Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, contestatorul CCCC a solicitat în contradictoriu cu intimaţii A, B şi C în principal anularea formelor de executare emise de BEJ Z în dosarul de executare xxxx şi, în subsidiar, ca instanţa să constate că executarea silită începută de este suspendată de drept, conform art.1 alin.2 din O.U.G. nr. 71/17.06.2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii.
In motivare, contestatorul a arătat că prin somaţia de plată emisă în dosarul de executare silită xxxx, judecătoresc a înştiinţat debitorul CCCC că în termen de 6 luni de la primirea somaţiei, să plătească creditorilor sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, calculat la salariul brut lunar, astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. yyyy pronunţată de zzzzz, definitivă şi irevocabilă. A apreciat contestatorul că executarea silită este nelegală deoarece creditorii îşi desfăşoară activitatea la MMMMM, care este debitorul acestora, contestatorul având doar obligaţia de a distribui acestuia fondurile necesare achitării drepturilor băneşti solicitate în condiţiile alocării acestora de către ordonatorul principal de credite – AAAAA. A precizat şi faptul că a demarat procedura de executare a titlurilor executorii care au ca obiect plata sporului menţionat prin includerea acestora în centralizarea de credite ce a fost înaintată ordonatorului principal conform procedurii de executare eşalonată prevăzută de O.U.G. nr.71/2009. Totodată, raportat la art.1 alin.2 din actul normativ mai sus menţionat executarea silită iniţiată de biroul executorului judecătoresc este suspendată de drept, raţiunea legiuitorului la momentul prevederii acestui articol fiind determinată de menţinerea echilibrului bugetar, de influenţa pe care o are executarea silită asupra bugetului de stat, precum şi faptul că aceste elemente vizează interesul public general. Contestatorul a arătat şi faptul că în sentinţa civilă ce constituie titlul executoriu al creditorilor, instanţa de fond a obligat şi chematul în garanţie BBBBB să aloce pârâtului AAAAA sumele necesare plăţilor, obligaţia ordonatorului principal de credite fiind condiţionată de virarea acestor sume de către chematul în garanţie.
În drept, au fost invocate art.399-400 C.p.c., O.U.G nr.71/2009.
În dovedire, contestatorul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, în cadrul căreia a învederat instanţei că trebuie să se aibă în vedere şi dosarul de executare silită nr.xxxx
Intimaţii, deşi legal citaţi, nu au formulat întâmpinare.
Ca urmare a adresei instanţei, BEJ Z a înaintat, prin Serviciul Registratură, în copie conformă cu originalul, actele din dosarul de executare silită nr.xxxx
Instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare reţinând următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. yyyy pronunţată de zzzz, definitivă şi irevocabilă, AAAAA, CCCC, MMMM au fost obligaţi să plătească intimaţilor sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu luna august 2004 până la momentul pronunţării hotărârii şi în continuare pentru viitor, fiind admisă şi cererea de chemare în garanţie, BBBB fiind obligat să vireze ordonatorului principal de credite AAAA sumele necesare efectuării plăţilor..
La cererea intimaţilor creditori, înregistrata la BEJ Z , s-a procedat la executarea silita in temeiul sentinţei yyyy. Astfel, executorul judecătoresc a emis somaţia de plată nr., debitorii fiind somaţi ca în termen de 6 luni de la data primirii somaţiei să se conformeze dispoziţiilor titlului executoriu. Pe de altă parte, executorul judecătoresc a emis somaţi de plată către debitorii obligaţi la plata sumelor datorate creditorilor intimaţi, conform titlului executoriu pus în executare, contestatorii din cauza de faţă figurând printre persoanele obligate la plată.
In drept, conform art. 6 CEDO aplicabil in condiţiile art. 20 Constituţie, dreptul la un proces echitabil presupune, inclusiv, garantarea pentru partea care a câştigat procesul a posibilităţii de a pune in executare hotărârea pronunţata. Autorităţile sunt obligate sa ia masurile necesare in scopul executării unei hotărâri judecătoreşti definitive, inclusiv prin sancţionarea debitorului. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in cauza Sandor contra României că executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţa, trebuie considerata ca făcând parte integranta din “proces”, in sensul art. 6 alin. 1 din Convenţie, iar administraţia constituie un element al statului de drept. Daca administraţia refuza sau omite sa execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie in executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul in fata instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi.
Mai mult, în raportul Comisiei EDO în cauza Beis contra Greciei, s-a precizat ca simpla existenţă a unei imunităţi de executare silita a statului este de natură a încălca art. 6. Daca un stat se bucură de imunitate de executare silită, refuzul său de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr.1.
Ulterior, in cauza Metaxas contra. Greciei, Curtea EDO a afirmat chiar că nu este oportun a cere unei persoane care, in urma unei proceduri judiciare, a obţinut o creanţă împotrivă statului, sa recurgă la procedura de executare silita pentru a obţine satisfacţie. In plus, daca administraţia nu execută hotărârea din proprie iniţiativă, iar reclamantului recurge la executarea silită, acest aspect poate fi reţinut ca o circumstanţa agravantă.
Si in cauza Costin contra României, Curtea a arătat ca ar fi excesiv sa pretinzi unui reclamant care a obţinut o hotărâre judecătoreasca definitiva contra statului sa intenteze din nou acţiuni contra autorităţii in scopul de a obţine executarea obligaţiei in cauza.
De asemenea, in cauza Sacaleanu contra Romaniei, Curtea a avut in vedere aceleaşi principii care impun obligaţia statului, administraţiei, de a executa hotărârea pronunţata împotriva sa chiar si in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum sunt in speţa OG 22/2000 si OUG 71/2009 .
În cauza Angelov contra. Bulgariei, Curtea EDO a stabilit că lipsa fondurilor in bugetul instituţiilor vizate sau reorganizarea instanţelor nu ar putea justifica întârzierea în executarea unei hotărâri judecătoreşti.
In cauza Bourdov contra Rusiei Curtea a statuat ca o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a onora o datorie rezultata dintr-o hotărâre judecătoreasca. Reclamantul nu trebuie sa fie in imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care sa afecteze însăşi substanţa dreptului, din cauza dificultăţilor financiare ale statului.
Curtea a statuat ca obligaţia statului de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive si executorii intr-un interval rezonabil si de a executa din oficiu intr-un termen rezonabil hotărârile judecătoreşti pronunţate împotriva sa si de a crea un remediu efectiv in caz contrar, se opun invocării de către stat a lipsei de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti . Revine statelor obligaţia de a-si organiza sistemul legal intr-o asemenea maniera încât autorităţile sa îşi poată îndeplini obligaţia lor in aceasta privinţă.
Potrivit acestei interpretări posibilitatea invocării de către instituţia publica debitoare a termenului de 6 luni pentru a face demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligaţia de plata, precum si a lipsei fondurilor necesare efectuării plătii, reprezintă prevederi incompatibile cu principiile statuate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ( instanţa reţine că executorul judecătoresc din cauza dedusă judecăţii, , totuşi, a avut în vedere dispoziţiile O.G nr.22/2002 când a somat contestatorii să execute dispoziţiile titlului executoriu în 6 luni de la data primirii somaţiilor de plată).
De altfel, în expunerea de motive a OUG nr. 71/2009 se face referire generică la „dificultăţile întâmpinate până în prezent în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar,” – fără a se concretiza cu ce dificultăţi se confruntă bugetul de stat în condiţiile executării hotărârilor judecătoreşti vizate de acest act normativ şi cum „a influenţat în mod substanţial bugetul de stat pe anul 2009 executarea, în condiţiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.” Explicaţia era cu atât mai necesară cu cât prin OUG nr. 75/2008 tot Guvernul fusese cel care stabilise eşalonarea acestor plăţi, tocmai în considerarea unor asemenea dificultăţi, care prin eşalonarea stabilită prin OUG nr. 75/2008 erau astfel surmontabile.
Guvernul nu a justificat în nici un fel de ce executarea hotărârilor judecătoreşti prin care au fost acordate drepturi salariale personalului din sectorul bugetar ar atrage „imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar”, mulţumindu-se doar să specifice generic acest lucru. Nu se face nici o menţiune concretă nici măcar la ce angajamente internaţionale se referă expunerea de motive a OUG nr. 71/2009 care suspendă de drept toate executările silite ale hotărârilor judecătoreşti împotriva statului.
Această justificare era cu atât mai importantă cu cât statul are obligaţia pozitivă de a reglementa un sistem juridic adecvat care să permită punerea în executare eficientă a hotărârilor judecătoreşti definitive, care să fie cu atât mai eficient când debitorul este o autoritate publică.
Aşadar, având in vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti care constituie titlul executoriu, contestatorii, ca instituţii publice, aveau obligaţia de a executa voluntar obligaţiile lor, creditorilor neputându-li-se pretinde nici măcar recurgerea la procedura executării silite. Odată declanşată totuşi executarea silita, administraţia statului prin instituţiile ei nu poate refuza executarea hotărârii care îi este opozabilă si nu poate să îşi eşaloneze singur creanţa de –a lungul anilor.
