Legea nr. 7/1996, art. 33, art. 34
Este admisibilă acţiunea în rectificare de carte funciară în situaţia în care între situaţia tabulară şi cea reală a imobilului nu mai există concordanţă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,
Decizia civilă nr. 143 din 18 februarie 2009
Notă: Legea nr. 7/1996 a fost republicată, iar articolele au fost renumerotate.
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş sub nr. 2545/208/2007 la data de 04.09.2007, reclamanta SC C.H. SRL M. a chemat în judecată pârâţii SC S. SRL şi CNCF – CFR SA Bucureşti – Sucursala Regională CFR Timişoara, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună rectificarea colii de CF .Mehadia, arabil cu construcţii.
Prin Sentinţa civilă nr.1603 din 1.07.2008, Judecătoria Caransebeş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CNCF – CFR SA Bucureşti – Sucursala Regională CFR Timişoara.
În continuare, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, faţă de probele administrate şi dispoziţiile art. 36 din Legea nr.7/1996, republicată, posesia reclamantei asupra unei suprafeţe mai mari de teren nefiind de natură a duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra acestuia pe calea unei acţiuni în rectificare de carte funciară, instanţa a respins acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel reclamanta.
În motivare a arătat că sentinţa instanţei de fond se bazează pe o greşită apreciere a probelor şi greşită aplicare a dispoziţiilor legale, în mod eronat fiind reţinut că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art.36 din Legea nr.7/1996 deş,i aşa cum rezultă din punctul 4, orice înscriere din cartea funciară se poate rectifica dacă nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului.
Astfel, au fost întrunite toate condiţiile prevăzute de art.36 din Legea nr.7/1996, respectiv terenul înscris în CF Mehadia este delimitat natural de vecinii chemaţi în judecată ca şi pârâţi, în sensul că există un canal CFR şi delimitarea faţă de SC S. SRL prin linia de hotar stabilită de părţi de comun acord.
Prin Decizia civilă nr. 181/18.11.2008 Tribunalul Caraş-Severin a respins apelul reţinând că, faţă de dispoziţiile art. 36 pct. 4 al Legii nr. 7/1996, rectificarea cărţii funciare este posibilă în situaţiile în care înscrierile din CF sunt nereale.
Plusul de suprafaţă pretins, a fi înscris în CF poate proveni şi dintr-o necorelare între menţiunile referitoare la suprafaţa terenului, înscrisă în evidenţele/planurile cadastrale şi, respectiv, în cartea funciară.
Această necorelare trebuia, însă, dovedită prin compararea actelor cadastrale cu actele de carte funciară şi prin verificarea făcută în teren a realităţii, prin măsurarea acelui teren şi a terenurilor învecinate.
În speţă, expertiza topografică administrată în cauză – în vederea dovedirii faptului că plusul de teren ce s-ar fi aflat în proprietatea apelantei reclamantei, şi care a depăşit suprafaţa înscrisă în cartea funciară a imobilului, a provenit din şi s-a regăsit în planurile cadastrale şi în teren – nu a fost concludentă.
Împotriva Deciziei civile nr. 181/18.11.2008 a Tribunalului Caraş-Severin a declarat recurs în termenul legal reclamanta.
În motivarea cererii de recurs s-a susţinut că în speţă sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 36 din Legea nr.7/1996 pentru rectificare de carte funciară, aşa cum a fost cerută prin acţiune.
Între situaţia tabulară şi situaţia reală a imobilului nu mai există concordanţă, cererea pentru îndreptarea erorii fiind justificată şi în raport de prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.
Curtea, analizând recursul prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, cu aplicaţiunea dispoziţiilor art. 299 ş.u Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, a constatat că este fondat.
Astfel, din examinarea deciziei civile recurate se reţine că deşi, potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996 acţiunea în rectificare de carte funciară este admisibilă în situaţia în care există neconcordanţă între înscrierea în cartea funciară şi situaţia actuală a imobilului, tribunalul menţine soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii, argumentând că proba administrată în cauză este neconcludentă.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (4) Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin corecta aplicare a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Prin urmare, în virtutea rolului activ prevăzut de textul legal precitat, în situaţia în care lucrarea ştiinţifică efectuată în cauză prezenta neconcordanţe, instanţa, pe lângă obligaţia prevăzută de art. 201 C.proc.civ., avea obligaţia de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare în speţă, de a cere lămuriri cu privire la concluziile raportului de expertiză ( art. 210 Cod procedură civilă) referitoare la stabilirea suprafeţei reale şi dacă există concordanţă între cea reală şi cea înscrisă în C.F sau să dispună întregirea expertizei sau o nouă expertiză ( art. 212 C.proc.civ.).
Faţă de cele expuse mai – sus, Curtea a admis recursul a casat decizia civilă atacată şi, în baza art. 312 alin. (5) C.proc.civ., a trimis cauza Tribunalului Caraş-Severin pentru rejudecarea apelului.
