Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Cereri


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MOTRU

SENTINŢA Nr. 38

Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2011

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Situaţia juridică stabilită prin decizia Curţii de Apel Craiova nu poate fi răsturnată printr-o nouă judecată a fondului, având ca obiect constatare nulitate titlu proprietate, respectiv , fond funciar – obligaţia de a face , în condiţiile în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, între aceleaşi părţi că titlul de proprietate al detentorilor a fost corect emis pentru suprafaţa de teren în litigiu.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la data de 30.08.2010, sub nr. 3388/263/2010, petenţii G. Gh. şi T. M. au chemat în judecată pe intimatele Comisia Locală de Fond Funciar V., Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, detentorii C. Gh. D. şi N. E., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută privind suprafaţa de 480 m.p. teren intravilan situat în com. V.sat C., jud. Gorj, cu vecini T. M., locuinţa C.N. Gh., B. V. (moştenitor) şi şoseaua comunală.

În motivarea cererii, petenţii au arătat că terenul în cauză a fost până în anul 1959 în proprietatea numitei C. M. şi că acest teren fiind supus sechestrului, tatăl acestora G. Gr. Gh. plăteşte imputaţia de 672 lei în anul 1959 în timpul colectivizării.

Au mai arătat petenţii că în baza Legii 169/1997, a Legii nr. 1/2000 şi a Legii nr. 247/2005 au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren mai sus menţionată însă comisia locală de fond funciar a înscris această suprafaţă în titlul de proprietate nr. 134283/1999 – Tarlaua 13, Parcela 225 – emis pe numele lui C. N. Gh..

În continuare, petenţii au arătat că au solicitat în instanţă anularea parţială a titlului mai susmenţionat pentru suprafaţa de 480 m.p. teren intravilan, acţiune care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 8656/24.11.2000 a Judecătoriei Motru însă Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel Craiova au respins această acţiune.

În drept, petenţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005.

În susţinerea cererii formulate, petenţii au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 3-21).

Intimata Comisia Locală de Fond Funciar V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii petenţilor ca neîntemeiată, arătând că suprafaţa de teren solicitată de aceştia se găseşte înscrisă în titlul de proprietate emis pe numele C. N. Gh., în baza Legii nr. 18/1991, acest titlu fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale.

În virtutea rolului activ, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, instanţa a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar înaintarea spre observare a documentaţiei care a stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat, relaţiile solicitate fiind comunicate prin adresa nr. 4158/22.11.2010.

Legal citată, intimata Comisia Locală de Fond Funciar V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulat de G. Gh. şi T. M., arătând că suprafaţa de 480 m.p. ce face obiectul acestei cauze este înscrisă în titlul de proprietate emis pe numele lui C. Gh. în baza Legii nr. 18/1991.

Legal citat, detentorul C. Gh. D. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.

Prin cererea înregistrată sub nr. 3685/263/2010 G. Gh. şi T. M. au chemat în judecată Comisia Locală de Fond Funciar V. şi Comisia Judeţeană de Fond funciar Gorj, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligate intimatele să le reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 480 m.p. teren intravilan situat în satul C., com. V. cu vecini la N – T. M., la S – defunct C. Gh., la E – moştenitori B. V. şi la V – şoseaua comunală V.

În motivarea acestei cereri, au arătat reclamanţii că acest teren a fost până în anul 1959 proprietate a lui C. I. M., moştenire de la mama sa C. V.

Că, în mod nelegal şi cu nerespectarea Legii nr. 18/1991 Primăria V. înscrie acest teren în titlul de proprietate al lui C. Gh. în Tarlaua 13, Parcela 22, intravilan.

Că, ulterior soluţionării dosarului nr. 5262/199 al Judecătoriei Motru, reclamanţii au obţinut noi dovezi din care rezultă că terenul a fost înscris incorect în titlul de proprietate mai sus menţionat.

În şedinţa publică din 08.12.2010 s-a admis excepţia de conexitate şi s-a dispus conexarea dosarului nr. 3685/263/2010 la dosarul nr. 3388/263/2010.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de detentorul C. Gh. D. prin înscrisul de la fila 51 din dosar, instanţa se va pronunţa cu precădere.

La data de 15.02.1999 a fost emis titlul de proprietate nr. 1341283 pe numele defunctului C. N. Gh.

În acest titlu de proprietate a fost înscrisă şi suprafaţa de 480 m.p., cu vecini: V – drum comunal, E – B. V., S – C. Gh. şi N – T. M.

Reclamanţii G. Gh. şi T. M. au chemat în judecată pe pârâtul C. Gh. solicitând anularea titlului de proprietate emis acestuia pt. suprafaţa de 480 mp cu vecini: V – drum comunal, E – B. V., S – C. Gh. şi N – T. M.

Prin sentinţa civilă nr. 8656/24.11.2000 Judecătoria Motru a admis acţiunea reclamanţilor, a anulat titlul de proprietate şi a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor obligându-l pe pârât la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, iar prin decizia civilă nr. 777/2001 Tribunalul Gorj a respins apelul reclamanţilor, a admis apelul pârâtului C. Gh. şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii G. Gh. şi T. M., iar prin decizia civilă nr. 3951/26.06.2001 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 4517/Civ./2001 a fost respins ca nefondat recursul declarat de G. Gh. şi T. M. împotriva deciziei civile nr. 777/A/14.03.2001.

Prin urmare într-o judecată anterioară s-a stabilit valabilitatea titlului de proprietate al detentorilor pentru terenul în suprafaţă de 480 mp.

În considerentele deciziei civile susmenţionate s-a reţinut că reclamanţii G. Gh. şi T. M. nu au dovedit că terenul în litigiu s-a aflat în proprietatea lor sau a autorului lor, iar terenul nu se identifică cu nici una dintre suprafeţele enumerate în cererea formulată de reclamanţi în baza L.18/1991(filele 8-9 din dosar).

Prin urmare, deşi în speţa de faţă reclamanţii solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a HCJ Gorj, a adeverinţei de proprietate, procesul-verbal de punere în posesie şi a titlului de proprietate emis detentorilor pentru suprafaţa de 480 mp, se poate vorbi de existenţa autorităţii de lucru judecat, în baza efectului pozitiv al acesteia.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre solicitarea reclamanţilor de a le fi reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 480 m.p. identificată în petitul acţiunii, în condiţiile în care dreptul de proprietate a fost reconstituit detentorilor C. pentru această suprafaţă, iar modalitatea în care s-a făcut această reconstituire a fost verificată de instanţele judecătoreşti.

Situaţia juridică stabilită prin decizia Curţii de Apel Craiova ar urma să fie răsturnată printr-o nouă judecată a fondului, în condiţiile în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, între aceleaşi părţi că titlul de proprietate al detentorilor a fost corect emis pentru suprafaţa de 480 mp.

În concluzie se apreciază ca fiind întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 3951/26.06.2001, urmând să fie admisă şi pe cale de consecinţă se va respinge acţiunea reclamanţilor.