Potrivit art. 3 din Lega nr. 312/2005 cetăţeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru persoanele juridice române.
Secţia civilă – Decizia civilă nr.191/A/16 decembrie 2010
Prin contestaţia formulată de contestatorii K.J., H.L.U., H.M.U., H.J. în contradictoriu cu intimatul Primarul mun. Sibiu, înregistrată iniţial sub nr. 3488/85/2009, s-a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2496/2.09.2009 emisă de intimat şi obligarea acestuia să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie în natură întregul imobil înscris în C.F. nr. 23874 Sibiu nr. top 474/II, 476/II şi cota de 82% din terenul de 511 mp precum şi din celelalte părţi comune aflate în indiviziune forţată în cote legale de moştenire. Să fie obligat intimatul să facă propunere de acordare de despăgubiri pentru întregul imobil înscris în C.F. nr. 23873 Sibiu nr. top 474/I, 476/I cu părţile comune indivize în cotă de 82% , în cote legale de moştenire. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată în esenţă că în mod nelegal s-a respins notificarea pentru cota de 1/3 părţi din imobilul înscris iniţial în C.F. nr. 923 Sibiu aparţinând antecesoarei lor H.W.D., pe considerentul că această cotă a trecut în proprietatea statului prin renunţare la proprietate, similară i şi că nu deţine o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care să se fi admis acţiunea în anularea sau constatarea nulităţii donaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 1210/21.12.2009 pronunţată în cauză s-a respins contestaţia formulată, reţinându-se în esenţă că în speţă este incident art. 2 lit. c din Legea nr.10/2001, astfel că, în prealabil, era necesar a se constata nulitatea declaraţiei de renunţare la proprietate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel contestatorii, iar prin decizia civilă nr. 27/A/25.02.2010 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, reţinându-se în esenţă că instanţa nu a soluţionat fondul cauzei, respectiv nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. 1768/85/2010.
Prin sentinţa civilă nr.630/2010 Tribunalul Sibiu a admis în parte contestaţia formulată şi a dispus următoarele:
– a anulat dispoziţia nr.2496/2.09.2009 emisă de intimat pe care l-a obligat să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie în natură întregul imobil construcţii compus din apartament nr. 2 şi cota de 18% din părţile comune indivize, mai puţin cota de teren de 18% aferentă acestui apartament. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus să se propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire al despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, pentru întregul imobil construcţii. A fost respinsă cererea de restituire în natură a cotei de 18% teren din C.F. colectivă nr. 923 Sibiu aferent apartamentului II pentru care s-a stabilit un drept special de folosinţă în favoarea contestatorilor, în aceleaşi cote legale de moştenire mai sus menţionate.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut următoarele:
Faţă de criticile dispoziţiei formulate de contestatori în calitate de persoane îndreptăţite inclusiv la această cotă de 1/3, instanţa a avut în vedere că, indiferent dacă declaraţia autentică de renunţare a fost sau nu semnată de fosta proprietară (o copie cum este cea depusă la dosar nu se putea face cu reproducerea semnăturii în anul 1968), în realitate, renunţarea la proprietate era un act unilateral care se cerea celor ce doreau să-şi stabilească domiciliul în altă ţară, anterior Decretului nr. 223/1974. Un astfel de act nu poate fi asimilat cu donaţia care este un contract bilateral, consensual, pentru valabilitatea căruia era necesară îndeplinirea mai multor cerinţe,care în speţă nu se regăsesc.
În acest caz, restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii nu poate fi condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a actului, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile unei donaţii legal încheiate, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din L. nr.10/2001, doar în acest din urmă caz în care donaţiile au fost încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 Cod civil, se cere o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de anulare.
Apoi, s-a observat că imobilul înscris iniţial în C.F. nr. 923 Sibiu nr. top 474, 476 a fost dezmembrat în două apartamente. Doar apartamentul II poate fi retrocedat în natură, terenul şi celelalte părţi indivize aferente acestui apartament fiind potrivit situaţiei de C.F. în cotă de 18% din cele cuprinse în C.F. colectivă nr. 923 Sibiu. Pentru apartamentul I înstrăinat în baza L. nr. 112/95 cu părţi comune indivize în cotă de 82% pot fi acordate doar despăgubiri.
În ce priveşte cererea de restituire în natură a cotei din teren aferentă aceluiaşi apartament, s-a constatat că modificările aduse L.10/2001 nu au fost abrogate până în prezent şi cu atât mai puţin puteau fi modificate prin H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea N.M. de aplicare unitară a L.10/2001, aşa cum se susţine în contestaţie, astfel încât aceste critici au fost considerate nefondate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii, solicitând admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.
În expunerea de motive contestatorii au arătat că se impune restituirea în natură a întregului imobil înscris în CF 23874 Sibiu, nr. top 474/2 şi nr. top 476/2, reprezentând apartamentul nr. 2 şi cota de 18% din toate părţile comune indivize, respectiv şi cota de 18% din terenul aferent acestui apartament. Legea nr.10/2001 a instituit principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor, fără să impună condiţia ca persoana îndreptăţită să deţină cetăţenia română. Potrivit art. 44 alin. 2 din României, teza II cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. În ceea ce priveşte cota de 1/3 care nu a fost restituită în natură de intimat, preluarea de către stat a acestei cote nu poate fi decât abuzivă întrucât statul a devenit proprietar printr-o declaraţie de renunţare la proprietate, declaraţie care nu a fost semnată de cea care a dat-o.
CURTEA, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma criticilor formulate a admis apelul declarat de contestatorii K.J., VonHLU, VonHMU şi VonHJ împotriva sentinţei civile nr. 630/2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1768/85/2010, schimbând în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat intimatul să restituie în natură contestatorilor şi cota de 18% teren din CF colectivă 923 Sibiu aferentă apartamentului II, constatând următoarele:
Prin dispoziţia atacată s-a stabilit un drept de folosinţă special asupra cotei de 2/3 părţi din cota de 82% (eroare materială, corect fiind cota de 18%) din întregul teren clădit şi neclădit în suprafaţă de 511 mp înscris în CF 923 Sibiu, reţinându-se că notificatorii nu au română şi în speţă sunt incidente dispoziţiile speciale din O.U.G. nr.184/2002. Tribunalul a considerat că dispoziţia primarului este corectă sub acest aspect, dată fiind forma actuală a Legii nr.10/2001 modificată prin O.U.G. nr.184/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr.48/2004, care prevede că cetăţenii străini şi apatrizii care au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a unor terenuri pot opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special care conferă titularului drepturile şi obligaţiile conferite de lege proprietarului, cu excepţia dreptului de dispoziţie.
În analiza acestei probleme se vor avea în vedere prevederile legii fundamentale, care la art. 44 alin. 2 arată că cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. Aşadar, este de urmărit legea organică la care se referea Constituţia şi care reglementează condiţiile în care cetăţenii străini pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor. O.U.G. nr.184/2002 invocată de primarul Mun. Sibiu şi de instanţa de fond nu este lege organică, ci legea organică la care se referea Constituţia este Legea nr.312/2005, care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană, adică la 1 ianuarie 2007.
Potrivit art. 3 din această lege cetăţeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru persoanele juridice române. Acestea sunt prevederile legii organice la care făcea trimitere Constituţia republicată în anul 2003, şi care nu pot fi ignorate de instanţa care judecă cauza în 2010, la 3 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, cu atât mai mult cu cât O.U.G. nr.184/2002 şi Legea 48/2004 sunt acte normative adoptate înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. În acelaşi timp, Legea nr.312/2005 face distincţie în art. 4 şi 5 între dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare şi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere, stabilind un moment viitor la care cetăţenii străini vor dobândi acest drept de proprietate, însă apreciem că în speţă este incident art. 3 din această lege, care nu stabileşte un anumit moment de la care cetăţenii străini vor dobândi dreptul de proprietate, astfel că acesta nu poate fi altul decât data intrării în vigoare a acestei legi speciale.
Prin urmare, apreciem că se impunea ca, asupra cotei de 18% din terenul aferent apartamentului restituit în natură de instanţa de fond, să se constituie un drept de proprietate în condiţii similare cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români, aceasta cu atât mai mult cu cât contestatorilor nu li se transmite, prin act juridic, dreptul de proprietate asupra terenului, şi nici nu li se constituie un asemenea drept, ci se recunoaşte, cu efect reparator, persistenţa acestuia în patrimoniu datorită caracterului abuziv al preluării de către stat. Decretul nr.223/1974 nu constituie un titlu valabil al statului asupra terenului preluat odată cu construcţia, din patrimoniul proprietarului care a renunţat la cetăţenia română. Ca urmare, cererea de restituire a fostului proprietar ce a renunţat la cetăţenia română, fondată pe Legea nr.10/2001, este admisibilă nu numai pentru construcţie, ci şi pentru teren, care n-a ieşit din patrimoniul său, cererea de restituire având efect reparator, iar nu semnificaţia de act juridic de transfer al proprietăţii, interzis în cazul străinilor şi apatrizilor prin dispoziţii legale anterioare Constituţiei republicate în anul 2003 – art. 48 din Legea nr.18/1991 şi art. 3 din Legea nr.54/1998 – , dar permis prin dispoziţii legale actuale adoptate în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, în speţă fiind vorba de un cetăţean al unui stat membru. De altfel, chiar Legea nr.48/2004 prevede la art. II alin. 5 că sunt exceptaţi de la aplicarea acestei dispoziţii persoanele prevăzute la art. 2 alin. 2 din Legea nr.10/2001, adică persoanele care îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, în cazul în care imobilul a fost dobândit fără titlu valabil. Faptul că art. 2 alin. 2 din Legea nr.10/2001 a fost abrogat prin Legea nr.1/2009 nu a dus la dispariţia raţionamentului juridic pentru care acestor persoane li se putea recunoaşte în mod direct dreptul de proprietate asupra terenurilor restituite în natură, această abrogare având consecinţe de altă natură şi vizând, în mod special, situaţiile în care nu este posibilă restituirea imobilului în natură, iar proprietatea aparţine în mod legal altei persoane.
Având în vedere aspectele anterior reţinute, în baza art.296 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul contestatorilor şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat intimatul să restituie în natură acestora şi cota de 18% teren din CF colectivă 923 Sibiu, aferentă apartamentului nr.2, în cotele legale de moştenire aşa cum au fost stabilite în sentinţă pentru imobilul construcţii şi pentru părţile comune indivize.
