Potrivit art. 504 Cod procedură penală persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Secţia civilă – Decizia civilă nr. 83/A/14 mai 2010
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 195/85/2007 reclamantul F.D.U. în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. Bucureşti a solicitat:
-să se constate eroarea judiciară săvârşită în cadrul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti finalizate cu decizia penală nr. 246/20.06.2005 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi în consecinţă:
-să fie obligat Statul Român prin să-i plătească 50.000 Euro daune materiale şi morale.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că în data de 19.09.2002, între orele 19 – 20, conducea motocicleta cu număr de înmatriculare în Germania XX-XX-13, marca Suzuki, pe drumul judeţean DJ106A, pe direcţia Sibiu-Răşinari. Dintr-un drum lateral din câmp, din partea stângă, traversând linia ferată de tramvai şi ignorând semnificaţia indicatorului „STOP”, L.D. care conducea autoturismul marca ARO cu numărul de înmatriculare XX-04-XXX a intrat pe drumul principal lovind cu partea dreaptă motocicleta condusă regulamentar de reclamant.
Urmare a sesizării din oficiu s-a format dosarul penal nr. 243/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Nefiind mulţumit de soluţia finală, în baza art. 2781 a formulat plângere împotriva rezoluţiilor procurorului, la Judecătoria Sibiu, unde s-a soluţionat plângerea în cadrul dosarului penal nr. 8815/2004 finalizat cu pronunţarea sentinţei penale nr. 1434 din 17 noiembrie 2004, menţinută prin decizia penală nr. 246 din 20 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Sibiu.
Judecarea din partea instanţei a determinat o eroare judiciară asupra părţii vătămate, fiind deturnat scopul procesului penal prevăzut în art. 1 din C.pr.pen, soluţia fiind rezultatul interpretării greşite a probelor administrate şi în principal a expertizelor efectuate.
În drept se invocă dispoziţiile art. 504 şi urm. C.pr.pen., art. 1 C.pr.civ. şi art. 1 din României.
Prin sentinţa civilă nr. 1193/2008 Tribunalul Sibiu a respins acţiunea formulată de reclamantul F.D.U. prin mandatar, împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut şi motivat următoarele:
Art. 504 C. proc. pen. dă dreptul la repararea pagubei persoanei care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării, a fost achitată şi persoanei private de libertate (sau căreia i s-a restrâns libertatea) în mod nelegal.
Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 45/10 martie 1998 s-a pronunţat în sensul că dispoziţiile art. 504 alin. 1 C.pr.pen. sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. 3 din Constituţie.
Însă chiar şi în acest context Curtea Constituţională s-a referit la situaţiile în care eroarea judiciară a fost săvârşită în dauna învinuitului sau inculpatului şi nu a părţii vătămate.
În consecinţă, s-a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul prin mandatar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În expunerea criticilor reclamantul arată că instanţa de fond şi-a depăşit competenţa, restricţionând situaţiile în care eroarea judiciară se săvârşeşte doar la învinuit sau inculpat şi eliminând situaţia părţii vătămate, parte într-un proces penal şi care este supusă erorii judiciare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele:
Reclamantul a investit instanţa de judecată cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., având ca obiect constatarea erorii judiciare survenite într-un proces penal încheiat cu decizia penală 246/20 iunie 2005 şi obligarea Statului Român la despăgubiri reprezentând daune materiale şi daune morale produse urmare a accidentului.
În mod corect prima instanţă a respins acţiunea, reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Cazurile care dau loc la reparaţii sunt prevăzute de art. 504 C. proc. pen., răspunderea stabilită fiind strict circumscris ipotezelor avute în vedere de legiuitor, respectiv, arestarea ca măsură preventivă şi condamnarea definitivă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 504 C. proc. civ., „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite…”.
Pentru a se antama răspunderea stabilită în condiţiile art. 504 al. 2 C. proc. pen., privarea sau restrângerea de libertate în mod ilegal trebuie stabilită în conformitate cu alin. 3 al aceluiaşi articol.
În speţă însă nici una din cerinţele statuate de art. 504 C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, pentru a se analiza pe fond pretenţiile reclamantului.
Reclamantul susţine că a fost victima unei erori judiciare săvârşite în procesul penal finalizat cu decizia 245/2005, în calitate de parte vătămată, susţineri ce nu pot fi primite.
Potrivit textului legal invocat, respectiv art. 504 C. proc. pen., titular al acţiunii în reparare nu poate fi decât inculpatul, învinuitul condamnat, arestat ori reţinut pe nedrept, ori moştenitorii acestora, ceea ce în speţă e exclus.
Mai mult, orice hotărâre judecătorească este supusă controlului judiciar numai în cazurile şi situaţiile strict reglementate de lege, prin intermediul căilor legale de atac, ordinare şi extraordinare.
A solicita pe calea unei acţiuni civile întemeiată pe art. 504 C. proc. pen., constatarea săvârşirii unei erori judiciare în cadrul unui proces penal apare ca inadmisibilă.
Prin urmare, motivele apelantului sunt neîntemeiate, instanţa de fond aplicând şi interpretând corect dispoziţiile art. 504 C. proc. pen, art. 52 al. 2 din Constituţia României şi art. 3 din Protocolul Adiţional nr. 7 la CEDO, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul.
