doar reclamantul a fost cel care a depus cerere la comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Reclamanţii au depus un răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată; având în vedere faptul că unul din moştenitori a depus cerere în baza Legii nr. 9/1998, această cerere profită tuturor moştenitorilor şi îi repune pe aceştia în termen ca şi cum ar fi făcut cerere în nume personal.
Prin Sentinţa civilă nr. 4034 din 23.12.2002, Judecătoria Olteniţa a admis acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtului; a constatat deschisă succesiunea defuncţilor C.Ş., decedat la 15.06.1969, şi C.N., decedată la 12.02.1945, ambii cu ultimul domiciliu în comuna Chirnogi, judeţul Călăraşi; a constatat faptul că masa succesorală se compune din suma de 450.663.338 lei, reprezentând compensaţiile băneşti pentru imobilul din judeţul Durostor, Bulgaria, şi că moştenitori sunt T.M., C.G. şi B.D., fiecare cu câte o cotă de 1/3. A constatat deschisă succesiunea defunctei B.D., decedată la 18.03.1975; a constatat faptul că masa succesorală se compune din cota de 1/3 din suma de 450.663.388 lei şi că moştenitorii sunt reclamanţii B.M., C.l. şi R.E., fiecare cu câte o cotă de 1/3; a dispus ieşirea din indiviziune şi s-a atribuit reclamantei T.M. şi pârâtului C.G. câte 150.221.129 lei, iar pârâţilor B.M., C.l. şi R.E. câte 50.073.709 lei pentru fiecare; a fost obligat pârâtul C.G. la plata a 150.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul C.G., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, având în vedere lipsa calităţii reclamanţilor de moştenitori, dreptul nefiind exercitat de către aceştia în termenul prevăzut de dispoziţiile legii speciale, nr. 9/1998, republicată, pârâtul fiind unicul acceptant.
Tribunalul Călăraşi, prin Decizia civilă nr. 119/A din 8.04.2003, a admis apelul pârâtului şi a modificat sentinţa, în sensul că a admis excepţia lipsei procesuale active invocată de pârât şi a respins acţiunea.
Prin considerentele deciziei, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 9/1998, republicată, au dreptul la compensaţii cetăţenii români prejudiciaţi, prin moştenitorii legali ai acestora, iar, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1), persoanele îndreptăţite vor depune în acest sens cereri însoţite de actele doveditoare.
S-a apreciat că, în cauză, la momentul apariţiei actului normativ menţionat existau mai mulţi moştenitori, iar compensaţia nu a fost solicitată de toţi, iar, pe de altă parte, după adoptarea hotărârii nu au apărut noi persoane cu vocaţie succesorală, intimaţii pierzând deja vocaţia prin renunţarea tacită sau prin neacceptarea prescripţiei în termenul de 6 luni.
împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii T.M., B.M., C.l. şi R.E. la 16.06.2003, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă.
Recurenţii au susţinut că dispoziţiile art. 700 din Codul civil nu-şi găsesc aplicarea în domeniul Legii nr. 9/1998, întrucât în toate cazurile au trecut mai mult de 6 luni de la decesul persoanelor care au deţinut bunuri în Bulgaria.
S-a arătat că dreptul de a solicita compensaţii în baza Legii nr. 9/1998 s-a născut din momentul adoptării acestui act normativ, realizându-se astfel o repunere în termenul de acceptare a succesiunii a persoanelor îndreptăţite.
Ca atare, s-a considerat că actul normativ menţionat protejează şi pe moştenitorii care nu au depus cerere, decăderea operând numai cazul în care nici unul dintre moştenitori nu a formulat cerere.
Totodată, s-a considerat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală atunci când nu a dorit să sancţioneze atitudinea intimatului, constând în eludarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, republicată, în condiţiile în care nu a indicat în cerere pe toţi moştenitorii îndreptăţiţi.
Ultima critică a vizat motivarea contradictorie a deciziei recurate, întrucât s-a reţinut ca idee esenţială acceptarea aplicării cu prioritate a Legii nr. 9/1998, republicată, şi concomitent s-a făcut trimitere la dreptul comun.
Intimatul C.G. a formulat întâmpinare la 26.09.2003, solicitând respingerea recursului.
Ca urmare a decesului numitului B.M. la 1.03.2003, s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestui recurent, faţă de împrejurarea că la data declarării recursului acesta nu-şi mai putea exercita drepturile procesuale.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile invocate, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
în mod temeinic şi legal, instanţa de apel a constatat că acţiunea a fost promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât, în raport de dispoziţiile Legii nr. 9/1998, republicată, art. 7 alin. (7) teza II, instanţa civilă este cea care trebuie să soluţioneze litigiile ivite între moştenitorii ce ar fi avut dreptul la compensaţii după emiterea hotărârii comisiei centrale de aplicare a Legii nr. 9/1998.’
Recurenţii-reclamanţi şi-au pierdut calitatea procesuală activă, după expirarea termenului prevăzut de art. 4 şi 11 din Legea nr. 9/1998, republicată, în sensul în care au fost decăzuţi din dreptul de opţiune succesorală, şi, pe cale de consecinţă, şi-au pierdut dreptul cu efect retroactiv.
Dezbaterea succesiunii autorilor recurenţilor-reclamanţi a avut loc la data apariţiei Legii nr. 9/1998, şi nu ulterior primirii compensaţiilor de către unul dintre moştenitorii acceptanţi.
Faptul că acţiunea a fost promovată în temeiul art. 653 alin. 1 din Codul civil, care se referă la intrarea în posesie a moştenirii, nu conduce la concluzia că moştenitorii sezinari se pot sustrage dispoziţiilor art. 700 din Codul civil, care instituie regula prescriptibilităţii dreptului de a accepta succesiunea.
Coroborând dispoziţiile menţionate cu dispoziţiile Legii nr. 9/1998, republicată, este evidentă lipsa capacităţilor procesuale active a recurenţilor-reclamanţi, dedusă din împrejurarea că au renunţat de bună-voie la dreptul de a solicita compensaţii în temeiul Legii nr. 9/1998.
Critica formulată în sensul menţionat prin motivele de recurs este neîntemeiată, instanţa de apel apreciind în mod corect că recurenţilor-reclamanţi le-a fost pusă excepţia decăderii din drept ce a operat raportat la dispoziţiile art. 701 alin. 1 din Codul civil şi la dispoziţiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 9/1998, republicată.
Totodată, Curtea a apreciat ca neîntemeiată şi critica formulată pe ultimul motiv de recurs şi întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, reţinând că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura pricinii.
Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că decizia recurată este legală şi temeinică şi s-a respins recursul ca nefondat.
