– Art.100 Codul familiei şi art. 31 alin. 3 din Legea 272/2004
Potrivit art. 100 C. familiei copilul minor locuieşte cu părinţii săi. Daca părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide de comun acord la care dintre ei va locui copilul. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului.
Potrivit art. 100 C. familiei copilul minor locuieşte cu părinţii săi. Daca părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide de comun acord la care dintre ei va locui copilul. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului.
Conform art. 31 alin. 3 din Legea 272/2004 în cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului şi potrivit art. 33 copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
Conform art. 31 alin. 3 din Legea 272/2004 în cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului şi potrivit art. 33 copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 19.05.2010, reclamanta X, a chemat în judecată pe pârâtul Y, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună încredinţarea minorei Z, spre creştere şi educare către reclamantă precum şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei.
În motivare, reclamanta a arătat că a avut cu pârâtul o relaţie de concubinaj de aproximativ 6 ani în urma căreia s-a născut minora, relaţie ce s-a încheiat în urmă cu aproximativ 3 ani, minora aflându-se în prezent în îngrijirea mamei.
Reclamanta a mai arătat că la creşterea minorei este ajutată de bunicii materni, copilul fiind bine îngrijit, sănătos şi având rezultate foarte bună la învăţătură. De asemenea, aceasta a învederat că în prezent lucrează în Spania, unde are un loc de muncă stabil şi de unde trimite lunar bani şi hăinuţe pentru minoră, aceasta fiind îngrijită efectiv de bunica maternă.
De asemenea, reclamanta a susţinut că pârâtul, deşi locuieşte în comună, nu are un loc de muncă, nu s-a mai interesat de minoră de aproximativ 3 ani şi nu a contribuit la întreţinerea acesteia în toată această perioadă.
Referitor la capătul de cerere privind stabilirea unei pensii de întreţinere, s-a arătat că este vorba despre un drept al minorei de care reclamanta nu poate dispune într-un alt mod.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi ancheta socială.
Deşi legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare.
Fiind prezent la termen, pârâtul a arătat că este de acord cu primul capăt de cerere, respectiv încredinţarea minorei către reclamantă, spre creştere şi educare, însă, nu este de acord cu obligarea sa la plata unei pensii de întreţinere deoarece nu realizează venituri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Din certificatul de naştere rezultă că minora are ca părinţi pe X şi Y.
Din referatul de anchetă socială efectuat în cauză la domiciliul reclamantei, rezultă că imobilul în care locuieşte în prezent minora este proprietatea bunicilor materni şi se respectă regulile de igienă şi curăţenie a locuinţei.
Totodată se reţine, din analiza referatului de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului că imobilul în care acesta locuieşte este proprietatea părinţilor şi se respectă regulile de igienă şi curăţenie a locuinţei.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care este constantă în a aprecia că, pentru un părinte şi copilul său, faptul de a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar masurile care împiedică acest lucru constituie o ingerinţa în dreptul protejat de articolul 8 al Convenţiei – Cauza Eriksson C. Suediei, hotărârea din 22.06.1989.
Având în vedere probatoriile administrate în cauza, textele de lege invocate, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, vârsta minorei, opinia anchetei sociale, instanţa apreciază că este numai în interesul copilului ca aceasta sa fie încredinţată spre creştere, îngrijire şi educare mamei, astfel că se va admite cererea formulată de aceasta.
Potrivit. disp. art. 86 alin. 1 din C. fam. obligaţia de întreţinere există între parinţi şi copii, iar în baza alin. 3 din acelaşi articol, descendentul, cat timp este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se afla.
În baza art. 101 alin. 1 din C. fam. părinţii sunt obligaţi să îngrijească de copil iar potrivit alin. 2 din acelaşi articol, părinţii sunt obligaţi să crească copilul, îngrijind de sănatatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia.
Conform art. 107 din C. fam. copilul minor este întreţinut de părinţii săi.
În ceea ce priveşte cuantumul obligaţiei de întreţinere instanţa are în vedere prevederile art. 94 din Codul familiei, potrivit cărora întreţinerea se acordă potrivit cu nevoile celui care o cere şi cu mijloacele celui care o acordă, trebuind totodată să fie respectate limitele întreţinerii ce urmează a fi acordată de părinte din venitul sau din muncă, prev. de art. 94 din Codul familiei.
Fiind îndeplinite aceste cerinţe legale, instanţa va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere se vor avea în vedere şi prevederile art. 94 alin. 3 C.fam. potrivit cărora când întreţinerea este datorată de părinţi ea se stabileşte până la o pătrime din când întreţinerea se datorează pentru un copil.
În raport de faptul ca din probele administrate rezultă că pârâtul nu are un loc de munca, instanţa va admite solicitarea reclamantei şi va calcula pensia de întreţinere datorată în baza venitului minim pe economie.
Ca urmare, în temeiul art. 86 coroborat cu art. 101 din Codul familiei, pârâtul va fi obligata la plata unei pensii de întreţinere în favoarea, raportată la venitul minim pe economie, în cuantum de 110 lei lunar, cu începere de la data introducerii cererii, respectiv 19.05.2010 şi până la majoratul minorului.
