Dreptul familiei. Legături personale cu minorul. Cerere reconvenţională având ca obiect plata restantă a pensiei de întreţinere. Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)


În solutionarea cererii principale s-a retinut ca este dreptul celuilalt parinte caruia nu i-a fost încredintat copilul de a pastra legaturi personale cu acesta ,iar pe de programul propus de reclamanta a fost stabilit de instanta ca fiind unul în interesul superior al copilului.

Totodata apararea pârâtului cât priveste programul de vizitare din actiunea principala a fost retinuta ca lipsita de temei ,având în vedere conditionarea programului de vizitare de plata restanta a pensiei de întretinere,pentru care partea are la îndemâna alte cai legale.

În solutionarea cererii reconventionale în sensul respingerii, s-a avut în vedere ca partea reconvenienta este în posesia unui titlu executoriu prin care reclamanta a fost obligata la plata pensiei de întretinere, astfel ca pentru plata restanta a sumei cu titlu de de întretinere partea interesata are calea executarii silite.