Prin sentinţa civilă nr. 1124 din 9 iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Reghin s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâta C.M.D. şi s-a respins cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională C.M.D., în contradictoriu cu paratul reconvenţional P.C. şi s-a stabilit programul de vizitare a minorei P.C.M. de către reclamant astfel:
– în prima şi a treia săptămână din fiecare luna de vinerea de la ora 18,00 şi până duminica la ora 17,00 cu ridicarea minorei de către reclamant,
– o săptămână în vacanţa de iarnă, cu ridicarea minorei de către reclamant,
– o săptămână în vacanţa de primăvară cu ridicarea minorei de către reclamant,
– o luna în vacanţa de vară, cu ridicarea minorei de către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre judecătoria a reţinut că părţile au fost căsătorite, căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentinţa civilă nr. 615 din 23.05.2007 a Judecătoriei Reghin, prin care s-a dispus încredinţarea minorei P.C.M., mamei şi a fost stabilită o de întreţinere în favoarea acesteia şi în sarcina reclamantului, pârât-reconvenţional, în sumă de 110 lei lunar. În urma administrării probelor instanţa a reţinut că relaţiile dintre părţi sunt tensionate, conflictul acestora afectând în mod grav minora.
S-a mai reţinut că din materialul probator administrat în cauză precum şi din întreaga atitudine procesuală a pârâtei, reclamante reconvenţionale rezultă faptul că aceasta încearcă să împiedice pe reclamant să menţină legăturile personale cu minora astfel că a admis acţiunea acestuia. La stabilirea în concret a acestuia s-a ţinut seama atât de vârsta minorei, care impune prezenţa figurii paterne în această perioadă cât şi de interesul superior al minorei care în vederea unei dezvoltări armonioase necesită prezenţa aceleiaşi figuri cu regularitate şi fără interferenţa mamei.
Referitor la acţiunea reconvenţională s-a reţinut că potrivit înscrisurilor depuse la dosar pârâtul-reconvenţional nu realizează venituri de la S.C. C. HT S.R.L. iar reclamanta-reconvenţională nu a făcut dovada altor venituri realizate de către acesta. Ţinând seama de faptul că pârâtul-reconvenţional nu realizează venituri mai mari şi mai are în întreţinere un minor, instanţa constata ca nu se poate proceda la majorarea cuantumului pensiei de a respins cererea.
Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta cerând schimbarea acesteia în sensul admiterii în parte a acţiunii principale şi a admiterii acţiunii reconvenţionale.
Prin decizia civilă nr. 148/25 mai 2010, Tribunalul Mureş a respins ca nefondat apelul declarat de C.M.D., împotriva sentinţei civile nr. 1124 din 9 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Reghin.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 43 alin. 3 Codul familiei, stabilind un program de vizitare a minorei de către tată care să permită acestuia să vegheze la creşterea, educarea, învăţătura acesteia. La stabilirea modalităţii concrete de vizitare s-a ţinut seama de relaţiile tensionate dintre părţi, de ostilitatea pârâtei-apelante faţă de păstrarea legăturilor personale dintre tată şi fetiţă, care excludeau modalitatea de vizitare la domiciliul pârâtei. Motivele de apel invocate de apelantă, în încercarea de restrângere a programului de vizitare, nu sunt fondate. Vârsta minorei permite ca aceasta să îşi petreacă mai mult timp cu tatăl, acest lucru fiind benefic dezvoltării sale. Nu se poate susţine că prin fixarea programului de vizitare a minorei ar fi afectat programul şcolar sau recreativ al acesteia, acesta purtând continua şi în timpul în care minora se află în vizită la tată. Raportul de evaluare a situaţiei minorei, întocmit de D.G.A.S.P.C. Mureş la solicitarea apelantei ( „necesar în demersurile pe care mama le va întreprinde pentru formularea recursului împotriva sentinţei civile nr. 1124/2009 a Judecătoriei Reghin” ) nu are nici o relevanţă în cauză pentru că nu cuprinde nici o concluzie referitoare la relaţia dintre tată şi fiică, la posibila afectare a minorei în urma programului de vizitare fixat. Acesta relevă doar aspecte cunoscute ( relaţia tensionată dintre părţi, faptul că minora este în grija efectivă a bunicii materne, apelanta locuind în timpul săptămânii în Sovata, unde are locul de muncă, că intimatul nu o vizitează pe minoră, fără a se preciza însă dacă i se permite efectiv acest lucru, dincolo de declaraţiile apelantei şi ale mamei acesteia ).
În privinţa cererii de majorare a pensiei de întreţinere, soluţia judecătoriei, de respingere a acesteia, este corectă. Nu s-a făcut dovada că intimatul realizează venituri mai mari decât cele avute în vedere la data stabilirii obligaţiei de întreţinere.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal recurs, pârâta, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de către aceasta împotriva sentinţei civile nr. 1124/9 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Reghin.
În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pârâta a arătat că instanţele nu au ţinut seama de prevederile art. 97 alin. 2 Codul familiei, ce prevăd că drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor.
În cauză, a arătat recurenta nu este în interesul minorei P.C.M., elevă în clasa I, cu un program şcolar şi extraşcolar ordonat, să-şi petreacă fiecare prima şi a treia săptămână de vineri de la orele 1800 până duminică orele 1700 la tatăl reclamant. Nici condiţiile locativ şi nici situaţia familială a reclamantului nu sunt propice pentru ca fetiţa să-şi facă temele într-un mediu străin. Mai mult fetiţa nu doreşte să lipsească de acasă fără mamă sau fără bunica maternă.
În ceea ce priveşte programul de vacanţă stabilit de instanţă, situaţia este aceeaşi, dat fiind că fetiţa nu doreşte să lipsească din casa mamei.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului, arătând că în mod corect, instanţa de apel a fixat programul de vizitare, programul de vizitare propus de pârâtă ar determina ca acesta să nu poată fii respectat dat fiind faptul că reclamantul locuieşte în altă localitate.
Examinând decizia atacată în raport cu motivul de recurs invocat, prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea de Apel reţine următoarele:
În cadrul ocrotirii părinteşti, deplina egalitate în drepturi a părinţilor în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de copiii minori reprezintă unul dintre principiile de bază ale Codului familiei prev. de art.97 alin.1. Exercitarea drepturilor părinteşti este obligatoriu a fi făcută numai în interesul copiilor minori.
În ceea ce priveşte dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul, art. 43 alin. 3 Codul familiei, conţine o dispoziţie de principiul potrivit căreia părintelui căruia nu i-a fost încredinţat spre creştere şi educare minorul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională. În această privinţă, drepturile părinţilor sunt egale plecându-se de la premisa că ambii părinţi depun toate diligenţele ca dezvoltarea copilului lor minor să aibă loc în cele mai bune condiţii.
În ceea ce priveşte modalitatea concretă de exercitare a drepturilor de vizitare, instanţele de judecată sunt obligate să ţină seama doar de interesul superior al copilului.
În cauză, astfel cum au reţinut şi instanţa de fond şi cea de apel, vârsta minorei îi permite acesteia să-şi petreacă mai mult timp doar în compania tatălui. Acest lucru este benefic tocmai pentru ca, din chiar susţinerile pârâtei, minora la acest moment nu doreşte să plece de lângă mama şi bunica maternă. Doar prin fixarea unui program de vizitare care să ofere reclamantului posibilitatea de a-şi petrece mai mult timp cu propriul copil, se poate determina creerea sau aprofundarea unei relaţii de ataşament specific între părinte-copil. Prezenţa mamei, cu care reclamantul se află în relaţii tensionate, nu poate fi benefică exercitării relaţiilor personale între tată şi fiica acestuia, pentru dezvoltarea unei relaţii calde şi apropiate între cei doi.
Cu toate acestea, dat fiind programul şcolar încărcat al minorei, activităţile extraşcolare la care aceasta participă, instanţa de recurs apreciază că este deopotrivă în interesul minorei şi de asemenea în scopul menţinerii unor raporturi personale fireşti între reclamant şi minoră ca programul de vizitare să se desfăşoare în următoarea modalitate: în prima şi a treia săptămână din luna de sâmbătă ora 1000 până duminica ora 1700, cu ridicarea minorei. În acest fel, până la momentul ridicării minorei, aceasta se poate pregăti pentru săptămâna ce urmează.
În ceea ce priveşte programul stabilit în perioada vacanţelor, instanţele de fond şi de apel au apreciat în mod corect, îndreptăţirea reclamantului la obţinerea unui timp rezonabil pentru exercitarea drepturilor părinteşti, astfel ca acestea să nu devină unele pur formale.
Faţă de considerentele arătate, ţinând seama de limitele recursului fixate prin declaraţia de recurs, în temeiul prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursul şi va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului pârâtei şi schimbarea sentinţei civile nr. 1124/9.07.2009 pronunţată de Judecătoria Reghin, în sensul mai sus arătat.
