Judecătoria Mediaş
Sentinţa civilă nr.80/21.01.2009
Domeniu asociat – acţiuni în evacuare
Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 23 septembrie 2009, reclamanţii D. E., K. H.-K., K. R., K. G., cu domiciliul ales în M., str.S.P. nr.- a chemat în judecată pe pârâtul T. M., dom. în M., str.S.S. nr.- , solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună evacuarea acestuia din imobilul înscris în CF 100191 Mediaş, provenită din conversia de pe hărţi a CF nr.7743 ind. nr.top. 5195/11/I , ap.nr.1 situat în M., str.Ş.S. nr.-. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că au moştenit apartamentul în litigiu, în urma dezbaterii moştenirii verişoarei T. E.. După decesul acesteia, pârâtul fără nici un drept a preluat apartamentul respectiv pe care îl foloseşte şi până astăzi. Pretind reclamanţii că pârâtul refuză de bunăvoie să părăsească imobilului , motiv pentru care s-au văzut nevoiţi să ceară evacuarea lui.
În drept au fost invocate prev.art.480 C.civil.
În probaţiune , reclamanţii au arătat că înţeleg să se prevaleze de proba cu înscrisuri, martori şi interogator.
Ataşat cererii introductive s-au depus o serie de înscrisuri constând în : extras de carte funciară şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Pârâtul T. M. , fiind citat, s-a înfăţişat personal în instanţă declarând că se opune admiterii acţiunii. A depus şi întâmpinare – fila 14 dosar, exprimând aceeaşi poziţie procesuală , invocând lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor , pretinzând că într-un alt dosar o altă presupusă moştenitoare G. K. ar fi reclamat aceeaşi situaţie precum că ar fi moştenitoarea defunctei T. K., în calitate de soră. A mai arătat pârâtul faptul că în anul 1971, părinţii săi şi ai defunctului său frate T. I., soţul lui T. E. , în prezent şi ea decedată, au donat , prin contractul de autentificat sub nr.3180/09.12.1971, apartamentul cu nr.1 fratelui T. I., iar lui, apartamentul nr.2, donaţia fiind făcută exclusiv celor doi fii şi nicidecum în interesul comun al căsătoriei. În consecinţă, ambele apartamente au fost bunuri proprii şi nu bunuri comune. Fratele său a avut un fiu predecedat, aşa încât, la deschiderea moştenirii el ar fi fost singurul moştenitor al fratelui său, neexistând alţi moştenitori cu vocaţie succesorală. Susţine pârâtul că , deşi avea dreptul la cota de 2/3 din moştenirea fratelui său, şi în lipsa oricărui înscris, sau alt act care să arate dreptul cumnatei sale , defuncta T. E., şi fără ca să aibă în vedere faptul că în aceeaşi curte mai avea în proprietate apartamentul nr.2, instanţa a stabilit cote egale de câte 50% fiecare. Precizează pârâtul că întregul imobil a fost casa părintească şi din acest considerent a refuzat să ridice sulta pe care a stabilit-o instanţa, continuând să folosească şi să întreţină imobilul , cu tot cu apartamentul nr.1. Afirmă pârâtul că sentinţa pronunţată de instanţa de judecată constituie o încălcare flagrantă a CEDO, motiv pentru care s-a adresat Curţii Europene , cererea fiind înregistrată sub nr.25414/2006 şi ca atare, apreciază că până la pronunţarea unei decizii de către Curte este îndreptăţit să folosească imobilul construit de părinţii săi. Pretinde pârâtul că fosta lui cumnată, defuncta T. E. a fost pusă în posesie abuziv, neavând nici un act de proprietate notarial, hotărârea judecătorească prin care i s-a atribuit imobilul fiind dată ci nerespectarea şi încălcarea legii şi a regulilor de partaj şi în consecinţă nici moştenitorii lui T. E. nu au dreptul la moştenirea lui T. I..
Ataşat întâmpinării au fost depuse o serie de înscrisuri constând în : copie confirmare primire cerere; copie contract de donaţie şi copie extras carte funciară.
La termenul de judecată din 12 noiembrie 2009, reprezentanta reclamanţilor a arătat că îşi modifică cererea dintr-o acţiune în evacuare în acţiune în revendicare, fiind precizată apoi şi în scris conform cererii de la fila 33 dosar, pârâtul menţinând aceeaşi poziţie procesuală.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
Imobilul aflat în litigiu se află situat administrativ în M., str. Ş.S. nr.- , apartamentul nr.- , fiind identificat în CF 100191 Mediaş, sub nr.top. 5191711/I – apartament I constând în cameră, bucătărie, cămară şi hol.
Potrivit extrasului de carte funciară de la filele 5-7 ; 50-54 dosar, actuali ai acestui imobil sunt reclamanţii , în indiviziune, Astfel, reclamanta D. E. deţine cota de 3/6 părţi; K. H. k. , cota de 1/6 părţi; K. R. – cota de 1/6părţi ; K. G. – cota de 1/6 părţi. Dobândirea dreptului de proprietate s-a realizat pe cale notarială în urma dezbaterii succesiunii după defuncta T. E., fost proprietar tabular asupra apartamentului nr.- , în cotă integrală de 1/ 1 părţi.
Prin acţiunea promovată, astfel cum a fost modificată, reclamanţii au pretins faptul că sunt împiedicaţi în folosinţa bunului imobiliar, proprietatea lor.
Martora B. I. în declaraţia sa de la fila 36 dosar, afirmă această situaţie , relatând despre faptul că pârâtul , de la decesul lui T. E. , a pus stăpânire pe proprietatea acesteia, nepermiţând accesul nimănui în apartamentul nr.-. A schimbat încuietorile de la uşile de acces şi a refuzat orice comunicare cu noii proprietari. Mai afirmă martora, faptul că şi pe timpul vieţii lui T. E., pârâtul a avut aceeaşi atitudine, de tracasare şi tensionare a relaţiei cu aceasta, determinat de nerecunoaşterea dreptului ei asupra imobilului în care a locuit cu soţul său, respectiv fratele pârâtului.
Însuşi pârâtul a recunoscut că se opune să predea locuinţa proprietarilor în drept.
Potrivit art. 480 C.civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.
Art. 41 şi 42 din României garantează protecţia proprietăţii private şi a dreptului la moştenire.
Art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Drepturile Omului statuează asupra principiului că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Acţiunea în revendicare este definită în doctrină ca fiind acţiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva posesorului neproprietar.
Se constată că în cauza de faţă este dată această situaţie. Reclamanţii sunt proprietarii imobilului în litigiu, astfel că în lumina dispoziţiilor legale enunţate, dreptul lor de proprietate se cere a fi proteguit, prin redarea tuturor atributelor care intră în conţinutul acestui drept : posesia , folosinţa şi dispoziţia. Calitatea procesuală activă a reclamanţilor derivă tocmai din calitatea lor de proprietari actuali pentru că aşa după cum s-a arătat acţiunea în revendicare , poate fi intentată numai de către proprietarul bunului revendicat, aşa încât lipsa calităţii invocate de pârât, prin prisma faptului că nu-i cunoaşte pe moştenitorii lui T. E., este total nejustificată şi neîntemeiată. Pârâtul nu a fost niciodată proprietarul apartamentului nr.I , iar dreptul de proprietate al fostei cumnate T. E. a fost întabulat anterior decesului ei, şi mai înainte ca reclamanţii să fi devenit proprietari, pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, aşa încât problemele aduse în discuţie de către pârât cu privire la dreptul propriu al fostului frate şi drepturile sale succesorale, nu mai pot fi din nou puse în discuţie , întrucât se tinde la înfrângerea puterii lucrului judecat şi la ceea ce , odată , o instanţă judecătorească a stabilit. Cu atât mai puţin aceste chestiuni sunt opozabile reclamanţilor , cu cât certificatul de moştenitor pe baza căruia ei au dobândit proprietatea, nu a fost atacat în instanţă. Asupra aspectului privind cererea promovată în dosarul cu nr.2987/257/2008, se constată din copia încheierii de la fila 39 dosar că , de fapt, obiectul ei a constat în asigurarea unei dovezi , respectiv inventarierea tuturor bunurilor rămase după defuncta T. E. şi fiind respinsă cererea reclamantei G. K., pe considerentul că nu justifică nici calitatea şi nici interesul promovării acestei cereri, denunţă tocmai faptul că acestei persoane nu i-a fost recunoscut calitatea de moştenitor acceptant, contrar celor susţinute de către pârât. Atacarea hotărârii judecătoreşti la Curtea Europeană nu este o împrejurare menită a înlătura de facto drepturi constituite încă din anul 2005, ci remediul pretinselor încălcări îl va putea constitui o eventuală revizuire a cazului respectiv.
Conclusiv, acţiunea reclamanţilor se dovedeşte întemeiată şi pentru considerentele de fapt şi de drept enunţate, va fi admisă, pârâtul urmând să fie obligat să lase acestora, în deplină posesie şi folosinţă imobilul proprietatea lor, înscris în CF 100191 Mediaş, nr.top.5191711/ apartamentul nr. – , imobil situat administrativ în M., str. Ş.S. nr.- ap.- jud. S..
Reţinând culpa procesuală în sarcina pârâtului, acesta va fi obligat conform art.274 C.pr.civilă , să plătească reclamanţilor cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces, în sumă de 5911,30 lei, reprezentând onorariu avocat – suma de 3500 lei, justificat cu chitanţa de la fila 29 dosar şi diferenţa , taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovedite cu chitanţe la dosar şi timbre mobile.
